ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2393/2009

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 235 din 3 martie 2009 a Tribunalului

București, secția a ll-a penală, în baza art. 42alin. (2) C. proc. pen.,

combinat cu art. 40 alin. (2) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) C. proc. pen.,

a fost admisă excepția de necompetență după calitatea persoanei invocată din

oficiu și s-a declinat competența de soluționare a

cauzei privind pe

inculpații V.D.,

P.S. ș.a. în favoarea Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

În esență, s-a reținut că inculpatul V.D.

a dobândit

calitatea de senator ulterior momentului

sesizării tribunalului, astfel încât sunt incidente prevederile art. 40alin.

(2) C. proc. pen., potrivit cu

care de la

regula că dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii

nu determină schimbarea competenței, există o

excepție, și anume

cea referitoare la

infracțiunile săvârșite de persoanele prevăzute în

art. 29 pct. 1 C.

proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs inculpatul P.

S., criticând-o sub aspectul greșitei

declinări a soluționării cauzei față de faptele reținute în sarcina sa, iar

dacă sentința Tribunalului București își produce efecte în sensul trimiterii

cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, ar fi supus unui proces penal cu

doar două grade de jurisdicție.

La termenul din 7 aprilie 2009, reprezentantul Ministerului Public a

invocat excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu prevederile art.

385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., deoarece hotărârea de

declinare a competenței nu poate fi atacată cu

recurs.

În raport de această excepție, recurentul inculpat P.S. invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 42 alin. (4) C. proc. pen., întrucât este îngrădit dreptul părții

de a ataca

hotărârea de declinare,

fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 16

alin. (1) și (2), art. 20, 21, 53, 129 și 142 alin.

(2) din Constituția

României.

Prin decizia penală nr. 522 din 9 aprilie

2009 a Curții de Apel

București, secția I penală,

a fost admisă excepția invocată de Parchet și respins, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul P.S.

A fost obligat recurentul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că, fiind investită cu soluționarea a două excepții, Curtea

de Apel a constatat că are prioritate excepția

inadmisibilității recursului declarat împotriva unei hotărâri de

declinare

a competenței care potrivit art. 42 alin. (2) C. proc. pen., nu este supusă

apelului și nici recursului.

Obiectul recursului îl reprezintă atacarea unei sentințe de

dezinvestire, dar înregistrarea unei căi de atac inadmisibile face imposibilă

examinarea oricărei alte cereri sau excepții de către instanță, care nu poate

fi investită legal cu o cale de atac neprevăzută de dispozițiile procedurale în

materie, respectiv art. 42 alin. (2) C. proc. pen., așa încât să procedeze la

examinarea unor cereri și excepții prealabile.

Deosebit de aceasta, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru

a putea fi admisibilă o excepție de neconstituționalitate, instanța de judecată

trebuie să fie investită legal cu soluționarea cauzei în fond, în speță, declararea

și înregistrarea unei căi de atac inadmisibile nu poate constitui o investire

legală a instanței de judecată, întrucât nu se va putea ajunge vreodată la o

soluționare a cererii de recurs.

Mai mult, în prezent, cauza se află într-o situație administrativă de

trimitere a dosarului la instanța investită prin

hotărârea de declinare, prima instanță fiind desesizată, așa încât cu

atât

mai mult nu s-ar putea dispune o suspendare a judecății cauzei, urmare a sesizării

Curții Constituționale.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că motivele de recurs

susținute în cererea depusă la Curtea de Apel

București ar putea fi

invocate în fața instanței legal investite prin

hotărârea de declinare, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, care

este obligată să-și verifice competența, fiind posibilă declanșarea unui

conflict negativ de competență, numai astfel

eventualele consecințe

ale unei hotărâri de declinare nelegale putând fi

înlăturate.

Întrucât Curtea de Apel nu poate verifica decât dacă a fost legal

investită și dacă este admisibilă calea de atac exercitată, excepția de

neconstituționalitate invocată nu are prioritate în

raport cu admisibilitatea căii de atac și, ca urmare, nu poate primi o

soluție

din partea instanței investite nelegal cu un recurs

neprevăzut de lege, nici chiar de respingere, ca inadmisibilă, Curtea

pronunțându-se

numai asupra admisibilității căii de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.S., cu referire

la excepția de neconstituționalitate invocată în fața Curții de Apel.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, dacă instanța în fața căreia a

fost ridicată o excepție de neconstituționalitate

constată că aceasta

este inadmisibilă, respinge printr-o încheiere

motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Această încheiere poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat

superioară.

Din această reglementare legală rezultă că este supusă recursului doar

hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de sesizare a Curții

Constituționale, în sensul respingerii acesteia, urmând ca instanța de control

judiciar să reanalizeze

excepția de neconstituționalitate

din perspectiva întrunirii condițiilor

de admisibilitate prevăzute de art.

29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.

În speță, așa cum rezultă atât din dispozitivul, cât și din

considerentele deciziei recurate, Curtea de Apel nu a analizat și, prin urmare,

nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate ridicată de către

inculpat, apreciind că nu putea proceda altfel, devreme ce nu fusese legal

investită cu

soluționarea căii de atac

promovate de către acesta.

În consecință, cum prin hotărârea atacată instanța nu a pronunțat o

soluție de respingere a excepției, aceasta nu poate fi supusă cenzurii în

condițiile prevăzute de art. 29alin. (6) din Legea nr. 47/1992, astfel încât

recursul declarat de inculpat este inadmisibil și urmează a fi respins conform art.

385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul

P.S. împotriva deciziei penale nr. 522 din 9

aprilie 2009 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

iunie 2009.