ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2652/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2652/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 380

din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Vrancea, în dosarul nr. 480/P/2003, în

temeiul dispozițiilor art. 124 C. proc. pen., în referire la art. 11 pct. 2 lit.

b) și art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului

penal împotriva inculpatului P.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 în referire la art. 290 C.

pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 289

și art. 291 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

b), în referire la art. 10 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus încetarea

procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 214 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea prevăzută de art. 215

1

C. pen.

A fost condamnat inculpatul P.E.

la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. [(prin

înlăturarea alin. (5)], cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului

de încercare prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 4 ani.

S-a constatat că inculpatul

a fost arestat preventiv, în prezenta cauză, în perioada 29 septembrie 1997 –

20 ianuarie 1998.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile B.A., sucursala Iași (actualmente R.B., filiala Iași)

suma de 386.219.488 lei cu titlul de despăgubiri civile.

S-a constatat că partea

vătămată SC C. SA T., prin reprezentant legal SC L.G. SRL Iași, nu s-a

constituit parte civilă.

S-a dispus anularea

următoarelor acte false: contractul încheiat la data de 25 noiembrie 1996; factura

nr. 0415788 din 25 noiembrie 1996; N.I.R. 12400 din 13 decembrie 1996.

S-a menținut măsura

sechestrului judiciar instituit asupra bunului imobil prin procesul-verbal din

5 noiembrie 1997.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500.000 lei cu titlul

de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul P.E. a fost

administratorul și directorul general al SC C.T. SA Iași și, în această

calitate a încheiat cu B.A., sucursala Iași, contractul de credit nr. 602 din 25

octombrie 1996 și apoi actul adițional nr. 60 bis din 25 octombrie 1996, documente

în baza cărora SC C.T. SA Iași a contractat cu credit cu dobândă subvenționată

de până la 15 %/an, credit acordat pe o durată de un an, conform O.G. nr. 7/1996.

Conform prevederilor O.G. nr.

7/1996, creditul era destinat pentru plata furajelor achiziționate de

societățile comerciale cu profil zootehnic. În acest sens, la pct. 7 din

contract, părțile au prevăzut că împrumutatul are obligația să folosească

creditul primit numai în scopul pentru care a fost acordat, interzicându-se cu

desăvârșire efectuarea de plăți anticipate pentru constituirea de stocuri și

constituirea de custodii.

Tot în acest sens, prin art.

3 din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1996, s-a stipulat că

plățile din creditele acordate pot fi efectuate numai după primirea și

recepționarea mărfurilor aprovizionate.

În consecință, față de

dispozițiile legale de mai sus, într-o atare situație în care beneficiarul

creditului cu dobânda subvenționată solicită efectuarea unei plăți, el trebuia

să facă dovada că deja furajele au fost achiziționate, sens în care trebuia să

prezinte reprezentanților B.A. contractul de vânzare-cumpărare, factura, avizul

de expediție și nota de intrare recepție și constatare de diferențe (N.I.R.).

În cadrul unor discuții avute

cu furnizorii de furaje, în cursul lunii noiembrie 1996, inculpatul P.E. l-a

cunoscut pe inculpatul C.Z., administrator al SC A.I. SRL Focșani și pe

prietena acesteia, inculpatul N.C.

Aceștia i-au spus

inculpatului că A.N.P.A. Tulcea are în depozit cantități mari de porumb boabe,

marfă ce era necesară SC C.T. SA Iași, societate administrată de inculpatul P.E.

Aflând acest lucru,

inculpatul P.E. a fost de acord ca SC C.T. să cumpere prin intermediul SC A.I.

SRL Focșani cantități mari de porumb de la A.N.P.A. Tulcea și aceasta în condițiile

în care A.N.P.A. Tulcea vindea porumbul cu prețul de 400 lei/kg iar SC A.I. SRL

îl revindea cu prețul de 575 lei/kg, creându-se o diferență de preț care la

cantități de mii de kg este substanțială.

Inculpatul P.E. a fost de

acord cu derularea acestor relații comerciale, deși cunoștea că datorită

diferenței mari de preț aceste relații erau în defavoarea SC C.T., cunoștea că

SC A.I. SRL Focșani nu avea ca obiect de activitate intermediari și nici comerț

cu produse agricole, cunoștea faptul că SC A.I. SRL Focșani nu avea

posibilități financiare să cumpere cantitățile de porumb solicitate și mai mult

inculpatul a acceptat ca plata să se facă din contul C.T., deși produsele nu au

fost primite.

Înțelegerea fiind făcută,

inculpații P.E. și C.Z. s-au deplasat la SC A. Mihail Kogălniceanu unde s-a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 632 din 21 noiembrie 1996,

contract în baza căruia SC A. Mihail Kogălniceanu se obliga să livreze către SC

A.I. SRL Focșani, administrată de inculpatul C.Z., cantitatea de 650 tone porumb

boabe la prețul de 400 lei/kg + TVA.

La aceeași dată, inculpatul C.Z.

a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC P.C. Tulcea pentru cantitatea

de 250 tone porumb boabe la prețul de 415 lei/kg + TVA.

Un al treilea contract s-a

încheiat cu SC U.I. SRL Tulcea pentru cantitatea de 250 tone porumb boabe la

prețul de 420 lei/kg + TVA.

Pe baza contractelor de

vânzare-cumpărare de mai sus au fost întocmite certificatele de depozit nr. 109

din 21 noiembrie 1996; nr. 113 din 22 noiembrie 1996 și nr. 118 din 22

noiembrie 1996, certificate prin care se atestă faptul că SC A.I. SRL Focșani

au în depozitele A.M.P.A. Tulcea, cantitățile de 650 tone, 250 tone și

respectiv 250 tone porumb boabe, cantități care sunt puse la dispoziția SC C.T.,

cu condiția ca plata să se facă în termen de 3 zile de la încheierea

contractului și eliberarea certificatului de depozit.

În mod bizar, deși în

contractele de vânzare-cumpărare, calitatea de cumpărător a avut-o SC A.I. SRL

Iași, iar certificatele de depozit apare mențiunea că porumbul este pus la

dispoziția SC C.T., societate cu care nu se încheiase nici o înțelegere

comercială.

După încheierea acestor

formalități, inculpații C.Z. și P.E. s-au întâlnit la Iași și în incinta

hotelului U. au încheiat un contract de vânzare-cumpărare (fără număr și dată),

contract în baza căruia SC A.I. SRL Focșani, vindea către SC C.T. SA Iași

cantitatea de 3.000 tone porumb boabe la prețul de 575 lei/kg + TVA, plata

urmând să se facă cu ordin de plată vizat de bancă, valoarea totală a

contractului a fost de 1.725.000.000 lei + TVA.

Acest contract nu putea avea

nici o eficiență și nu putea produce efecte de natură comercială sau juridică,

aspect cunoscut de inculpatul P.E., deoarece inculpatul C.Z. nu era

proprietarul porumbului, iar A.N.P.A. Tulcea ar fi aprobat livrarea acestor

produse direct către SC C.T. numai în condițiile în care SC A.I. SRL Focșani ar

fi achitat prețul în termen de 3 zile.

La data de 25 noiembrie 1996

s-a întocmit factura nr. 0415788 din care rezultă că SC A.I. SRL Focșani a

vândut către SC C.T. SA Iași cantitatea de 1.150.000 Kg porumb la prețul de 575

lei/kg, valoarea totală fiind de 780.275.000 lei.

La data de 13 decembrie 1996,

inculpatul P.E. i-a solicitat martorei B.M., contabil la SC T. SA Iași, să întocmească

o notă de recepție prin care să se ateste că s-a primit și recepționat

cantitatea de 1.150 tone porumb.

Știind că această operație

nu este reală, inițial martora a refuzat, dar ulterior la insistențele

inculpatului P.E. a cărui subordonată era, a cedat și a întocmit N.I.R. nr. 12400

din 13 decembrie 1996, prin care se atestă că s-a primit de la SC A.I. SRL

Focșani, cantitatea de 450.000 kg porumb boabe la prețul de 575 lei/kg, în

valoare totală de 298.750.000 lei, consemnând în partea de sus „CUSTODIE A.N.P.A.

TULCEA”.

Tot din dispoziția

inculpatului P.E., martora B.M. a întocmit ordinul de plată nr. 66, prin care

se dispunea ca suma de 150.000.000 lei să fie virată din contul SC T. SA Iași,

în contul SC A.I. SRL Focșani.

Apoi, inculpatul P.E., folosindu-se

de documente false, menționate mai sus, respectiv de contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între SC A.I. SRL Focșani, factura nr. 0415788 din 25

noiembrie 1996 N.I.R. nr. 12400 din 13 decembrie 1996, s-a prezentat la B.A., sucursala

Iași, unde funcționarii acestei instituții pe baza unei analize superficiale a

documentelor prezentate au aprobat ordinul de plată și din creditul acordat SC C.T.

SA Iași suma de 150.000.000 lei a fost virată în contul SC A.I. SRL Focșani.

Tot din dispoziția inculpatului

P.E., cu dispozițiile de plată nr. 2035 din 17 noiembrie 1996 și nr. 2098 din 27

decembrie 1996, SC C.T. a achitat în numerar către SC A.I. SRL Focșani suma

totală de 40.000.000 lei.

Întreaga sumă de 190.000.000

lei a fost folosită de inculpatul C.Z. în interes personal și pentru achitarea

datoriilor către alte societăți; iar SC C.T. SA Iași nu a primit nici o

cantitate de porumb.

B.A., filiala Iași s-a

constituit parte civilă cu suma de 386.219.488 lei (190.000.000 lei credit

achitat + 196.219.488 dobânzi aferente).

Inculpatul P.E. a fost

cercetat și pentru faptul că, în perioada 1995 – 1997, a ridicat de la casieria

societății în calitate de administrator al SC C.T. SA Iași suma de 120.000.000

lei ca avansuri pentru deplasări și procurări de materiale, nereușind să

justifice cheltuirea sumei de 72.617.630 lei.

Inculpatul a încercat să

justifice această sumă cu mai multe chitanțe și contracte de sponsorizare,

documente care s-au dovedit a fi false deoarece în realitate nu a existat nici

o sponsorizare.

S-a reținut că aceste fapte

întrunesc elementele constitutive a infracțiunii de gestiune frauduloasă,

prevăzută de art. 214 alin. (1) C. pen., infracțiune pentru care partea

vătămată SC C.T. SA Iași nu a formulat plângere prealabilă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal, inculpatul, P.E., criticând-o pe motive de

nelegalitate, invocând următoarele aspecte:

În mod greșit a fost

condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (4) C. pen. și că în mod

greșit s-a constatat vinovăția sa sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals,

infracțiuni față de care s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii

penale și s-a dispus încetarea procesului penal.

În dezvoltarea motivelor de

apel, inculpatul a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor de mai sus, deoarece relațiile comerciale cu SC A.I. SRL Focșani

s-au derulat cu respectarea dispozițiilor legale, cantitatea de porumb

contractată a existat în proprietatea SC A.I. SRL Focșani și s-a aflat în

custodie în depozitele A.N.P.A. Tulcea, iar derularea ulterioară a contractului

nu a mai fost posibilă datorită inculpatului C.Z. care a folosit banii în

interes personal.

A susținut că în realitate a

fost vorba doar de o recepție a porumbului, recepție care s-a efectuat la

depozitele A.N.P.A. Tulcea, dovada că pe N.I.R. s-a menționat „CUSTODIE A.N.P.A.

TULCEA” și că în cauză s-a făcut o confuzie între „recepția” și „intrarea”

mărfii.

Sub un alt aspect, a

susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru

care a fost cercetat, deoarece SC R.B. Iași a declarat că banca nu a

înregistrat niciodată vreun prejudiciu.

Tot referitor la prejudiciu

a fost invocat că inculpatul C.Z. a fost obligat la plata acestuia către SC C.T.

SA Iași și că nu se poate ca pentru același prejudiciu un alt inculpat să fie

obligat către o altă parte civilă, respectiv către banca care a acordat

creditul.

În sfârșit a invocat că

măsura menținerii sechestrului asiguratoriu este nelegală, deoarece pe de-o

parte nu există prejudiciu, iar pe de altă parte această măsură nu a fost luată

cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Prin decizia penală nr. 282/

A din 13 mai 2004 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 13/2004, a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.E. împotriva

sentinței penale nr. 380 din 3 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Vrancea

în dosarul nr. 480/2003, fiind obligat inculpatul apelant la plata sumei de

1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a constatat că prima instanță pe baza unei analize ample și

judicioase a probelor administrate în cauză a reținut în mod corect faptele

săvârșite de inculpatul P.E. cu vinovăție și a dat acestora încadrarea juridică

corespunzătoare.

Faptul că instanța de fond

nu a făcut referire la toate probele administrate în cauză, nu înseamnă că

hotărârea este nemotivată, atâta timp cât situația de fapt reținută de instanță

este în concordanță cu probele administrate.

Sub acest aspect, s-a

considerat că relevant este faptul că prin motivele de apel, inculpatul nu

contestă existența faptelor ci încearcă doar să demonstreze că aceste fapte nu

ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care este

cercetat.

Instanța de apel a apreciat

că apărările inculpatului sunt, însă nefondate, înlăturându-le pentru

următoarele motive:

Apărarea inculpatului, în

sensul că SC C.T. SA Iași este societatea sa și că deci nu avea nici un interes

să-și înșele propria-i societate nu este reală și nu are nici un suport

probator, nepropunându-și să analizeze modul și împrejurările în care s-a ajuns

ca o societate economică intercooperatistă de creștere și îngrășare a porcilor

să fie preluată și transformată în societate privată pe acțiuni și nici modul

în care patrimoniul fostei societăți a trecut în proprietatea noilor acționari.

A subliniat însă, că din procesul-verbal

încheiat la data de 2 octombrie 1991 a rezultat că acționarii SC C.T. Sa ar fi

trebuit să fie toți salariații societății, inculpatul P.E., urmând să aibă doar

calitatea de administrator, situație în care acesta avea obligația să se ocupe

de societate ca un bun gospodar.

În condițiile în care, în

calitate de administrator, inculpatul a acceptat să cumpere pentru societate,

prin intermediul SC A.I. SRL Focșani, porumb boabe cu prețul de 575 lei/kg, în

condițiile în care furnizorul inițial vinde porumbul cu 400 lei/kg, deci la un

preț aproape dublu, nu poate fi vorba nici pe departe de activitatea unui bun

administrator, ci de o intenție clară de a înșela.

Apărarea inculpatului, în

sensul că s-a făcut dovada că SC A.I. SRL Focșani a avut în proprietate

cantitatea de 1150 tone porumb boabe s-a considerat ca fiind nelegală și nesusținută

de nici una din probele administrate în cauză.

Din cele trei contracte de

vânzare-cumpărare existente în dosarul de urmărire penală nu rezultă că SC A.I.

SRL Focșani ar fi cumpărat efectiv cantitățile de 650 tone, 250 tone și

respectiv 250 tone porumb, ci doar faptul că părțile au convenit și au stabilit

doar cadrul în care aceste vânzări s-ar fi putut realiza efectiv în viitor.

Nici din contractele de

prestări servicii nu a rezultat că SC A.I. SRL Focșani ar fi depozitat efectiv

vreo anumită cantitate de porumb boabe. Din aceste contracte a rezultat doar

faptul că prestatorul de servicii se angajează ca în viitor, contra unei plăți,

să preia în numele beneficiarului SC A.I. SRL Focșani de la producătorii

agricoli anumite cantități de porumb boabe, pe care să le depoziteze și să le

păstreze în condiții corespunzătoare.

În cauză nu există nici o

factură, nici un aviz de expediție, nici un N.I.R. și nici un document de plată

din care să rezulta că SC A.I. SRL ar fi cumpărat anumite cantități de porumb

și că ar fi proprietarul acestora.

De asemenea, nu există nici

un document justificativ din care să rezulte că SC A.I. SRL Focșani ar fi lăsat

în custodia A.N.P.A. Tulcea anumite cantități de porumb.

Faptul că în cele trei

certificate de depozit s-a menționat că în depozit există anumite cantități de

produse nu înseamnă altceva decât că A.N.P.A. Tulcea dispunea de aceste produse

și era dispusă ca în situația în care după încheierea contractelor de

vânzare-cumpărare SC A.I. SRL Focșani făcea plata în termen de 3 zile, după

efectuarea plății, produsele achitate să rămână la dispoziția C.T. SA Iași.

SC A.I. a încheiat contracte

de vânzare-cumpărare, dar nu a efectuat nici o plată în cursul celor 3 zile,

astfel că A.N.P.A. Tulcea nu mai avea nici o obligație de a ține în stoc aceste

produse și de a le pune la dispoziția SC C.T. SA Iași.

O altă dovadă certă că

inculpatul P.E. cunoștea că SC A.I. SRL Focșani nu are în proprietate porumb și

nici posibilități financiare pentru a cumpăra astfel de produse o constituie

faptul că acesta a acceptat ca anumite sume să fie plătite înainte de a se

încheia contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, la data de 17 noiembrie 1996,

s-a achitat suma de 20.000.000 lei, deși contractul de vânzare-cumpărare s-a

încheiat după 8 zile, respectiv pe data de 25 noiembrie 1996.

Faptul că SC A.I. SRL

Focșani nu a efectuat nici o plată și deci nu a avut în proprietate porumbul

boabe rezultă cu certitudine și din declarațiile martorilor N.M., director al A.N.P.A.

Tulcea, F.M., contabil șef la SC A. Sa Mihail Kogălniceanu și S.C., director al

aceleiași societăți.

Susținerea inculpatului, în

sensul că recepția a fost făcută la depozitele A.N.P.A. Tulcea a fost considerată

ca nefondată, deoarece din declarația martorei B.M. a rezultat că nota de

recepție și constatare de diferențe nr. 12400 din 13 decembrie 1996 a fost

întocmită în biroul de la SC C.T.

Mai mult, cele trei

certificate de depozit nu poartă semnătura și ștampila SC C.T., astfel că

acestea nu creează nici o obligație în sarcina A.N.P.A. Tulcea.

De asemenea, nici nota de

intrare recepție nu poartă semnătura și ștampila A.N.P.A. Tulcea și nu există

nici un proces-verbal de custodie, așa cum ar fi fost normal în situația în

care produsele respective ar fi aparținut SC C.T. și lăsate în custodie.

Dovada cea mai certă a

intenției de a înșela a constituit-o faptul că inculpatul a folosit creditul

obținut contrar dispozițiilor H.G. nr. 7/1996 și a Normelor metodologice de

aplicare a acestei ordonanțe conform cărora plățile din creditele acordate se

putea face numai după primirea și recepționarea mărfurilor.

Apărarea inculpatului, în

sensul că a fost nevoit să cumpere produse prin intermediul SC A.I. SRL Focșani,

deoarece furnizorii nu acceptau să livreze produsul decât cu plata în avans,

iar societatea sa nu avea posibilitatea să efectueze plata decât după primirea

mărfurilor, nu a putut fi primită, întrucât într-o astfel de situație agenții

economici au cel puțin trei posibilități legale de a efectua plata, respectiv

să emită un cec cu limită de sumă pe care furnizorul să-l introducă în bancă,

pentru decontare numai după ce beneficiarul a recepționat marfa; să solicite

băncii eliberarea unei scrisori de garanție, prin care să confirme că clientul

este solvabil, că prețul se rezervă în cont, pentru că după livrarea mărfii de

către furnizor și recepționarea acesteia de către beneficiar, furnizorul să fie

garantat că-și va primi banii; la solicitarea clientului, banca deschide un

acreditiv pe numele și la banca furnizorului, cu condiția ca plata să se facă

în momentul în care marfa a fost recepționată de către beneficiar.

De asemenea, nu a putut fi

reținută nici apărarea inculpatului în sensul că din moment ce inculpatul C.Z.

a fost obligat la plata despăgubirilor civile către SC C.T. SA, el nu mai poate

fi obligat la plata acelorași despăgubiri civile către B.A.

Sub acest aspect s-a reținut

că prejudiciul cauzat de inculpatul C.Z. s-a localizat în patrimoniul SC C.T.

SA Iași și reprezintă contravaloarea unor cantități de porumb pentru care deși

a primit prețul nu le-a mai livrat, pe când prejudiciul cauzat de inculpatul P.E.

s-a localizat în patrimoniul B.A. și reprezintă contravaloarea unui credit pe

care l-a obținut în condiții ilicite, cu încălcarea dispozițiilor H.G. nr. 7/1996

și a Normelor metodologice emise în aplicarea acestei ordonanțe de guvern și pe

care nu l-a restituit.

Nici susținerea inculpatului

în sensul că nu există prejudicii deoarece R.B., sucursala Iași, prin adresa nr.

22763 din 11 decembrie 2003, ca răspuns la o cerere formulată de apărătorul

ales a arătat că nu are pretenții civile de la inculpat a fost apreciată ca

nefondată, deoarece prejudiciul a fost cauzat B.A. de către inculpatul P.E. în

calitate de administrator al SC C.T. și deci în evidențele contabile ale băncii

în calitate de debitor figurează această situație, așa cum rezultă din adresa nr.

1209/P/1997 din 07 octombrie 1997 și nu inculpatul în nume personal.

Mai mult inculpatul nu a

prezentat nici un document de plată și nici o altă dovadă din care să rezulte

că SC A.I. SRL Focșani ar fi achitat prejudiciul către SC C.T. SA Iași și nici

această din urmă societate sau el personal ar fi achitat la rândul lui

prejudiciul cauzat B.A.

Ca o consecință a faptului

că prejudiciul nu a fost acoperit s-a constatat că în mod corect, instanța de

fond a dispus menținerea sechestrului asigurător, luarea acestei măsuri s-a

făcut cu respectarea dispozițiilor art. 163 – art. 166 C. proc. pen., deoarece

măsura a fost dispusă prin Ordonanța nr. 97220/00578 din 30 octombrie 1997,

bunurile menționate au fost identificate și individualizate prin

procesul-verbal din 05 noiembrie 1997, măsura luată a fost adusă la cunoștința

inculpaților și măsura sechestrului asigurător a fost înregistrată în Registrul

de transcripțiuni și inscripțiuni al Judecătoriei Iași, ca urmare a

solicitărilor formulate de organul de urmărire penală cu adresele nr. 409 din 26

noiembrie 1997 și nr. 1209/1997.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul P.E., criticând-o, arătând în

scris că în mod greșit a fost respins apelul declarat împotriva sentinței de

fond, prin care s-a constatat vinovăția sa sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, față

de care a intervenit prescripția răspunderii penale, dispunându-se încetarea

procesului penal, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, deși

a solicitat continuarea procesului penal cu privire la faptele de fals,

instigare la fals și uz de fals. De asemenea, recurentul a făcut referire la

conținutul declarației martorei B.M., apreciind că în mod greșit Tribunalul

Vrancea și-a format convingerea în raport cu această declarație asupra

vinovăției sale, că instanța de apel a dat o interpretare eronată întregii

situații de fapt, că această hotărâre nu este motivată, încălcându-se

dispozițiile art. 383 pct. 1 cu referire la art. 356 C. proc. pen., nefiind

analizate probele.

Recurentul învederează că

alta este situația de fapt, pe care o menționează, în sensul că în anul 1996

când era administratorul SC C.T. SA s-a confruntat cu o criză gravă de lipsă a

nutrețurilor, fiind notorie mortalitatea efectivului porcin, situație în care a

apărut O.G. nr. 7/1996 în scopul protejării acestor animale, care permitea

acordarea de credite societăților cu acest gen de activitate, act normativ care

cuprindea precizări privind un singur instrument de plată și anume biletul la

ordin, celelalte trei instrumente fiind reținute greșit de instanțe, același

act normativ făcând referire la recepția mărfurilor și nu la primirea lor. În

aceste condiții, respectiv a lipsei de hrană și a lichidităților a acceptat

înțelegerea cu SC A.I. SRL Focșani care îi făcuse dovada proprietății unei

cantități de porumb la prețul de 575 lei/kg, singurul preț de pe piață și care

era firesc să fie mai mare decât al producătorului datorită adaosului

comercial, în lipsa căruia nu ar mai exista comerț. Dovada proprietății lui A.I.

SRL Focșani a fost făcută cu cele trei certificate de depozit care atestau

existența unei cantități de porumb ce aparținea SC A.I. SRL Focșani în

depozitele A.N.P.A. Tulcea cele 3 baze. Pe baza acestor acte, împreună cu

inculpatul C.Z. s-a deplasat la Tulcea unde a recepționat marfa, reîntors la

Iași a dat dispoziție contabilei B.M. să întocmească N.I.R., nota de

intrare-recepție, care de la lege poate fi atestat, fie primirea mărfii în

depozite, fie recepționarea ei.

Recurentul a menționat că a

efectuat recepția pe teren la A.N.P.A., recepție pe care o putea face legal în

orice loc al situării bunurilor generice sau în orice alt loc ales de părți, că

instanța de apel în mod greșit a reținut că nu exista nici un document

justificativ din care să rezulte ca SC A. ar fi lăsat în custodia A.N.P.A.

Tulcea anumite cantități de porumb. Tocmai certificatele de depozit atestau

acest lucru și anume, că marfa era în proprietatea lui SC

A.

depozitată la A.N.P.A. Tulcea și la

dispoziția C.T., așa explicându-se și N.I.R. - ul întocmit de B.M. din

dispoziția sa, acest act atestând că marfa fusese recepționată de el ca și

reprezentant al SC C.T. SA și, conform înțelegerii contractuale, marfa rămăsese

în custodia A.N.P.A. Tulcea la dispoziția sa. Instanțele au recunoscut că SC A.I.

SRL Focșani încheiase contracte de vânzare-cumpărare cu A.N.P.A., documente ce

au fost verificate de bancă și pe baza cărora s-a făcut plata, iar SC A.I. SRL

Focșani, în loc să plătească marfa către A.N.P.A. care urma să o încarce și să

dispună livrarea către C.T., administratorul acesteia, inculpatul C.Z. înțelege

să facă o altă plată pentru o altă afacere a sa străină de contractele arătate,

în acest moment s-a creat prejudiciu, singurul afectat fiind C.T., care a

formulat plângere penală.

Astfel, consideră recurentul

că nu a avut intenția de a înșela pe cineva, nu a creat nici un prejudiciu B.A.,

singura prejudiciată fiind SC C.T., deoarece potrivit O.G. nr. 7/1996 banii

fuseseră virați de către bancă în contul societății, ulterior banca și-a

recuperat creditul și dobânzile penalizatoare prin executări silite asupra

bunurilor societății. Așadar, hotărârea recurată este nelegală, deoarece nu se

poate susține că există două părți vătămate C.T. și B., fiind obligați doi

inculpați la plata a două prejudicii în condițiile în care prejudiciul unic în

sumă de 190.000.000 lei penalități a fost creat doar în sarcina SC C.T. Pe

parcursul procesului penal fosta B.A., sucursala Iași devenită SC R.B., sucursala

Iași nu s-a constituit parte civilă, nedovedind în nici un mod pretențiile pe

care le-a formulat la momentul sesizării organelor de urmărire penală.

Totodată, recurentul

consideră decizia nelegală și netemeinică sub toate aspectele, deoarece, pe

de-o parte, în mod greșit s-a constatat vinovăția sa pentru fals și instigare

la fals și s-a dispus încetarea procesului penale prin intervenirea prescripției

răspunderii penale, iar pe de altă parte, în mod greșit s-a constatat vinovăția

sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost

condamnat la pedeapsa de 2 ani cu suspendare. De asemenea, în mod greșit s-a

reținut că B.A., sucursala Iași prin R.B., sucursala Iași s-a constituit parte

civilă față de care a fost obligat la plata prejudiciului, că în mod greșit s-a

menținut măsura sechestrului asigurator asupra apartamentului, deoarece nu

exista proces-verbal de sechestru din 5 noiembrie 1997 transcris la Registrul

de Transcripțiuni de pe lângă Judecătoria Iași, măsura fiind instituită

printr-o adresă a Poliției Iași din data de 26 noiembrie 1997.

Pe de altă parte chiar dacă

s-ar regăsi procesul-verbal de instituire a sechestrului asupra imobilului,

acesta nu a fost transcris, existând doar o sesizare cu nr. 409 din 26

noiembrie 1997 prin care se solicita a nu se elibera certificat de sarcini

pentru apartament, urmând a fi ridicat sechestrul.

De asemenea, se apreciază că

măsura instituirii sechestrului este nelegală și pentru alte două considerente,

respectiv această măsură nu i-a fost adusă la cunoștință nici lui sau vreunui

membru de familie, încălcându-se dispozițiile art. 166 alin. (3) C. proc. pen.,

măsura fiind netemeinică deoarece fosta B.A., actuala R. SA, sucursala Iași nu

înregistrează prejudiciu și pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea

recursului și pe fond, rejudecând cauza a se dispune achitarea sa.

Apărătorul inculpatului, în

recurs a depus la dosar acte originale, iar în concluziile orale, în dezbateri,

așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 14 aprilie 2005, fiind amânată

pronunțarea, a solicitat admiterea recursului, susținând oral motivele scrise,

respectiv că singura modalitate de plată era ordinul de plată, B.A. neputând fi

parte civilă, concluzionând în sensul achitării inculpatului potrivit

prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat

de inculpatul P.E. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și nu cel stipulat de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., așa cum greșit a fost menționat, Înalta Curte apreciază recursul

inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și

motivat instanța de apel a stabilit vinovăția inculpatului P.E. în săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., prin

înlăturarea alin. (5), de înșelăciune, în raport cu situația de fapt reținută.

De asemenea, în mod corect,

prima instanță de control judiciar și-a însușit la rândul ei considerentele

instanței de fond, urmare a evaluării probelor administrate asupra faptei

inculpatului P.E., care în perioada 1995 - decembrie 1996 a semnat în fals mai

multe acte ce atestau existența unei cantități de porumb în patrimoniul

societății SC C.T., ce au fost depuse la B.A., filiala Iași, în vederea

acordării unor credite, faptă comisă la mai multe intervale de timp diferite, dar

în baza aceleiași rezoluții infracționale, apreciindu-se ca întrunind

elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prevăzută de art. 290 C. pen. și nu art. 289 și art. 291 C. pen.

Totodată fapta aceluiași

inculpat de a dispune unui salariat din cadrul societății să întocmească în

fals un act sub semnătură privată a întrunit elementele constitutive ale

infracțiunii, prevăzută de art. 25, cu referire la art. 290 C. pen. și nu art. 289

și art. 290 C. pen.

Astfel, prima instanță,

având în vedere perioada în care au fost săvârșite faptele a considerat că sunt

incidente dispozițiile art. 124 C. pen. și în consecință a dispus încetarea

procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. g) C.

proc. pen., privind pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice din infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 în referire la art. 290 C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 289 și art.

291 C. pen.

Totodată, instanța de apel a

reținut ca fiind corectă și încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit.

b), în referire la art. 10 alin. (1) lit. f) C. pen., dispusă față de același

inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 214 C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215

1

C. pen., față de

lipsa plângerii penale din partea SC C.T.

Astfel, Înalta Curte

consideră că în cauză prima instanță de control judiciar, în mod just a

examinat probele administrate, respectiv declarațiile inculpatului, martorei B.M.,

înscrisurile întocmite și în consecință, însușindu-și argumentele instanței de

fond, a stabilit că în cauză s-a dat o corectă eficiență dispozițiilor legale

referitoare la încetarea procesului penal, în baza temeiurilor arătate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază

că s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare

la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului P.E. de a întocmi

înscrisuri false privind existența unor cantități de porumb și de a introduce

aceste acte la B.A., filiala Iași, în vederea plății unor sume de bani din

creditele acordate pentru furajarea animalelor, întrunește atât obiectiv cât și

subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de înșelăciune.

Așa cum a rezultat din

materialul probator inculpatul P.E. în calitate de administrator și director

general al SC C.T. SA Iași a încheiat cu B.A., sucursala Iași contractul de

credit nr. 602 din 25 octombrie 1996 și apoi actul adițional nr. 60 bis din 25

octombrie 1996 documente în baza cărora societatea a contractat un credit cu

dobândă subvenționată de până la 15 %/an, credit acordat în conformitate cu O.G.

nr. 7/1996, act normativ care în care se prevede destinația specială a

creditului ce se acordă în baza acestuia, respectiv creditul era destinat

pentru plata furajelor achiziționate de societățile comerciale cu profil

zootehnic.

În conformitate cu art. 3

din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1996 s-a stipulat că plățile

din creditele acordate pot fi efectuate numai după primirea și recepționarea

mărfurilor aprovizionate.

În raport cu dispozițiile

legale arătate, în situația în care beneficiarul creditului cu dobândă

subvenționată solicită efectuarea unei plăți, el trebuie să facă dovada că deja

furajele au fost achiziționate, sens în care trebuia să prezinte

reprezentanților B.A., contractul de vânzare-cumpărare, factura, avizul de

expediție și nota de intrare-recepție și constatare de diferențe (N.I.R.).

Potrivit contractului de

credit mai sus menționat încheiat, la pct. 7, obligații și drepturi părțile au

prevăzut că împrumutatul are obligația să folosească creditul primit numai în

scopul pentru care a fost acordat, interzicându-se efectuarea de plăți

anticipate pentru constituirea de stocuri și constituirea de custodii.

Inculpatul P.E. în cadrul

unor discuții avute cu furnizorii de furaje, în cursul lunii noiembrie 1996 l-a

cunoscut pe inculpatul C.Z., administrator al SC A.I. SRL Focșani și pe

prietena acestuia, inculpata N.C., care i-au spus că A.N.P.A. (A.N.P.A.) Tulcea

are în depozit cantități mari de porumb boabe, marfă care îi era necesară.

În aceste condiții,

inculpatul P.E. a fost de acord ca SC C.T. să cumpere prin intermediul SC A.I.

SRL Focșani cantități mari de porumb de la A.N.P.A. Tulcea, deși aceasta din

urmă vinde porumbul cu prețul de 400 lei/kg, iar SC A.I. SRL îl revindea cu prețul

de 575 lei/kg, creându-se o diferență de preț care la cantități mai mari este

substanțială.

Au fost încheiate trei

contracte de vânzare-cumpărare, contracte de prestări servicii și trei

certificate de depozit cu nr. 118, 113, 109 din analiza cărora rezultă că nu

s-a făcut dovada că SC A.I. SRL Focșani a cumpărat cantitățile de porumb

menționate sau că a depozitat efectiv cantitățile respective de porumb, ci

numai cadrul unor obligații viitoare.

La data de 25 noiembrie 1996

s-a întocmit factura nr. 0415788 din 25 noiembrie 1996 din care rezultă că SC A.I.

SRL Focșani a vândut către SC C.T. SA Iași cantitatea de 1.150.000 kg porumb la

prețul de 575 lei/kg, valoarea totală fiind de 780.275.000 lei.

La data de 13 decembrie 1996,

inculpatul P.E. i-a solicitat martorei B.M., contabil la SC C.T. SA Iași să

întocmească o notă de recepție prin care să se ateste că s-a primit și

recepționat cantitatea de 1.150 tone porumb, care deși inițial a refuzat,

ulterior la insistențele inculpatului a cărui subordonată era, a cedat și a

întocmit N.I.R. nr. 12400 din 13 decembrie 1996, prin care se atestă că s-a

primit de la SC A.I. SRL Focșani, cantitatea de 450.000 kg porumb boabe la

prețul de 575 lei/kg, în valoare totală de 298.750.000 lei, consemnând în

partea de SUS „CUSTODIE A.N.P.A. TULCEA”. De asemenea, aceeași martoră a

menționat că din dispoziția inculpatului a întocmit și ordinul de plată nr. 66,

prin care se dispunea ca suma de 150.000.000 lei să fie virată din contul SC T.

SA Iași, în contul SC A.I. SRL Focșani.

Apoi, inculpatul P.E.,

folosindu-se de documente false, respectiv de contractul de vânzare-cumpărare

încheiat între SC A.I. SRL Focșani, factura nr. 0415788 din 25 noiembrie 1996, N.I.R.

nr. 12400 din 13 decembrie 1996 s-a prezentat la B.A., filiala Iași, unde i-a

fost aprobat ordinul de plată și din creditul acordat SC C.T. SA Iași suma de

150.000.000 lei a fost virată în contul SC A.I. SRL Focșani. Ulterior cu

dispozițiile de plată nr. 2035 din 17 noiembrie 1996 și nr. 2098 din 27

decembrie 1996 SC C.T. a achitat în numerar suma totală de 40.000.000 lei.

Întreaga sumă de 190.000.000 lei a fost folosită de inculpatul C.Z. în interes

personal și pentru achitarea datoriilor către alte societăți, iar SC C.T. SA

Iași nu a primit nici o cantitate de porumb.

B.A., filiala Iași s-a

constituit parte civilă cu suma de 386.219.4888 lei (190.000.000 lei credit

achitat + 196.219.488 dobânzi aferente).

Astfel, fapta inculpatului P.E.,

care pe baza documentelor întocmite în fals, arătate mai sus a indus în eroare

B.A., filiala Iași în vederea plății unor sume de bani din creditele acordate

pentru furajarea animalelor, producându-i prejudiciu, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, ce i-a fost reținută în sarcina

sa.

Criticile formulate în recurs

de recurentul inculpat P.E. nu pot fi avute în vedere, deoarece instanța de

apel a făcut un examen riguros asupra materialului probator administrat,

înlăturând motivat și punctual fiecare apărare a inculpatului, făcând referire

la mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal.

Astfel, Înalta Curte

consideră că apărările inculpatului cu privire la atestările cuprinse în N.I.R.

- ul întocmit de martora B.M., precum și cele la inexistența vreunui prejudiciu

au fost infirmate tocmai de ansamblul probator evidențiat, care a relevat

faptul că la momentul întocmirii sale, actul respectiv atesta o primire și o

recepție a unei mărfi care nu exista, deci, cu încălcarea normelor ce

reglementează o asemenea operațiune, în cauză neavând loc o verificare

cantitativă, prin cântărire și calitativă a porumbului la depozitul unde se

afla marfa, neexistând nici un proces-verbal de lăsare în custodie, ci a fost

făcută o mențiune ulterioară din birou, act pe baza căruia a fost obținut un

credit, producându-se o pagubă băncii.

Mai mult susținerea că

actuala bancă R.B., sucursala Iași nu are pretenții civile de la inculpat nu

poate fi reținută, deoarece prejudiciul a fost cauzat B.A. de către inculpat în

calitate de administrator al SC C.T., figurând ca debitor în evidențele băncii,

prejudiciu ce nu a fost acoperit.

De asemenea, în mod corect

instanța de apel a menținut sechestrul asigurător, acesta fiind luat cu

respectarea dispozițiilor art. 163 – art. 166 C. proc. pen., identificându-se

și individualizându-se bunul prin procesul-verbal din 5 noiembrie 1997, iar

măsura a fost înregistrată în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al

Judecătoriei Iași, ca urmare a solicitărilor organului de urmărire penală cu

adresele nr. 409 din 26 noiembrie 1997 și nr. 1209/1997.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o soluție

legală și temeinică sub toate aspectele, între percepția probelor de către

aceasta și soluția pronunțată existând concordanță, nefiind incident cazul de

casare prevăzut de art.

385

9

pct. 18 C.

proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte

verificând hotărârea pronunțată de prima instanță de control judiciar nu a

constatat nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din

oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.E. împotriva deciziei

penale nr. 282/ A din 13 mai 2004 a Curții de Apel Galați.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 282/ A din

13 mai 2004 a Curții de Apel Galați.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 aprilie 2005.