ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 970/2003

S-au luat

în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpații M.L.I. și M.M. împotriva deciziei penale nr.264 A din 9

mai 2002 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.

S-au

prezentat recurenții inculpați și intimați în stare de arest, asistați de

avocatul I.I.I. apărător ales și intimatul inculpat M.B.E., asistat de avocat C.A.,

apărător ales.

A

lipsit intimata parte civilă P.C.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul

a susținut recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

sintetizând oral motivele scrise.

Apărătorul

inculpaților M.L.I. și M.M. a pus concluzii de respingere a recursului declarat

de parchet, susținând că nu se impune majorarea pedepselor. A solicitat apoi

admiterea recursurilor declarate de inculpați, criticând decizia atacată cu

privire la încadrarea juridică a faptei, susținând că încadrarea corectă este

în art.194 din Codul penal cu privire la  infracțiunea de șantaj, solicitând

schimbarea încadrării juridice și reducerea pedepselor.

Apărătorul

intimatului inculpat M.B.E., a pus concluzii de respingere a recursului

declarat de parchet, susținând că decizia instanței de apel este corectă cu

privire la acest inculpat, referindu-se și la actele depuse la dosarul cauzei.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpații M.L.I. și M.M.,

ca nefondate.

În

utlimul cuvânt acordat, inculpatul M.L.I. a regretat  comiterea faptei și a

fost de acord cu concluziile apărătorului, inculpatul M.M. a susținut că a

greșit, cerând clemență, iar inculpatul M.B.E. a susținut că este nevinovat și

a fost de acord cu concluziile puse de apărătorul său.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din

actele dosarului, constată următoarele:

Tribunalul

București, prin sentința penală nr.86 din 7 februarie 2002, i-a condamnat pe

inculpații:

M.M.

și  M.L.I.   la : câte  5 ani și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a și e din Codul penal și la câte 5

ani și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod

ilegal, prevăzută de art.189 alin.2 din Codul penal, în baza art.33 și 34 din

Codul penal, pedepsele fiind contopite, fiecare inculpat urmând să execute 5

ani și 6 luni de închisoare, cu aplicarea art.71 din Codul penal, și pe

inculpatul  M.B.E.  la 2 ani de închisoare, pentru infracțiunea de nedenunțare

a unor infracțiuni, prevăzută de art.262 alin.1 din Codul penal.

În

baza art.81-83 din Codul penal, executarea pedepsei aplicate inculpatului M.B.E.

a fost suspendată condiționat.

Instanța

a menținut în stare de arest pe primii doi inculpați și le-a dedus tuturor,

detenția preventivă.

Fiecare

inculpat a fost obligat la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că, în ziua de 18 mai 2001,

împreună, inculpații M. și L.I.M. au sustras, prin violență, bunuri de

1.750.000 lei, de la numitul P.C., pe care, în acest scop, l-au sechestrat în

mașina condusă de inculpatul M.B.E.

Inculpații

au declarat apel.

Inculpații

M. și L.I.M. au cerut, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor,

din infracțiunile de tâlhărie și de lispire de libertate în aceea de șantaj,

și, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.

Inculpatul

M.B.E. a cerut, în principal, achitarea de orice penalitate și, în subsidiar,

reducerea pedepsei.

Curtea

de Apel București – Secția a II-a penală -, prin decizia nr.264/A din 9 mai

2002, a admis apelurile și, desființând în parte sentința:

a)

prin aplicarea art.74 și 76 din Codul penal, a redus, de la câte 5 ani și 6

luni, la câte 3 ani de închisoare, pedepsele aplicate inculpaților M. și L.I.M.,

în baza art.33 și 34 din Codul penal, urmând ca fiecare inculpat să execute 3

ani de închisoare;

b) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b

1

din codul de procedură penală, cu aplicarea art.18

1

din Codul penal,

l-a achitat pe inculpatul M.B.E.

Instanța

de apel a motivat că partea vătămată datora fraților M. o sumă de bani, dar că

inculpații au recuperat pe cale violentă, deci, nelegală, suma cuvenită și că,

în aceste condiții fapta inculpatului M.B.E., student, nimerit întâmplător în

această stare conflictuală, nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Parchetul

și inculpații M. și L.I.M. au declarat recurs.

Parchetul

susține că nu se justifică nici reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea

inculpaților M. și L.I.M. și nici exonerarea de răspundere a inculpatului M.B.E.

În

parte, recursul procurorului este întemeiat.

Chiar

dacă a observat, în ultimul moment, că inculpații M. și L.I.M. îl lipsesc de

libertate, în mod ilegal, pe C.P., de la care, prin violență, sustrag anumite

bunuri, el era obligat, de lege, să sesizeze poliția, de cele întâmplate.

Omițând

acest lucru, inculpatul M.B.E. a săvârșit infracțiunea de nedenunțare a unor

infracțiuni, prevăzută de art.262 alin.1 din Codul penal.

Nu

se poate susține că fapta inculpatului M.B.E., prin conținutul ei concret, ar

fi lipsită de importanță, cum, greșit, a apreciat instanța de apel.

Inculpații

susțin, ca și în apel, că faptele lor întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de șantaj și că, în orice caz, li s-au aplicat pedepse excesiv de

severe.

Susținerile

celor doi inculpați nu sunt întemeiate, în ceea ce îi privește, instanțele

reținând corect situația de fapt și încadrând-o corespunzător.

Nu

sunt temeiuri pentru reducerea pedepselor aplicate inculpaților M. și L.I.M.

Faptele lor sunt grave.

Așa

fiind, în baza art.385

15

pct.2 lit.d din Codul de procedură penală,

recursul parchetului va fi admis, iar hotărârile atacate vor fi casate cu

privire la inculpatul M.B.E., care va fi condamnat, pentru infracțiunea de

nerenunțarea unor infracțiuni, prevăzută de art.262 alin.1 din Codul penal.

Instanța

de recurs apreciază că scopul pedepsei aplicate inculpatului M.B.E. poate fi

atins fără executarea acesteia, cum, just a apreciat și prima instanță.

În

baza art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de procedură penală,

recursurile declarate de inculpații M.M. și M.L.I. vor fi respinse, conform

dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București împotriva deciziei penale nr.264/A din 9 mai 2002 a Curții de

Apel București – Secția I penală.

Casează decizia atacată, precum și sentința penală

nr.86 din 7 februarie 2002 a Tribunalului București – Secția a II-a penală cu

privire la inculpatul M.B.E., pe care, în baza art.262 alin.1 din Codul penal,

îl condamnă la 8 luni închisoare.

În baza art.81, 82 din Codul penal, suspendă

condiționat executarea acestei pedepse, pe un termen de încercare de 2 ani și 8

luni.

Conform art.359 din Codul de procedură penală,

atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca

urmare revocarea suspendării.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații M.L.I. și M.M. împotriva aceleiași decizii.             Deduce din

durata pedepselor aplicate acestor doi inculpați, timpul arestării preventive

de la 19 mai 2001  la  26 februarie 2003.

Obligă pe recurenții M.L.I. și M.M.  la câte 800.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26 februarie

2003.