ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2095/2009

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 143

din 19 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

dosarul nr. 4430/2/2009, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București.

S-a dispus arestarea

persoanei solicitate D.V.R. pentru o perioadă de 29 zile de la data

încarcerării, în vederea predării către autoritățile bulgare.

S-a dispus predarea

persoanei solicitate D.V.R. către autoritățile judiciare din Bulgaria, în

vederea efectuării urmăririi penale, sub condiția ca persoana solicitată să fie

transferată în România în situația în care i se va aplica o pedeapsă privativă

de libertate.

S-a constatat că persoana

solicitată nu dorește să se prevaleze de regula specialității prevăzută de art.

100 din Legea nr. 302/2004, modificată.

S-a constatat că persoana

solicitată a fost reținută în vederea executării mandatului european de

arestare pentru 24 de ore, în data de 15 mai 2009.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București a sesizat, la data de 15 mai 2009, instanța de judecată,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 89 din Legea nr. 302/2004, solicitând

punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10

martie 2009, de către magistratul competent din cadrul S.I. din Sliven,

Bulgaria, față de D.V.R. pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Din conținutul sesizării a

rezultat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a reținut persoana

solicitată, în temeiul dispozițiilor art. 88

3

din Legea nr. 302/2004

și a luat măsurile necesare cu privire la transmiterea de către autoritățile

judiciare emitente a mandatului european de arestare tradus în limba română

potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În raport de aceste

dispoziții corelate cu art. 88

3

din aceeași lege, instanța de fond a

apreciat că se impune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

pentru o durată de 5 zile, în raport de infracțiunea de furt pentru care sunt

efectuate cercetări în cauză.

Ulterior, la data de 19 mai

2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a depus la dosarul cauzei

mandatul european de arestare, în limba engleză și în limba română.

Instanța de fond reține că

persoana solicitată este acuzată de săvârșirea infracțiunii de furt calificat,

constând în aceea că la data de 8 martie 2001, împreună cu mai multe persoane,

au sustras din vitrina unui magazin din localitatea Sliven, o tavă pe care se

aflau inele din aur, în greutate de 350 grame, faptă pedepsită cu închisoarea

de la 3 la 15 ani.

Curtea de Apel București a

apreciat că se impune executarea mandatului european de arestare, întrucât

urmărirea penală pe teritoriul statului solicitat a fost suspendată ca urmare a

imposibilității localizării persoanei solicitate, fiind necesară prezența

acesteia în fața autorităților judiciare bulgare.

De asemenea, instanța de

fond reține că persoana solicitată are antecedente penale, conform fișei de

cazier judiciar, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt

calificat, săvârșite înainte și după emiterea mandatului european de arestare.

Pe de altă parte, s-a

constatat că nu este incident niciunul din cazurile de refuz al predării, prevăzută

de art. 88 din Legea nr. 302/2004.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs persoana solicitată D.V.R.,

învederând faptul că se va prezenta în fața autorităților judiciare din

Bulgaria ori de câte ori va fi chemat.

Apreciază că măsura

arestării este prea severă în raport de împrejurările cauzei.

Înalta Curte, examinând

recursul declarat în conformitate cu prevederile art. 385

14

C. proc.

pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Parchetul Regional din

Sliven Bulgaria a emis, la data de 10 martie 2009, un mandat european de

arestare privind pe învinuitul D.V.R., cercetat în dosarul nr. 212/A/2007

pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Autoritățile judiciare

bulgare au reținut că persoana solicitată, în data de 8 martie 2001, împreună

cu mai multe persoane, au sustras din vitrina unui magazin din localitatea

Sliven, mai multe inele din aur, în greutate de 350 grame.

Fapta săvârșită de persoana

solicitată constituie infracțiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) pct. 5 și alin.

(2) C. pen. bulgar, fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.

Potrivit legii române, fapta

persoanei solicitate realizează elementele constitutive ale infracțiunii de

furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și

e) C. pen.

Fiind respectată procedura

de punere în executare a mandatului european de arestare, art. 90 și

următoarele din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în mod corect

instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate și predarea acesteia

către autoritățile judiciare din Bulgaria.

Nu sunt incidente în cauză

dispozițiile privind prescripția executării pedepsei, având în vedere faptul că

persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare bulgare, nefiind

pronunțată o hotărâre de condamnare definitivă.

Pe de altă parte, nu s-a

împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, conform legii române,

acesta fiind de 10 ani, astfel cum prevăd dispozițiile art. 122 lit. b) C. pen.

În același timp prescripția nu poate conduce, în mod obligatoriu, la

respingerea solicitării, constituind doar un motiv opțional de refuz a

executării mandatului european de arestare.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de persoana solicitată D.V.R. împotriva sentinței penale nr. 143 din

19 mai 2009 a Curții de Apel București.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată D.V.R., împotriva sentinței penale nr.

143 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 4430/2/2009.

Obligă recurentul persoană

solicitată la plata sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 iunie 2009.