ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1007/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 139 din 01 octombrie 2007 a admis

acțiunea formulată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Suceava, având ca obiect recunoașterea calității de beneficiar al Legii

nr. 189/2000, a anulat hotărârea din 25 mai 2007 emisă de pârâtă și a acordat reclamantului

beneficiul drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, potrivit înscrisului aflat la dosar, în anul 1940

comuna C., în care își avea domiciliul reclamantul, a fost trecută de la județul

Câmpulung Moldovenesc, la județul Năsăud, intrând astfel sub stăpânirea maghiară,

unde a rămas până în luna octombrie a anului 1944, când s-a reintegrat din nou în

județul Câmpulung Moldovenesc.

Față de această împrejurare

și cum martorul T.L., el însuși beneficiar al Legii nr. 189/2000, a declarat în

cauză, că l-a întâlnit pe reclamant în comuna D.C., județul Suceava, unde cei doi

au fost refugiați, în perioada 1942–1945, împreună cu familiile lor, instanța a

concluzionat că reclamantul a făcut dovada atât a refugiului cât și a persecuției

din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava.

Recurenta a susținut că

din documentele depuse la casa județeană de pensii nu reiese data și perioada refugiului,

aspecte ce trebuiau dovedite de reclamant, potrivit dispozițiilor art. 4 din H.G.

nr. 127/2002, cu documente oficiale.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui

act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor

instaurate în România, cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945,

a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă

localitate decât cea de domiciliu.

Dovada acestor împrejurări

se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002 cu acte eliberate de organele

competente sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

În raport de aceste dispoziții

legale și, față de împrejurarea că atât cele două declarații autentificate de martori

aflate la dosar, cât și declarația martorului audiat în instanță, toți trei beneficiari

ai Legii nr. 189/2000, sunt unanime în susținerile lor privind refugiul din motive

etnice al reclamantului, împreună cu familia, astfel că în mod corect, instanța

de fond a admis acțiunea acestuia.

Pentru aceste motive,

constatând că potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu există

motive de casare sau modificare a instanței de fond, Curtea, în considerarea dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 139 din 1 octombrie

2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2008.