ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8245/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 394/C din 6 aprilie 2007, Tribunalul Bihor a

respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în

contradictoriu cu pârâta A.A.N., reținând că pârâta a fost returnată din Anglia

la data de 19 iulie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu

această țară, ratificat prin H.G. nr. 825/1995.

A reținut prima instanță că, potrivit art. 2 din Protocolul 4 adițional

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

dreptul la liberă circulație este garantat, iar exercitarea lui nu poate face

obiectul altor restrângeri decât acelea prevăzute de lege. Conform art. 18 din

Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană din 26

februarie 2001, orice cetățean al Uniunii are dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de Tratat și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării sale.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, prin decizia nr. 355/A din 11 iulie 2007, a respins apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând că, odată cu aderarea la

Uniunea Europeană efectele tratatelor pe care România le încheiase cu state

membre ale Uniunii Europene au încetat, iar expulzarea dispusă de autoritățile

engleze nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să

interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul Angliei.

În materia liberei circulații a

cetățenilor români este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E. și art. 4 din

Directiva 2004/38/CE, iar în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile

pentru ca instanța să ia măsura restrângerii dreptului la liberă circulație al

pârâtei, pentru că norma comunitară prevede doar trei situații care permit

luarea acestei măsuri, și anume; afectarea ordinii publice, a siguranței

publice sau a sănătății publice.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că

intimata a fost returnată din Anglia, la data de 19 iulie 2006, în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar autoritățile

române au luat act de măsura autorităților engleze, fără să poată cenzura

măsura dispusă.

Recurenta a arătat că temeiul

acțiunii l-a constituit măsura returnării pârâtei dispusă în baza acordului de

readmisie și că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin.

(1) din Legea nr. 248/2005, față de care unica condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație este

returnarea dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie.

Prin decizia nr. 855 din 28

noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că măsura prevăzută de art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor la care se referă

art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii

publice.

Legea nr. 248/2005 asigură

implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Față de prevederile art. 25 din

Constituție, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, iar

regulile după care se desfășoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, în

art. 5, prevede limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe

perioada șederii în străinătate.

Îngrădirile prevăzute de art. 29 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului sunt stabilite prin Legea nr.

248/2005, iar, față de textele invocate, dreptul la liberă circulație nu este

absolut.

S-a susținut că în mod greșit s-a

apreciat că nu rezultă împrejurări care să justifice luarea măsurii

restrângerii dreptului pârâtei la liberă circulație, iar legea română nu a fost

interpretată sistematic, prin raportare la obligațiile ce revin cetățenilor români

care părăsesc România.

Protocolul nr. 4 adițional al

Convenție, la art. 2, garantează dreptul la liberă circulație în țară și în

străinătate, însă această garanție poate suporta restricțiile prevăzute de

paragraful nr. 4 al art. 2, iar restrângerea dreptului la liberă circulație pe

teritoriul Angliei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor acte de

natură a aduce atingere ordinii publice în acest stat, scop legitim circumscris

unui alt scop, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i

confere aptitudinile și capacitatea de a se integra și raporta la normele

Uniunii Europene.

Declarația olografă a pârâtei

confirmă faptul că aceasta a conștientizat că a fost returnată pentru ședere

ilegală pe teritoriul Angliei și că a încălcat obligațiile prevăzute de art. 5

din Legea nr. 248/2005.

Chiar dacă art. 40 din Directiva

2004/38/CE prevede transpunerea în legislația internă, Directiva nu face parte

de drept din legislația internă. Ea impune statelor membre o obligație de

rezultat, lăsând autorităților naționale competențele legate de forma și

mijloacele utilizate în acest scop.

Legea nr. 248/2005 nu încalcă

dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație a cetățenilor

Uniunii, pentru că măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la

propriul resortisant și nu la resortisanții altor state membre ale Uniunii, iar

condițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că

pârâta a fost returnată în baza unui acord de readmisie pentru ședere ilegală și

pentru muncă fără forme legale.

Prin Directiva 2004/38/CE nu a fost

înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru

proprii cetățeni, iar în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, urmând ca la stabilirea perioadei

pentru care se limitează exercitarea dreptului să se aibă în vedere faptul că

măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului

European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate

publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte

principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul

persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană

statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală,

dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a

dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.

Din procesul-verbal aflat la fila 4 din dosarul tribunalului rezultă că

intimata-pârâtă a fost returnată din Anglia pentru intrare și ședere ilegală pe

teritoriul acestei țări, iar recurenta- reclamantă nu a făcut dovada că

intimata-pârâtă a săvârșit vreo faptă care să justifice luarea măsurii

restrângerii dreptului la liberă circulație.

Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că

măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze

exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație al intimatei-pârâte doar pentru intrare și

ședere ilegală pe teritoriul Angliei nu ar respecta principiul

proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acesteia.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 355 A din 11 iulie 2007 a Curții de Apel

Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie

2007.