ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 678/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 181 din 11 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet formulată de inculpat prin apărător, ca neîntemeiată. În baza art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.S., la 8 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 21.646.810 lei despăgubiri către partea civilă C.A.S.M.B.

și s-a luat act că partea vătămată H.R.C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 10 milioane lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că în vara anului 2002, G.A.C. a împrumutat de la I.C. suma de 10.000 dolari S.U.A. cu o dobândă cămătărească de 50 % lunar și care a fost restituită în toamna aceluiași an, în total 60.000 dolari S.U.A. Suma de bani remisă de I.C. era constituită atât din surse proprii, cât și de la C.D. În zilele de 11-12 iunie 2003, G.A.C. a fost contactat telefonic, inițial de C.D., care a emis alte pretenții bănești, iar ulterior, pe data de 13 iunie 2003, de inculpatul S.S., care s-a recomandat „N.

al lui G.”, care i-a comunicat că trebuie să mai restituie 40.000 dolari S.U.A., dar dacă îi va da lui 20.000 dolari S.U.A. nu va mai avea probleme. În aceste condiții, în data de 17 iunie 2003, când a fost contactat din nou telefonic de către inculpat, G.A.C. a luat legătura cu C.G.I. și cu partea vătămată, agentul principal de poliție H.R.C. (care, potrivit adresei D.G.P.M.B. nr. 30398 din 27 iunie 2003 s-a învoit de la serviciu și nu a mai participat la misiunea ce o avea de îndeplinit în acea zi) și s-au întâlnit la un local situat în apropierea stadionului Lia Manoliu, pentru a stabili modalitatea în care vor acționa față de pretențiile inculpatului. Aici, în urma discuțiilor telefonice avute de C. cu inculpatul, s-a stabilit ca loc de întâlnire zona Baba Novac, intersecția cu Dristor, la localul A. sau restaurantul terasă C.N.

Cei trei au solicitat telefonic ajutorul lui C.M. și R.R.C., comunicându-le ora și locul de întâlnire cu inculpatul, pe care R.R.C. îl cunoștea. Inițial, în localul terasă a ajuns C.M., care s-a așezat la prima masă din dreapta, în local fiind deja prezent inculpatul, însoțit de fiul său S.R.A. și D.V. Inculpatul, împreună cu fiul său, se aflau la masa a treia, situată pe latura din stânga. Ulterior, pe terasă au intrat H.R.C. și C.G.I., partea vătămată așezându-se la prima masă situată pe latura din stânga, iar C. îndreptându-se spre masa la care era așezat inculpatul, s-a prezentat acestuia, apoi cei doi și-au adresat injurii reciproce. În acele momente, a intrat pe terasă și R.R.C. În scurt timp, între persoanele implicate s-a iscat o busculadă (în care s-au lovit reciproc), cu toții ajungând pe trotuar, în fața terasei.

Aici, inculpatul a scos un cuțit cu lama rabatabilă de la șold și i-a aplicat o lovitură la gât lui H.R.C. în zona cervicală stânga, partea vătămată țipând la inculpat în prezența martorilor, că l-a tăiat cu cuțitul. Ulterior, C. și R. l-au dus cu autoturismul la spital pe H.R.C. pentru a primi îngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel, criticând-o sub aspectul greșitei condamnări, precum și a greșitei încadrări juridice dată faptei. Prin decizia penală nr. 331/ A din 29 aprilie 2005, Curtea de Apel București a admis apelul declarat împotriva sentinței, a desființat în parte sentința și rejudecând a redus pedeapsa de la 8 ani și 6 luni închisoare la 6 ani și 6 luni închisoare cu reținerea art. 74 – art. 76 C. pen.

cât și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor de la 5 la 4 ani. Celelalte dispoziții au fost menținute. Pentru a pronunța astfel, sau reținut următoarele: Chiar dacă inculpatul a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptei reținută în sarcina sa, vinovăția lui este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declarațiile date de partea vătămată și de martorul C.G.I. în cursul urmăririi penale, declarațiile martorului R.R.C., mențiunile procesului-verbal de recunoaștere a inculpatului de pe fotografie de către partea vătămată, precum și concluziile certificatului medico-legal și ale raportului de expertiză medico-legală întocmită în cauză. Audiată fiind de către procuror, la data de 30 iunie 2003, partea vătămată a arătat că a fost lovită cu cuțitul în zona gâtului de către țiganul cu mustață, îmbrăcat într-o cămașă înflorată, deschisă la culoare și despre care bănuia că este „N.

al lui G.” (poreclă sub care este cunoscut inculpatul S.S., astfel cum el însuși a arătat), această declarație fiind menținută de partea vătămată și cu ocazia audierii sale din data de 2 iulie 2003. În același sens sunt și declarațiile date în fața procurorului, la data de 2 iulie 2003, de către martorul C.G.I., acesta arătând că „bărbatul țigan îmbrăcat cu o cămașă înflorată și care purta mustață a scos un cuțit din partea dreaptă de la șold și imediat l-a tăiat la gât pe H.R.C.”; totodată, martorul a mai subliniat că a văzut efectiv momentul în care bărbatul descris anterior a lovit-o cu cuțitul în zona gâtului pe partea vătămată, precizând că cele declarate în fața procurorului la data de 2 iulie 2003 corespund adevărului.

S-au mai reținut ca relevante și declarațiile date pe 2 iulie 2003 în fața procurorului de către martorul R.R.C. declarații ce au fost menținute parțial și în fața instanței de fond și în cuprinsul cărora acesta a arătat că, deși nu a văzut efectiv momentul în care partea vătămată a fost lovită, totuși a observat că cel mai aproape de aceasta, în timpul incidentului, s-a aflat inculpatul, care avea în mâna dreaptă un cuțit sau un briceag; totodată, martorul a arătat că în drum spre spital partea vătămată a afirmat că a fost „tăiat” de „N. al lui G.”, adică de către inculpatul S.S. Instanța a avut în vedere și faptul că în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată H.R.C. și martorul C.G.I.

au revenit asupra declarațiilor inițiale, atitudine manifestată parțial și de martorul R.R.C., însă, declarațiile de retractare au fost înlăturate de instanță ca nesinceră și făcute cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspundere penală. În acest sens, se reține că declarațiile date în faza de urmărire penală conțin o expunere completă și credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele în ziua incidentului, din interpretarea coroborată a acestora rezultând cu certitudine că inculpatul este cel care a lovit-o pe partea vătămată. Aceasta întrucât, deși dispozițiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară declarațiilor date în faza de urmărire penală, pentru a putea fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declarațiile de retractare să fie susținute de o justificate valabilă.

În acest sens, Curtea a apreciat că explicația oferită de partea vătămată pentru retractarea declarațiilor inițiale, respectiv faptul că anumite pasaje din cuprinsul acestora au fost sugerate de procurorul care a instrumentat cauza, nu poate fi reținută având în vedere în acest sens și împrejurarea că acesta îndeplinea la data respectivă funcția de agent principal de poliție în cadrul secției 9, fiind greu de crezut că ar fi putut fi influențat în vreun fel de organele de anchetă. A mai subliniat, Curtea că partea vătămată a cunoscut încă de la început cine anume este agresorul, însă a refuzat să dezvăluie identitatea acestuia, conduita explicabilă prin relațiile întreținute cu inculpatul și cu persoanele din anturajul acestuia.

Totodată, Curtea constată ca fiind nefondată și cea de a doua critică formulată de apelantul inculpat cu privire la greșita calificare juridică dată faptei, instanța apreciind că, în raport cu starea de fapt reținută, activitatea infracțională desfășurată de acesta a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 20, raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. Astfel, se reține că, în cadrul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate la nivelul gâtului, producând-i o plagă tăiată de aproximativ 16 cm la baza acestuia, în zona latero-cervicală stânga. Imediat după producerea incidentului, victima a fost transportată la spital și a fost supusă unei intervenții chirurgicale, în cadrul căreia a fost echilibrată hemodinamic și respirator, procedându-se la ligaturarea unui ram arterial muscular sterno-cleido-mastoidian stâng.

Susținând că fapta a fost greșit calificată ca tentativă de omor, inculpatul a invocat caracterul superficial al vătămării cauzată părții vătămate, împrejurarea că acesteia i-a fost aplicată o singură lovitură, precum și concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, în care se menționează că leziunile produse victimei nu i-au pus acesteia viața în primejdie. Aceste susțineri, deși reale reține Curtea, nu sunt de natură a atrage o altă încadrare juridică decât cea deja reținută, având în vedere în acest sens atât elementele de natură contextuală, cât și cele privitoare la obiectul vulnerant folosit și zona vizată prin agresiune. În acest sens, Curtea arată că instrumentul folosit de inculpat, un cuțit cu lama de 30-40 cm, pe care acesta îl avea asupra sa constituie o armă aptă să producă moartea.

Totodată, zona vizată, respectiv zona gâtului, irigată de artere mari, precum carotida, care în caz de secționare produc o puternică hemoragie, ca urmare a scurgerii turbulente a sângelui constituie un alt element semnificativ în aprecierea intenției de a ucide, atâta timp cât, în lipsa unei intervenții rapide, exista riscul iminent de moarte a victimei prin exsanghinare, chiar în raportul de expertiză medico-legală menționându-se că plaga produsă a provocat o sângerare abundentă, de tip mixt.

În raport de aceste elemente, Curtea constată că, așa cum a fost concepută și executată activitatea desfășurată de inculpat, aceasta era proprie realizării rezultatului letal, care a fost obstaculat de cauze ce nu au implicat atitudinea sa, și anume de producerea unor leziuni mai puțin grave părții vătămate, care a beneficiat imediat și de ajutor medical, intensitatea mai redusă a loviturii datorându-se nu voinței inculpatului, ci modului în care s-au derulat evenimentele, respectiv în cadrul unui conflict spontan și rapid la care au participat mai multe persoane.

Faptul că din certificatul medico-legal și din raportul de expertiză medico-legală nu rezultă că lovitura ar fi avut o intensitate ridicată, de natura celor cerute în cazul infracțiunilor de omor și, implicit, a tentativei, nu face ca fapta să aibă o altă încadrare juridică, atâta timp cât această împrejurare s-a datorat condițiilor concrete în care s-a acționat, busculadei existente la locul faptei, interpunerii unor participanți la evenimente, toate acestea explicând și rămânerea faptei în faza de tentativă și nu de omor în formă consumată. Critica cu privire la individualizarea a fost primită de Curte motivat de împrejurarea că deși inculpatul a mai fost condamnat, s-a împlinit termenul de reabilitare, are o atitudine corespunzătoare atât în familie cât și în relațiile cu ceilalți și că deși este arestat în altă cauză acest aspect nu este un impediment la aplicarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., atât timp cât beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul S.S. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicată de instanța de control judiciar în raport de prevederile art. 72 C. pen. În esență, se susține că modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta precum și atitudinea procesuală constant negativă în pofida evidenței probatoriului administrat în cauză rezultă periculozitatea sporită a inculpatului, astfel că nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. Inculpatul a criticat decizia sub trei aspecte: grava eroare de fapt, greșita încadrare juridică, greșita individualizare a pedepsei.

Cu privire a primul motiv inculpatul a susținut că din probe nu rezultă că el a provocat rana părții vătămate. Cu privire la cel de al doilea motiv subsidiar, inculpatul a susținut că fapta săvârșită se încadrează în dispozițiile art. 180 alin. (3) C. pen., întrucât leziunile prevăzute nu au fost profunde, iar pentru însănătoșire au fost necesare un număr mic de îngrijiri medicale. În sfârșit, în motivul ce vizează individualizarea pedepsei inculpatul susține că pedeapsa este prea mare și solicită să se dea eficiență maximă dispozițiilor 74 – art. 76 C. pen. Examinând cauza în raport de criticile formulate analizate prin prisma dispozițiilor art. 14, 17 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit alin. (3) al aceluiași articol, constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Recursul parchetului este nefondat, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, în aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la forma de vinovăție, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită precum și la orice elemente privind persoana inculpatului. Tot la fel, existența uneia din împrejurările enumerate în art. 74 C. pen., nu obligă prin ea însăși considerarea acesteia ca circumstanță atenuantă însă instanța poate sau nu să recunoască caracter atenuant anumitor atitudini, situații. Instanța de control judiciar a recunoscut caracter atenuant datelor ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv comportamentul în familie și societate rezultând din înscrisurile depuse la dosar.

Împrejurarea că inculpatul este arestat în altă cauză, având în vedere prezumția de nevinovăție nu atrage inaplicabilitatea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. Așa fiind, Curtea apreciază că instanța de apel a valorificat toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și o reindividualizare în sensul majorării pedepsei nu se impune. Cu privire la recursul declarat de inculpat. Primul motiv ce vizează grava eroare de fapt este nefondat. Știut fiind că o eroare gravă de fapt constă în esență în contradicția evidentă și esențială între ceea ce spune dosarul prin actele lui și ceea ce spune instanța prin hotărâre. În speță, verificând probele administrate se poate conchide că există concordanță între probe și hotărârile date și că instanțele au dat eficiență deplină dispozițiilor ce reglementează probele și mijloacele de probă.

S-a stabilit pe bază de probe certe de cele două instanțe că nu există nici un dubiu că inculpatul este persoana care a lovit-o pe partea vătămată cu cuțitul în zona gâtului. Concludente sunt în acest sens declarațiile date de partea vătămată, de martorii C.G.I. și R.R.C., mențiunile procesului-verbal de recunoaștere de către partea vătămată a inculpatului de pe fotografie, coroborate cu actele medicale întocmite în cauză, probe pe care instanțele detaliat le-au analizat, motivând importanța fiecăreia în contextul întregului material probator administrat în cauză.

Nici ce-l de-al doilea motiv cu privire la schimbarea încadrării juridice nu este fondat, fapta inculpatului de a lovi partea vătămată cu un cuțit la baza gâtului provocându-i acesteia două plăgi tăiate parietal dreapta și în regiunea cervicală stânga cu secțiune de masă musculară și ram arterial muscular cu hemoragie abundentă, plagă în lungime de 16 cm și care a necesitat intervenție chirurgicală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, comisă în public. Atât elementele de natură contextuală cât și cele privitoare la obiectul vulnerant folosit și zona vizată prin agresiune nu atrage altă încadrarea juridică decât cea reținută. Cât privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că inculpatul a beneficiat deja de largi circumstanțe atenuante coborându-i-se pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege.

Avându-se în vedere și celelalte considerente expuse la analiza motivului de recurs invocat de parchet, pedeapsa aplicată este temeinică și legală, nejustificându-se reducerea acesteia. Cum alte motive care examinate din oficiu să conducă la casarea hotărârilor nu sunt, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondate, recursurile declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 331/ A din 29 aprilie 2005 a Curții de Apel București. Se va lua act că inculpatul este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 331/ A din 29 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Constată că inculpatul S.S. este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 februarie 2006.