ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1826/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin decizia nr. 261 din 28 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC V.O.T. SRL împotriva sentinței nr. 22 din 20 ianuarie 2006 a Tribunalului Dolj pe care a schimbat-o în tot în sensul că s-a dispus diminuarea garanției de participare cu suma de 3,1 miliarde lei și a obligat-o pe intimata A.D.S. să execute scrisoarea de garanție bancară în limita sumei de 1,7 miliarde lei și să încheie contractul de concesiune cu apelanta reclamantă, în aceste condiții. Împotriva deciziei Curții de Apel au formulat recurs A.D.S. București care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a apreciat că decizia este nelegală și netemeinică pentru următoarele argumente principale: 1. instanța face o separare artificială a raporturilor juridice dintre părți și susține că, între acestea, nu există decât un singur izvor juridic, anume contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 34 sunt stabilite drepturile si obligațiile părților așa cum sunt ele expres stabilite in dispozițiile legale aplicabile in cadrul procesului de privatizare, și, prin urmare, instanța de apel greșește considerând cele doua contracte ca doua rapoarte juridice distincte.

2. În ceea ce privește constatarea de către instanța de apel a unei disproporții între valoarea redevenței materializata în garanția de participare și întinderea suprafeței precum și clasele de fertilitate ale terenului, ca motiv de admitere a apelului, acest punct de vedere este total eronat pentru că se face abstracție de dispozițiile legale în materie. Potrivit art. 14 din Legea nr. 137/2002, ofertantul poate să întocmească un raport propriu de expertizare a societății comerciale iar A.D.S. este obligată să-i asigure accesul la toate datele de orice natura. De asemenea, recurenta invocă și dispozițiile art. 28 din Legea nr. 137/2002 care ar fi aplicabile în cauza. Prin urmare, recurenta apreciază că susținerile referitoare la calitatea terenului, așa cum rezulta ele din raportul de expertiza, ca motiv de reducere a redevenței nu pot fi luate in considerare.

3. În ceea ce privește situația fondului funciar, invocă dispozițiile pct. 1.1.2. din caietul de sarcini privind concesionarea. Astfel, comparatorul a fost în perfectă cunoștință de cauză în ceea ce privește posibilitatea ca suprafața concesionată să sufere modificări ca urmare a aplicării legilor de fond funciar, asumându-și acest risc. În același timp art. l.lA. din caietul de sarcini precizează că în situația diminuării terenului concesionat se va diminua în mod corespunzător atât suprafața cat și redevența aferenta. De asemenea, învederează și prevederea potrivit căreia reducerea suprafeței de teren nu antrenează răspunderea concedentului. 4. Disproporția între prestații reținută de instanța de fond nu ține seama atât de dispozițiile legale aplicabile în materie, nici de mențiunile din caietul de sarcini și nici de cele din contractul de vânzare-cumpărare.

Astfel, în primul rând trebuie reținut ca garanția de participare a cărei diminuare se cere, urma a fi transformată, prin ordin de plata, în plata anticipata a redevenței potrivit art. 5.14 din caietul de sarcini. De asemenea, în cazul în care apelanta ar fi plătit prea mult, diferența de bani ar fi fost reținută ca plată anticipata. 5. În ceea ce privește obligarea A.D.S. la încheierea contractului de concesiune recurenta arată că apelanta a refuzat încheierea contractului de concesiune așa cum rezulta din adresa nr. 005 din 26 ianuarie 2004 prin care se solicita amânarea încheierii contractului de concesiune. Recurenta a completat tardiv motivele de recurs la 27 iunie 2007, Curtea considerându-se legal învestită numai cu motivul invocat prin cererea de recurs.

Analizând decizia atacată prin prisma motivului invocat și a criticilor subsumate acestuia, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Cât privește prima critică, în speță este vorba despre două raporturi juridice chiar dacă acestea își au izvorul în același înscris și nu trebuie făcută confuzia între raportul juridic și izvorul obligației Procesul de privatizare a SC A.S. Sa prin vânzarea pachetului de acțiuni, urmată de concesionarea terenului s-a desfășurat, așa cum corect a reținut instanța de apel în două faze: încheierea contractului de vânzare-cumpărare și apoi a contractului de concesiune.

De altfel, acest lucru este invocat de către recurenta pârâtă într-un alt litigiu dintre părți, și anume prin cererea de revizuire a sentinței comerciale nr. 48682 din 12 decembrie 2006 a Tribunalului Dolj, secția comercială, aflată la dosarul cauzei, în a cărei motivare se recunoaște faptul că cele două contracte, cel de vânzare - cumpărare și contractul de concesiune sunt două acte juridice diferite și nu trebuie confundate unul cu celălalt.

Cu privire la cel de-al doilea argument al motivului de recurs prin care se critică constatarea instanței de apel privind disproporția dintre valoarea redevenței materializată în garanția de participare, întinderea suprafeței și clasele de fertilitate, este neîntemeiat, având în vedere că echivalența prestației trebuie analizată la momentul încheierii contractului de concesionare, clauza privind suportarea riscului contractului de vânzare - cumpărare se referă la acest contract, care așa cum a recunoscut și pârâta este un raport juridic distinct de contractul de concesionare. Chiar A.D.S. București a recunoscut că se impune reducerea redevenței, prin publicitatea făcută ulterior, respectiv prin anunțul publicitar privind concesionarea terenului unde se precizează că suprafața de teren aflată în exploatarea SC A.S.

Sa Piscu Sadovei este de 2258,64 ha, iar redevența este de 278 kg/grâu/ha/an, cât și prin contractul de concesiune nr. 34 din 10 iulie 2007, încheiat între părți, chiar dacă acesta este provizoriu și din cuprinsul căruia se reține că suprafața totală ce face obiectul concesiune este de 2238,90 ha, iar redevența de 278 kg/grâu/ha/an. Posibilitatea reducerii redevenței a fost de altfel prevăzută și în caietul de sarcini la art. 1.14; 1.1.5 și 5.1.4. Se mai reține că, urmare a încheierii contractului de concesiune nr. 34 din 10 iulie 2007, SC V.O.T. SRL a achitat cu ordinele de plată numerele 714,716 și 717 din 19 iulie 2007, suma de 388.912,21 lei, reprezentând redevența aferentă acestui contract.

De asemenea, nefondată este și susținerea că SC V.O.T. SRL a refuzat încheierea contractului de concesiune atâta timp cât prin adresele nr. 005 din 26 ianuarie 2004 și nr. 034 din 22 aprilie 2004 aceasta a solicitat recurentei pârâte amânarea încheierii contractului de concesiune, iar A.D.S. București a fost de acord cu prelungirea termenului de închiriere a contractului, așa cum reiese din hotărârea nr. 3 din 11 februarie 2004 și din conținutul adresei nr. 44037 din 11 iunie 2006, emise de către pârâtă și depuse la dosarul de fond nr. 1500/COM/2006. Recurenta pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă din lecturarea motivelor celorlalte critici expuse mai sus se poate observa că acestea vizează numai netemeinicia și motivarea instanței de apel și nu sunt invocate motive de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.D.S. București împotriva deciziei nr. 261 din 28 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 mai 2008.