ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 778/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, asupra cererii privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 143/200 a trimis cauza penală privind apelul inculpatului S.M. la Curtea Constituțională a României pentru a se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor legale menționate mai sus, a suspendat judecarea procesului penal până la soluționarea excepției menționate și a menținut starea de arest a inculpatului. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin și impun în continuare privarea de libertate și materialul probator administrat conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art. 143 raportat la art. 68/1 C. proc.

pen. și că există la acest moment procesual date care să justifice temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți. Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată din oficiu a prevederilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 a constatat că imprecizia termenilor, lipsa unei definiții legale sunt de natura a aduce atingere egalității în fața legii, securității juridice și caracterului non arbitrar al urmăririi penale. Omisiunea explicării termenului folosit de lege „deținerea ilegala de droguri de risc pentru consum propriu" conduce la arbitrariu în aplicarea legii, încălcându-se astfel drepturile garantate de art. 15, art. 16, art. 20, art. 23 alin. (1) și alin. (2), art. 73 lit. h) din Constituția României.

Caracterul imprecis al noțiunii de consum propriu ține de caracteristicile subiective ale fiecărei persoane, lipsa unei definiții legale de natură să scoată în evidentă limita dintre deținerea fără drept de droguri pentru consum propriu și orice altă operațiune privind circulația drogurilor de risc conduc la concluzia că se încalcă principiul egalității și al nondiscriminării, respectiv dreptul la respectarea vieții private. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul și a solicitat admiterea recursului și judecarea în stare de liberate, iar cu privire la suspendarea judecării cauzei a arătat că este de acord ca dosarul să fie trimis la Curtea Constituțională însă nu este de acord cu suspendarea judecării cauzei.

Recursul este nefondat cu privire la menținerea măsurii arestării preventive și inadmisibil, recursul declarat cu privire la suspendarea judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.4 din Legea nr. 143/2000. Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, Biroul Teritorial București pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a reținut că în data de 20 septembrie 2007, inculpatul a vândut martorului denunțător B.I.

două doze de herionă contra sumei de 300 lei și a deținut fără drept 58 de comprimate de methadone. Cu privire la menținerea stării de arest verificând recursul în raport de actele dosarului și de dispozițiile prevăzute de art. 148, art. 160 b și art. 300 2 din codul de procedură penală se constată că măsura arestării preventive și menținerea acesteia a fost luată în conformitate cu dispozițiile legale. Astfel, față de materialul probator administrat rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) și art. 160 b C. proc. pen., respectiv temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsa de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea dispozițiile art. 20 din Constituția României prevăd că "dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. Rezultă așadar că, reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din convenție sunt obligatorii, și au fost respectate. În consecință, recursul declarat de inculpatul S.M. este nefondat cu privire la măsura arestării preventive și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins ca atare. Cu privire la suspendarea judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000, prin decizia nr. 9 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație, Secțiile Unite, s-a dispus că dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. se vor interpreta în sensul că „încheierea prin care instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus suspendarea judecății, până la soluționarea excepției neconstitutionalitate, nu este supusă căii de atac a recursului." În consecință, recursul declarat de inculpatul S.M. este inadmisibil cu privire la măsura suspendării judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va fi respins ca atare. Totodată, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva dispoziției încheierii din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 35417/3/2007 (2269/2008) cu privire la menținerea măsurii arestării preventive. Respinge ca inadmisibil, recursul declarat împotriva dispoziției aceleiași încheieri prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2009.