ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 201 din data de 12 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, printre altele, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, în regim de detenție, și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. cu privire la infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat recuperat prejudiciul cu referire la partea civilă B..

În baza art. 108 alin. (1) lit. d) din C. pen., art. 112 alin. (1) lit. b) și f) din C. pen., 16 alin. (1) și (2) și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri:

- un card din material plastic de culoare albastră inscripționat "C.", pe care s-au pus în evidență cocaină, tolperison, paracetamol, ridicat cu ocazia percheziției domiciliare din ziua de 09.11.2021 și aflat în camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. București, conform dovezii seria/nr. x/15.07.2022;

- telefonul mobil, prevăzut cu cartelă D. cu numărul de apelare x, sigilat cu sigiliul tip MAI nr. 19295, aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.

A respins cererea părții civile privind restituirea telefonului mobil, ca neîntemeiată.

A obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Birorul Teritorial Gorj și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 696 din data de 29 mai 2024, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1lit. b) din C. proc. pen., a respins apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Gorj și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 201 din data de 12 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2023, ca nefondate, și a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., care, la sfârșitul anului 2019, a recrutat-o pe partea civilă B. în scopul exploatării sexuale în beneficiul său material, prin metoda "lover boy", inducând-o în eroare prin promisiuni de căsătorie și a determinat-o să practice prostituția în Viena în perioada decembrie 2019- februarie 2020, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În drept, fapta inculpatului A., care la data de 09.11.2021 a deținut pentru consum propriu fără drept droguri de mare risc (cocaină) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Sub aspectul situației de fapt, cu referire la infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instanțele de condamnare au reținut că, la data de 09.11.2021, cu ocazia unei percheziții domiciliare la locuința inculpatului A. din Rovinari, au fost ridicate mai multe bunuri, printre care și un card din material plastic, de culoare albastră, inscripționat "C.", pe care se afla o substanță pulverulentă de culoare albă, suspectată că ar fi drog de mare risc.

Prin ordonanța nr. 96D/P/2020 din 09.11.2021 s-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări tehnico-științifice asupra substanței pulverulente de culoare albă, identificată pe cardul din material plastic.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. x din 31.05.2022 înaintat de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, pe cardul susmenționat s-au pus în evidență paracetamol, tolperison și cocaină, ultima făcând parte din Tabelul nr. 2-Anexă la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu completările și modificările ulterioare.

Inculpatul a recunoscut fapta respectivă, menționând că a consumat cocaină la o petrecere organizată în localitatea Bîlteni, împreună cu mai mulți tineri, compusul prizându-l gata preparat, iar cardul pe care a fost identificat drogul îi aparține.

Prin ordonanța din 25.02.2021, procurorul a dispus efectuarea de către Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj a unei evaluări pentru inculpat, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri, la 01.03.2021 fiind întocmit raportul de evaluare nr. 26, care a conchis că nu se recomandă includerea inculpatului în circuitul integrat de asistență, că acesta a debutat în consumul de cocaină la 22 de ani, în doză unică și în scop experimental.

Fiind întrunite condițiile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că infracțiunile de trafic de persoane și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, există, au fost săvârșite de inculpat, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului A., condamnare menținută de instanța de apel.

Totodată, în fața primei instanțe, a fost admisă cererea inculpatului A. privind judecarea conform principiului recunoașterii învinuirii, în sensul dispozițiilor art. 374 alin. (4) - art. 375 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul că acesta a recunoscut și a regretat faptele săvârșite, și-a însușit în totalitate materialul de urmărire penală și încadrarea juridică, iar faptele deduse judecății nu prevăd pedeapsa cu detențiunea pe viață.

***

La data de 21 iunie 2024, prin e-mail, inculpatul A., prin apărător ales, a declarat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 696 din data de 29 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În motivarea cererii de recurs în casație, apărarea a arătat, prioritar, că starea de fapt privind cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul este cea prezentată în rechizitoriu, întrucât acesta a uzat de procedura reglementată de dispozițiile art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., cererea ca judecarea cauzei să se efectueze potrivit procedurii simplificate fiind admisă.

Prezentând situația de fapt reținută de instanțele de condamnare, apărarea a apreciat că din aceasta și descrierea faptelor imputate inculpatului rezultă însă că nu există tipicitatea obiectivă a infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Referitor la infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, apărarea a susținut că pentru a fi întrunite condițiile de tipicitate obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea deținerii, este necesar ca inculpatul să dețină efectiv substanța în cauză. Or, din descrierea faptei rezultă că inculpatul a participat la o petrecere unde s-a consumat substanța interzisă, aceasta fiind preparată cu cardul. Apărarea a mai arătat că nu se reține că inculpatul a deținut substanța și nu se indică o cantitate care să facă posibil consumul.

Așadar, în opinia apărării, nu sunt întrunite exigențele de tipicitate obiectivă pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul.

Conchizând, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale recurate și, printre altele, achitarea inculpatului pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În drept, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 696/2024 din data de 29 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen. în raport de cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei completului 10, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reținându-se, în esență, că doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație.

Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la latura obiectivă a infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Situația de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la infracțiunea analizată, constă, în esență, în aceea că, la data de 09.11.2021, la percheziția efectuată la domiciliul inculpatului A. a fost ridicat, printre altele, un card pe care se afla o substanță pulverulentă de culoare albă, care s-a dovedit a fi cocaină în urma constatării tehnico-științifice efectuate.

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpatul a susținut, în esență, că faptele în raport cu care a fost condamnat nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în considerarea faptului că nu există o deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu fără drept, deoarece urmele de substanță identificate pe cardul de plastic nu pot fi considerate o deținere propriu-zisă în lipsa unei cantități determinabile coroborat cu faptul că substanța interzisă a fost utilizată anterior, în cadrul unui consum colectiv, la o petrecere.

Critica recurentului inculpat este nefondată.

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (forma în vigoare la data săvârșirii faptei), "(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.".

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. 1 și II, cocaina regăsindu-se în tabelul nr. II - Anexă la Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte reține că interpretarea literală a textului incriminator relevă că elementul material al infracțiunii poate fi realizat prin oricare dintre modalitățile normative enumerate, inclusiv deținerea, cu condiția ca acestea să fie săvârșite fără drept și în scopul consumului propriu.

Astfel, simpla calitate de consumator de droguri nu este suficientă pentru existența infracțiunii, fiind necesară deținerea fără drept a substanței interzise.

În Dicționarul explicativ al limbii române, verbul "a deține" este definit ca "a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a dispune de...,a poseda, a avea".

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată, prioritar, că, astfel cum sunt formulate, criticile recurentului inculpat A. au ca premisă implicită negarea parțială a bazei factuale stabilite în mod definitiv de către instanța de apel.

Susținând că substanța interzisă a fost utilizată anterior, în cadrul unui consum colectiv, la o petrecere, apărarea a contestat implicit statuările factuale definitive ale instanței de apel cu privire la contextul concret în care s-a identificat, la data de 09.11.2021, cardul din material plastic, pe care se afla drogul de mare risc, solicitând reevaluarea materialului probator administrat în cauză.

Or, o atare susținere nu poate fi valorificată, în sine, în actualul cadru procesual, deoarece fiabilitatea bazei probatorii a faptei definitiv reținute în apel nu poate fi reevaluată de instanța de casație în temeiul cazului de casare invocat și nici al vreunui alt caz dintre cele limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte reafirmă faptul că reanalizarea stării de fapt și reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor.

Această înseamnă că, în speță, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanței de apel, în sensul că, la data de 09.11.2021, cu ocazia unei percheziții domiciliare la locuința inculpatului A. din Rovinari au fost ridicate mai multe bunuri, printre care și un card din material plastic, de culoare albastră, inscripționat "C.", pe care s-a evidențiat și un drog de mare risc, respectiv cocaină, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. x din 31.05.2022 înaintat de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor instanței de fond.

Se mai reține că s-a stabilit cu titlu definitiv că obiectul pe care a fost identificată substanța interzisă, respectiv cardul pe care a fost identificat drogul de mare risc, îi aparține recurentului inculpat.

Prin coroborarea tuturor elementelor expuse în cele ce preced, se constată că inculpatul a avut controlul asupra substanței respective, deținerea unui drog pe un card constituind o formă de deținere indirectă, în care substanța interzisă este păstrată pe un suport material, care facilitează accesul sau controlul asupra acesteia.

Astfel, chiar și în absența unui contact direct cu drogul, posesia cardului care conține substanța interzisă îndeplinește cerințele legale din punct de vedere obiectiv pentru a fi considerată o deținere, în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În acest context, se reține că fapta inculpatului se încadrează în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de lege, pentru care a fost condamnat, întrucât drogul de mare risc a fost deținut fără drept de către recurent, în scopul consumului propriu, conform normelor legale incidente.

Referitor la critica recurentului privind lipsa unei cantități determinabile de drog de mare risc pe cardul de plastic, pentru a putea fi considerată o deținere propriu-zisă, se constată că norma incriminatoare nu prevede o cantitate minimă specifică pentru reținerea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, iar interpretarea acestei dispoziții în sensul dorit de către recurent, ar reprezenta o adăugare la lege și, implicit, o încălcare a principiului legalității.

În acest context, Înalta Curte conchide că în cauză sunt realizate toate cerințele de conținut tipic obiectiv specifice infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina inculpatului A., criticile acestuia în recurs în casație fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 696 din data de 29 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 696 din data de 29 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2024.