ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3679/2009

HOTĂRÂRE
20.03.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3679/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra recursului de fată, retine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2008 pe

rolul Tribunalului București, secția a

IV

a civilă, reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în

prezent Ministerul Administrației și Internelor) a solicitat restrângerea

exercitării dreptului la libera circulație în Norvegia, pentru o perioadă de

cel mult 3 ani, a pârâtului S.A.

În motivarea cererii s-a arătat că

la 8 februarie 2008 pârâtul a fost returnat din Norvegia pe motiv de ședere

ilegală, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și Norvegia,

ratificat prin Legea nr. 69/2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 181/2003,

potrivit căruia, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la

cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, oricare

persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai

îndeplinește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante

solicitante.

În drept, reclamanta

a invocat dispozițiile art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005

potrivit cărora, se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România

și acel stat.

Prin sentința civilă

nr. 685 din 9 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a

IV

a

civilă, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut în esență că dispozițiile legii interne, respectiv

art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005 sunt contrare libertății de

circulație a persoanelor și dreptului de stabilire a acestora, consacrate de

art. 39-42 și art. 43-48 din TCE și Directivei 2004/38/CE a Parlamentului

European și Consiliului Uniunii Europene.

Prin art. 2

par. 2-4 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale se recunosc anumite drepturi și libertăți,

altele decât cele care figurează deja în Convenție și în primul protocol

adițional la Convenție, iar cazurile de limitare trebuie, potrivit art. 2 par 3

și 4, să îndeplinească anumite condiții respectiv, să fie prevăzute de lege, să

urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică,

necesitate analizată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul

urmărit prin aplicarea unei limitări și mijloacele folosite pentru realizarea

lui.

Or,

dispozițiile cuprinse în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pe o perioadă de cel

mult 3 ani sunt de natură a restrânge dreptul la liberă circulație al

individului, garantat de Protocolul nr. 4 adițional la Convenție.

Apelul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea

de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, prin decizia civilă nr. 564 A pronunțată la data de 21 august 2008.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut că legea internă prevede

posibilitatea, iar nu obligativitatea restrângem dreptului la liberă circulație

dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de

readmisie, iar în raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României,

instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind

libera circulație a persoanelor, în speță, Legea nr. 248/2005, cu pactele și

tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România

este parte, în special art. 3 din Protocolul nr. 4 la convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind ținută de a aplica

în litera lor doar dispozițiile legii interne.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, care formulează

următoarele critici:

Din prevederile art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângem exercităm dreptului la libera circulație în

străinătate este aceea a re turnăm cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat un acord de readmisie.

Potrivit art.

25 din Constituție, condițiile exercităm dreptului la liberă circulație se

stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea

anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții

stabilite de lege. Măsura restrângem exercitării dreptului la liberă circulație

se justifică, în cazul de față, pentru apărarea ordinii publice și apărarea

securității naționale, situării prevăzute de art. 53 din Constituție.

Autoritățile

române nu pot cenzura returnarea intimatului-pârât, ci pot numai să ia act de

măsura dispusă.

Analizând

recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Exercitarea

dreptului la liberă circulație, ca drept fundamental, este în acord atât cu

dispozițiile Constituției României cât și cu prevederile Declarației Universale

a Drepturilor Omului și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953,

reunind toate cele 40 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv

Norvegia care a ratificat-o la aceeași dată, respectiv 3 septembrie 1953.

România, la rândul

său, a semnat Convenția la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la Consiliul

Europei, ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 30/1994.

Conform prevederilor

Convenției și Protocoalelor adiționale la aceasta, dreptul la liberă circulație

poate fi limitat doar în anumite condiții, restrângerea exercitării acestuia

trebuind să aibă un scop legitim iar măsura să fie proporțională cu conduita

persoanei aflate pe teritoriul altui stat, conduită de natură că afecteze

ordinea și securitatea publică a acelui stat.

Or, în speță

împrejurarea că autoritățile norvegiene au dispus expulzarea pârâtului nu este

prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică dreptul de

circulație al cetățeanului său pe teritoriul Norvegiei.

Mai mult, în fața

instanței de apel, intimatul a făcut dovada că i s-a acordat permis de ședere

în Norvegia până la data de 1 aprilie 2009 (fila 17, dosar apel) și că la data

de 18 aprilie 2008 și-a stabilit domiciliul în Norvegia (fila 18, dosar apel).

Faptul că

Norvegia, țara de unde pârâtul a fost returnat, nu este membră a Uniunii

Europene, nu are relevanță în speță, în condițiile în care, așa cum s-a arătat,

această țară a ratificat, la 3 septembrie 1953, Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și o mare parte a

protocoalelor adiționale.

În raport de

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 564 A din 21 august 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-26
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7065/2009
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapo
ÎCCJ 2008-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6823/2008
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului București, la 4 ianuarie 2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a cerut restrângerea exercitării
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6036/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte
ÎCCJ 2008-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 201/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 7 februarie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtu
ÎCCJ 2009-04-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4414/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1006 din 2 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
Sursă