ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 272/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la 27

decembrie 2004, reclamantul I.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii nr. 4437 din 28 octombrie 2004,

emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 228

din 15 iunie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând că plecarea

reclamantului din localitatea de domiciliu nu a avut o motivație etnică, astfel

că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul I.I.

Acesta a susținut în motivele de

recurs că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legii, atunci când nu

a ținut seama că motivul strămutării l-a reprezentat originea poloneză a

familiei sale, fapt ce a determinat autoritățile să considere periculoasă

prezența lor atât de aproape de granița cu fostul U.R.S.S.

Recurentul a invocat în motivarea

susținerilor sale, dispozițiile art. 1 lit. c) și g) din Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ,

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România

începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, a suferit persecuții

etnice, fiind strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, evacuată

din locuința pe care o deține etc.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din

H.G. nr. 127/2002, dovada îndeplinirii cerințelor legii se poate face cu

înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

Din declarațiile autentificate ale

martorilor L.C. și L.A. nu rezultă îndeplinirea cerinței esențiale a legii, și

anume, existența persecuției etnice, ca motiv al părăsirii localității de

domiciliu.

De altfel, în condițiile în care

ambele localități se aflau pe teritoriul administrat de Statul Român, nici nu

se poate susține că schimbarea domiciliului a fost urmare a unei persecuții

etnice.

Sub aspectul relevanței

probatoriilor administrate în cauză este de reținut faptul că martorii, ale

căror declarații autentificate au fost depuse la dosar, nu au cunoscut personal

evenimentele relatate, ci numai din discuțiile purtate, ulterior, cu

recurentul.

Pentru aceste considerente,

constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există

motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.I.

împotriva sentinței civile nr. 228 din 15 iunie 2005 a Curții de Apel Suceava,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 ianuarie 2006.