ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2095/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 143 din 19 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 4430/2/2009, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. S-a dispus arestarea persoanei solicitate D.V.R. pentru o perioadă de 29 zile de la data încarcerării, în vederea predării către autoritățile bulgare. S-a dispus predarea persoanei solicitate D.V.R. către autoritățile judiciare din Bulgaria, în vederea efectuării urmăririi penale, sub condiția ca persoana solicitată să fie transferată în România în situația în care i se va aplica o pedeapsă privativă de libertate.

S-a constatat că persoana solicitată nu dorește să se prevaleze de regula specialității prevăzută de art. 100 din Legea nr. 302/2004, modificată. S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută în vederea executării mandatului european de arestare pentru 24 de ore, în data de 15 mai 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat, la data de 15 mai 2009, instanța de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 89 din Legea nr. 302/2004, solicitând punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10 martie 2009, de către magistratul competent din cadrul S.I. din Sliven, Bulgaria, față de D.V.R.

pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Din conținutul sesizării a rezultat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a reținut persoana solicitată, în temeiul dispozițiilor art. 88 3 din Legea nr. 302/2004 și a luat măsurile necesare cu privire la transmiterea de către autoritățile judiciare emitente a mandatului european de arestare tradus în limba română potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. În raport de aceste dispoziții corelate cu art. 88 3 din aceeași lege, instanța de fond a apreciat că se impune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru o durată de 5 zile, în raport de infracțiunea de furt pentru care sunt efectuate cercetări în cauză. Ulterior, la data de 19 mai 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a depus la dosarul cauzei mandatul european de arestare, în limba engleză și în limba română.

Instanța de fond reține că persoana solicitată este acuzată de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că la data de 8 martie 2001, împreună cu mai multe persoane, au sustras din vitrina unui magazin din localitatea Sliven, o tavă pe care se aflau inele din aur, în greutate de 350 grame, faptă pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Curtea de Apel București a apreciat că se impune executarea mandatului european de arestare, întrucât urmărirea penală pe teritoriul statului solicitat a fost suspendată ca urmare a imposibilității localizării persoanei solicitate, fiind necesară prezența acesteia în fața autorităților judiciare bulgare. De asemenea, instanța de fond reține că persoana solicitată are antecedente penale, conform fișei de cazier judiciar, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, săvârșite înainte și după emiterea mandatului european de arestare.

Pe de altă parte, s-a constatat că nu este incident niciunul din cazurile de refuz al predării, prevăzută de art. 88 din Legea nr. 302/2004. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a declarat recurs persoana solicitată D.V.R., învederând faptul că se va prezenta în fața autorităților judiciare din Bulgaria ori de câte ori va fi chemat. Apreciază că măsura arestării este prea severă în raport de împrejurările cauzei. Înalta Curte, examinând recursul declarat în conformitate cu prevederile art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Parchetul Regional din Sliven Bulgaria a emis, la data de 10 martie 2009, un mandat european de arestare privind pe învinuitul D.V.R., cercetat în dosarul nr. 212/A/2007 pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Autoritățile judiciare bulgare au reținut că persoana solicitată, în data de 8 martie 2001, împreună cu mai multe persoane, au sustras din vitrina unui magazin din localitatea Sliven, mai multe inele din aur, în greutate de 350 grame. Fapta săvârșită de persoana solicitată constituie infracțiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. pen. bulgar, fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Potrivit legii române, fapta persoanei solicitate realizează elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. Fiind respectată procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, art. 90 și următoarele din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate și predarea acesteia către autoritățile judiciare din Bulgaria.

Nu sunt incidente în cauză dispozițiile privind prescripția executării pedepsei, având în vedere faptul că persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare bulgare, nefiind pronunțată o hotărâre de condamnare definitivă. Pe de altă parte, nu s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, conform legii române, acesta fiind de 10 ani, astfel cum prevăd dispozițiile art. 122 lit. b) C. pen. În același timp prescripția nu poate conduce, în mod obligatoriu, la respingerea solicitării, constituind doar un motiv opțional de refuz a executării mandatului european de arestare. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.V.R. împotriva sentinței penale nr. 143 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.V.R., împotriva sentinței penale nr. 143 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 4430/2/2009. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2009.