ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 435/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 435/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor penale de față;
Văzând actele și lucrările dosarului
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 874 din 21
decembrie 2001, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 257 C.
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpații B.I.,
M.V. și L.O. la câte o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare fiecare.
În baza art. 81 C. pen. și art. 82
C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepselor pe durata unor termene
de încercare de 4 ani și 8 luni.
A atras atenția inculpaților asupra
dispozițiilor art. 83 C. pen.
A constatat că inculpații au fost
reținuți și arestați preventiv de la 18 iunie 2001, dată de la care a dedus
prevenția la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a
dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în
alte cauze.
În baza art. 257 alin. (2), raportat
la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul B.I. a
sumei de 1500 dolari S.U.A. în contravaloare în lei a acesteia la data plății,
de la inculpatul M.V. a contravalorii în lei la data plății a sumei de 2.500
dolari S.U.A. și de la inculpatul L.O. a contravalorii în lei la data plății a
sumei de 6.000 dolari S.U.A.
În baza art. 288 alin. (1) C. pen.,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat
pe inculpatul D.V.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și
art. 64 C. pen.
A menținut starea de arest a
inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 20 iunie 2001
la zi.
În baza art. 14 și art. 348 C. proc.
pen., a dispus anularea documentelor falsificate, respectiv filele cu vizele false
aplicate pe pașapoartele martorilor B.C. și B.R.C.
În baza art. 191 C. proc. pen., a
obligat pe inculpații B.I., M.V. și L.O. la câte 800.000 lei cheltuieli
judiciare către stat, iar pe inculpatul D.V.M. la 1.100.000 lei cheltuieli
judiciare statului, din care 300.000 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că inculpații B.I., M.V. și L.O., în prima decadă a lunii iunie
2001, lăsând să se înțeleagă că au influență asupra unui funcționar din cadrul
Ambasadei Canadei, au pretins și încasat suma de 10.000 dolari S.U.A. de la
B.R. și B.C. în scopul obținerii unor vize turistice pentru Canada, vizele
aplicate dovedindu-se ulterior a fi false.
Activitatea infracțională a
inculpatului D.V.M. a constat în contrafacerea celor două vize turistice pentru
Canada pe pașapoartele numiților B.C. și B.R.C., folosind imprimanta unui
calculator.
Împotriva acestei sentințe au
declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpații L.O., M.V.
și D.V.M., precum și B.C. și B.R.C., care s-au constituit părți civile.
Parchetul a cerut schimbarea
încadrării juridice a faptelor comise de inculpații L.O., M.V. și B.I. din
infracțiunea de trafic de influență în cea de înșelăciune, precum și majorarea
pedepselor aplicate tuturor inculpaților.
La rândul lor, recurenții inculpați
L.O. și M.V. au solicitat achitarea lor, iar în subsidiar, reducerea
pedepselor. Inculpatul D.V.M. a cerut redozarea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 443 din 1
august 2002, Tribunalul București a admis apelul parchetului, a desființat
parțial sentința și a înlăturat aplicarea art. 81 – art. 82 C. pen., pentru
inculpații B.I., L.O. și M.V., cu privire la care a dispus executarea
pedepselor în regim de detenție și aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.
Celelalte dispoziții ale sentinței
au fost menținute.
Apelurile inculpaților și părților
civile au fost respinse ca nefondate, aceștia fiind obligați la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva ultimei hotărâri au
declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpații
L.O., M.V. și D.M.V., precum și părțile civile B.C. și B.R.C.
Prin încheierea din 23 mai 2003 a
Curții Supreme de Justiție s-a luat act de retragerea recursului declarat de
inculpatul D.V.M., iar recursul parchetului cu privire la același inculpat,
după ce a fost disjuns, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 3284
din 4 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție.
Criticile aduse de parchet cu
privire la nelegalitatea deciziei le reiterează pe cele invocate și cu privire
la hotărârea instanței de fond, respectiv greșita încadrare juridică dată
faptelor săvârșite de inculpații L.O., M.V. și B.I., precum și greșita
individualizare a pedepselor aplicate celor trei inculpați.
Recurenții inculpați au cerut, în
principal, achitarea lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală și
în subsidiar menținerea pedepselor și a modului lor de individualizare, astfel
cum au fost dispuse prin sentința instanței de fond.
Recurenții B.C. și B.R. nu și-au
motivat recursurile.
Examinând recursurile astfel
formulate și verificând decizia atacată sub aspectul motivelor ce pot fi luate
în considerare din oficiu, Curtea constată că atât instanța de fond, cât și cea
de apel a reținut o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătore încadrare
juridică faptelor comise de inculpat.
Din probele administrate rezultă că
B.I., M.V. și L.O. au lăsat să se înțeleagă că au influență asupra unui
funcționar din cadrul Ambasadei Canadei la București și pot interveni pentru a
obține vize turistice pentru B.C. și B.R., pretinzând și primind de la aceștia
suma de 10.000 dolari S.U.A.
Chiar dacă ulterior s-a dovedit că
vizele sunt false, această situație nu imprimă faptelor comise de cei trei
inculpați caracterul și elementele constitutive ale infracțiunii de
înșelăciune, întrucât traficul de influență s-a consumat în momentul în care
inculpații au pretins suma de 10.000 dolari S.U.A. lăsând să se înțeleagă că au
influență asupra unui funcționar de la Ambasada Canadei, pe care îl vor
determina să facă un act ce intra în atribuțiile lui de serviciu.
Pentru consumarea infracțiunii de
trafic de influență nu are relevanță dacă a avut loc sau nu intervenția pe
lângă un funcționat și nici dacă s-a invocat numele acestuia.
Esențial este ca persoana interesată
să fi fost determinată a preda suma de bani cerută, crezând în existența
influenței invocată de inculpați.
Așa fiind, criticile inculpaților
recurenți cu privire la nevinovăția lor și cele aduse de parchet referitoare la
greșita încadrare juridică dată faptelor comise de cei trei inculpați, sunt
nefondate.
Nici susținerile recurenților care
au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc.
pen., în sensul greșitei individualizări a pedepselor, nu sunt justificate.
Instanța de apel a analizat corect
participarea fiecărui inculpat la comiterea faptelor, a reținut justificat
existența unui grad ridicat de pericol social al infracțiunilor comise, în grup
și după un plan prealabil și a schimbat judicios modalitatea de executare a
pedepselor stabilite greșit de prima instanță, cu aplicarea art. 81 C. pen.
În raport de încadrarea juridică
dată faptelor comise de inculpați, numiții B.C. și B.R.C., care au oferit
inculpaților suma de 10.000 dolari S.U.A. pentru a cumpăra influența unui
funcționar de la Ambasada Canadei la București, nu pot avea calitatea de părți
civile.
În mod corect, în conformitate cu
prevederile art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C.
pen., suma de bani a fost confiscată de la inculpați, după cum a fost împărțită
între ei, neputând fi restituită persoanelor care au plătit-o. Beneficiarii
traficului de influență, fiind de rea credință, nu pot obține înapoierea
bunurilor oferite inculpaților.
Pentru toate aceste considerente
recursurile declarate în cauza de față sunt nefondate, urmând a fi respinse
conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de inculpații L.O.
și M.V. și de părțile civile B.C. și B.R.C. împotriva deciziei penale nr. 443
din 1 august 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Onorariul de avocat pentru apărarea
din oficiu a intimatului inculpat B.I., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din
fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe recurenții inculpați cât
și părțile civile recurente să plătească statului câte 800.000 lei cheltuieli
judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
23 ianuarie 2004.