ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2285/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 395 din 17

septembrie 2003 a Tribunalului Prahova, inculpatul B.D.A. a fost condamnat la 4

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și e) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu art. 74 și art. 76 alin. (2) C. pen.,

faptă din ianuarie 1997, parte vătămată fiind SNP P. SA București și la 2 luni

închisoare, în baza art. 291 C. pen., uz de fals, cu aplicarea art. 74 – art.

76 C. pen., această din urmă pedeapsă fiind grațiată potrivit art. 1 din Legea

nr. 137/1997.

S-au aplicat inculpatului și

dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. și i s-a atras atenția asupra revocării

grațierii.

În latura civilă, inculpatul a fost

obligat să plătească SNP P. SA București, 80.000 dolari S.U.A., plus dobânda

băncii creditorului la data efectuării plății, începând cu 5 februarie 1997 și

până la achitarea integrală a debitului sau echivalentul în lei, calculat în

același mod.

A constatat că prin sentința civilă

nr. 1/2002 pronunțată de Judecătoria Sinaia, definitivă prin decizia civilă nr.

704/2002 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a constatat nulitatea contractului

încheiat în fals și s-a dispus repunerea în situația anterioară.

Inculpatul a fost obligat la

25.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată și 1.500.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că inculpatul B.D.A. a fost căsătorit cu B.D. în perioada

noiembrie 1988 – decembrie 1992, după desfacerea căsătoriei soția reluând

numele de A.D.

În timpul căsătoriei, în cursul

anului 1992 și anterior divorțului, A.D. a achiziționat împreună cu inculpatul

un teren în suprafață de 2.812 mp. situat în Sinaia, str. Zamora, f.n.

În același an, A.D. a introdus

acțiune de divorț și prin sentința civilă nr. 10079 din 16 decembrie 1992,

dosar civil nr. 286/1992 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a desfăcut

căsătoria părților. A.D. a formulat și acțiune de partajare a bunurilor comune,

iar cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2080 din 24 februarie

1997, dosar civil nr. 2435/1993 (dosarul Judecătoriei sectorului 1 București).

Prin sentința de partaj, terenul de

2.812 mp., situat în Sinaia, str. Zamora f.n., jud. Prahova, a revenit D.A.

D.A. a beneficiat de două acte de

identitate, unul în timpul căsătoriei pe numele B.D., eliberat de Poliția

Ploiești în anul 1989, iar în perioada 01 decembrie 1993 – 16 decembrie 1996,

când i s-a aprobat stabilirea domiciliului în Franța a fost titulara BI

eliberat la 16 martie 1993 de secția 2 Poliție București.

În cursul anului 1996, SNP P. SA

București, sucursala P. Ploiești a stabilit în programul de investiții pe anul

1997 realizarea în localitatea Sinaia a unui „Centru de recuperare a forței de

muncă, Casa Petrolistului”, în acest sens identificându-se mai multe terenuri

pe raza localității Sinaia ce corespundeau necesităților societății și urmau a

fi evaluate de o comisie desemnată de SNP P. SA Ploiești și cumpărate.

Inculpatul a aflat despre intențiile

SNP P. SA București și profitând de faptul că A.D. nu se afla în țară, iar

copii de pe actele terenului din Sinaia situat în str. Zamora f.n. și buletinul

din timpul căsătoriei al fostei sale soții se aflau în posesia lui, a luat

legătura cu reprezentanții sucursalei Ploiești a SNP P. și le-a propus să le

vândă terenul în suprafață de 2.812 mp. din Sinaia, teren ce nu-i aparținea în

urma partajării bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, pentru că

revenise fostei sale soții, A.D.

După negocieri, s-au perfectat actele

și s-a stabilit prețul de 80.000 dolari S.U.A., plătibili în lei la cursul

B.N.R. din ziua plății.

Cu ocazia negocierii, inculpatul s-a

prezentat ca fiind proprietar, ascunzând la acea dată divorțul dintre el și

A.D.

Pentru a induce în eroare conducerea

SNP P. SA, inculpatul s-a prezentat la notarul public V.C. din București și, de

asemenea, prezentând o altă persoană ca fiind A.D. a obținut în acest mod o

procură nereală de împuternicire a sa în vederea înstrăinării terenului.

Inculpatul s-a folosit de această

procură și la data de 13 ianuarie 1997 a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare a terenului cu reprezentanții SC P. SA București, la Biroul

notarului public I.C.

Banii au fost virați de cumpărător

în contul inculpatului deschis la B.C.R.

În toamna anului 2001, partea

vătămată-cumpărătoare a constatat că terenul pentru care încheiase contractul

de vânzare-cumpărare era ocupat, iar cererea de intabulare a fost respinsă.

Împotriva sentinței au declarat apel

partea civilă SNP P. SA, sucursala P. Ploiești, solicitând desființarea ei în

latura civilă, în sensul că trebuie să se ia împotriva inculpatului măsura

sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile până la concurența

sumei de 80.000 dolari S.U.A.

Consideră că cererea de instituire a

măsurilor asiguratorii este legală, justificată de valoarea mare a pagubei

produsă de inculpat, solicitarea adresând-o și organului de urmărire penală

prin adresa nr. 198665/21 noiembrie 2001, cât și la prima instanță.

De asemenea, a declarat apel

inculpatul, solicitând desființarea sentinței și în temeiul art. 333 C. proc.

pen., restituirea cauzei la procuror, în vederea completării cercetării penale

sau achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals.

A susținut că, situația de fapt

reținută de instanță nu se coroborează cu probele administrate în cauză,

conținând greșeli în ce privește data rămânerii definitive a sentinței de

partaj, respectiv că a rămas definitivă la 24 februarie 1993 și în ce privește

perioadele privind actele de identitate ale fostei sale soții, A.D., precizând

că la data pronunțării sentinței civile nr. 2080 din 24 februarie 1993 aceasta

se legitima cu BI eliberat de secția 5 Poliție la 16 februarie 1993.

A mai arătat că, din procesul-verbal

încheiat la 14 august 2002, rezultă că A.D. a fost posesoarea BI seria GD nr.

0913800 și acesta este un număr nereal și nelegal și conchide că, fosta soție a

avut cel puțin 3 buletine de identitate care conțin, după părerea inculpatului,

date false, contravenind cu cele reținute de instanță referitor la situația că

ar fi rămas la el buletinul de identitate eliberat numitei A.D. în urma

căsătoriei.

Prin decizia penală nr. 524 din 26

noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de partea

civilă SNP P. SA, sucursala P. Ploiești, dispunându-se înființarea sechestrului

asigurator asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului B.D.

Recursul inculpatului a fost respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei penale

sus-menționată, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor

atacate și restituirea cauzei la organele de urmărire penală pentru completarea

urmăririi penale, în sensul audierii ca martoră a fostei sale soții A.D.,

efectuării unor confruntări cu unii martori și cu notarul de stat și efectuarea

unei noi expertize grafologice și noi expertize psihiatrice precum și

reexaminării materialului probator al dosarului.

În subsidiar, a solicitat admiterea

recursului și achitarea sa, susținând că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, deoarece el a avut reprezentarea

faptului că era mandatat de fosta soție să vândă terenul respectiv.

Criticile formulate sunt nefondate.

Din examinarea dosarului se constată

că în cauză au fost administrate probele necesare, inclusiv expertiza

psihiatrică și expertiza grafologică, organele de urmărire penală și prima

instanță manifestând rol activ în desfășurarea urmăririi penale și respectiv a

procesului, cauza fiind clarificată sub toate aspectele și nu se impune

completarea probelor.

De altfel, nu s-au formulat critici

asupra materialului probator, de natură să determine îndoieli asupra probelor

administrate și să impună efectuarea unor noi probe.

Totodată, se constată că s-au

reținut corect infracțiunile de înșelăciune și uz de fals, ale căror elemente

constitutive sunt pe deplin îndeplinite.

Recursul este totuși întemeiat pentru un motiv

examinat din oficiu în legătură cu încadrarea juridică a infracțiunii de

înșelăciune.

Referitor la această infracțiune, de

la săvârșirea ei și până în prezent, au intervenit mai multe modificări, astfel

că potrivit art. 13 C. pen. se aplică legea cea mai favorabilă, care este aceea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Instanțele nu au observat acest

aspect, astfel faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, ceea ce

constituie motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen.

Ca urmare a reîncadrării corecte a

faptei care se impune și a aplicării circumstanțelor atenuante recunoscute și

câștigate cauzei, se va aplica o nouă pedeapsă pentru infracțiunea amintită.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul

declarat de inculpat, a se casa ambele hotărâri pronunțate în cauză numai cu

privire la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, a se schimba în

art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 alin.

(2) din același cod, și a condamna pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare,

cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Celelalte dispoziții ale

menționatelor hotărâri se vor menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul B.D.A. împotriva deciziei penale nr. 524 din 26 noiembrie 2003 a

Curții de Apel Ploiești.

Casează hotărârea atacată, precum și

sentința penală nr. 395 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova, numai cu

privire la încadrarea juridică dată faptei.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă

încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 74 și art. 76 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu

aplicarea art. 74 și art. 76 alin. (2) și art. 13 C. pen., text de lege în baza

căruia îl condamnă pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 aprilie 2004.