ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2393/2009

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 235 din 3 martie 2009 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, în baza art. 42alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 40 alin. (2) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă excepția de necompetență după calitatea persoanei invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații V.D., P.S. ș.a. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În esență, s-a reținut că inculpatul V.D. a dobândit calitatea de senator ulterior momentului sesizării tribunalului, astfel încât sunt incidente prevederile art. 40alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care de la regula că dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, există o excepție, și anume cea referitoare la infracțiunile săvârșite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1 C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul P. S., criticând-o sub aspectul greșitei declinări a soluționării cauzei față de faptele reținute în sarcina sa, iar dacă sentința Tribunalului București își produce efecte în sensul trimiterii cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, ar fi supus unui proces penal cu doar două grade de jurisdicție. La termenul din 7 aprilie 2009, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., deoarece hotărârea de declinare a competenței nu poate fi atacată cu recurs. În raport de această excepție, recurentul inculpat P.S. invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (4) C. proc.

pen., întrucât este îngrădit dreptul părții de a ataca hotărârea de declinare, fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, 21, 53, 129 și 142 alin. (2) din Constituția României. Prin decizia penală nr. 522 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admisă excepția invocată de Parchet și respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.S. A fost obligat recurentul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, fiind investită cu soluționarea a două excepții, Curtea de Apel a constatat că are prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva unei hotărâri de declinare a competenței care potrivit art. 42 alin. (2) C. proc.

pen., nu este supusă apelului și nici recursului. Obiectul recursului îl reprezintă atacarea unei sentințe de dezinvestire, dar înregistrarea unei căi de atac inadmisibile face imposibilă examinarea oricărei alte cereri sau excepții de către instanță, care nu poate fi investită legal cu o cale de atac neprevăzută de dispozițiile procedurale în materie, respectiv art. 42 alin. (2) C. proc. pen., așa încât să procedeze la examinarea unor cereri și excepții prealabile. Deosebit de aceasta, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a putea fi admisibilă o excepție de neconstituționalitate, instanța de judecată trebuie să fie investită legal cu soluționarea cauzei în fond, în speță, declararea și înregistrarea unei căi de atac inadmisibile nu poate constitui o investire legală a instanței de judecată, întrucât nu se va putea ajunge vreodată la o soluționare a cererii de recurs.

Mai mult, în prezent, cauza se află într-o situație administrativă de trimitere a dosarului la instanța investită prin hotărârea de declinare, prima instanță fiind desesizată, așa încât cu atât mai mult nu s-ar putea dispune o suspendare a judecății cauzei, urmare a sesizării Curții Constituționale. Pe cale de consecință, s-a apreciat că motivele de recurs susținute în cererea depusă la Curtea de Apel București ar putea fi invocate în fața instanței legal investite prin hotărârea de declinare, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, care este obligată să-și verifice competența, fiind posibilă declanșarea unui conflict negativ de competență, numai astfel eventualele consecințe ale unei hotărâri de declinare nelegale putând fi înlăturate.

Întrucât Curtea de Apel nu poate verifica decât dacă a fost legal investită și dacă este admisibilă calea de atac exercitată, excepția de neconstituționalitate invocată nu are prioritate în raport cu admisibilitatea căii de atac și, ca urmare, nu poate primi o soluție din partea instanței investite nelegal cu un recurs neprevăzut de lege, nici chiar de respingere, ca inadmisibilă, Curtea pronunțându-se numai asupra admisibilității căii de atac. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.S., cu referire la excepția de neconstituționalitate invocată în fața Curții de Apel. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dacă instanța în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate constată că aceasta este inadmisibilă, respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Această încheiere poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară. Din această reglementare legală rezultă că este supusă recursului doar hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, în sensul respingerii acesteia, urmând ca instanța de control judiciar să reanalizeze excepția de neconstituționalitate din perspectiva întrunirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992. În speță, așa cum rezultă atât din dispozitivul, cât și din considerentele deciziei recurate, Curtea de Apel nu a analizat și, prin urmare, nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate ridicată de către inculpat, apreciind că nu putea proceda altfel, devreme ce nu fusese legal investită cu soluționarea căii de atac promovate de către acesta.

În consecință, cum prin hotărârea atacată instanța nu a pronunțat o soluție de respingere a excepției, aceasta nu poate fi supusă cenzurii în condițiile prevăzute de art. 29alin. (6) din Legea nr. 47/1992, astfel încât recursul declarat de inculpat este inadmisibil și urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva deciziei penale nr. 522 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.