ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 778/2009

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel

București, secția I penală, asupra cererii privind excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 143/200 a trimis

cauza penală privind apelul inculpatului S.M. la Curtea Constituțională a

României pentru a se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor legale

menționate mai sus, a suspendat judecarea procesului penal până la soluționarea

excepției menționate și a menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a

apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive

se mențin și impun în continuare privarea de libertate și materialul probator

administrat conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art. 143

raportat la art. 68/1 C. proc. pen. și că există la acest moment procesual date

care să justifice temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată

din oficiu a prevederilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 a constatat că

imprecizia termenilor, lipsa unei definiții legale sunt de natura a aduce

atingere egalității în fața legii, securității juridice și caracterului non arbitrar

al urmăririi penale. Omisiunea explicării termenului folosit de lege „deținerea

ilegala de droguri de risc pentru consum propriu" conduce la arbitrariu în

aplicarea legii, încălcându-se astfel drepturile garantate de art. 15, art. 16,

art. 20, art. 23 alin. (1) și alin. (2), art. 73 lit. h) din Constituția

României. Caracterul imprecis al noțiunii de consum propriu ține de

caracteristicile subiective ale fiecărei persoane, lipsa unei definiții legale

de natură să scoată în evidentă limita dintre deținerea fără drept de droguri

pentru consum propriu și orice altă operațiune privind circulația drogurilor de

risc conduc la concluzia că se încalcă principiul egalității și al

nondiscriminării, respectiv dreptul la respectarea vieții private.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul și a

solicitat admiterea recursului și judecarea în stare de liberate, iar cu

privire la suspendarea judecării cauzei a arătat că este de acord ca dosarul să

fie trimis la Curtea Constituțională însă nu este de acord cu suspendarea

judecării cauzei.

Recursul este nefondat cu privire la menținerea măsurii

arestării preventive și inadmisibil, recursul declarat cu privire la

suspendarea judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea

Constituțională, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art.4 din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, Biroul Teritorial

București pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2)

și art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut că în data de 20 septembrie 2007, inculpatul a

vândut martorului denunțător B.I. două doze de herionă contra sumei de 300 lei

și a deținut fără drept 58 de comprimate de methadone.

Cu privire la menținerea stării de arest

verificând recursul în raport de actele dosarului și de dispozițiile

prevăzute de art. 148, art. 160

b

și art. 300

2

din codul

de procedură penală se constată că măsura arestării preventive și menținerea

acesteia a fost luată în conformitate cu dispozițiile legale.

Astfel, față de materialul probator administrat rezultă că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) și art. 160

b

C.

proc. pen., respectiv temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, inculpata a săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede o pedeapsa de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea dispozițiile art. 20 din Constituția României

prevăd că "dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în

concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu

celelalte tratate la care România este parte", iar dacă există

neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale

ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate

reglementările internaționale.

Rezultă așadar că, reglementările cuprinse în art. 5

paragraful 3 din convenție sunt obligatorii, și au fost respectate.

În consecință, recursul declarat de inculpatul S.M. este

nefondat cu privire la măsura arestării preventive și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca atare.

Cu privire la suspendarea judecării cauzei,

ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituțională, în vederea

soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 4 din

Legea nr. 143/2000, prin decizia nr. 9 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de

Casație, Secțiile Unite, s-a dispus că dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. se vor interpreta în sensul că „încheierea prin care instanța a admis

cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus suspendarea judecății,

până la soluționarea excepției neconstitutionalitate, nu este supusă căii de

atac a recursului."

În consecință, recursul declarat de inculpatul

S.M. este inadmisibil cu privire la măsura suspendării judecării cauzei, ca

urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituțională, în vederea

soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 4 din

Legea nr. 143/2000 și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va fi respins ca atare.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul S.M. împotriva dispoziției încheierii din 30 octombrie 2008 a Curții

de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 35417/3/2007

(2269/2008) cu privire la menținerea măsurii arestării preventive.

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat împotriva

dispoziției aceleiași încheieri prin care s-a dispus suspendarea judecării

cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituțională, în vederea

soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 4 din

Legea nr. 143/2000.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 5 martie 2009.