ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1259/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1259/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3161/2/2009 (776/2009), a fost admisă cererea transmisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (2) raportat la art. 88 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, a dispus arestarea persoanei solicitate D.M., pe o perioadă de 5 zile, de la 2 aprilie la 6 aprilie 2009. Persoana solicitată va fi predată în arestul D.G.P. Municipiului București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin semnalarea transmisă de O.I.P.C., la 25 martie 2009, B.C.N.I.
Bruxelles a cerut urmărirea internațională a persoanei solicitate D.M. S-a învederat faptul că împotriva acesteia și în absența sa, a fost emisă o decizie de executare a unei pedepse de 3 ani pentru furtul unei sume de bani, cu circumstanțe agravante, dat fiind faptul că participanții la infracțiune sau cel puțin unul dintre ei și-a asumat titulatura sau a purtat insigna unui ofițer de poliție, precum și pentru infracțiunea de conspirație criminală. Persoana solicitată a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care, la data de 2 aprilie 2009, a dispus măsura reținerii acesteia pe timp de 24 de ore, până la 3 aprilie 2009, ora 11,00.
Persoana solicitată a fost prezentată, apoi, instanței competente pentru judecarea sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acestuia de autoritățile belgiene la data de 25 martie 2009. Instanța a verificat identitatea persoanei solicitate și a procedat la audierea acesteia, după ce s-a asigurat că motivul reținerii sale este cunoscut. Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 88 3 și art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008. La dosar există solicitarea Interpol în care sunt precizate datele cu privire la mandatul emis de autoritățile belgiene în legătură cu săvârșirea de către persoana solicitată D.M.
a unei infracțiuni pe teritoriul Belgiei constând în aceea că, împreună cu alte persoane, asumându-și identitatea unor polițiști, au sustras sume de bani de la turiști. Având în vedere că în cauză nu există probe privind emiterea unui mandat pentru aceeași faptă de către autoritățile române, Curtea de Apel București a admis cererea și, față de pericolul faptelor, precum și în raport de sancțiunea stabilită, a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile. Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs persoana solicitată D.M., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate și cercetarea sa în stare de libertate, întrucât nu a fost transmis mandatul european de arestare, situație în care nu se justifică arestarea sa provizorie.
A mai susținut că nu a avut cunoștință de proces, fiind expulzat din Belgia. Este singurul întreținător al familiei sale, având doi copii minori. Verificând hotărârea atacată potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică. Din solicitarea remisă de Interpol rezultă datele necesare cu privire la săvârșirea de către persoana solicitată D.M. a unor infracțiuni pe teritoriul Belgiei. Faptele reținute în sarcina acesteia dau loc la predare, potrivit dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 și pentru care s-a emis mandatul european de arestare, sens în care a și fost sesizată Curtea de Apel București.
Instanța de fond a respectat dispozițiile art. 88 3 și art. 90 alin. (2) din actul normativ invocat, măsura arestării fiind dispusă în mod legal. Persoana solicitată a fost audiată și i-au fost făcute cunoscute drepturile pe care le are în această fază procesuală. Instanța a acordat termen de judecată la 6 aprilie, în vederea prezentării mandatului european de arestare, însoțit de traducere, precum și a garanțiilor referitoare la posibilitatea rejudecării cauzei. Constatând că criticile formulate prin motivele de recurs sunt nefondate, măsura arestării persoanei solicitate D.M. fiind neîntemeiată și dispusă în conformitate cu prevederile legale, Înalta Curte va respinge recursul acesteia ca nefondat.
Recurenta persoană solicitată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.M. împotriva încheierii din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3161/2/2009 (776/2009). Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.