ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2997/2008

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea de ședință din 8 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 41070/3 /2006 au fost respinse ca inadmisibile cererea de repunere în termen și excepția de neconstituționalitate formulate de inculpatul S.F. A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de același inculpat de ridicare a interdicției de a părăsi teritoriul României. A fost obligat inculpatul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut ,cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpat, că instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București, nu are competența de a se pronunța cu privire la cererile formulate în recurs.

În ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 11 lit. f) și art. 13 din Legea nr. 78/2000,s-a reținut că aceasta a mai fost ridicată de inculpat, iar instanța s-a pronunțat prin încheierea din 16 iunie 2008 în sensul respingerii ca inadmisibile, soluție împotriva căreia inculpatul a declarat recurs, respins ca tardiv de către instanța superioară. Curtea de Apel a menținut motivarea respingerii excepției ca inadmisibile, în sensul că referirea la art. 1 lit. f) din Legea nr. 78/2000 nu are legătura cu cauza, deoarece dosarul nu a fost instrumentat având în vedere calitatea inculpatului S.F. și nici competența nu a fost atrasă de calitatea persoanei. În ce privește cererea de ridicare a interdicției de a părăsi România, instanța de apel a reținut că aceasta este nefondată întrucât inculpatul nu a făcut dovada necesității plecării din țară și nici destinația certă, pentru a putea exista un control asupra timpului plecării și revenirii în țară.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.F., motivele fiind expuse pe larg în practicaua prezentei decizii. În esență, inculpatul a criticat modul în care instanța de apel a soluționat la termenul din 8 septembrie 2008 cererile formulate de către acesta, inclusiv constatarea referitoare la incompatibilitatea unuia dintre apărătorii aleși ai inculpatului. Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate de către inculpat Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 385/1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Rezultă că de lege lata, încheierile se atacă numai odată cu fondul și numai prin excepție, atunci când legea prevede, pot fi atacate separat cu recurs.

În speță, prin dispozitivul încheierii recurate, instanța de apel s-a pronunțat asupra a trei cereri formulate de către inculpatul S.F.: repunerea în termenul de exercitare a recursului împotriva încheierii din 16 iunie 2008; sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 lit. f) și art. 13 din Legea nr. 78/2000; revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara(potrivit precizărilor făcute în fața instanței de recurs). De asemenea, prin aceeași încheiere din data de 8 septembrie 2008, însă în practica, instanța de apel a reiterat cele dispuse la un termen anterior, constatând starea de incompatibilitate a avocatului C.I., în calitate de apărător ales al inculpatului S.F., motivat de împrejurarea că acest avocat a fost audiat ca martor în cauză, calitate ce are întâietate conform art. 79 alin. (2) C. proc.

pen. Prin recursul declarat (și care face obiectul prezentei cauze), inculpatul a criticat în esență modul în care instanța de apel a soluționat toate aceste probleme menționate anterior. Raportând aceste critici la dispoziția legală sus-amintită, Curtea constată că acestea sunt în cea mai mare parte inadmisibile în condițiile în care soluțiile date cererilor formulate de inculpat nu pot fi atacate pe cale separată. Astfel, cu referire la cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului împotriva încheierii din 16 iunie 2008,dincolo de împrejurarea că o asemenea cerere trebuia formulată în fața instanței investită cu soluționarea recursului respectiv, până la judecarea acestuia, Curtea constată că încheierea instanței de apel prin care a fost respinsă această cerere nu poate fi atacată pe cale separată, art. 302 C. proc.

pen. necuprinzând nicio mențiune în acest sens. În ce privește cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, astfel cum aceasta a fost precizată în fața instanței de recurs, Curtea constată că potrivit art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen., încheierea prin care instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac. În condițiile în care în speță instanța de apel a respins o asemenea cerere, rezultă că este inadmisibilă atacarea încheierii în această privință. În fine, nici aprecierea instanței de apel asupra incompatibilității unuia dintre apărătorii aleși ai inculpatului S.F.

nu poate forma obiectul controlului judiciar exercitat pe cale separată de către instanța de recurs, fiind vorba despre o chestiune ce ține dreptul la apărare al inculpatului pe care acesta o va putea eventual supune atenției instanței de recurs numai odată cu fondul cauzei. Singura cerere dintre cele cu care inculpatul a investit instanța de apel la termenul din 8 septembrie 2008, a cărei soluționare poate fi cenzurată pe cale separată, este aceea referitoare la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 11 lit. f) și art. 13 din Legea nr. 78/2000.

În acest context, Curtea constată că aceeași excepție a mai fost ridicată de inculpat și la termenul de judecată din 16 iunie 2008,când prin încheiere instanța de apel a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, soluție ce a rămas definitivă ca urmare a respingerii ca tardiv a recursului declarat de inculpat împotriva respectivei încheieri, prin decizia nr. 2433 din 10 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În aceste condiții, reiterarea aceleiași excepții, chiar cu unele nuanțări ce țin de motivarea ei, este inadmisibilă, căci odată rămasă definitivă, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât în această privință încheierea instanței de apel din data de 8 septembrie 2008 este legală și temeinică.

În consecință, deși recursul declarat de inculpat este în cea mai mare parte inadmisibil, ținând seama de unicitatea căii de atac cu care a fost investită și de faptul că măcar în parte criticile formulate pot forma obiectul cenzurii instanței de control judiciar, în limitele expuse anterior. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva încheierii din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală , pronunțată în dosarul nr. 41070/3/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2008.