ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2804/2009

Asupra recursului civil de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 3 iunie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a

IlI-a civilă, reclamanta D.G.P. din M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) a solicitat

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Finlanda,

pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului

B.E.M.

În

motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost returnat din Finlanda la

data de 29 aprilie 2008 în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 60/2001

publicată în M. Of. nr. 132/2001.

În

condițiile în care România trebuie să își probeze capacitatea de a

stopa migrația ilegală și de a-și consolida

poziția de membru al U.E., prezența pe teritoriul altor state, fără respectarea

condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului, ca și a altor persoane

aflate în

condiții similare, ar dovedi

exact contrariul, cu repercursiunile de rigoare

asupra tratamentului.

În drept, se

invocă dispozițiile Legii nr. 248/2005, precum și art. 2 alin. (3) din

Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru Drepturile Omului.

Prin sentința

civilă nr. 1.096 din 19 iunie 2008, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă,

a respins acțiunea.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență, că în cauză, se află în concurs

Legea nr. 248/2005 și Acordul de readmisie încheiat de România și Finlanda,

având relevanță prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care au

operat pentru statele U.E. până la momentul aderării României la U.E.,

respectiv 31 decembrie 2006.

În baza art. 18

și art. 39 din Tratatul C.E. și a

Directivei

2004/3 8/CE a Parlamentului European, cazurile de restrângere

a

dreptului de ședere operează numai pentru motive de siguranță, ordine sau

sănătate publică a statului din care a fost returnat.

Împotriva

sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta care, în motivarea

cererii, a arătat că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul statului

finlandez și că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea Legii

nr. 248/2005.

Apelul declarat

de reclamanta D.G.P. a

fost anulat ca

netimbrat de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin

decizia nr. 709 pronunțată la data de 30 septembrie 2008, s-a reținut

că apelanta deși legal citată cu mențiunea

achitării taxei legale de timbru, respectiv 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar,

aceasta nu și-a achitat obligația.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.G.P. care a susținut că, prin

ordinul de plată din 26 septembrie 2008, a fost plătită taxa de timbru pentru

termenul de judecată din 30 septembrie 2008 și astfel hotărârea instanței de

apel este nelegală.

Recursul va fi admis pentru

următoarele considerente:

Din borderoul din 1 octombrie

2008 rezultă că a fost înaintat Curții de Apel București documentul din 25

septembrie 2009, număr al D.G.P.

La acest

document, care are același număr de înregistrare cu declarația de apel

formulată de reclamanți, s-a atașat și taxa de timbru achitată la 26 septembrie

2008 și timbrul judiciar de 0,15 lei.

În aceste

condiții se constată că apelul a fost legal timbrat, astfel că, se va casa

decizia recurată și se va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea

apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta D.G.P., împotriva deciziei nr. 709 din 30 septembrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2009.