ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3939/2004

Deliberând asupra recursurilor de față constată: Prin decizia penală nr. 472 din 6 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a desființat sentința penală nr. 134 din 20 februarie 2001 și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, secția I penală. Instanța de apel a reținut că prin hotărârea primei instanțe nu a fost soluționat fondul cauzei, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor cu care a fost sesizată. Prin sentința penală nr. 434 din 16 mai 2002, pronunțată în rejudecare de Tribunalul București, secția I penală, au fost condamnați următorii inculpați: 1. S.V. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 31 iulie 2000, la zi. 2. S.P. prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) în: - art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., infracțiune pentru care inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare; - art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., infracțiune pentru care inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare. În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus detenția preventivă de la 12 august 2000 la zi. 3. D.V. la câte 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 61 C. pen., s-a contopit pedeapsa rezultantă cu restul neexecutat de 133 zile închisoare, din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 19/1995 a Tribunalului Brașov, urmând ca în final inculpatul să execute 8 ani închisoare.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus detenția preventivă de la 7 septembrie 2000 la zi. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis fiecăruia dintre inculpați, pe timp de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. 4. I.I. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 5 ani. Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea inculpatei în libertate. S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 12 august 2000 la 16 mai 2002. Inculpații S.P.

și D.V. au fost obligați la 6.500.000 lei și 4.000 dolari S.U.A. la cursul de schimb de la data rămânerii definitive a hotărârii, către partea vătămată D.I. Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin aceiași sentință s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpaților S.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și I.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen. În fapt s-au reținut următoarele: Inculpatul S.V. i-a contactat pe coinculpații S.P., D.V. și I.I. și le-a spus că vrea să scoată niște bani de la partea vătămată D.I., despre care știa că a vândut o casă cu 100.000 dolari S.U.A.

Cei patru inculpați au stabilit modalitatea în care să procedeze pentru a obține bani de la partea vătămată. Conform celor stabilite, la data de 4 iulie 2000, inculpata I.I., i-a solicitat părții vătămate D.I. să o ducă cu taxiul pe care îl conducea, pe str. Vulcănei (în zona Gării Obor). Când au ajuns la destinație l-a rugat să o ajute să aducă la mașină niște bagaje urmând ca apoi să continue cursa. Partea vătămată a traversat curtea și a intrat în imobil, moment în care a fost atacată de inculpații S.P. și D.V., care au imobilizat-o legându-i mâinile la spate, i-au pus un căluș în gură, au lovit-o și au înțepat-o cu cuțitul, după care i-au cerut suma de 30.000 dolari S.U.A., amenințând-o că dacă nu le dă banii va fi omorâtă.

Inculpații i-au sugerat părții vătămate să solicite familiei ca banii să fie aduși de V. (inculpatul S.V.). Partea vătămată l-a sunat de pe telefonul mobil pe fratele său și i-a comunicat situația în care se află, cerându-i ca V. să aducă agresorilor suma de 10.000 dolari S.U.A. până seara, pentru că altfel va fi omorâtă. În dimineața următoare inculpatul S.V., însoțit de încă o persoană, a adus 4.000 dolari S.U.A. și 5.000.000 lei spunându-le coinculpaților, că restul de bani până la 10.000 dolari S.U.A. va fi predat ulterior. Partea vătămată a fost lăsată să plece fiind însă însoțită acasă de inculpatul S.V., pentru a stabili condițiile de plată a restului de bani. S-a mai reținut că inculpatul S.P., în prezența lui D.V., a oprit telefonul mobil al părții vătămate, împrejurare pe care inculpații S.V.

și I.I. nu au cunoscut-o. Sentința a fost atacată cu apel de procuror și de inculpații S.V., S.P. și D.V. Prin apelul procurorului s-a susținut că este greșită achitarea inculpaților S.V. și I.I., pentru infracțiunea de tâlhărie, că greșit s-a aplicat pedeapsa complimentară pe lângă pedeapsa rezultantă și nu pe lângă pedeapsa principală aplicată, pentru fiecare infracțiune. De asemenea hotărârea a fost criticată sub aspectul individualizării pedepselor, susținându-se că acestea sunt prea blânde, și sub aspectul soluționării laturii civile. S-a susținut de asemenea că este greșită aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) și art. 61 C. pen., cu privire la inculpatul D.V., faptele fiind comise de acesta în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

Inculpatul S.V. a susținut că nu a participat la comiterea infracțiunii de lipsire de libertate, iar inculpații S.P. și D.V. au solicitat reducerea pedepselor. Prin decizia penală nr. 631 din 10 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desființat în parte sentința și în fond s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului S.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., de la 5 ani la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a dedus detenția preventivă la zi. S-au descontopit pedepsele rezultante de câte 8 ani închisoare, aplicate inculpaților S.P.

și D.V. în pedepsele componente. A fost majorată la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului S.P., pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul D.V. în infracțiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

și art. 13 C. pen., pentru care s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de un an închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., aplicându-se o pedeapsă de 8 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a dedus la zi durata arestării preventive. S-au înlăturat dispozițiile art. 81 și art. 82 C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., cu privire la inculpata I.I.

Inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 6.500.000 lei și la echivalentul în lei la data plății a 4.000 dolari S.U.A., către partea civilă D.I. Prin aceiași decizie au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților S.V., S.P. și D.V. Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și cei patru inculpați. În recursul declarat de procuror s-a susținut că este greșită achitarea inculpaților S.V. și I.I., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen. Inculpatul S.V. a susținut în motivarea recursului că este greșită condamnarea sa pentru infracțiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât nu a participat la săvârșirea acestei fapte, ci doar, la rugămintea familiei părții vătămate, a dus banii inculpaților S.P.

și D.V., pentru ca partea vătămată să fie eliberată. Ceilalți inculpați au criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepselor și au solicitat menținerea pedepselor aplicate de prima instanță. Recursurile nu sunt fondate. Critica formulată de procuror cu privire la achitarea inculpaților I.I. și S.V., pentru infracțiunea de tâlhărie nu este fondată. Din probele administrate rezultă în mod cert că între cei patru inculpați nu a existat nici o înțelegere cu privire la sustragerea telefonului părții vătămate, precum și faptul că inculpații I.I. și S.V. nu au fost de față la deposedarea părții vătămate de acest bun. Simplul fapt că inculpata I.I. i-ar fi spus părții vătămate, înainte ca aceasta să fie sechestrată, să-și ia telefonul mobil, în mod evident nu constituie un act de participare la săvârșirea tâlhăriei.

Tot astfel numai susținerile inculpatului S.P. în sensul că ulterior ar fi dat telefonul inculpatului S.V., nu sunt în natură a proba implicarea acestuia din urmă în comiterea infracțiunii de tâlhărie. Nu poate fi acceptat punctul de vedere exprimat în motivarea recursului în sensul că deposedarea părții vătămate de telefon s-a făcut cu acceptul tuturor inculpaților, având în vedere înțelegerea acestora cu privire la lipsirea ilegală de libertate a părții vătămate, în scopul obținerii unui folos material. Este neîntemeiată și susținerea inculpatului S.V., în sensul că nu a participat la lipsirea de libertate a părții vătămate. Din coroborarea declarațiilor inculpaților I.I., S.P. și D.V., rezultă cu certitudine că inculpatul S.V.

este cel care a avut inițiativa comiterii faptei și mai mult decât atât este cel care a stabilit modalitatea în care să fie comisă, pentru ca el să nu fie bănuit. Pe de altă parte comportarea inculpatului după eliberarea părții vătămate, așa cum rezultă din declarația acesteia și ale martorei D.J., este de natură a confirma implicarea directă a inculpatului în comiterea faptei. Este de precizat și faptul că ceilalți trei inculpați după săvârșirea faptei au părăsit țara la sugestia inculpatului S.V. și că, potrivit declarațiilor acestora, inculpatul și-a oprit cea mai mare parte din sumele obținute de la partea vătămată, respectiv 1.900 dolari S.U.A. și 6.500.000 lei.

Curtea reține de asemenea că, în raport de pericolul social concret deosebit al faptelor, determinat de modalitatea în care inculpații au acționat, precum și de urmările produse, nu se justifică solicitarea inculpaților de a se reduce pedepsele aplicate, având în vedere și elementele care circumstanțiază persoana fiecăruia. Față de considerentele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 C. proc. pen., recursurile se vor respinge ca nefondate. Se va deduce la zi arestarea preventivă pentru inculpații S.V., S.P. și D.V. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații S.V., I.I., D.V. și S.P., împotriva deciziei penale nr. 631 din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpaților: S.V. de la 31 iulie 2001; S.P. de la 12 august 2001 și D.V. de la 7 septembrie 2000 la 12 iulie 2004. Obligă pe recurentul D.V. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă pe inculpații S.V., I.I. și S.P. la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iulie 2004.