ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3031/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 55 din 26 martie 2003 a admis acțiunea formulată de L.V., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Suceava, a anulat Hotărârea nr. 177 din 18 ianuarie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 februarie 1944 – 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în condițiile în care persecuția etnică la care au fost supuși românii din Bucovina de Nord este de notorietate și necontestată de către pârâtă, iar reclamantul s-a născut pe teritoriul României, în perioada refugiului părinților, la 24 martie 1941, acesta îndeplinește cerințele Legii nr. 189/2000, urmând a beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava invocând greșita aplicare a legii și, susținând că reclamantul nu a dovedit refugierea sa și a familiei sale, din localitatea Seletin – U.R.S.S., în România, cu nici un document oficial, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 pct. 1 din H.G. nr. 127/2002. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuții de natură etnică, fiind strămutată, refugiată sau expulzată, în altă localitate decât cea de domiciliu.

Dovada încadrării în situația prevăzută de lege se poate face potrivit H.G. nr. 127/2000, cu acte eliberate de organele competente, sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori. În speță, intimatul-reclamant a făcut dovada refugiului familiei sale din localitatea de domiciliu, aflată în fostul U.R.S.S., pe teritoriul României, ca urmare a persecuției etnice la care erau supuși românii din Bucovina de Nord, cu declarații autentificate de martori (filele 9 și 10 dosar de fond), audiați și de către instanța de fond (filele 4 și 45 dosar fond), dovedind totodată, cu actele de stare civilă depuse în copie la filele 30 și 31 din același dosar, că s-a născut în localitatea de refugiu a părinților săi, în intervalul reglementat de lege.

De altfel, recurenta însăși a recunoscut îndeplinirea de către intimat a cerințelor art. 1 din Legea nr. 189/2000 atunci când a dispus revizuirea hotărârii inițiale, iar prin decizia de revizuire nr. 5088 din 2 aprilie 2007 i-a recunoscut acestuia beneficiul drepturilor solicitate. Pentru aceste considerente, constatând că, potrivit art. 301 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 55 din 26 martie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2007.