ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2607/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 111 din 6

iunie 2001 a Tribunalului Sibiu a fost condamnat inculpatul I.I.A. la pedeapsa

de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C.

pen. Totodată, inculpatul a mai fost condamnat la 10 luni închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută

de art. 290 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită

cu 4 luni, I.I.A. urmând a executa 3 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 10 alin. (1) din Legea nr.

137/1997 a fost revocat beneficiul grațierii pedepsei de un an și 6 luni

închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 415 din 9 septembrie 1997 a Curții

de Apel Pitești, pedeapsa pe care inculpatul o va executa alături de sancțiunea

aplicată prin prezenta sentință, în total inculpatul va executa 5 ani și 4 luni

închisoare.

A fost anulat actul falsificat, iar

sub aspectul laturii civile inculpatul a fost obligat să plătească B.I.R. prin

lichidator SC R. și V.A. București, suma de 375.000.000 lei cu titlu de

despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

La data de 9 martie 1998, martorii A.F.A.

și A.E. au contractat un credit de 210.000.000 lei de la B.I.R. Sibiu și au

garantat cu un apartament situat în Brașov, asupra căruia s-a instituit

ulterior o ipotecă de rang 1.

Întrucât aceștia nu au contractat

creditul la termenul scadent s-a început procedura executării silite, martorii

împuternicindu-l pe inculpat să administreze, să folosească și să vândă

imobilul încheind în acest sens o procură specială autentificată.

Folosindu-se de acest înscris,

inculpatul s-a prezentat la B.I.R., sucursala Sibiu și motivând că a cumpărat

imobilul în litigiu, a solicitat o adresă cu privire la situația imobilului din

Brașov. Astfel, la data de 15 iunie 2000, B.I.R. Sibiu a eliberat adresa nr. 1675/2000

din care rezultă că banca își menține pretențiile formulate în dosarul de

executare și că nu s-a recuperat prejudiciul. Deși adresa era destinată

Judecătoriei Brașov, funcționarii băncii au înmânat-o inculpatului care a

semnat de primire.

Ulterior, inculpatul a falsificat

această adresă, în sensul că a schimbat conținutul acesteia precizând că B.I.R.

Sibiu renunță la pretențiile asupra imobilului și asupra ipotecii, și a

contrafăcut semnătura de la director prin copiere transparentă, a contrafăcut

semnăturile directorului economic și consilierului juridic prin imitație și a

contrafăcut ștampila prin intermediul calculatorului.

Cu acest înscris contrafăcut,

inculpatul s-a prezentat la Judecătoria Brașov și a solicitat radierea ipotecii

înscrise asupra apartamentului în litigiu, acțiunea fiind admisă.

Urmare a radierii ipotecii și

folosindu-se de procura primită de la proprietar, inculpatul a vândut imobilul

cumpărătorului de bună credință A.V. cu suma de 10.500 dolari S.U.A.,

încheindu-se un contract autentic la data de 16 iunie 2000.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza contractului de ipotecă, publicațiilor de licitație, copiei

procurii speciale, raportului de constatare tehnico-științifică, adreselor B.I.R.,

contractului vânzare-cumpărare, depozițiilor martorilor A.F., A.V., M.G., L.C.,

B.I., M.E., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia penală nr. 95/ A din 11 martie 2003, a respins ca tardiv apelul

formulat de inculpat.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat recurs învederând în scris că nu este vinovat pentru

infracțiunile reținute în sarcina sa.

Recursul nu este fondat.

Instanța de apel, verificând

legalitatea și temeinicia sentinței atacate, a constatat justificat că apelul

nu a fost introdus în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen.

Deși inculpatului i-a fost

comunicată sentința de condamnare la data de 6 iunie 2001, apelul a fost

formulat la data de 13 noiembrie 2002, cu mult peste termenul prevăzut de

textul de lege mai sus-menționat.

În cauză nu sunt aplicabile nici

dispozițiile art. 365 C. proc. pen., care se referă la apelul peste termen,

întrucât condamnatul a fost încarcerat la data de 9 iulie 2001, iar în baza

mandatului de executare a pedepsei nr. 148/2001 dată la care a luat act în

temeiul condamnării și totuși apelul l-a depus peste termenul de 10 zile de la

începerea executării pedepsei, respectiv la 13 noiembrie 2001.

În raport de considerentele arătate,

Curtea constată că recursul declarat nu este fondat, instanța de apel reținând

în mod corect că apelul a fost tardiv introdus, motiv pentru care recursul va

fi respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) din

același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.I.A. împotriva deciziei penale nr. 95 din 11 martie

2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentul la 1.400.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 mai 2003.