ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2607/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 111 din 6 iunie 2001 a Tribunalului Sibiu a fost condamnat inculpatul I.I.A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. Totodată, inculpatul a mai fost condamnat la 10 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 4 luni, I.I.A.

urmând a executa 3 ani și 10 luni închisoare. În baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997 a fost revocat beneficiul grațierii pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 415 din 9 septembrie 1997 a Curții de Apel Pitești, pedeapsa pe care inculpatul o va executa alături de sancțiunea aplicată prin prezenta sentință, în total inculpatul va executa 5 ani și 4 luni închisoare. A fost anulat actul falsificat, iar sub aspectul laturii civile inculpatul a fost obligat să plătească B.I.R. prin lichidator SC R. și V.A. București, suma de 375.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

La data de 9 martie 1998, martorii A.F.A. și A.E. au contractat un credit de 210.000.000 lei de la B.I.R. Sibiu și au garantat cu un apartament situat în Brașov, asupra căruia s-a instituit ulterior o ipotecă de rang 1. Întrucât aceștia nu au contractat creditul la termenul scadent s-a început procedura executării silite, martorii împuternicindu-l pe inculpat să administreze, să folosească și să vândă imobilul încheind în acest sens o procură specială autentificată. Folosindu-se de acest înscris, inculpatul s-a prezentat la B.I.R., sucursala Sibiu și motivând că a cumpărat imobilul în litigiu, a solicitat o adresă cu privire la situația imobilului din Brașov. Astfel, la data de 15 iunie 2000, B.I.R.

Sibiu a eliberat adresa nr. 1675/2000 din care rezultă că banca își menține pretențiile formulate în dosarul de executare și că nu s-a recuperat prejudiciul. Deși adresa era destinată Judecătoriei Brașov, funcționarii băncii au înmânat-o inculpatului care a semnat de primire. Ulterior, inculpatul a falsificat această adresă, în sensul că a schimbat conținutul acesteia precizând că B.I.R. Sibiu renunță la pretențiile asupra imobilului și asupra ipotecii, și a contrafăcut semnătura de la director prin copiere transparentă, a contrafăcut semnăturile directorului economic și consilierului juridic prin imitație și a contrafăcut ștampila prin intermediul calculatorului. Cu acest înscris contrafăcut, inculpatul s-a prezentat la Judecătoria Brașov și a solicitat radierea ipotecii înscrise asupra apartamentului în litigiu, acțiunea fiind admisă.

Urmare a radierii ipotecii și folosindu-se de procura primită de la proprietar, inculpatul a vândut imobilul cumpărătorului de bună credință A.V. cu suma de 10.500 dolari S.U.A., încheindu-se un contract autentic la data de 16 iunie 2000. Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza contractului de ipotecă, publicațiilor de licitație, copiei procurii speciale, raportului de constatare tehnico-științifică, adreselor B.I.R., contractului vânzare-cumpărare, depozițiilor martorilor A.F., A.V., M.G., L.C., B.I., M.E., probe coroborate cu declarațiile inculpatului. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 95/ A din 11 martie 2003, a respins ca tardiv apelul formulat de inculpat. Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs învederând în scris că nu este vinovat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

Recursul nu este fondat. Instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, a constatat justificat că apelul nu a fost introdus în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. Deși inculpatului i-a fost comunicată sentința de condamnare la data de 6 iunie 2001, apelul a fost formulat la data de 13 noiembrie 2002, cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege mai sus-menționat. În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 365 C. proc.

pen., care se referă la apelul peste termen, întrucât condamnatul a fost încarcerat la data de 9 iulie 2001, iar în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 148/2001 dată la care a luat act în temeiul condamnării și totuși apelul l-a depus peste termenul de 10 zile de la începerea executării pedepsei, respectiv la 13 noiembrie 2001. În raport de considerentele arătate, Curtea constată că recursul declarat nu este fondat, instanța de apel reținând în mod corect că apelul a fost tardiv introdus, motiv pentru care recursul va fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.A. împotriva deciziei penale nr. 95 din 11 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2003.