ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1938/2009

HOTĂRÂRE
26.05.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1938/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului constată:

Prin sentința penală nr. 440

din 13 iunie 2005, Tribunalul Iași, în baza art. 14, 346 alin. (1) C. proc.

pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpatul S.A. să plătească

cu titlu de despăgubiri civile sume de bani unui număr de 25 părți civile.

A luat act de renunțarea

unei părți civile la pretenții, a constatat că o parte vătămată nu s-a

constitui parte civilă în procesul penal și a respins ca tardivă acțiunea

civilă promovată de B.G.

A menținut sechestrul asupra

apartamentului inculpatului din municipiul Iași.

Pentru a hotărî astfel,

instanța fondului a motivat că prin sentința care a soluționat latura penală a

cauzei s-a stabilit că inculpatul S.A., în perioada septembrie 1996 – aprilie

1997, a indus în eroare mai multe persoane întocmind înscrisuri intitulate

„reparații sau contracte” și patru declarații privind împrumutul unor sume de

bani prezentând ca adevărat faptul că au cumpărat apartamente în blocul D. 13

din municipiul Iași, în conformitate cu O.G. nr. 19/1994; că a indus în eroare

pe partea civilă C.F. promițându-i că va obține recuperarea sumei de 5.600.000

lei și o viză pentru Italia și a înșelat-o pe partea civilă B.B.A. cu privire

la obținerea unui titlu de proprietate.

Sentința penală a evidențiat

sumele cu care au fost păgubite părțile vătămate.

Mai reține instanța că deși

prin sentința penală nr. 474/2004 a Tribunalului Iași s-a făcut aplicarea art. 348

prin decizia penală nr. 246/2002 a Curții de Apel Iași s-a dispus achitarea

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. și s-a dispus

înlăturarea dispoziției instanței fondului de anularea înscrisurilor

falsificate de la dosar urmărire penală.

S-a mai motivat că instanța

nu poate dispune confiscarea sumelor primite de inculpat de la două părți

vătămate, întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 385 și referire la art. 372 C.

proc. pen.

Sentința care a rezolvat

latura civilă a fost atacată cu apel de către inculpat.

Curtea de Apel Iași, în

prezenta cauză, a reținut că soluția în latură penală este definitivă.

A mai reținut că S.A. a

critica în principal modul în care instanța de fond a evaluat declarațiile

părților civile, ale martorilor și a dispus obligarea sa la plata sumelor de

bani către părțile civile.

Prin decizia penală nr. 163

din 20 mai 2006 a Curții de Apel Iași, apelul inculpatului S.A. a fost respins

ca nefondat.

Prin decizia penală nr. 3177

din 14 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

inculpatului, a casat decizia curții de apel, căreia i-a trimis spre rejudecare

cauza.

În rejudecarea apelului

inculpatul S.A. a invocat aceleași motive de apel cu nuanțarea că o hotărârea

este nelegală dacă se pronunță asupra plății unor despăgubiri civile înlăturând

toate apărările debitorului, preluând cuvânt cu cuvânt susținerile din

rechizitoriu atunci când există inadvertențe în declarațiile părților vătămate

privind cuantumul sumelor de bani pe care le pretind cu titlu de daune.

Instanța curții de apel mai

reține că inculpatul S.A. a susținut că unele părți vătămate n-au fost prezente

la procesul desfășurat în fața instanței fondului pentru a-și dovedi

pretențiile.

Curtea de Apel Iași,

verificând sentința atacată în latura civilă, a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului S.A.

S-a motivat că părțile

civile H.A., C.D., C.V., Ș.R., Ș.P., B.G., N.C. deși nu au participat la

judecata în fond a cauzei, s-au constituit părți civile în cursul urmăririi

penale, dobândind această calitate în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin.

(2) C. proc. pen.

Instanța curții de apel a

mai motivat că instanța fondului a reținut că părțile vătămate G.M., H.A., C.D.,

C.S., C.M., M.G., M.D.C., C.V., H.A., B.A., Ș.R., Ș.P., B.G., C.F., I.V., N.C. și

H.B.D. s-au constituit părți civile în cursul urmăririi penale ce face parte

din procesul penal.

Referitor la partea vătămată

R.C. a constatat că și-a recuperat paguba și nu s-a mai constituit parte

civilă, iar partea vătămată B.G. s-a constituit parte civilă după citirea

actului de sesizare deci, cu încălcarea prevederilor legale.

Instanța de apel a mai

reținut că părțile vătămate mai sus enumerate s-au constituit părți civile în

limita pagubelor pe care le-au suferit reprezentând sume de bani date

inculpatului care le-a înșelat, fapte care au fost soluționate în latura

penală.

Referitor la criticile

inculpatului privind înlăturarea apărărilor sale și lipsa probelor, instanța

apelului a observat că hotărârile definitive ale instanțelor penale au

autoritate de lucru judecat în fața instanțelor civile care judecă acțiunea

civilă cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o conform art.

22 alin. (1) C. proc. pen.

Or, inculpatul S.A. a fost

condamnat definitiv pentru infracțiuni de înșelăciune în dauna părților

vătămate constituite părți civile producându-le prejudicii materiale.

S-a mai motivat că pentru

existența răspunderii civile delictuale sunt necesare 4 condiții respectiv :

existența unei fapte ilicite, vinovăția făptuitorului, existența unui

prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciul suferit.

Inculpatul S.A. se află în

situația răspunderii civile delictuale întrucât toate cele 4 condiții sunt

realizate așa cum a motivat și instanța fondului.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul, pe care nu l-a motivat.

Examinând din oficiu

recursul inculpatului, Înalta Curte observă că acesta nu este fondat.

Instanța de fond și instanța

de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale din Codul civil și Codul

de procedură penală.

Cuantumul despăgubirilor

este corect stabilit, iar condițiile răspunderii civile sunt îndeplinite.

În mod legal și temeinic

instanțele au făcut aplicarea art. 22 C. proc. pen., cu privire la autoritatea

hotărârii penale în civil.

Așa fiind, în cauză nu

există nici un motiv de casare a hotărârilor recurate, astfel că recursul

inculpatului va respins, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 37 din 26

martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2652/2005
ani cu suspendare. De asemenea, în mod greșit s-a reținut că B.A., sucursala Iași prin R.B., sucursala Iași s-a constituit parte civilă față de care a fost obligat la plata prejudiciului, că în mod greșit s-a menținut măsura sechestrului as
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3040/2009
nd că el a fost scos de sub urmărire penală pentru această faptă. Mai mult, într-o altă declarație dată tot în cursul judecății, inculpatul C.I. a susținut că fapta în dauna părții vătămate ar fi fost comisă de el, dar împreună cu numitul U
ÎCCJ 2005-11-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9612/2005
irea terenului a fost respinsă. În concluzie, s-a reținut că reclamantele nu pot cere instanței de judecată mai mult decât au notificat în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței civile nr. 963/2004 a Tribunalului Iași
ÎCCJ 2007-12-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7615/2007
că, la cererea adresată de reclamanți pârâtei la 28 noiembrie 2005, s-a răspuns prin adresa nr. 44087 din 6 decembrie 2005, care într-adevăr nu are valoarea actului administrativ prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 și care nu poate pr
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82545)
15 din 10 noiembrie 2004 La 26 noiembrie 2002, A.A. și N.D. au chemat în judecată Prefectura Municipiului București, solicitând ca pârâta să fie obligată la plata măsurilor reparatorii în echivalent pentru un imobil situat în București, car
Sursă