ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8245/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 394/C din 6 aprilie 2007, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâta A.A.N., reținând că pârâta a fost returnată din Anglia la data de 19 iulie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 825/1995. A reținut prima instanță că, potrivit art. 2 din Protocolul 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, dreptul la liberă circulație este garantat, iar exercitarea lui nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea prevăzute de lege.

Conform art. 18 din Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană din 26 februarie 2001, orice cetățean al Uniunii are dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de Tratat și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării sale. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 355/A din 11 iulie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană efectele tratatelor pe care România le încheiase cu state membre ale Uniunii Europene au încetat, iar expulzarea dispusă de autoritățile engleze nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul Angliei.

În materia liberei circulații a cetățenilor români este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E. și art. 4 din Directiva 2004/38/CE, iar în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța să ia măsura restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtei, pentru că norma comunitară prevede doar trei situații care permit luarea acestei măsuri, și anume; afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că intimata a fost returnată din Anglia, la data de 19 iulie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar autoritățile române au luat act de măsura autorităților engleze, fără să poată cenzura măsura dispusă.

Recurenta a arătat că temeiul acțiunii l-a constituit măsura returnării pârâtei dispusă în baza acordului de readmisie și că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, față de care unica condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație este returnarea dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie. Prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor la care se referă art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Față de prevederile art. 25 din Constituție, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, iar regulile după care se desfășoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, în art. 5, prevede limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii în străinătate. Îngrădirile prevăzute de art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului sunt stabilite prin Legea nr. 248/2005, iar, față de textele invocate, dreptul la liberă circulație nu este absolut.

S-a susținut că în mod greșit s-a apreciat că nu rezultă împrejurări care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului pârâtei la liberă circulație, iar legea română nu a fost interpretată sistematic, prin raportare la obligațiile ce revin cetățenilor români care părăsesc România. Protocolul nr. 4 adițional al Convenție, la art. 2, garantează dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate, însă această garanție poate suporta restricțiile prevăzute de paragraful nr. 4 al art. 2, iar restrângerea dreptului la liberă circulație pe teritoriul Angliei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor acte de natură a aduce atingere ordinii publice în acest stat, scop legitim circumscris unui alt scop, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere aptitudinile și capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene.

Declarația olografă a pârâtei confirmă faptul că aceasta a conștientizat că a fost returnată pentru ședere ilegală pe teritoriul Angliei și că a încălcat obligațiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005. Chiar dacă art. 40 din Directiva 2004/38/CE prevede transpunerea în legislația internă, Directiva nu face parte de drept din legislația internă. Ea impune statelor membre o obligație de rezultat, lăsând autorităților naționale competențele legate de forma și mijloacele utilizate în acest scop. Legea nr. 248/2005 nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație a cetățenilor Uniunii, pentru că măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la propriul resortisant și nu la resortisanții altor state membre ale Uniunii, iar condițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că pârâta a fost returnată în baza unui acord de readmisie pentru ședere ilegală și pentru muncă fără forme legale.

Prin Directiva 2004/38/CE nu a fost înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, iar în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, urmând ca la stabilirea perioadei pentru care se limitează exercitarea dreptului să se aibă în vedere faptul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat. Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene. Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate. Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare. În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă. Din procesul-verbal aflat la fila 4 din dosarul tribunalului rezultă că intimata-pârâtă a fost returnată din Anglia pentru intrare și ședere ilegală pe teritoriul acestei țări, iar recurenta- reclamantă nu a făcut dovada că intimata-pârâtă a săvârșit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al intimatei-pârâte doar pentru intrare și ședere ilegală pe teritoriul Angliei nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acesteia. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 355 A din 11 iulie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2007.