ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1162/2009

Cameră de Consiliu Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 40/ P din 27 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 435/36/2009, în temeiul dispozițiilor art. 88 3 și 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate Ș.G. pe o perioadă de 5 zile de la data de 28 martie 2009 până la 1 aprilie 2009, inclusiv. S-a dispus emiterea mandatului de arestare. S-a fixat termen pentru data de 1 aprilie ora 10, termen pentru când s-a dispus citarea persoanei solicitate la locul de deținere, urmând ca procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, să depună la dosarul cauzei mandatul european emis de autoritățile judiciare solicitante, tradus în limba română, în 2 exemplare.

S-a dispus comunicarea soluției autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – B.N.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: La data de 27 martie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 88 3 din Legea nr. 302/2004 a sesizat Curtea de Apel Constanța cu propunerea de arestare a persoanei solicitate Ș.G., în vederea executării mandatului european de arestare față de persoana solicitată Ș.G. Instanța de fond a constatat că măsura reținerii a fost luată în regim de urgență, în lipsa unui mandat european de arestare tradus în limba română, franceză sau engleză, înaintat de autoritatea judiciară solicitantă, către procuror, care a fost sesizat prin intermediul mesajului de urmărire internațională emis de B.N.I.

Reține, instanța de fond, că această sesizare nu echivalează cu un mandat european de arestare, sens în care, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 să fixeze termen în vederea înaintării de procuror, a mandatului european de arestare tradus în limba română. S-a apreciat că nu se justifică luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea întrucât persoana solicitată a fost depistată, pregătindu-se să părăsească teritoriul României. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, persoana solicitată Ș.G., solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării, luarea unei măsuri mai blânde și anume obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat de persoana solicitată Ș.G. în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., consideră că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 88 3 alin. (1) din Legea nr. 392/2004 privind C.J.I. în materie penală, modificată și completată prin Legea nr. 224/2006 și Legea nr. 222/2008, „în caz de urgență, prin excepție de la dispozițiile art. 88 2 , măsura reținerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (I.), care nu echivalează cu mandatul european de arestare. În acest caz, C.C.P.I. din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative solicită de îndată B.C.N.I.

corespondent transmiterea către parchetul competent, în termen de cel mult 48 de ore de la data reținerii persoanei solicitate”. Reținerea persoanei solicitate, în condițiile expuse anterior, poate fi urmată de arestarea persoanei solicitate în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (1) din aceeași lege, judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate și se asigură că a fost informată despre motivul reținerii, Dacă persoana solicitată a fost reținută în condițiile prevăzute de art. 88 3 , judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (I.) arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea pe o durată de 5 zile.

În speța dedusă judecății, având în vedere solicitarea B.N.I., nr. 2363750/ PM din 16 martie 2009 privind necesitatea depistării și identificării persoanei solicitate Ș.G. în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare nr. 139JS1067/05V, emis de autoritățile judiciare din Germania, respectiv Tribunalul Regional Dormund – Germania, autoritățile judiciare române, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au emis ordonanță de reținere în data de 17 martie 2009. Din conținutul ordonanței de reținere precum și din sesizarea Curții de Apel Constanța rezultă că autoritățile judiciare din Germania au emis, pe numele persoanei solicitate Ș.G. un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tăinuire, prevăzute de art. 53 și 260 C. pen., pedepsite cu închisoarea de la 5 ani.

În aceste condiții, C.C.P.I. – B.N.I., prin adresa nr. 2363750/09/ PM din 16 martie 2009 a solicitat luarea de măsuri pentru căutarea, identificarea și prinderea numitului Ș.G. în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare. Efectuându-se investigații de către lucrătorii de poliție, Inspectoratul județean de Poliție Tulcea, a fost depistată persoana solicitată Ș.G. în localitatea Rândunica, jud. Tulcea, aducându-i-se la cunoștință că față de el, autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tăinuire. Ascultat fiind de către instanța investită cu punerea în executare a mandatului european, persoana solicitată nu a avut de făcut obiecțiuni cu privire la identitate.

În aceste condiții, ținând, totodată seama și de faptul că persoana solicitată a fost depistată în timp ce se pregătea să părăsească teritoriul României, Înalta Curte apreciază că luarea măsurii arestării este legală și temeinică. Împrejurarea că mandatul european de arestare nu a fost tradus, până în momentul sesizării instanței, nu constituie un motiv temeinic care să conducă la luarea față de persoana solicitată a unei alte măsuri mai blânde și anume obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea. Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ș.G.

împotriva încheierii nr. 40/ P din 27 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ș.G. împotriva încheierii nr. 40/ P din 27 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă turcă, pentru recurentul persoană solicitată, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2009.