ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3094/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 decembrie 2007, reclamanta O.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21776 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că i se cuvin drepturile acordate prin legea menționată, întrucât, în perioada decembrie 1940 – 6 martie 1945 s-a refugiat împreună cu familia din localitatea Sîmboieni, comuna Sînmartin, județul Cluj, în comuna Geaca, județul Cluj și apoi în localitatea Mociu, județul Cluj, datorită persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile de ocupație instaurate la acea vreme în Ardealul de Nord.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 277 din 3 martie 2008, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 decembrie 1940 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 februarie 2007. Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, practica judiciară neunitară în materie neputând fi interpretată în defavoarea reclamantei. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut, în esență că, în mod eronat, prima instanță și-a fundamentat hotărârea exclusiv pe declarația unui martor, în absența și a unor alte surse de informație, care să indice aceleași date, ținând cont și de împrejurarea că martorului audiat de instanță nu i s-au pus întrebări suplimentare și acesta s-a mărginit să declare că își menține declarația dată în fața notarului. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. În mod eronat recurenta - pârâtă susține că intimata - reclamantă nu s-ar afla în această situație. Astfel, din declarațiile autentice ale martorilor D.I.

și B.I., acesta din urmă el însuși beneficiar al Legii nr. 189/2000, coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantei și cu adresa din 15 ianuarie 2007 emisă de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, depuse de reclamantă în sprijinul susținerilor sale, rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna decembrie 1940, reclamanta împreună cu familia s-au refugiat din localitatea de domiciliu, satul Sîmboieni, comuna Sînmartin, județul Cluj, în comuna Geaca, județul Cluj, și apoi în Mociu, județul Cluj până în martie 1945 și că refugiul s-a datorat persecuțiilor exercitate pe criterii etnice de către trupele maghiare de ocupație asupra populației din zonă.

În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 277 din 3 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.