ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2325/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2325/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

încheierea de ședință din 29 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția II-a

penală, pronunțată în dosarul

nr. 3867/2/2011

(1613/2011) a respins, ca neîntemeiată, cererea de

înlocuire a măsurii arestării preventive,

formulată de inculpatul

D.F.

A obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu

titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de

fond a reținut

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la

data de 22 aprilie 2011

sub nr.

3867/2/2011, inculpatul D.F. a formulat, în

temeiul art. 139 C. proc. pen., cerere de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a

nu părăsi localitatea sau țara,

arătând

că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării

preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc.

pen., s-au schimbat.

În susținerea

cererii, inculpatul a arătat că a fost arestat

preventiv la data de 09 februarie 2011, prin încheierea de ședință de

la

aceeași dată a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, măsura

fiind ulterior prelungită, însă în prezent temeiurile ce au stat la

baza luării acestei măsuri s-au schimbat. Astfel, arată că în cauză au fost

efectuate toate actele de urmărire penală

considerate necesare aflării

adevărului și lămuririi cauzei sub toate

aspectele, activitatea de

urmărire penală

fiind considerată finalizată, așa încât nu s-ar putea susține că înlocuirea

arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate ar impieta buna

desfășurare a procesului penal. în plus, se precizează că lăsarea în libertate

a inculpatului nu prezintă pericol

pentru

ordinea publică întrucât la dosarul cauzei nu există probe din

care să rezulte predispoziția acestuia de a fugi

sau de a încerca să

împiedice bunul

mers al urmăririi penale sau de săvârșirea a unor noi

infracțiuni iar

gravitatea faptelor nu poate reprezenta un motiv

obiectiv și suficient de menținere a măsurii privative de liberate.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a

constatat

neîntemeiată cererea

formulată de inculpat, pentru considerentele ce

au fost expuse în

continuare.

Inculpatul D.F.

este cercetat în dosarul

nr. 269/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA, fiind arestat

pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat și

luare de mită în formă continuată,

prev. de

art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 7 alin.

(1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu

aplic.

art. 41

alin. (2)

C. pen.

(4 acte materiale), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și

art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 39/2003. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de

09 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1248/2/2011 (537/2011),

s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului,

pentru aceea că în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, lucrătorul vamal D.F.

a aderat la un grup infracțional organizat și alcătuit din alți

lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Moravița, polițiști de

frontieră din cadrul PTF Moravița, precum și din

mai multe persoane

implicate în

contrabanda cu țigări, grup ce acționa în mod organizat

pentru comiterea

unor infracțiuni de corupție și contrabandă, în

scopul obținerii de beneficii materiale care, ulterior, se împart între

membrii grupării infracționale.

Inculpatul, în calitate de lucrător vamal la Biroul Vamal Moravița, deținând în

plus și funcția de șef de tură al

vameșilor,

s-a integrat în grupul infracțional organizat, căpătând o

poziție dominantă

în cadrul acestuia și aducându-și, în mod substanțial, contribuția la

realizarea obiectivelor cu caracter ilicit,

urmărite

de membrii grupului, respectiv: permiterea tranzitării graniței

de către persoanele ce transportă țigări de

contrabandă, primirea și

colectarea

sumelor de bani remise ca mită de traficanți, împărțirea

foloaselor

materiale realizate, precum și asigurarea protecției

traficanților de țigări pe traseul de deplasare după ieșirea din vamă,

până la depozitarea mărfii de contrabandă. De

asemenea, inculpatul

D.F. a acceptat

ca împreună cu ceilalți lucrători vamali să-și

încalce atribuțiile de serviciu privind supravegherea mărfurilor care

tranzitează frontiera de stat a României, precum

și constatarea și

sancționarea contravențiilor și a infracțiunilor

comise în aceste împrejurări. Față de ceilalți colegi ai săi, lucrătorul vamal D.F.

a beneficiat de o poziție privilegiată în cadrul grupului

infracțional organizat datorită funcției sale de

conducere, fiind printre

cei care au organizat și coordonat, în perioada

amintită, activitatea

ilicită de favorizare

a traficanților de țigări agreați de lucrătorii vamali

și de primire și

împărțire a foloaselor materiale remise de aceștia.

în perioada mai sus arătat, lucrătorul vamal D.F., prin acțiunile

întreprinse în cadrul grupului infracțional organizat la care a

aderat, a primit, în mod repetat și în realizarea

aceleiași rezoluții

infracționale,

diferite sume de bani, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile

de serviciu

ce-i reveneau potrivit calității deținute, infracțiunea

menționată fiind compusă din patru acte materiale, respectiv: în ziua

de 30 octombrie 2010, D.F.- șeful de tură al

lucrătorilor vamali din

cadrul PTF Moravița

și D.V. - șeful de tură al polițiștilor

de frontieră au hotărât de comun acord să permită trecerea prin vamă

a mai multor autoturisme care transportau ilegal

țigări de contrabandă

provenite din

Serbia. La aceeași dată, în jurul orei 18:30, lucrătorul vamal D.F. a primit ca

mită suma totală de 500 Euro de la

traficanta de țigări B.A.F., zisă „A."

și de la încă

doi contrabandiști, pentru a

facilita introducerea ilegală în România a

10 (zece) baxuri de țigări provenind din Serbia, transportate cu 3

(trei)

autoturisme. Din suma încasată, D.F. i-a remis

investigatorului sub acoperire V.M.C. suma de 250 Euro,

reprezentând partea cuvenită polițiștilor de frontieră din tura

respectivă, iar investigatorul la rândul său i-a

dat 100 de Euro șefului

de tură al

polițiștilor de frontieră, D.V. În tura de noapte

din 31 octombrie 2010/01

noiembrie 2010, în jurul orei 01:40, lucrătorii vamali D.F., U.C.A. și G.I. și

agentul

principal de poliție B.I. au

procedat la numărarea sumei de

bani

strânsă din mita primită de la traficanții de țigări, în prezența

investigatorului sub acoperire V.M.C., rezultând suma

totală de 1.250 de

Euro. În timp ce se numărau banii, în toneta

vameșilor

a intrat traficantul de țigări T.E. zis „C." care i-a

remis lucrătorului vamal U.C.A. o bancnotă de 50

de

Euro, bani puși de acesta din

urmă la suma colectată. În aceleași împrejurări, D.F. a primit de la

traficantul T.E. un cartuș de țigări Pall Mall. Ulterior, lucrătorul vamal D.F.

împreună cu agentul principal de poliție B.I. au primit ca

mită suma de 250 de Euro și 2 (două) cartușe de

țigări marca Viceroy

de la

traficanta de țigări B.A.F., zisă „A.", pentru a-

i permite acesteia să transporte ilegal din Serbia

în România 5 (cinci)

baxuri de țigări de contrabandă, faptă comisă în

prezența

investigatorului sub acoperire V.M.C.

și a traficantului de

țigări T.E., zis „C.".La data de 03 noiembrie

2010, în jurul orei

18.44, lucrătorii

vamali D.F. și J.O. zis „O."

împreună cu ofițerul de poliție F.R.

au procedat la calcularea banilor primiți ca mită de la traficanții de țigări

în tura

respectivă, din discuțiile purtate

rezultând că suma de 100 de Euro a fost primită de D.F. care i-a remis-o

colegului său J.O.

în vederea

colectării banilor ce urmau a fi împărțiți ulterior iar

acesta din urmă a primit suma de 200 de lei de la

traficantul de țigări

D.S. zis „S."

pe care de asemenea i-a pus la comun spre a

fi împărțiți între lucrătorii vamali și polițiștii de frontieră. În

ziua de

19 noiembrie 2010,

orele 18:55, lucrătorul vamal D.F. a primit de la

traficantul S.A.V., zis „S.", suma de 500 Euro

pentru a-i permite acestuia introducerea pe teritoriul României a 2

(două)

autoturisme care transportau 8 (baxuri) cu țigări de contrabandă. Măsura

arestării preventive a fost dispusă față de inculpat pe o durată de 29 de zile,

de la data de 10 februarie 2011 până la data de 10 martie 2011 inclusiv, judecătorul

investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă apreciind că sunt

îndeplinite

cerințele art. 143 și art. 148 lit.

f) C. pen. Măsura arestării preventive a

fost prelungită în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor

legale în materie. Potrivit

dispozițiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen. -

măsura preventivă luată

se înlocuiește cu altă măsură când

temeiurile

care au determinat luarea acesteia s-au schimbat.

Or, în speță, de la ultima prelungire a stării de

arest a inculpatului, instanța apreciază că temeiurile care au stat la baza

luării/prelungirii măsurii

arestării preventive se mențin și impun în

continuare privarea de

libertate, în cauză

neintervenind niciun element nou de natură să

conducă la concluzia că

acele temeiuri s-au schimbat. Curtea a

constatat

că probele aflate la dosarul cauzei au confirmat caracterul

rezonabil al

presupunerii că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante

sub acest aspect fiind: declarațiile investigatorului sub acoperire V.M.C. din

datele de 11 noiembrie 2010 și 25 noiembrie 2010; procesele-verbale întocmite

de

investigatorul sub acoperire cu privire

la infracțiunile comise la PTF

Moravița în zilele de 30 octombrie 2010,

01 noiembrie 2010 și 19 noiembrie 2010; înregistrările audio - video efectuate

la datele de 30 octombrie 2010, începând cu ora 18:30, 01 noiembrie 2010

începând cu ora 01:45, 01 noiembrie 2010, începând cu ora 02.17, 03 noiembrie 2010

începând cu ora

18.44 și 19 noiembrie 2010

începând cu ora 18:55, în baza autorizațiilor nr.

131 din 11 octombrie 2010

și 149 din 05 noiembrie 2010 emise de Curtea de Apel

București; procesul-verbal din 24 noiembrie 2010 de redare în formă

scrisă

a dialogului purtat în mediu ambiental

de D.F. cu

investigatorul sub

acoperire V.M.C., agentul principal de

poliție B.I., lucrătorii vamali U.A.C.

și

G.I. și traficantul de țigări T.E., zis C.

sau M.;

procesul-verbal din 25 noiembrie 2010 - D.F., U.A.C.

, agenții de poliție B.I., D.M.L., B.L.D.

, investigatorul

sub acoperire V.M.C. și

traficantul de

țigări T.E., zis C. sau M.; procesul-verbal

din 15 noiembrie 2010 de redare în formă scrisă a dialogului purtat în

mediu

ambiental de D.F., agent de poliție

B.I.,

investigatorul sub acoperire V.M.C.

și traficanții de țigări T.E., zis C. și B.A.F., zisă A.; procesul-

verbal din 16 noiembrie 2010 de redare în formă

scrisă a dialogului purtat în

mediu ambiental de D.F., inspector

principal de poliție D.V., agent principal de poliție B.V.S. și

investigatorul sub acoperire V.M.C.;

procesul-verbal din

09 decembrie 2010 de redare în formă scrisă a

dialogului purtat în mediu

ambiental de D.F.

și traficantul S.A.V.,

zis S. Curtea a constatat, totodată, că

probatoriul administrat

ulterior luării

măsurii arestării preventive nu este de natură a înlătura

concluzia

inițială, aceea a existentei indiciilor cu caracter temeinic care să justifice

presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este

cercetat; de altfel acesta a avut o atitudine sinceră, recunoscând comiterea

faptelor. De asemenea, Curtea a constatat că și la acest moment procesual în

cauză sunt incidente prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât

pedeapsa

prevăzută de lege pentru

infracțiunile reținute este închisoarea mai

mare de 4 ani, iar în raport

de natura gravă a infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, de

gradul de pericol social ridicat al acestora, de impactul pe care îl au astfel

de infracțiuni în rândul opiniei publice, la care se adaugă circumstanțele

personale ale inculpatului, este îndreptățită aprecierea că lăsarea în

libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În

susținerea cererii, inculpatul a arătat că această din urmă cerință

prevăzută de lege nu este îndeplinită, în raport

de circumstanțele sale

personale favorabile

(bune referințe in societate, conduită

profesională bună, căsătorit, cu

un copil în întreținere, domiciliu stabil). Curtea subliniază însă că, în lipsa

unei definiții legale a

noțiunii de „pericol

concret pentru ordinea publică" în analiza

acesteia, instanțele au

în vedere o serie de aspecte, iar nu numai

datele

ce caracterizează persoana inculpatului. Prin urmare, aceste date nu pot fi

valorificate în mod exclusiv în aprecierea pericolului

concret pentru

ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea

inculpatului

în libertate. Mai mult, împrejurările favorabile inculpatului

invocate

în susținerea cererii de înlocuire a măsurii arestării

preventive au fost cunoscute de instanțe atât la luarea măsurii cât și

ulterior, cu ocazia soluționării propunerii de

prelungire a arestării

preventive, fiind apreciate în contextul

circumstanțelor reale ale

cauzei și nu sunt

de natură a diminua pericolul pentru ordinea publică

pe care l-ar

prezenta lăsarea inculpatului în libertate. În speță,

relevanță în aprecierea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 148 lit.

f) C. proc. pen. prezintă și gravitatea ridicată a faptelor

presupus comise de inculpat, astfel cum este

conturată aceasta de împrejurările și modalitățile comiterii, de urmările

produse, atât în

doctrina, cât și în practica judiciară (inclusiv în

jurisprudența Curții

EDO, în special cu

referire la unele cauze împotriva Franței, printre care și Letellier) admițându-se

că, prin gravitatea deosebită și prin

reacția

particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita „o tulburare a

societății, de natură să justifice o detenție preventivă.

Totodată la

aprecierea pericolului pentru ordinea publică Curtea a avut în vedere și

reacția negativă a societății la săvârșirea unor

asemenea fapte, societatea resimțind nevoia unei reacții imediate și

eficiente

în sensul restabilirii relațiilor sociale lezate prin faptele penale. S-a

reținut că drept că acest pericol descrește pe măsura trecerii timpului, însă

raportându-se la timpul scurt scurs de la

momentul

luării măsurii arestării preventive (09 februarie 2011), de circa 3 luni,

Curtea constată că acesta nu este totuși de natură a atenua în mod semnificativ

impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei

publice judecarea

inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni

de o asemenea gravitate. În ceea ce privește caracterul rezonabil al

duratei

măsurii arestării preventive, acesta este apreciat prin raportare la gravitatea

infracțiunii săvârșite, complexitatea și

specificul

cauzei, astfel încât, prin durata sa să se permită realizarea

scopului pentru care a fost instituită, respectiv

garantarea bunei desfășurări a procesului penal în toate fazele sale, conform

art. 136

alin. (1) C. proc. pen. În

raport cu aceste criterii, arestarea preventivă

a inculpatului nu a depășit, în opinia Curții, caracterul rezonabil al

duratei măsurii preventive, față de diligentele cu care au acționat

organele

judiciare, în raport de complexitatea și particularitățile cauzei (numărul mare

de inculpați și de infracțiuni cercetate). În

raport

de aspectele relevate mai sus, Curtea a constatat și că nu se justifică luarea

unei măsuri alternative prevăzute de lege, neprivative

de libertate, așa încât a respins, ca nefondată,

cererea de înlocuire a

măsurii

arestării preventive formulată de inculpatul D.F., soluție în raport de care in

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a

obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva

acestei încheieri inculpatul D.F. a declarat prezentul recurs.

Recursul este inadmisibil.

Astfel, potrivit art. 140

3

alin. (1) C.

proc. pen.:

"împotriva încheierii prin care judecătorul

dispune, în timpul

urmăririi penale, luarea unei masuri preventive,

revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau

prelungirea măsurii

preventive, precum și împotriva încheierii de

respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul și

procurorul pot face recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore de la

pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

Încheierea prin care judecătorul respinge, în

timpul urmăririi

penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a

măsurii preventive nu este supusa niciunei căi de atac."

Cum încheierea recurată nu este supusă niciunei

căi de atac

potrivit textului de

lege mai sus enunțat, Înalta Curte, constată că

recursul inculpatului D.F.

împotriva încheierii Curții de

Apel

București, prin care i s-a respins ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a

măsurii arestării preventive, este inadmisibil, urmând a fi

respins, ca

atare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

recurentul inculpat

va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul

apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul

D.F.

împotriva încheierii de ședință din

29 aprilie 2011 a

Curții de Apel București,

secția II-a penală, pronunțată în dosarul

nr. 3867/2/2011(1613/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200

lei cu titlu de

cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 iunie 2011.