ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 970/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale,

contencios administrativ și fiscal, la data de 15 noiembrie 2007 și precizată

ulterior, la 19 februarie 2008, reclamanta N.I.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții C.N.P.A.S., Casa de Pensii a Municipiului București, I.N.E.M.R.C.M.,

anularea deciziei de depensionare emisă de I.N.E.M.R.C.M., solicitând să se

dispună repunerea în gradul de invaliditate de la 1 noiembrie 2007, de când a

fost depensionată și obligarea la acordarea pensiei anticipate.

În

motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esență, că

actele contestate sunt

nelegale, întrucât nu au avut în vedere multiplele afecțiuni de care suferă și

care anterior emiterii acestor acte, au determinat organele competente să-i

acorde pensie de invaliditate. Cele două comisii consultative, pentru afecțiuni

neurologice, oftalmologice și psihiatrice din 1 august 2007 și Comisia

Superioară din 2 august 2007, au stabilit în mod grosolan starea sa de

sănătate, având în vedere că, de 7 ani, a fost pensionată medical, gradul II.

La 6 septembrie 2007, C.N.P.A.S.

a emis decizia nr.763 din 6 septembrie 2007, către A.O.F.M. București, sector

3, iar prin Decizia nr. 186023 din 1 noiembrie 2007, a fost depensionată cu

motivația sistării plății pensiei cu data de 1 noiembrie 2007, întrucât nu a

mai fost încadrată în nici un grad de invaliditate.

În dovedirea cererii,

reclamanta a depus la dosarul cauzei actele contestate și înscrisurile cu

caracter medical.

Prin întâmpinare, pârâtul I.N.E.M.R.C.M.

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, la cererea Casei

de Pensii a Municipiului București, S.E.M.R.C.M. sector 3 s-a dispus internarea

reclamantei în institut pentru consultații și investigație, în urma cărora s-a

stabilit că aceasta are capacitatea de muncă păstrată, nu se încadrează în grad

de invaliditate și poate lucra cu program integral. Susține pârâta că a

transmis raportul de expertiză medicală Casei de Pensii a Municipiului

București, S.E.M.R.C.M. sector 3, care a emis Decizia nr. 2232 din 10 octombrie

2007 de depensionare a reclamantei.

Pârâtul

a respins contestația reclamantei, întrucât aceasta nu

a depus

documente medicale care să ateste agravarea stării de sănătate

ulterior internării în

institut.

Prin încheierea de la 1

aprilie 2008, a fost disjunsă cererea referitoare la anularea adresei nr. 763

din 6 septembrie 2007, emisă de intimat, formându-se prezentul dosar.

Prin sentința civilă nr. 2805

din 1 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis excepția de necompetență materială și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, arătând că actul juridic

contestat,

respectiv adresa nr. 763 din 6

septembrie 2007, a fost emis de C.N.P.A.S., I.N.E.M.R.C.M.

, instituție

publică centrală cu personalitate juridică, potrivit dispozițiilor art. 2 alin.

(4) din H.G. nr. 13/2004.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2128

din 2 septembrie 2008, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut

că soluția se impune, în raport cu prevederile H.G. nr. 400/2001 și ale H.G.

nr. 1229/2005, cu rezultatele examenelor clinice, paraclinice și de laborator

efectuate în legătură cu starea de sănătate a reclamantei și din care rezultă

ca diagnostic al deficienței funcționale în cazul său boală, iar nu handicap,

concluzii care nu au fost infirmate prin alte dovezi medicale ulterioare, de

către petentă.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs în termenul legal, reclamanta N.A.,

solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale

astfel cum a fost formulată și al obligării intimatului pârât la plata daunelor

morale pricinuite, în sumă de 30.000 lei (RON).

Recurenta a susținut, în

esență, că, în mod eronat și printr-o analiză superficială a diagnosticelor

sale, stabilite prin acte medicale, după o perioadă de 7 ani cât a fost

încadrată în gradul II de invaliditate și a primit pensie corespunzătoare,

intimatul pârât a decis depensionarea sa, fără nici o motivație reală.

A arătat că, greșit s-a stabilit

că este aptă de muncă și i s-a luat sursa de venit, în ciuda afecțiunilor

multiple și grave pe care le are și care au determinat încadrarea sa timp de 7

ani în grad de invaliditate II, potrivit deciziei nr. 863 din 8 februarie 2007.

Analizând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu susținerile recurentei, precum și

cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este

legală și temeinică, pentru considerentele care se vor expune în continuare.

Drepturile de pensie ale

recurentei au fost stabilite începând cu data de 4 decembrie 2001, fiind

pensionată cu gradul II de invaliditate.

La data de 30 iulie 2007,

recurenta reclamantă a fost internată la I.N.E.M.R.C.M. iar, în urma

verificării stării de sănătate și a analizelor efectuate, s-a constatat că

aceasta a redobândit capacitatea de muncă. Aceasta este motivul pentru care

intimatul I.N.E.M.R.C.M. a emis decizia nr. 763 din 6 septembrie 2007, urmând a

o depensiona pe recurentă.

În urma deciziei menționate,

Comisia de Expertiză Medicală nr. 3 a decis încadrarea recurentei în gradul 0

de invaliditate, începând cu data de 1 noiembrie 2007, prin decizia asupra

capacității de muncă nr. 2232 din 10 octombrie 2007.

Ulterior, prin decizia nr.

186023 din 1 noiembrie 2007, Casa de Pensii a sectorului 3, București a sistat

plata pensiei, întrucât reclamanta nu a mai fost încadrată în grad de

invaliditate.

Potrivit dispozițiilor art.

62 din Legea nr. 19/2000:

„(1) Pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale,

în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea

vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale

de pensii.

(2)

După fiecare revizuire, medicul expert al

asigurărilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii emite o nouă

decizie prin care se stabilește, după caz:

a)

menținerea în

același grad de invaliditate;

b)

încadrarea în

alt grad de invaliditate;

c)

încetarea

calității de pensionar de invaliditate, ca urmare a redobândirii capacității de

muncă.

(3)

Dreptul la pensie de invaliditate se modifică

sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de

revizuire medicală.”

Având în vedere că, după

efectuarea examenelor clinice, paraclinice și de laborator efectuate conform H.G.

nr. 1229/2005, s-a stabilit că recurenta are capacitate de muncă păstrată,

putând lucra cu program integral și întrucât aceasta nu a infirmat aceste

constatări printr-o expertiză medicală de specialitate, singura soluție pe care

o putea pronunța prima instanță era de a menține actele contestate. Aceasta

deoarece, în contencios administrativ, controlul judecătoresc este limitat la

analiza legalității actului constatat, instanța neputând să cenzureze oportunitatea

lui și să se subroge în drepturile autorității publice de resort.

În cauză, în măsura în care

expertizele medicale contestate nu au fost combătute, prin acte cu forță

probatorie egală, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

recursul de față urmând a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta N.A.

împotriva sentinței civile nr. 2128 din 2 septembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

februarie 2009.