ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Sibiu, Secția penală, prin sentința nr. 217 din 27 noiembrie 2001, a condamnat

pe inculpatul M.H. jr. la 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de

tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin.1 C.

pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20, raportat la art. 215

alin. (2).

Conform

art. 81și art.82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe termenul de 2 ani și 4 luni.

În baza

art. 11 pct. (2) lit. a), raportat la art. 10 alin.(1) lit. a) C. proc. pen.,

inculpatul a fost achitat pentru comiterea infracțiunilor de: înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin.1; delapidare prevăzută de art. 215

1

;

furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (2); fals intelectual, prevăzută de

art. 289; uz de fals prevăzută de art. 291 și a infracțiunii prevăzute de art.

266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Instanța

a respins acțiunea civilă formulată de S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu.

1.Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, în perioada anilor 1996 -

mai 1998, inculpatul a fost asociat cu o cotă de 28% la S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu,

deținând și funcția de administrator, în același timp, fiind asociat, cu o cotă

de 50% și la firma “B” din Germania.

Inculpatul

s-a oferit să cumpere cu credit în valută, garantat integral și exclusiv de

societatea comercială din Sibiu, utilaje și instalații necesare construirii

unei fabrici de prelucrare superioară a laptelui, în care sens, a contractat cu

F.B. Bank-HG și B.B. AG, un credit de 3.500.000 D.M.

Pentru

acordarea integrală de către cele două bănci a acestui credit, S.C. „N.M.”

S.R.L. Sibiu.

a încheiat în nume

propriu cu Bancorex S.A., sucursala Sibiu, convenția angajament, nr.302184 din

30 septembrie 1996, prin care s-au constituit toate garanțiile solicitate de

bănci.

Inculpatul

a ridicat de la cele două bănci suma de 3.300.000 D.M., a cumpărat, în numele

firmei din Germania al cărei patron era, utilajele și instalațiile necesare

înființării fabricii de prelucrare a laptelui, livrându-le societății

comerciale din Sibiu, cu facturi emise de firma sa din Germania, în valoare de

3.210.367 D.M.

Începând

cu data de 12 mai 1998, responsabil cu activitarea de producție și serviciu la S.C.

„N.M.” S.R.L. a fost numit cetățeanul austriac R.G., care, la 14 octombrie

1998, a constatat, în urma unei expertize tehnice efectuate, că, utilajele

achiziționate au un grad ridicat de uzură fizică și morală, unele fiind mai

vechi de 40 de ani, valoarea lor reală fiind de 750.000 D.M. la care, prin

adăugarea cheltuielilor de montare și punere în funcțiune nu s-ar putea depăși

suma de 1.000.000 D.M.

Așa

fiind, s-a reținut că diferențe, până la concurența sumei de 3.300.000 D.M., respectiv,

2.300.000 D.M., a fost însușită de către inculpat.

În

drept, s-a reținut că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de: înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.;

fals intelectual, art. 289; uz de fals, art. 291 și art. 266 pct. (2) din Legea

nr. 31/1990.

Tribunalul

a constatat însă, din raportul de expertiză și suplimentul la această expertiză

că, utilajele achiziționate de inculpat și livrate unității din Sibiu au fost

recondiționate și reparate capital,  înainte de livrare de o firmă specializată

din Germania, astfel că nu este nici o diferență valorică între prețul de

cumpărare și valoarea reală a utilajelor, partea civilă nefiind prejudiciată.

2 . Pentru

a ascunde faptele evidențiate anterior, inculpatul a sustras de la S.C. „N.M.”

S.R.L.

trei dosare cu

documente originale ale societății, diverse facturi privind livrarea mărfurilor

și contractele comerciale încheiate, activitate care întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (2)  C.

pen., faptă care nu a putut fi însă dovedită.

de 6 mai 1998 a transmis prin fax  către firma “B” din Germania, adresa nr.

2193 din 4 mai 1998, ca provenind de la societatea comercială din Sibiu, prin

care se confirma faptul că, ar datora suma de 1.700.000 D.M. firmei germane. În

urma verificărilor dispuse de către asociatul T.N. s-a constatat că suma era de

fapt datorată de societate, băncii B.B. și nu firmei al cărei patron era

inculpatul, astfel că plata nu s-a mai făcut.

În

drept, aceste fapte întrunesc din punct de vedere obiectiv și subiectiv

elementele constitutive ale infracțiunilor de: fals intelectual, art. 289 alin.

(1), uz de fals, 291 și tentativă la infracțiunea de înșelăciune, art. 20

raportat la art. 215 alin.(1) și (2) C. pen.

Tribunalul

a reținut însă că fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la

infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin.(1)

C. pen.

asemenea prin actul de trimitere în judecată, s-a mai prevăzut că, inculpatul a

plătit firmei germane F.H., suma de 196.226 D.M., reprezentând o parte din

prețul de cumpărare al unor juninci gestante de către S.C. „A” Șura Mică, în

calitate de finanțator fiind S.C. „N.M.” S.R.L.,inculpatul M.H. jr. a dispus

efectuarea acestei plăți din creditul încasat de la B.B.. Din suma plătită,

firma F.H. a restituit unității comerciale sibiene 13.537. D.M., sumă primită

de inculpat și nepredată respectivei societăți.

S-a

reținut că fapta constituie infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 215

1

C. pen. și a infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990,

pentru care tribunalul a dispus achitarea, constatând că suma  încasată reprezintă

comisionul de la firma „F” în numele firmei “B”, așa cum nu s-a dovedit că o

parte din prețul datorat s-a plătit  din creditul luat de inculpat de la B.B.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel,  inculpatul M.H. jr., părțile civile T.N., S.M.R.

și S.C. S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu, precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Sibiu.

- Părțile

civile au solicitat desființarea sentinței și obligarea inculpatului la plata

sumei de 15.098.807.339 lei, despăgubiri civile, constatând că, în mod greșit,

instanța l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunile care au făcut obiectul

trimiterii în judecată a căror dovadă a fost făcută.

- Parchetul

apreciază hotărârea netemeinică, sub aspectul achitării pentru unele

infracțiuni, solicitând condamnarea sa pentru toate infracțiunile cuprinse în

actul de inculpare.

- Apelul

inculpatului nu a fost motivat, însă, prin concluziile scrise depuse la dosar,

a cerut achitarea, în baza art. 11 pct. (2) lit.a), raportat la art. 10 alin.(1)

lit.d) C. proc. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la

art. 215

alin. (1) C. pen., cu motivarea că, la data transmiterii

faxului, datoria S.C. „N.M.” S.R.L. către firma “B” era reală.

Curtea

de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia nr. 343 din 5 decembrie 2002 a

admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și partea

civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu,

a desființat

sentința penală și a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 215

1

alin. (1), cu

aplicarea art. 13 C. pen. și 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea

art. 13 C. pen., constatând că pedepsele sunt grațiate în întregime și

condiționat în baza art. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997.

S-a

atras atenția inculpatului asupra prevederilor nerespectării dispozițiilor art.

10 din aceeași lege, privind revocarea grațierii.

Conform

art. 14 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.C.

„N.M.” S.R.L. Sibiu suma de 80.271.756,70 lei despăguribiri civile.

Apelurile

declarate de părțile civile S.R., T.N. și inculpatul M.H. jr. au fost respinse

ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat

și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

Hotărând

astfel, instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a reținut o

situație de fapt corectă în legătură cu infracțiunile de: înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin.(1) și (3) C. pen.; fals intelectual, art. 289; uz

de fals, art. 291; furt, art. 208 alin. (1) și (2) și infracțiunea prevăzută de

art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990.

- În

acest sens, între firma “B” din Germania, în calitate de vânzător și S.C. „N.M.”

S.R.L. Sibiu, în cea de cumpărător s-a încheiat la data de 18 iunie 1996 un

contract pentru o utilare completă a unei fabrici de prelucrarea laptelui, în

valoare totală de 3.503.808 D.M. semnat de inculpat, pentru societatea

vânzătoare și R.S., pentru societatea cumpărătoare.

În

cadrul acestor raporturi contractuale, s-au cumpărat diferite utilaje și

instalații cu suma de 3.210.367 D.M., contractul necuprinzând vreo clauză

potrivit căreia vânzătorul avea obligația de a livra cumpărătorului utilaje și

instalații noi.

Instalațiile

și utilajele achiziționate din Germania au fost recondiționate în mod

corespunzător, iar după livrare s-au înregistrat în contabilitate, inventariate,

valoric aduse la zi, respectiv 3.202.417 D.M. și puse în funcțiune.

- Cumpărătorul,

S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu, nu a solicitat anularea sau rezoluțiunea contractului

de vânzare-cumpărare și nici vreo despăgubire pentru vicii ascunse ori aparente,

așa cum nu rezultă din nici o probă că inculpatul ar fi sustras înscrisuri sau

alte documente de la S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu.

- În

ceea ce privește săvârșirea cu vinovăție a tentativei la infracțiunea de

înșelăciune, instanța de control judiciar a constatat că ea a fost stabilită

corect de către prima instanță.

„Astfel,

din înscrisul intitulat adeverință de sold”, nr. 2193/4.05.1998 semnată de

inculpat, acesta confirmă existența unei datorii în sumă de 1,7 milioane D.M. a

S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu față de firma “B”, deși din raportul de expertiză

contabilă întocmit în cauză, rezultă că la acea dată datoria era numai în sumă

de 887.910,75 D.M., stinsă ulterior.

- Referitor

la comiterea infracțiunilor de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin.(1) C. pen. și cea prevăzută de 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990 acestea

sunt dovedite, așa încât, în mod greșit inculpatul a fost achitat de prima

instanță.

În

acest sens, Curtea a reținut că, la 31 mai 1996, s-a încheiat un contract de

vânzare-cumpărare între firma F.H. din Germania, în calitate de vânzător și

S.C. „A”  Șura Mică, în calitate de  cumpărător și partea civilă S.C. „N.M.”

S.R.L. Sibiu., în calitate de finanțator, având ca obiect, vânzarea a 300

capete vite gestante, la prețul total de 840.000 D.M., plata urmând a se face

în rate, prima rată urmând a fi plătită la 15 ianuarie 1997.

Fără

acordul părților contractante, inculpatul M.H. jr., în numele firmei sale din

Germania, “B”, la 15 ianuarie 1997 plătește 196.225 D.M. făcând mențiunea că

plata s-a făcut pentru partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu. Suma aceasta a

fost achitată din creditul bancar destinat fabricii de prelucrarea laptelui,

iar inculpatul a determinat firma vânzătoare să întocmească facturile pentru

marfa livrată de partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu care avea calitatea de

finanțator și nu pe S.C. „A” Șura Mică, care era cumpărător.

Ulterior,

la data de 17 martie 1997, firma vânzătoare, F.H., Germania, restituie părții

civile S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu suma de 13.537,60 D.M. cu titlu de diferență de

plată, sumă primită de către inculpat pe care și-a însușit-o și nu a depus-o în

contul societății comerciale

În

raport cu această situație, Curtea de apel a condamnat pe inculpat pentru

comiterea infracțiunilor de delapidare, prevăzută de art. 215

1

, cu

aplicarea art. 13 C. pen. și cea prevăzută de art. 266 pct. (2) din Legea

nr.31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen.

Decizia

a fost atacată cu recursurile declarate de partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu

și inculpatul M.H. jr., care o apreciază ca netemeinică și nelegală, sub

aspectul despăgubirilor civile neacordate integral, în sumă de, respectiv,

15.099.807.339 lei (echivalentul sumei de 2.546.426 D.M.), în ceea ce privește

recursul părții civile.

Din

punctul de vedere al inculpatului, decizia este netemeinică, întrucât nu sunt

dovedite faptele pentru care a fost condamnat, impunându-se achitarea sa,

conform art. 11 pct. (2) lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., prin admiterea recursului și casarea deciziei criticate.

Examinând

hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte

constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile

nefondate, urmând a fi respinse.

În

acest sens, faptele și împrejurările săvârșirii lor și vinovăția inculpatului

pentru unele dintre ele potrivit încadrării juridice realizate, rezultă fără

nici un dubiu din întreg ansamblul probatoriu corect analizat și just apreciat

de către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în

stabilirea situației reale.

De

altfel, motivele invocate de recurenți au format și obiectul unei atente și

minuțioase analize de către instanța de apel, deoarece ele au făcut  și

obiectul cererilor de apel formulate de către aceste părți, astfel că nu se

constată situații sau împrejurări care ar trebui examinate.

1.

În context,

acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, adică

a persoanei care răspunde din punctul de vedere al legii penale. În cauză,

inculpatul a fost achitat pentru unele infracțiuni conform art. 11 pct. (2)

lit.a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., adică „fapta nu

există”, situație în care nu se constată nici producerea unui prejudiciu care

ar trebui acoperit de către acesta.

Prima instanță

a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu,

în timp ce instanța de control judiciar, prin reaprecierea probatoriului, a

constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de

delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (1), C. pen. și a

infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990 care au

produs un prejudiciu de 13.537,60 D.M. părții civile și la a cărui acoperire a

fost obligat inculpatul.

2.Nefondat

se dovedește  și recursul declarat de către inculpat, întrucât instanțele au

verificat toate apărările formulate de acesta în raport cu fiecare mijloc de

probă dispus și administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în mod

direct, nemijlocit a celei judecătorești, din care rezultă în mod indubitabil

comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat cu aplicarea unor pedepse

corect individualizate conform art.72 și art. 52 C. pen.

În

consecință, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând

neîndeplinite cerințele cazului de recurs invocat, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. (18) C. proc. pen., nici a celor care se iau în considerare din

oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385

9

alin. (3), în baza

art. 385

5

alin. (1), pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursurile declarate de partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu și inculpatul M.H.

jr. și îi va obliga pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă S.C. „N.M.” S.R.L. Sibiu și

de inculpatul M.H. împotriva deciziei penale nr. 343 A din 5 decembrie 2002  a

Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă

pe recurenți la plata sumei de câte 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi  13 ianuarie 2004.