ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1162/2009

Cameră de Consiliu

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 40/ P

din 27 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 435/36/2009, în

temeiul dispozițiilor art. 88

3

și 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

s-a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate

Ș.G. pe o perioadă de 5 zile

de la data de 28 martie 2009 până la 1 aprilie 2009, inclusiv.

S-a dispus emiterea

mandatului de arestare.

S-a fixat termen pentru data

de 1 aprilie ora 10, termen pentru când s-a dispus citarea persoanei solicitate

la locul de deținere, urmând ca procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Constanța, să depună la dosarul cauzei mandatul european emis de

autoritățile judiciare solicitante, tradus în limba română, în 2 exemplare.

S-a dispus comunicarea

soluției autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției, Centrului de

Cooperare Polițienească Internațională – B.N.I.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 27 martie 2009,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 88

3

din Legea nr. 302/2004 a sesizat Curtea de Apel Constanța cu propunerea de

arestare a persoanei solicitate Ș.G., în vederea executării mandatului european

de arestare față de persoana solicitată Ș.G.

Instanța de fond a constatat

că măsura reținerii a fost luată în regim de urgență, în lipsa unui mandat

european de arestare tradus în limba română, franceză sau engleză, înaintat de

autoritatea judiciară solicitantă, către procuror, care a fost sesizat prin

intermediul mesajului de urmărire internațională emis de B.N.I.

Reține, instanța de fond, că

această sesizare nu echivalează cu un mandat european de arestare, sens în

care, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004

să fixeze termen în vederea înaintării de procuror, a mandatului european de

arestare tradus în limba română.

S-a apreciat că nu se

justifică luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea întrucât persoana

solicitată a fost depistată, pregătindu-se să părăsească teritoriul României.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, persoana solicitată Ș.G., solicitând casarea

acesteia și în cadrul rejudecării, luarea unei măsuri mai blânde și anume

obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând recursul declarat de persoana solicitată Ș.G. în

conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., consideră că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 88

3

alin. (1) din Legea nr. 392/2004 privind C.J.I. în materie penală, modificată

și completată prin Legea nr. 224/2006 și Legea nr. 222/2008, „în caz de

urgență, prin excepție de la dispozițiile art. 88

2

, măsura reținerii

poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (I.), care nu

echivalează cu mandatul european de arestare. În acest caz, C.C.P.I. din cadrul

Ministerului Internelor și Reformei Administrative solicită de îndată B.C.N.I.

corespondent transmiterea către parchetul competent, în termen de cel mult 48

de ore de la data reținerii persoanei solicitate”.

Reținerea persoanei

solicitate, în condițiile expuse anterior, poate fi urmată de arestarea

persoanei solicitate în vederea punerii în executare a mandatului european de

arestare.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 90 alin. (1) din aceeași lege, judecătorul verifică mai

întâi identitatea persoanei solicitate și se asigură că a fost informată despre

motivul reținerii,

Dacă persoana solicitată a

fost reținută în condițiile prevăzute de art. 88

3

, judecătorul poate

dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (I.)

arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea

pe o durată de 5 zile.

În speța dedusă judecății,

având în vedere solicitarea B.N.I., nr. 2363750/ PM din 16 martie 2009 privind

necesitatea depistării și identificării persoanei solicitate Ș.G. în vederea

punerii în executare a mandatului european de arestare nr. 139JS1067/05V, emis

de autoritățile judiciare din Germania, respectiv Tribunalul Regional Dormund –

Germania, autoritățile judiciare române, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, au emis ordonanță de reținere în data de 17 martie 2009.

Din conținutul ordonanței de

reținere precum și din sesizarea Curții de Apel Constanța rezultă că

autoritățile judiciare din Germania au emis, pe numele persoanei solicitate Ș.G.

un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tăinuire,

prevăzute de art. 53 și 260 C. pen., pedepsite cu închisoarea de la 5 ani.

În aceste condiții, C.C.P.I.

– B.N.I., prin adresa nr. 2363750/09/ PM din 16 martie 2009 a solicitat luarea

de măsuri pentru căutarea, identificarea și prinderea numitului Ș.G. în vederea

punerii în executare a mandatului european de arestare.

Efectuându-se investigații

de către lucrătorii de poliție, Inspectoratul județean de Poliție Tulcea, a

fost depistată persoana solicitată Ș.G. în localitatea Rândunica, jud. Tulcea,

aducându-i-se la cunoștință că față de el, autoritățile judiciare din Germania

au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt

și tăinuire.

Ascultat fiind de către

instanța investită cu punerea în executare a mandatului european, persoana

solicitată nu a avut de făcut obiecțiuni cu privire la identitate.

În aceste condiții, ținând,

totodată seama și de faptul că persoana solicitată a fost depistată în timp ce

se pregătea să părăsească teritoriul României, Înalta Curte apreciază că luarea

măsurii arestării este legală și temeinică.

Împrejurarea că mandatul

european de arestare nu a fost tradus, până în momentul sesizării instanței, nu

constituie un motiv temeinic care să conducă la luarea față de persoana

solicitată a unei alte măsuri mai blânde și anume obligarea de a nu părăsi țara

sau localitatea.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de persoana solicitată Ș.G. împotriva încheierii nr. 40/ P din 27 martie 2009 a

Curții de

Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată Ș.G. împotriva încheierii nr. 40/ P

din 27 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Obligă recurentul persoană

solicitată la plata sumei de 520 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de

limbă turcă, pentru recurentul persoană solicitată, se va plăti din fondul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 martie 2009.