ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1826/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1826/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar constată că, prin decizia nr. 261 din 28 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC V.O.T. SRL
împotriva sentinței nr. 22 din 20 ianuarie 2006 a Tribunalului Dolj pe care a
schimbat-o în tot în sensul că s-a dispus diminuarea garanției de participare
cu suma de 3,1 miliarde lei și a obligat-o pe intimata A.D.S. să execute
scrisoarea de garanție bancară în limita sumei de 1,7 miliarde lei și să
încheie contractul de concesiune cu apelanta reclamantă, în aceste condiții.
Împotriva deciziei Curții de
Apel au formulat recurs A.D.S. București care a invocat dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de
recurs, recurenta a apreciat că decizia este nelegală și netemeinică pentru
următoarele argumente principale:
instanța face o separare
artificială a raporturilor juridice dintre părți și susține că, între acestea,
nu există decât un singur izvor juridic, anume contractul de vânzare-cumpărare.
Astfel, prin
contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 34 sunt stabilite drepturile si
obligațiile părților așa cum sunt ele expres stabilite in dispozițiile legale
aplicabile in cadrul procesului de privatizare, și, prin urmare, instanța de
apel greșește considerând cele doua contracte ca doua rapoarte juridice
distincte.
În ceea ce privește
constatarea de către instanța de apel a unei disproporții între valoarea
redevenței materializata în garanția de participare și întinderea suprafeței
precum și clasele de fertilitate ale terenului, ca motiv de admitere a
apelului, acest punct de vedere este total eronat pentru că se face abstracție
de dispozițiile legale în materie. Potrivit art. 14 din Legea nr. 137/2002,
ofertantul poate să întocmească un raport propriu de expertizare a societății
comerciale iar A.D.S. este obligată să-i asigure accesul la toate datele de
orice natura. De asemenea, recurenta invocă și dispozițiile art. 28 din Legea
nr. 137/2002 care ar fi aplicabile în cauza. Prin urmare, recurenta apreciază
că susținerile referitoare la calitatea terenului, așa cum rezulta ele din
raportul de expertiza, ca motiv de reducere a redevenței nu pot fi luate in
considerare.
În ceea ce privește
situația fondului funciar, invocă dispozițiile pct. 1.1.2. din caietul de
sarcini privind concesionarea. Astfel, comparatorul a fost în perfectă
cunoștință de cauză în ceea ce privește posibilitatea ca suprafața concesionată
să sufere modificări ca urmare a aplicării legilor de fond funciar, asumându-și
acest risc. În același timp art. l.lA. din caietul de sarcini precizează că în
situația diminuării terenului concesionat se va diminua în mod corespunzător
atât suprafața cat și redevența aferenta. De asemenea, învederează și
prevederea potrivit căreia reducerea suprafeței de teren nu antrenează
răspunderea concedentului.
Disproporția între
prestații reținută de instanța de fond nu ține seama atât de dispozițiile
legale aplicabile în materie, nici de mențiunile din caietul de sarcini și nici
de cele din contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, în primul rând trebuie
reținut ca garanția de participare a cărei diminuare se cere, urma a fi
transformată, prin ordin de plata, în plata anticipata a redevenței potrivit art.
5.14 din caietul de sarcini. De asemenea, în cazul în care apelanta ar fi
plătit prea mult, diferența de bani ar fi fost reținută ca plată anticipata.
În ceea ce privește
obligarea A.D.S. la încheierea contractului de concesiune recurenta arată că
apelanta a refuzat încheierea contractului de concesiune așa cum rezulta din
adresa nr. 005 din 26 ianuarie 2004 prin care se solicita amânarea încheierii
contractului de concesiune.
Recurenta a completat tardiv
motivele de recurs la 27 iunie 2007, Curtea considerându-se legal învestită
numai cu motivul invocat prin cererea de recurs.
Analizând decizia atacată
prin prisma motivului invocat și a criticilor subsumate acestuia, Înalta Curte
va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cât privește prima critică,
în speță este vorba despre două raporturi juridice chiar dacă acestea își au
izvorul în același înscris și nu trebuie făcută confuzia între raportul juridic
și izvorul obligației Procesul de privatizare a SC A.S. Sa prin vânzarea
pachetului de acțiuni, urmată de concesionarea terenului s-a desfășurat, așa
cum corect a reținut instanța de apel în două faze: încheierea contractului de
vânzare-cumpărare și apoi a contractului de concesiune.
De altfel, acest lucru este invocat
de către recurenta pârâtă într-un alt litigiu dintre părți, și anume prin
cererea de revizuire a sentinței comerciale nr. 48682 din 12 decembrie 2006 a Tribunalului Dolj, secția comercială, aflată la dosarul cauzei, în a cărei motivare se
recunoaște faptul că cele două contracte, cel de vânzare - cumpărare și
contractul de concesiune sunt două acte juridice diferite și nu trebuie confundate
unul cu celălalt.
Cu privire la cel de-al
doilea argument al motivului de recurs prin care se critică constatarea
instanței de apel privind disproporția dintre valoarea redevenței materializată
în garanția de participare, întinderea suprafeței și clasele de fertilitate,
este neîntemeiat, având în vedere că echivalența prestației trebuie analizată
la momentul încheierii contractului de concesionare, clauza privind suportarea
riscului contractului de vânzare - cumpărare se referă la acest contract, care
așa cum a recunoscut și pârâta este un raport juridic distinct de contractul de
concesionare.
Chiar A.D.S. București a
recunoscut că se impune reducerea redevenței, prin publicitatea făcută
ulterior, respectiv prin anunțul publicitar privind concesionarea terenului
unde se precizează că suprafața de teren aflată în exploatarea SC A.S. Sa Piscu
Sadovei este de 2258,64 ha, iar redevența este de 278 kg/grâu/ha/an, cât și
prin contractul de concesiune nr. 34 din 10 iulie 2007, încheiat între părți,
chiar dacă acesta este provizoriu și din cuprinsul căruia se reține că
suprafața totală ce face obiectul concesiune este de 2238,90 ha, iar redevența de 278 kg/grâu/ha/an.
Posibilitatea reducerii
redevenței a fost de altfel prevăzută și în caietul de sarcini la art. 1.14;
1.1.5 și 5.1.4.
Se mai reține că, urmare a
încheierii contractului de concesiune nr. 34 din 10 iulie 2007, SC V.O.T. SRL a
achitat cu ordinele de plată numerele 714,716 și 717 din 19 iulie 2007, suma de
388.912,21 lei, reprezentând redevența aferentă acestui contract.
De asemenea, nefondată este
și susținerea că SC V.O.T. SRL a refuzat încheierea contractului de concesiune
atâta timp cât prin adresele nr. 005 din 26 ianuarie 2004 și nr. 034 din 22
aprilie 2004 aceasta a solicitat recurentei pârâte amânarea încheierii
contractului de concesiune, iar A.D.S. București a fost de acord cu prelungirea
termenului de închiriere a contractului, așa cum reiese din hotărârea nr. 3 din
11 februarie 2004 și din conținutul adresei nr. 44037 din 11 iunie 2006, emise
de către pârâtă și depuse la dosarul de fond nr. 1500/COM/2006.
Recurenta pârâtă și-a
întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă din
lecturarea motivelor celorlalte critici expuse mai sus se poate observa că
acestea vizează numai netemeinicia și motivarea instanței de apel și nu sunt
invocate motive de nelegalitate a deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de A.D.S. București împotriva deciziei nr. 261 din 28
noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 28 mai 2008.