ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5892/2008

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4061/40 din 25 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului B.V.G. pentru o perioadă de cel mult trei ani în Finlanda. în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut următoarele: Conform art. 38 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor în străinătate, pentru persoanele care au fost returnate în țară în baza unor acorduri de readmisie încheiate cu alte state, trebuie restrâns dreptul de a circula în străinătate pe o perioadă de cel mult trei ani.

Cum pârâtul a fost returnat din Finlanda, în România, la data de 6 septembrie 2007, în baza Acordului de readmisie ratificat prin Legea nr. 60/2001, sunt îndeplinite cerințele legale pentru a fi admisă cererea formulată. Prin sentința civilă nr. 1027 din 11 octombrie 2007, Tribunalul Botoșani a respins cererea formulată de reclamantă, în motivare reținându-se că, potrivit art. 3 alin. (1) din Directiva 38/CEE/2004, dispozițiile comunitare privind libertatea de circulație și de ședere în spațiul uniunii de aplică oricărui cetățean din statele membre, iar, conform art. 6 alin. (1) din aceeași directivă, dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru este de 3 luni, fără altă condiție sau formalitate decât deținerea unei cărți de identitate sau a unui pașaport valabil.

Deoarece pârâtul a stat pe teritoriul statului finlandez doar două luni, instanța a constatat că nu a încălcat dispozițiile legale menționate și a respins cererea ca neîntemeiată. Împotriva sentinței civile nr. 1027 din 11 octombrie 2007 a Tribunalului Botoșani, secția civilă, a declarat apel reclamanta, susținând, în esență, că, pârâtul a încălcat legislația finlandeză, prin aceea că, la data de 1 septembrie 2007, a fost depistat de poliția acestui stat și reținut pe motiv că nu avea contract de muncă și că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile finlandeze, ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională.

Prin decizia civilă nr. 7 din 16 ianuarie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 1027 din 11 octombrie 2007 a Tribunalului Botoșani, secția civilă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, dispozițiile legale invocate de reclamantă trebuie coroborate cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, condițiile de restrângere a acestui drept fundamental fiind inserate în pct. 3 al acestui articol si se referă la asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și a libertăților altora.

A mai reținut instanța de apel că, în speță, nu s-a făcut dovada existenței unor motive de ordine publică și securitate publică de natură a justifica măsura restrângerii dreptului la liberă circulație față de pârât. Împotriva deciziei nr. 7 din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Suceava, sectia civilă, a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, susținând, în esență, că, și în condițiile existenței principiilor preeminenței dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acest stat, dacă acel cetățean a încălcat legislația statului de unde a fost returnat.

S-a mai susținut, în motivarea recursului, că, măsura returnării dispusă de autoritățile finlandeze este de natură să facă dovada că pârâtul nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene. Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile finlandeze, ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională. Recursul este nefondat. Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Finlanda, în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză. Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa. În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, atât instanța de fond, cât și cea de apel au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Astfel fiind, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 7 din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2008.