ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2255/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 113 din 1 martie 2004 a Tribunalului Prahova s-a dispus achitarea inculpatului R.M., pentru infracțiunea de participație improprie de fals intelectual prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.; în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiași inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. (fapta din septembrie-decembrie 1998) și pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 31 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. și art. 258 C. pen., fapta din octombrie 1998, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu intereselor persoanei. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării, iar în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat că pedeapsa este grațiată integral. Au fost puse în vedere dispozițiile art. 7 din aceeași lege. S-a respins, ca nefondată, acțiune civilă formulată de partea civilă B.D.Ș. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 3.500.000 lei. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: Numitul B.A.

pe parcursul vieții sale a redobândit în urma retrocedării un imobil situat în Craiova. Această persoană dorind să înstrăineze imobilul mai sus menționat, deoarece era în vârstă și suferindă, l-a împuternicit pe inculpatul R.M. soțul fiicei sale R.D.A., ca în numele său să vândă cui va crede de cuviință și la cel mai bun preț acest imobil (procura nr. 203 din 29 mai 1997). În dorința de a înstrăina acest imobil, inculpatul a apelat la o cunoștință a sa martorul B.C.B., care a intermediat ulterior înstrăinarea acestui imobil către B.T.R. București.

Conform contractului de vânzare-cumpărare, prețul vânzării a fost de 1.764.945.000 lei, echivalentul a 195.000 dolari S.U.A., preț care a fost convenit să se plătească în 2 tranșe, astfel: tranșa I în sumă de 407.295.000 lei, echivalentul a 45.000 dolari S.U.A., a fost achitată în data de 16 septembrie 1998 a autentificări a acestui contract de vânzare – cumpărare, urmând ca tranșa a doua în sumă de 1.357.650.000 lei, echivalentul a 150.000 dolari S.U.A. să fie achitat în contul vânzătorului, tranșa care era însă condiționată de îndeplinirea de către vânzător a obligației de evacuare a locatarilor din acest imobil. Numitul B.A. prin mandatarul său R.M., având la dispoziție cei 45.000 dolari S.U.A.

din tranșa I a încheiat câte o convenție, cu persoanele care locuiau cu chirie în imobil, acordându-le acestora diverse sume de bani în vederea dobândirii unor alte locuințe, îndeplinindu-se astfel condiția pentru acordarea și celei de a doua tranșe din prețul imobilului situat în Craiova. Aceste convenții au fost încheiate în data de 25 septembrie 1998. La data de 28 septembrie 1998, însă, B.A. a decedat, ceea ce ar fi însemnat dacă situația de fapt ar fi interpretată „stricto sensu” că mandatul pe care R.M. l-a avut de la decedatul B.A. conform procurii nr. 203 din 29 mai 1997 s-a stins așa cum dispune art. 1552 pct. 3 C. civ. Doctrina însă, ca și practica judiciară au acceptat că mandatarul este ținut să termine operațiunea pentru care a fost mandatat chiar și după decesul mandatarului, dacă această întârziere ar provoca pagube moștenitorilor mandantului, așa cum dispune și art. 1539 alin. (2) C. civ.

Având în vedere acest text de lege, în mod legal apreciază instanța de judecată, că în data de 29 septembrie 1998, inculpatul R.M. a prezentat reprezentanților B.T.R. convențiile încheiate cu chiriașii imobilului din Craiova și a solicitat achitarea celei de-a doua tranșe din prețul de vânzare al acestui imobil. În aceeași zi a fost încheiat un proces verbal de predare al imobilului. Ca urmare a celor de mai sus, în data de 30 septembrie 1998, B.T.R., a virat în contul decedatului B.A. suma de 1.397.650.000 lei. A doua zi, pe data de 1 octombrie 1998, inculpatul a schimbat această sumă din moneda românească în dolari S.U.A., printr-un ordin de cumpărare valută la vedere semnat de acesta. În data de 2 octombrie 1998, inculpatul a scos din contul deschis la B.T.R.

pe numele decedatului, suma de 30.000 dolari S.U.A., pe care a virat-o în contul nr. 21840, 2 deschis pe numele fiului său R.A.D., suma de 39.500 dolari S.U.A., pe care a transferat-o în contul celuilalt fiu al său R.A. cont cu nr. 21842-2 în contul soției sale nr. 21846-2 a transferat suma de 30.000 dolari S.U.A. și ridicând personal sumele de 25.000 dolari S.U.A. și 22.000 dolari S.U.A., astfel încât în contul deschis pe numele decedatului B.A. în ziua de 2 octombrie 1998, la sfârșit au rămas 780 dolari S.U.A. O parte din banii scoși din cont au fost înmânați cu titlu de comision, martorului B.C.B., ca urmare a ajutorului dat de către acesta pentru intermedierea vânzării imobilului din Craiova.

Această sumă fiind de 20.000 dolari S.U.A. (situație care reies din declarațiile acestui martor, martorei R.D.A. din ambele faze procesuale și ale inculpatului. Numitul B.A. a fost înmormântat la data de 30 septembrie 1998. Acesta a suferit mai mult timp de o boală de tip Alzeimer care în ultima perioadă nu-i putea permite să comunice coerent cu cei din anturajul său așa cum susține chiar partea vătămată care l-a vizitat ultima oară în luna noiembrie 1998. Același B.D.Ș. a mai susținut că defunctul B.A. a locuit în domiciliul martorei R.D.A. și al inculpatului R.M. încă din anul 1991, fiind îngrijit de aceștia. Partea vătămată a mai susținut că a părăsit România din anul 1989 cu destinația Australia, iar din anul 1991 locuiește în Franța.

Această parte vătămată cât și soția sa B.M.G. au susținut că nu au fost anunțați de decesul numitului B.A. în ziua în care acesta s-a produs, primind ca răspuns de la R.D.A. că acest anunț nu a avut loc, deoarece cei doi nu aveau telefon unde locuiau la acea dată. Cei doi au mai susținut că au aflat de decesul lui B.A. la câteva zile după ce acesta s-a produs, însă au venit în România numai cu ocazia pomenirii a 40 zile. Se susține că la acea dată nu ar fi aflat prețul exact de vânzare al imobilului din Craiova (despre care avea la cunoștință că se dorește înstrăinarea, precum și faptul că se întâmpină dificultăți datorită chiriașilor), răspunzându-li-se evaziv că s-ar fi obținut un preț nesemnificativ.

Împrejurarea de mai sus este reținută în actul de sesizare al instanței, ca întrunind elementele constitutive a infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., deoarece inculpatul a indus-o în eroare în acest mod pe partea vătămată, prin necomunicarea prețului exact al imobilului. Consideră instanța, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece în speță este vorba despre o sumă de bani care face parte din masa succesorală a defunctului B.A. și despre care B.D.Ș. ar fi luat cunoștință cu ocazia dezbaterii succesiunii părintelui său (prin intermediul Notarului Public sau al instanței judecătorești), care nu s-ar fi consemnat în certificatul de moștenitor sau sentință decât în baza unor înscrisuri și nu pe o simplă relatare verbală a unei persoane care de altfel nici nu era moștenitor.

Mergând mai departe cu acest raționament greșit, se reține în actul de sesizare al instanței de către procuror că, inculpatul ar fi determinat cu intenție pe Notarul Public F.B. să emită un certificat de moștenitor nr. 80 din 2 noiembrie 1998, în care se menționează că la masa succesorală a defunctului B.A. nu sunt bunuri mobile sau imobile. Pentru a formula acest raționament, reprezentantul Ministerului Public a reținut că în 28 octombrie 1998, B.D.Ș. a împuternicit pe R.M. să-l reprezinte în cadrul procedurii succesorale notariale, având ca obiect succesiunea tatălui său B.A. (sub acest aspect declarația acestei părți vătămate și a soției sale apar ca nesincere, întrucât susțin că au venit în România în prima săptămână a lunii noiembrie 1998, pentru comemorarea a 40 zile de la decesul lui B.A., fapt contrazis de această procură din 28 octombrie 1998 semnată de către partea vătămată).

În temeiul acestui mandat, R.A. s-a prezentat împreună cu R.D.A. la notarul public F.B. care a emis certificatul de calitate de moștenitor nr. 80 din 2 noiembrie 1998, care stabilește numai numărul și calitatea moștenitorilor, și nu bunurile mobile sau imobile ce compun masa succesorală, întrucât se stabilește prin acest certificat că în legătură cu acestea se va solicita ulterior eliberarea unui certificat de moștenitor suplimentar. Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, partea vătămată B.D.Ș. și inculpatul R.M. Prin decizia penală nr. 261 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul penal nr. 3469/2004 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și partea vătămată B.D.Ș.

A fost desființată în parte sentința și în cadrul rejudecării, în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului R.M., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 31 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. și art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 și art. 76 C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Au fost înlăturate dispozițiile art. 81 C. pen. și menținute dispozițiile prind aplicarea grațierii, constatând grațiată integral pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 334 C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată și agravată, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. (fapta din septembrie - decembrie 1998) în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen., condamnându-l pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. Cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A menținut achitarea inculpatului pentru infracțiunea de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea de către inculpat a pedepsei celei mai grele de 2 ani închisoare. Au fost anulate înscrisurile falsificate, respectiv cererea de cumpărare de valută la vedere din 1 octombrie 1998; ordinele de plată pentru persoanele fizice R.A.D., R.M. și R.D.A. S-a constatat că acțiunea civilă a fost rezolvată prin sentința civilă nr. 5083 din 9 mai 2000 a Judecătoriei sectorului 6 București (dosar nr. 15879/1999). Au fost menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.M. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în esență, următoarele: Astfel, rezultă din probe că inculpatul R.M.

a fost mandatat de socrul său B.A., prin procurile autentificate sub nr. 202 și nr. 203 din 29 mai 1997 de biroul notarului public E.R. să se ocupe de vânzarea unui imobil, casă și clădire situat în Craiova str. Unirii și de încasarea prețului. Imobilul fusese retrocedat defunctului tot ca urmare a activităților desfășurate de inculpat în calitate de mandatar. Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3914 din 16 septembrie 1998 încheiat de B.A. prin mandatarul său respectiv inculpatul R.M. imobilul a fost vândut B.T.R. cu suma de 1.764.000 lei, 195.000 dolari S.U.A. în echivalent. S-a stabilit să se plătească prețul în două tranșe: tranșa I în sumă de 407.295.000 lei, în echivalent 45.000 dolari S.U.A.

la cursul B.N.R. din data de 16 septembrie 1998, tranșa plătindu-se de cumpărător la data autentificării contractului de vânzare cumpărare, prin virarea în contul vânzătorului B.A. Această sumă a fost folosită în totalitate la despăgubirea chiriașilor pentru a elibera casa vândută băncii. Tranșa a II-a în sumă de 1.357.650 lei în echivalent 150.000 dolari S.U.A. la cursul practicat de B.N.R. în ziua achitării integrale, s-a convenit a fi plătită, respectiv achitată în trei săptămâni de la data autentificării contractului. Plata acestuia rest de preț a fost condiționată de îndeplinirea de către vânzător a obligației de a evacua locatarii din imobilul vândut. Această plată a celei de a doua tranșe s-a stabilit să se facă în contul personal al lui B.A.

deschis pe B.T.R. La data de 28 septembrie 1998, mandatarul B.A. a decedat (extras de deces nr. 1363/2000), iar suma de 150.000 dolari S.U.A. urma să revină moștenitorilor, respectiv lui R.D.A., soția inculpatului și părții vătămate B.D.Ș. fiica defunctului. Inculpatul nu a anunțat la bancă decesul lui B.A. și a urgentat încasarea prețului deși mandatul încetase odată cu moartea mandantului. Inculpatul a încasat prețul după ce s-au încheiat convențiile cu chiriașii din casa vândută, convenții prin care atestau acordul chiriașilor de a evacua casa, primind anumite sume de bani. B.T.R. a virat în contul decedatului B.A. suma de 1.397.650.000 lei la data de 30 septembrie 1998, echivalent a 150.000 dolari S.U.A.

La 1 și 2 octombrie 1998, inculpatul a emis și semnat ordinele de cumpărare și de plată și a dispus pe nedrept de sumele de bani obținute, respectiv 146.436 dolari S.U.A. Inculpatul a semnat ordinul de cumpărare valută la vedere la 1 octombrie 1998 și a virat din contul 21387-2 în contul 21842, pentru R.M.A. suma de 39.500 dolari S.U.A.; ordinul de plată din 2 octombrie 1998 și a virat suma de 30.000 dolari S.U.A. în contul 21840 pentru R.A.D. Apoi o altă sumă a fost trecută în contul moștenitoarei R.D.A. soția inculpatului, inculpatul ridicând și sume cash, respectiv 25.000 dolari S.U.A. și 22.000 dolari S.U.A. Emițând și semnând ordinele de cumpărare și de plată, deși inculpatul nu mai avea mandatul de a dispune și a acționa pentru B.A., a comis astfel infracțiunea de fals prevăzută de art. 290 C. pen., în formă continuată.

B.T.R. a comunicat prin adresa nr. 5476/2000 că în cazul în care ar fi fost încunoștințată de decesul mandantului ar fi virat banii în contul acestuia, dar contul ar fi fost blocat până la dezbaterea succesiunii. Instanța de fond a apreciat astfel fără temei că aceste activități întreprinse de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals. Falsul constă în aceea că inculpatul a semnat actele și a retras sumele de bani menționate în calitate de mandatar al lui B.A. deși mandatul încetase prin moartea acestuia, așa cum prevăd dispozițiile art. 1552 pct. 3 C. civ. Motivarea că inculpatul a avut intenția ca unul dintre moștenitorii defunctului să folosească un bun ce face parte din masa succesorală și nu intenția de înșelăciune, este greșită pentru că inculpatul a dispus de o parte din bani și i-a transferat în contul fiilor lui sau o parte și i-a însușit, ei fiind moștenitorii defunctului.

Inculpatul R.M. a ascuns decesul mandantului și implicit calității lui de mandatar. În acest mod, inculpatul a determinat, cu intenție, pe funcționarii băncii că aceștia, din culpă să-i aprobe scoaterea sumei de 146.436 dolari S.U.A., din contul defunctului B.A., în condițiile arătate mai sus. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea civilă B.D.Ș. și inculpatul R.M. În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a invocat cazul de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt prin menținerea soluției de achitare dispusă de instanța de fond pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen.

Se invocă de asemenea, încălcarea dispozițiilor art. 309 C. proc. pen., existând o neconcordanță între minută și dispozitivul hotărârii. Solicită pe cale de consecință, condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea de participare improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., întrucât probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului R.M. Cât privește neconcordanța dintre minută și dispozitiv, se apreciază că hotărârea este lovită de nulitate. Partea civilă B.D.Ș. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, 18 C. proc. pen., întrucât pe de o parte instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 334 C. proc. pen., întrucât nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul R.M.

din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. Pe de altă parte s-a comis o gravă eroare de fapt prin menținerea soluției de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. Recurenta parte civilă a invocat și neconcordanța dintre minută și dispozitivul hotărârii, precum și greșita respingere a acțiunii civile ca fiind rezolvată prin sentința civilă nr. 5083/2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București. Recurentul inculpat a solicitat casarea hotărârilor atacate invocând incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 2, 6, 17 1 , 9, 10, 14. Se reține astfel, încălcarea dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen., care obliga instanța la punerea în discuția părților a schimbării încadrării juridice a faptei cu consecința respectării dreptului la apărare în raport cu noua încadrare; neconcordanța dintre minuta și dispozitivul hotărârii; depășirea limitei investirii, precum și încălcarea mai multor dispoziții procesuale ce guvernează faza de urmărire penală; greșita condamnare a inculpatului, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia prin actul de trimitere în judecată; greșita soluționare a laturii civile. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 309 C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Redactarea minutei, potrivit textului invocat, reprezintă garanția că rezultatul judecății cuprins în dispozitiv este expresia deliberării, atât sub aspectul conținutului cât și al judecătorilor care au participat la deliberare și care semnează minuta. Dispozitivul hotărârii judecătorești constă astfel, în reproducerea în finalul hotărârii a minutei redactate în urma deliberării. În cauza supusă analizei, în minuta de la dosar apel rezultă că instanța a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului R.M.

la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură, privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În dispozitivul deciziei penale recurate, se face mențiunea că pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., i se aplică inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare, contrar celor înserate în minută. Prin urmare, neconcordanța dintre minută și dispozitiv face imposibilă verificarea hotărârii judecătorești în controlul judiciar, intervenind astfel sancțiunea nulității. Pe de altă parte potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.

Dispozițiile art. 334 C. proc. pen., stabilesc, așadar procedura de urmat în cazul schimbării încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare. Astfel, în vederea respectării garanțiilor procesuale instanța este obligată să pună în discuția părților schimbarea de încadrare juridică chiar dacă încadrarea este mai ușoară întrucât, și într-o asemenea situație inculpatul trebuie să-și organizeze apărarea, să propună eventual probe în raport cu noua încadrare. Obligația instanței este îndeplinită doar atunci când apărătorul inculpatului în concluziile sale, a avut în vedere noua încadrare, discutarea acesteia de către părți decurgând și din principiul contradictorialității. În speță, instanța de apel fără a pune în discuția părților, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5), în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., condamnându-l pe inculpatul R.M.

la pedeapsa de 2 ani închisoare. Cum instanța de apel nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 334 C. proc. pen., inculpatul fiind lipsit de posibilitatea de a se apăra în raport de noua încadrare juridică, hotărârea pronunțată este supusă casării cu trimitere spre rejudecare. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea civilă B.D.Ș. și inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 261 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești și va dispune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În cadrul rejudecării, instanța va examina, pe lângă aspectele dezvoltate anterior, toate celelalte motive de nelegalitate și netemeinicie invocate de procuror, partea civilă și inculpatul R.M.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea civilă B.D.Ș. și inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 261 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia penală atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, respectiv la Curtea de Apel Ploiești. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2005.