ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4220/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4220/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 827

din 22 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Constanța a fost condamnat

inculpatul B.S., la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) și art. 13 C. pen. (faptă din 11 iulie 1977); la 5 ani și 4 luni

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin.

(1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.

(faptă din 14 iunie 1998); la 5 ani și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.; cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.; la 6 ani închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) și f) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.; la un an închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) și art. 13 C. proc. pen. (faptă din 6 februarie 2001), la 5 ani și 4

luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209

alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (faptă din 6

februarie 2001); la 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37,

lit. b) C. pen. (faptă din 14 februarie 2001); la 5 ani și 6 luni închisoare,

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin.

(1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (faptă din 5 aprilie

2001).

Conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni, dispunându-se ca în final

inculpatul să execute 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a

fost revocată liberarea condiționată pentru restul de 932 zile rămas neexecutat

din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1996 din 13

decembrie 1991 a Judecătoriei Constanța, care a fost contopit cu pedeapsa

aplicată dispunându-se ca inculpatul să execute sancțiunea rezultantă de 6 ani

și 6 luni închisoare.

Conform art. 71 C. pen.,

s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.,

pe durata executării pedepsei.

În latura civilă inculpatul

a fost obligat să plătească părții civile C.C. suma de 18 milioane lei

reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 118 lit. a) C.

pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, în folosul statului, a sumelor de

bani la plata cărora părțile civile au renunțat.

Inculpatul a mai fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în ziua de 11 iulie 1997, inculpatul B.S. s-a

deplasat la blocul situat pe Bulevardul Lăpușneanu din Constanța, a sunat la

ușa ap. 56 și după ce s-a asigurat că nu este nimeni acasă, a forțat

încuietoarea cu sculele pe care le avea, a pătruns în interior și a sustras

suma de 650.000 lei.

Partea vătămată M.A. nu s-a

constituit parte civilă.

În noaptea de 14 iunie 1998,

inculpatul a intrat în blocul AV situat pe Aleea Liliacului din Constanța și

după ce a obturat cu o hârtie vizorul de la ap. 50 unde avea sediul SC T. SA

Constanța, a forțat ușa, a pătruns în interior și a sustras un seif, trei

sticle de băuturi alcoolice și două agende. După aceea B.S. s-a deplasat la

groapa de gunoi a orașului Ovidiu, a forțat seiful în care a găsit 24.000.000

lei, sumă pe care și-a însușit-o.

Deși în faza de urmărire

penală SC T. SA Constanța s-a constituit parte civile, în cursul cercetării

judecătorești a renunțat la despăgubiri civile.

Tribunalul a mai constatat

că, în ziua de 24 august 1998, inculpatul s-a deplasat la locuința părții

vătămate M.I. de pe str. Liliacului din Constanța, a forțat poarta, după care a

pătruns în casă pe o fereastră și din interior a sustras 1.000.000 lei.

Partea vătămată a renunțat

la despăgubiri în cursul cercetării judecătorești.

În ziua de 20 aprilie 1999,

inculpatul, s-a întâlnit în Constanța cu D.G. care i-a cerut să-l însoțească la

locuința unui cunoscut pe nume C.A.

După ce inculpații au fost

primiți în casă D.G. s-a dus în bucătărie de unde a venit cu un cuțit l-a

amenințat pe C.A., în vârstă de 17 ani, cerându-i să-i spună unde sunt ascunși

banii.

Inculpatul a legat mâinile

și picioarele victimei cu un cablu de alimentare al unui fier de călcat și al

unui casetofon după care împreună cu celălalt făptuitor au căutat prin casă

bunuri și bani. De pe balcon inculpatul a luat o geantă de voiaj în care a pus

două radiocasetofoane, o haină de blană, o geacă, o haină din piele și un

costum bărbătesc. D.G. i-a sustras părții vătămate ceasul de la mână, o

brățară, un ghiul și un lănțișor din aur.

Făptuitorii s-au deplasat cu

bunurile sustrase în Medgidia unde D.G. le-a vândut unor persoane necunoscute,

iar banii i-au cheltuit împreună.

C.C. s-a constituit parte

civilă pentru suma de 18.006.000 lei.

Prima instanță a mai reținut

că, în ziua de 6 februarie 2001, B.S. a mers la locuința lui H.C. din Constanța

str. Bolintineanu a intrat în curte pe poarta neasigurată, a escaladat o

fereastră deschisă de la locuință și din interior a sustras un televizor, un

radiocasetofon, un reportofon, cosmetice, 500 dolari S.U.A. și 900.000 lei.

Din bunurile furate

radiocasetofonul și reportofonul au fost vândute de inculpat lui G.G. la prețul

de 500.000 lei, radiocasetofonul a fost restituit părții vătămate care a

renunțat la restul despăgubirilor în valoare de 19.000.000 lei,

În ziua de 14 februarie

2001, inculpatul s-a deplasat pe str. Soveja din Constanța, a urcat la et. IV

al blocului 34 și după ce s-a asigurat că locatarii nu sunt acasă a forțat

sistemul de închidere, a intrat în locuință și a sustras bijuterii, bunuri și

bani în valoare de 14.195.000 lei sumă la plata căreia partea vătămată R.N. a

renunțat.

Ultima infracțiune reținută

de tribunal în sarcina inculpatului, este cea, din ziua de 5 aprilie 2001, când

a forțat sistemul de închidere, al ușii apartamentului al părții vătămate C.C.,

situat pe str. Mircea cel Bătrân din Constanța de unde a sustras o brățară de

aur pe care a vândut-o unei persoane necunoscute.

Partea vătămată a declarat

că a suferit un prejudiciu în sumă de 4.500.000 lei, care nu a fost recuperat,

dar nu s-a constituit parte civilă.

Curtea de Apel Constanța,

prin decizia penală nr. 84/ P din 24 martie 2005, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul B.S., fără a-l motiva în scris, și nu s-a prezentat

în fața instanței deși a fost legal citat.

Apărătorul desemnat din

oficiu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen. și a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de

tâlhărie și pentru cele trei infracțiuni de furt calificat pe care nu le-a mai

recunoscut în instanță deoarece nu a săvârșit aceste fapte.

În subsidiar, indicând cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat

reducerea pedepsei.

Înalta Curte, verificând

hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în

raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat.

Instanțele au reținut o

reală situație de fapt, prezentată pe larg în considerentele hotărârilor

recurate, în concordanță cu probele administrate, iar încadrarea juridică este

legală.

În cursul cercetării

judecătorești, inculpatul a revenit asupra declarațiilor date în timpul

urmăririi penale și a precizat că nu recunoaște faptele de furt calificat de la

pct. 1 din rechizitoriu din ziua de 11 iulie 1997, pct. 6 din 14 februarie 2001

și de la pct. 7 din 5 aprilie 2001.

În faza de urmărire penală B.S.

a recunoscut cele trei infracțiuni de furt calificat și a descris în amănunt

împrejurările și modul în care le-a comis.

De asemenea, cu prilejul

prezentării materialului de urmărire penală, la 20 ianuarie 2004, în fața

procurorului și în prezența apărătorului său, inculpatul a arătat că recunoaște

și regretă faptele comise, și menține declarațiile pe care le-a dat anterior.

Potrivit dispozițiilor art. 63

alin. (2) C. proc. pen., probele nu au forța probantă prestabilită, legiuitorul

nefăcând vreo distincție după cum acestea au fost produse în cursul urmăririi

penale ori a judecății în fond.

Pe de altă parte, conform art.

69 din același cod, declarațiile învinuitului ori inculpatului făcute în cursul

procesului penal servesc la aflarea adevărului în măsura în care se coroborează

cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existente la dosar.

Drept urmare, retractarea

totală ori parțială sau modificarea unor declarații succesive date de inculpat

nu este de natură, prin ea însăși să înlăture declarația retractată cât timp nu

se fac dovezi că a fost dată în condițiile art. 68 C. proc. pen.

În speță, recurentul a

recunoscut constant în cursul urmăririi penale că a comis infracțiunile

reținute în sarcina sa.

Aceste declarații de

recunoaștere ale inculpatului se coroborează cu procesele verbale de

reconstituire a comiterii faptelor în care inculpatul a redat în amănunt modul

în care a acționat, fiind fotografii judiciare și cu declarațiile martorilor

asistenți M.S.F., B.M., B.L.C. și C.M.A. care au fost prezenți la efectuarea

reconstituirilor pentru cele trei infracțiuni în discuție, au semnat procesele

verbale, garantând astfel legalitatea și corectitudinea acestor operațiuni.

În atare situație,

retractarea recunoașterii în fața tribunalului nu poate duce la înlăturarea

probelor sus-menționate, instanțele stabilind corect existența faptelor și

vinovăția inculpatului.

Așadar, corect instanțele au

reținut în sarcina inculpatului și cele 3 infracțiuni de furt calificat pe care

acesta nu le-a recunoscut și anume cea din 11 iulie 1977 când a pătruns prin

efracție în apartamentul părții vătămate M.G. de unde a sustras suma de 650.000

lei, fapt din 14 februarie 2001 dată la care a sustras din apartamentul lui R.N.,

în care a intrat tot prin efracție, bunuri în valoare de 14.195.000 lei și cea

din 5 aprilie 2001 când, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate C.C.

de unde a furat o brățară de aur în valoare de 4.500.000 lei.

În ceea ce privește

infracțiunea de tâlhărie, în declarația pe care inculpatul a dat-o în cursul

cercetării judecătorești acesta a recunoscut că împreună cu D.G., care ulterior

a decedat, a pătruns în locuința lui C.A., dar el nu a exercitat acte de

violență asupra victimei și nu l-a legat de mâini și de picioare, contribuția

lui constând doar în sustragerea bunurilor pe care ulterior cei doi le-au

valorificat.

Deși D.G. a fost cel care a

amenințat victima cu un cuțit și a imobilizat-o, deoarece inculpatul B.S. a deposedat-o

de bunurile din casă, ambii făptuitori sunt coautori ai infracțiunii de

tâlhărie. În adevăr, deși fiecare a desfășurat acte materiale distincte de ale

celuilalt, amândoi au cooperat în mod nemijlocit la comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13

C. pen., prin acțiuni care se completează reciproc.

Referitor la pedepsele

aplicate pentru fiecare infracțiune se constată că instanțele au făcut o justă

individualizare a sancțiunilor având în vedere, potrivit art. 72 C. pen.,

pericolul social concret al faptelor, împrejurările comiterii lor și persoana

inculpatului care este recidivist, fiind condamnat anterior pentru comiterea

unor infracțiuni asemănătoare, nu era încadrat în muncă asigurându-și existența

prin săvârșirea furturilor din locuințe și care a avut o atitudine oscilantă în

cursul procesului penal.

Totodată, pedeapsa

rezultantă este de natură să asigure, conform art. 52 C. pen., atât, constrângerea

și reeducarea inculpatului, cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Întrucât criticile formulate

nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența

unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul

inculpatului, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva deciziei penale nr. 84/ P din 24

martie 2005 a Curții de Apel Constanța.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 iulie 2005.