ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2645/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 333 din 9 aprilie 2002, Tribunalul București l-a condamnat, printre alții, pe inculpatul K.Z.,

- în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 37 lit. a) C. pen., la 4 ani închisoare;

- în baza art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 2 ani închisoare;

În baza art. 86

4

C. pen., și art. 83 C. pen., a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 250/1997 a Tribunalului Prahova, dispunând executarea acesteia alături de pedepsele din cauză, inculpatul urmând să execute 6 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, 4 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele, inculpatul având de executat în final 6 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat, în solidar cu ceilalți inculpați la plata echivalentului în lei a sumei de 66.000 mărci germane, către partea civilă SC M.R. și, personal la plata echivalentului în lei a sumei de 1.200 dolari S.U.A. către partea civilă V.B.

Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în esență, că în perioada martie – decembrie 1998, inculpații C.O., D.G., C.G., T.G., G.I., I.C., I.M., I.O., V.D., C.G., V.C., A.R., M.I., O.T., M.I., R.L.C., D.A. și alții, profitând de faptul că erau angajați ai unor societăți comerciale ce deserveau Aeroportul Internațional O., asigurând paza și transportul bagajelor și mărfurilor, în repetate rânduri, după o înțelegere prealabilă au sustras bunuri din coletele de marfă destinate unor societăți de telefonie mobilă din România, precum și mai multe colete cu ceasuri, cauzând un prejudiciu total de 121.000 mărci germane și 438.547.191 lei.

Cea mai mare parte a telefoanelor mobile sustrase erau valorificate de către inculpatul D.G., care le dădea altor persoane pentru comercializare.

Organele de poliție s-au sesizat cu privire la activitatea infracțională la sfârșitul lunii decembrie 1998, când au fost depistați numiții C.G., V.B. și U.L. în timp ce ofereau spre vânzare un număr de 40 aparate telefonice celulare marca Nokia cu seriile de identificare răzuite, la un preț mult mai mic decât valoarea lor reală și care, chestionați, au confirmat că bunurile le-au cumpărat de la inculpatul K.Z. care, la rândul lui, le primise de la inculpatul D.G.

Aceste telefoane făceau parte dintr-un lot livrat de N.M.P.F. pentru SC T. SA București.

Inculpatul D.G. l-a cunoscut pe inculpatul K.Z., depanator de telefoane, în municipiul Ploiești prin intermediul numitei R.M., angajată a firmei C.

Un prim contact între cei doi inculpați a avut loc urmare sustragerii, în seara de 26 noiembrie 1998 a 100 bucăți telefoane mobile Nokia N.M.T. din cursa sosită pe Aeroportul O. a companiei K.L.M.

Solicitat de inculpatul D.G., inculpatul K.Z. i-a precizat acestuia că acest tip de telefoane mobile nu pot fi valorificate întrucât funcționau într-un sistem special N.M.T. folosit doar de firma T. din București. De urmare, inculpații s-au înțeles ca inculpatul K.Z. să vândă piesele detașate pentru schimb unor depanatori, ceea ce acesta din urmă a și făcut, dându-le depanatorilor V.B. și U.L. în schimbul sumei de 1.200 dolari S.U.A.

În fapt, însă, inculpatul K.Z. a vândut 40 aparate telefonice în forma în care le-a primit, fiind identificate, așa cum s-a arătat, la cumpărători.

Prejudiciul cauzat T. SA prin sustragerea celor 100 telefoane mobile este în sumă de 55.000 mărci germane.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul K.Z., care nu a participat la nici un termen de judecată și nici la dezbateri, a declarat apel peste termen, criticând hotărârea pentru greșita reținere a vinovăției sale întrucât nu a comis vreo faptă penală și solicitând trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea formulării cererilor în apărare.

Prin decizia penală nr. 832 din 28 octombrie 2005, Curtea de Apel București a admis apelul inculpatului K.Z. și desființând în parte hotărârea pronunțată, în rejudecare a redus pedeapsa de la 4 ani la 3 ani închisoare, dispunând să execute, prin adăugare pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, a cărei suspendare a executării a fost revocată, în total 5 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de control judiciar a constatat că hotărârea a reținut o corectă situație de fapt însă pedeapsa este disproporționată față de cele aplicate celorlalți inculpați și de necesitatea realizării scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpatul K.Z. care, prin motivele scrise și susținute oral a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 21 C. proc. pen., în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt prin condamnarea sa pentru fapte nedovedite și, respectiv, a fost judecat la instanța de fond în lipsă, fiind citat nelegal.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Inculpatul K.Z., prin declarațiile date, în cursul urmăririi penale recunoaște că a primit de la inculpatul D.G. mai multe telefoane mobile, montate și dezmembrate, pentru a le valorifica și, de urmare, o parte dintre ele le-a vândut numiților U.L. și V.B. cu suma de 1.200 dolari S.U.A.

Acest inculpat cunoștea însă că bunurile provin din săvârșirea unor infracțiuni.

Astfel, inculpatul D.G. precizează că i-a comunicat inculpatului K.Z. sursa aparatelor și prin faptul că se cunoșteau de mai mult timp (inculpatul K.Z. efectuând reparații aparaturii electronice de la domiciliul celuilalt inculpat) este evident că inculpatul recurent cunoștea locul de muncă al acestuia, în serviciul de pază al Aeroportului Internațional O.

Asemenea, martorii U.L. și V.B. au susținut că au avut suspiciuni în legătură cu aparatele și piesele componente ale acestora, observând chiar că de pe plăcuțele componente lipsesc seriile însă inculpatul K.Z. i-a liniștit spunându-le că aparatele „ nu au fost intrate în țară”.

Față de numărul mare de telefoane, aduse cu sacul la domiciliul inculpatului K.Z. și de precizările sus arătate este neîndoielnic că acesta, pe baza înțelegerii prealabile cu inculpatul D.G., a primit bunuri despre care cunoștea că provin din furt, în scop de valorificare, astfel încât încadrarea judiciară a faptelor reținute prin hotărârile pronunțate la fond și în apel este legală.

Nici critica privind judecarea cauzei la fond fără citarea legală a inculpatului K.Z., care nu a participat la nici un termen și nici la dezbateri, nu este fondată.

Prin declarațiile date în cursul urmăririi penale inculpatul și-a indicat adresele de domiciliu și la aceste adrese și încă prin afișare la Consiliul Local în a cărui rază au fost comise infracțiunile (comuna Otopeni), a fost citat pe întregul parcurs al judecății la fond.

Mai mult decât atât, instanța de fond a solicitat și obținut adresa nr. 2832043 din 10 octombrie 2000 a S.E.I.P. Prahova prin care s-a comunicat domiciliul inculpatului K.Z. în municipiul Ploiești, str. Malu Roșu adresă la care, așa cum s-a arătat, a fost citat.

Fiind îndeplinită procedura de citare conform dispozițiilor art. 177 C. proc. pen., cererea inculpatului de trimitere a cauzei pentru rejudecare, pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., nu este întemeiată.

Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârilor existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul inculpatului K.Z. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.Z. împotriva deciziei penale nr. 832 din 28 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2006.