ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2997/2008

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea

de ședință din 8 septembrie 2008 pronunțată

de Curtea de

Apel București, secția

I

penală, în dosarul nr. 41070/3

/2006

au fost respinse ca inadmisibile cererea de repunere

în termen și excepția de neconstituționalitate formulate de inculpatul S.F.

A fost respinsă ca nefondată cererea

formulată de același inculpat de ridicare a interdicției de a părăsi teritoriul

României.

A fost obligat inculpatul la 120 lei

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut ,cu privire la cererea de repunere

în termenul de recurs formulată de inculpat, că instanța de fond, respectiv

Curtea

de Apel București, nu are competența

de a se pronunța cu privire la

cererile formulate în recurs.

În ce privește excepția de

neconstituționalitate a art. 11 lit. f) și art. 13 din Legea nr. 78/2000,s-a

reținut că aceasta a mai fost ridicată de inculpat, iar instanța s-a pronunțat

prin încheierea din 16 iunie 2008 în sensul respingerii ca inadmisibile, soluție

împotriva căreia inculpatul a declarat recurs, respins ca tardiv de către

instanța superioară.

Curtea de Apel a

menținut motivarea respingerii excepției ca inadmisibile, în sensul că

referirea la art. 1 lit. f) din Legea nr. 78/2000 nu are legătura cu cauza, deoarece

dosarul nu a fost instrumentat

având în vedere calitatea

inculpatului S.F. și nici

competența nu a

fost atrasă de calitatea persoanei.

În ce privește cererea de ridicare a

interdicției de a părăsi România, instanța de apel a reținut că aceasta este

nefondată întrucât inculpatul nu a făcut dovada necesității plecării din țară

și nici destinația certă, pentru a putea exista un control asupra timpului

plecării și revenirii în țară.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul

S.F., motivele fiind expuse pe larg în practicaua prezentei decizii.

În esență, inculpatul a criticat modul în care

instanța de apel a soluționat la termenul din 8 septembrie 2008 cererile

formulate de către acesta, inclusiv constatarea referitoare la

incompatibilitatea unuia dintre apărătorii aleși

ai inculpatului.

Examinând încheierea recurată prin prisma

criticilor formulate de către inculpat Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 385/1 alin. (2) C. proc.

pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia

recurată, cu excepția

cazurilor când, potrivit

legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Rezultă că de lege lata, încheierile se atacă

numai odată cu fondul și numai prin excepție, atunci când legea prevede, pot fi

atacate separat cu recurs.

În speță, prin dispozitivul încheierii

recurate, instanța de apel s-a pronunțat asupra a trei cereri formulate de către

inculpatul S.F.: repunerea în termenul de exercitare a recursului împotriva

încheierii din 16 iunie 2008; sesizarea Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 lit. f)

și art. 13

din Legea nr. 78/2000; revocarea

măsurii preventive a obligării de a

nu părăsi țara(potrivit precizărilor

făcute în fața instanței de recurs). De asemenea, prin aceeași încheiere din

data de 8 septembrie 2008, însă în practica, instanța de apel a reiterat cele

dispuse la un termen anterior, constatând starea de

incompatibilitate a avocatului C.I., în calitate de apărător ales al

inculpatului S.F., motivat de împrejurarea că acest

avocat a fost audiat

ca martor în cauză, calitate ce are întâietate conform art. 79 alin. (2) C.

proc. pen.

Prin recursul declarat (și care face

obiectul prezentei

cauze), inculpatul a

criticat în esență modul în care instanța de apel

a soluționat toate

aceste probleme menționate anterior.

Raportând aceste critici la dispoziția

legală sus-amintită, Curtea constată că acestea sunt în cea mai mare parte

inadmisibile în condițiile în care soluțiile date cererilor formulate de

inculpat nu pot fi atacate pe cale separată.

Astfel, cu referire la cererea de repunere în

termenul de exercitare a recursului împotriva încheierii din 16 iunie 2008,dincolo

de împrejurarea că o asemenea cerere trebuia formulată în fața instanței

investită cu soluționarea recursului respectiv, până la judecarea acestuia, Curtea

constată că încheierea instanței de apel prin care a fost respinsă această

cerere nu poate fi atacată pe cale separată, art. 302 C. proc. pen.

necuprinzând nicio mențiune în acest sens.

În ce privește cererea de revocare a măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara, astfel cum aceasta a fost precizată

în fața instanței de recurs, Curtea constată că potrivit art. 141 alin. (1)

teza finală C. proc. pen., încheierea prin care instanța de apel respinge

cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu

este supusă niciunei căi de atac. În condițiile în care în speță instanța de

apel a respins o asemenea cerere, rezultă că este inadmisibilă atacarea

încheierii în această privință.

În fine, nici aprecierea instanței de apel

asupra incompatibilității unuia dintre apărătorii aleși ai inculpatului S.F. nu

poate forma obiectul controlului judiciar exercitat pe cale separată de către

instanța de recurs, fiind vorba despre o chestiune ce ține dreptul la apărare

al inculpatului pe care acesta o va putea eventual supune atenției instanței de

recurs numai odată cu fondul cauzei.

Singura cerere dintre cele cu care inculpatul a

investit instanța de apel la termenul din 8 septembrie 2008, a cărei

soluționare poate fi cenzurată pe cale separată, este aceea referitoare la

sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 11

lit. f) și art. 13 din Legea nr. 78/2000.

În acest context, Curtea constată că aceeași

excepție a mai fost ridicată de inculpat și la termenul de judecată din 16

iunie

2008,când prin încheiere instanța de

apel a respins ca inadmisibilă

cererea de sesizare a Curții

Constituționale, soluție ce a rămas

definitivă

ca urmare a respingerii ca tardiv a recursului declarat de

inculpat

împotriva respectivei încheieri, prin decizia nr. 2433 din 10 iulie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În aceste

condiții, reiterarea aceleiași excepții, chiar cu unele

nuanțări

ce țin de motivarea ei, este inadmisibilă, căci odată rămasă definitivă, soluția

de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a intrat în

puterea lucrului judecat, astfel încât în această privință încheierea instanței

de apel din data de 8 septembrie 2008 este legală și temeinică.

În consecință, deși recursul declarat de

inculpat este în cea

mai mare parte

inadmisibil, ținând seama de unicitatea căii de atac

cu care a fost

investită și de faptul că măcar în parte criticile

formulate pot forma obiectul cenzurii instanței de control judiciar, în

limitele expuse anterior. Curtea va respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpat, obligându-l la plata

cheltuielilor judiciare către

stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul S.F. împotriva încheierii din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția

I

penală , pronunțată în dosarul nr.

41070/3/2006.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie

2008.