ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2255/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2255/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113

din 1 martie 2004 a Tribunalului Prahova s-a dispus achitarea inculpatului R.M.,

pentru infracțiunea de participație improprie de fals intelectual prevăzută de

art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.; în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus

achitarea aceluiași inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. (fapta din

septembrie-decembrie 1998) și pentru infracțiunea de fals material în

înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 31 C. pen.,

raportat la art. 246 C. pen. și art. 258 C. pen., fapta din octombrie 1998, s-a

dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu

intereselor persoanei.

În temeiul art. 81 C. pen.,

s-a dispus suspendarea executării, iar în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002

s-a constatat că pedeapsa este grațiată integral.

Au fost puse în vedere

dispozițiile art. 7 din aceeași lege.

S-a respins, ca nefondată,

acțiune civilă formulată de partea civilă B.D.Ș.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 3.500.000 lei.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

Numitul B.A. pe parcursul

vieții sale a redobândit în urma retrocedării un imobil situat în Craiova.

Această persoană dorind să

înstrăineze imobilul mai sus menționat, deoarece era în vârstă și suferindă,

l-a împuternicit pe inculpatul R.M. soțul fiicei sale R.D.A., ca în numele său

să vândă cui va crede de cuviință și la cel mai bun preț acest imobil (procura

nr. 203 din 29 mai 1997).

În dorința de a înstrăina

acest imobil, inculpatul a apelat la o cunoștință a sa martorul B.C.B., care a

intermediat ulterior înstrăinarea acestui imobil către B.T.R. București.

Conform contractului de

vânzare-cumpărare, prețul vânzării a fost de 1.764.945.000 lei, echivalentul a

195.000 dolari S.U.A., preț care a fost convenit să se plătească în 2 tranșe,

astfel: tranșa I în sumă de 407.295.000 lei, echivalentul a 45.000 dolari

S.U.A., a fost achitată în data de 16 septembrie 1998 a autentificări a acestui

contract de vânzare – cumpărare, urmând ca tranșa a doua în sumă de

1.357.650.000 lei, echivalentul a 150.000 dolari S.U.A. să fie achitat în

contul vânzătorului, tranșa care era însă condiționată de îndeplinirea de către

vânzător a obligației de evacuare a locatarilor din acest imobil.

Numitul B.A. prin mandatarul

său R.M., având la dispoziție cei 45.000 dolari S.U.A. din tranșa I a încheiat

câte o convenție, cu persoanele care locuiau cu chirie în imobil, acordându-le

acestora diverse sume de bani în vederea dobândirii unor alte locuințe,

îndeplinindu-se astfel condiția pentru acordarea și celei de a doua tranșe din

prețul imobilului situat în Craiova.

Aceste convenții au fost

încheiate în data de 25 septembrie 1998.

La data de 28 septembrie

1998, însă, B.A. a decedat, ceea ce ar fi însemnat dacă situația de fapt ar fi

interpretată „stricto sensu” că mandatul pe care R.M. l-a avut de la decedatul

B.A. conform procurii nr. 203 din 29 mai 1997 s-a stins așa cum dispune art.

1552 pct. 3 C. civ.

Doctrina însă, ca și

practica judiciară au acceptat că mandatarul este ținut să termine operațiunea

pentru care a fost mandatat chiar și după decesul mandatarului, dacă această

întârziere ar provoca pagube moștenitorilor mandantului, așa cum dispune și

art. 1539 alin. (2) C. civ.

Având în vedere acest text

de lege, în mod legal apreciază instanța de judecată, că în data de 29

septembrie 1998, inculpatul R.M. a prezentat reprezentanților B.T.R.

convențiile încheiate cu chiriașii imobilului din Craiova și a solicitat

achitarea celei de-a doua tranșe din prețul de vânzare al acestui imobil. În

aceeași zi a fost încheiat un proces verbal de predare al imobilului.

Ca urmare a celor de mai

sus, în data de 30 septembrie 1998, B.T.R., a virat în contul decedatului B.A.

suma de 1.397.650.000 lei.

A doua zi, pe data de 1

octombrie 1998, inculpatul a schimbat această sumă din moneda românească în

dolari S.U.A., printr-un ordin de cumpărare valută la vedere semnat de acesta.

În data de 2 octombrie 1998,

inculpatul a scos din contul deschis la B.T.R. pe numele decedatului, suma de

30.000 dolari S.U.A., pe care a virat-o în contul nr. 21840, 2 deschis pe

numele fiului său R.A.D., suma de 39.500 dolari S.U.A., pe care a transferat-o

în contul celuilalt fiu al său R.A. cont cu nr. 21842-2 în contul soției sale

nr. 21846-2 a transferat suma de 30.000 dolari S.U.A. și ridicând personal

sumele de 25.000 dolari S.U.A. și 22.000 dolari S.U.A., astfel încât în contul

deschis pe numele decedatului B.A. în ziua de 2 octombrie 1998, la sfârșit au

rămas 780 dolari S.U.A.

O parte din banii scoși din

cont au fost înmânați cu titlu de comision, martorului B.C.B., ca urmare a

ajutorului dat de către acesta pentru intermedierea vânzării imobilului din

Craiova. Această sumă fiind de 20.000 dolari S.U.A. (situație care reies din

declarațiile acestui martor, martorei R.D.A. din ambele faze procesuale și ale

inculpatului.

Numitul B.A. a fost

înmormântat la data de 30 septembrie 1998. Acesta a suferit mai mult timp de o

boală de tip Alzeimer care în ultima perioadă nu-i putea permite să comunice

coerent cu cei din anturajul său așa cum susține chiar partea vătămată care l-a

vizitat ultima oară în luna noiembrie 1998. Același B.D.Ș. a mai susținut că

defunctul B.A. a locuit în domiciliul martorei R.D.A. și al inculpatului R.M.

încă din anul 1991, fiind îngrijit de aceștia. Partea vătămată a mai susținut

că a părăsit România din anul 1989 cu destinația Australia, iar din anul 1991

locuiește în Franța.

Această parte vătămată cât

și soția sa B.M.G. au susținut că nu au fost anunțați de decesul numitului B.A.

în ziua în care acesta s-a produs, primind ca răspuns de la R.D.A. că acest

anunț nu a avut loc, deoarece cei doi nu aveau telefon unde locuiau la acea

dată. Cei doi au mai susținut că au aflat de decesul lui B.A. la câteva zile

după ce acesta s-a produs, însă au venit în România numai cu ocazia pomenirii a

40 zile. Se susține că la acea dată nu ar fi aflat prețul exact de vânzare al

imobilului din Craiova (despre care avea la cunoștință că se dorește

înstrăinarea, precum și faptul că se întâmpină dificultăți datorită

chiriașilor), răspunzându-li-se evaziv că s-ar fi obținut un preț

nesemnificativ.

Împrejurarea de mai sus este

reținută în actul de sesizare al instanței, ca întrunind elementele

constitutive a infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C.

pen., deoarece inculpatul a indus-o în eroare în acest mod pe partea vătămată,

prin necomunicarea prețului exact al imobilului.

Consideră instanța, că în

cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni,

deoarece în speță este vorba despre o sumă de bani care face parte din masa

succesorală a defunctului B.A. și despre care B.D.Ș. ar fi luat cunoștință cu

ocazia dezbaterii succesiunii părintelui său (prin intermediul Notarului Public

sau al instanței judecătorești), care nu s-ar fi consemnat în certificatul de

moștenitor sau sentință decât în baza unor înscrisuri și nu pe o simplă

relatare verbală a unei persoane care de altfel nici nu era moștenitor.

Mergând mai departe cu acest

raționament greșit, se reține în actul de sesizare al instanței de către

procuror că, inculpatul ar fi determinat cu intenție pe Notarul Public F.B. să

emită un certificat de moștenitor nr. 80 din 2 noiembrie 1998, în care se

menționează că la masa succesorală a defunctului B.A. nu sunt bunuri mobile sau

imobile.

Pentru a formula acest

raționament, reprezentantul Ministerului Public a reținut că în 28 octombrie

1998, B.D.Ș. a împuternicit pe R.M. să-l reprezinte în cadrul procedurii

succesorale notariale, având ca obiect succesiunea tatălui său B.A. (sub acest

aspect declarația acestei părți vătămate și a soției sale apar ca nesincere,

întrucât susțin că au venit în România în prima săptămână a lunii noiembrie

1998, pentru comemorarea a 40 zile de la decesul lui B.A., fapt contrazis de

această procură din 28 octombrie 1998 semnată de către partea vătămată).

În temeiul acestui mandat,

R.A. s-a prezentat împreună cu R.D.A. la notarul public F.B. care a emis

certificatul de calitate de moștenitor nr. 80 din 2 noiembrie 1998, care

stabilește numai numărul și calitatea moștenitorilor, și nu bunurile mobile sau

imobile ce compun masa succesorală, întrucât se stabilește prin acest

certificat că în legătură cu acestea se va solicita ulterior eliberarea unui

certificat de moștenitor suplimentar.

Hotărârea primei instanțe a

fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, partea

vătămată B.D.Ș. și inculpatul R.M.

Prin decizia penală nr. 261

din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul penal nr.

3469/2004 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Prahova și partea vătămată B.D.Ș.

A fost desființată în parte

sentința și în cadrul rejudecării, în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2), art. 74 – art. 76 lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea

inculpatului R.M., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 71 C. pen., au

fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 31 C. pen.,

raportat la art. 246 C. pen. și art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 74 și art. 76 C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași

inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Au fost înlăturate

dispozițiile art. 81 C. pen. și menținute dispozițiile prind aplicarea

grațierii, constatând grațiată integral pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 334 C. proc.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptei din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată și agravată,

prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. (fapta din septembrie -

decembrie 1998) în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 lit. c)

C. pen., condamnându-l pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Cu aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

A menținut achitarea

inculpatului pentru infracțiunea de participație improprie la fals intelectual,

prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea de către inculpat a pedepsei

celei mai grele de 2 ani închisoare.

Au fost anulate înscrisurile

falsificate, respectiv cererea de cumpărare de valută la vedere din 1 octombrie

1998; ordinele de plată pentru persoanele fizice R.A.D., R.M. și R.D.A.

S-a constatat că acțiunea

civilă a fost rezolvată prin sentința civilă nr. 5083 din 9 mai 2000 a

Judecătoriei sectorului 6 București (dosar nr. 15879/1999).

Au fost menținut celelalte

dispoziții ale hotărârii apelate.

A fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul R.M.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut în esență, următoarele:

Astfel, rezultă din probe că

inculpatul R.M. a fost mandatat de socrul său B.A., prin procurile

autentificate sub nr. 202 și nr. 203 din 29 mai 1997 de biroul notarului public

E.R. să se ocupe de vânzarea unui imobil, casă și clădire situat în Craiova

str. Unirii și de încasarea prețului.

Imobilul fusese retrocedat

defunctului tot ca urmare a activităților desfășurate de inculpat în calitate

de mandatar.

Prin contractul de vânzare

cumpărare autentificat sub nr. 3914 din 16 septembrie 1998 încheiat de B.A.

prin mandatarul său respectiv inculpatul R.M. imobilul a fost vândut B.T.R. cu

suma de 1.764.000 lei, 195.000 dolari S.U.A. în echivalent.

S-a stabilit să se plătească

prețul în două tranșe: tranșa I în sumă de 407.295.000 lei, în echivalent

45.000 dolari S.U.A. la cursul B.N.R. din data de 16 septembrie 1998, tranșa

plătindu-se de cumpărător la data autentificării contractului de vânzare

cumpărare, prin virarea în contul vânzătorului B.A.

Această sumă a fost folosită

în totalitate la despăgubirea chiriașilor pentru a elibera casa vândută băncii.

Tranșa a II-a în sumă de

1.357.650 lei în echivalent 150.000 dolari S.U.A. la cursul practicat de B.N.R.

în ziua achitării integrale, s-a convenit a fi plătită, respectiv achitată în

trei săptămâni de la data autentificării contractului.

Plata acestuia rest de preț

a fost condiționată de îndeplinirea de către vânzător a obligației de a evacua

locatarii din imobilul vândut.

Această plată a celei de a

doua tranșe s-a stabilit să se facă în contul personal al lui B.A. deschis pe

B.T.R.

La data de 28 septembrie

1998, mandatarul B.A. a decedat (extras de deces nr. 1363/2000), iar suma de

150.000 dolari S.U.A. urma să revină moștenitorilor, respectiv lui R.D.A.,

soția inculpatului și părții vătămate B.D.Ș. fiica defunctului.

Inculpatul nu a anunțat la

bancă decesul lui B.A. și a urgentat încasarea prețului deși mandatul încetase

odată cu moartea mandantului.

Inculpatul a încasat prețul

după ce s-au încheiat convențiile cu chiriașii din casa vândută, convenții prin

care atestau acordul chiriașilor de a evacua casa, primind anumite sume de

bani.

B.T.R. a virat în contul

decedatului B.A. suma de 1.397.650.000 lei la data de 30 septembrie 1998,

echivalent a 150.000 dolari S.U.A.

La 1 și 2 octombrie 1998,

inculpatul a emis și semnat ordinele de cumpărare și de plată și a dispus pe

nedrept de sumele de bani obținute, respectiv 146.436 dolari S.U.A.

Inculpatul a semnat ordinul

de cumpărare valută la vedere la 1 octombrie 1998 și a virat din contul 21387-2

în contul 21842, pentru R.M.A. suma de 39.500 dolari S.U.A.; ordinul de plată

din 2 octombrie 1998 și a virat suma de 30.000 dolari S.U.A. în contul 21840

pentru R.A.D. Apoi o altă sumă a fost trecută în contul moștenitoarei R.D.A.

soția inculpatului, inculpatul ridicând și sume cash, respectiv 25.000 dolari

S.U.A. și 22.000 dolari S.U.A.

Emițând și semnând ordinele

de cumpărare și de plată, deși inculpatul nu mai avea mandatul de a dispune și

a acționa pentru B.A., a comis astfel infracțiunea de fals prevăzută de art.

290 C. pen., în formă continuată.

B.T.R. a comunicat prin

adresa nr. 5476/2000 că în cazul în care ar fi fost încunoștințată de decesul

mandantului ar fi virat banii în contul acestuia, dar contul ar fi fost blocat

până la dezbaterea succesiunii.

Instanța de fond a apreciat

astfel fără temei că aceste activități întreprinse de inculpat nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de fals.

Falsul constă în aceea că

inculpatul a semnat actele și a retras sumele de bani menționate în calitate de

mandatar al lui B.A. deși mandatul încetase prin moartea acestuia, așa cum

prevăd dispozițiile art. 1552 pct. 3 C. civ.

Motivarea că inculpatul a

avut intenția ca unul dintre moștenitorii defunctului să folosească un bun ce

face parte din masa succesorală și nu intenția de înșelăciune, este greșită

pentru că inculpatul a dispus de o parte din bani și i-a transferat în contul

fiilor lui sau o parte și i-a însușit, ei fiind moștenitorii defunctului.

Inculpatul R.M. a ascuns

decesul mandantului și implicit calității lui de mandatar.

În acest mod, inculpatul a

determinat, cu intenție, pe funcționarii băncii că aceștia, din culpă să-i

aprobe scoaterea sumei de 146.436 dolari S.U.A., din contul defunctului B.A.,

în condițiile arătate mai sus.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, partea civilă B.D.Ș. și inculpatul R.M.

În recursul declarat,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a invocat cazul de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în sensul că s-a comis

o gravă eroare de fapt prin menținerea soluției de achitare dispusă de instanța

de fond pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289

C. pen. Se invocă de asemenea, încălcarea dispozițiilor art. 309 C. proc. pen.,

existând o neconcordanță între minută și dispozitivul hotărârii.

Solicită pe cale de

consecință, condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea de participare

improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art.

289 C. pen., întrucât probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului R.M.

Cât privește neconcordanța dintre minută și dispozitiv, se apreciază că

hotărârea este lovită de nulitate.

Partea civilă B.D.Ș. a

invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 18 C.

proc. pen., întrucât pe de o parte instanța de apel a încălcat dispozițiile

art. 334 C. proc. pen., întrucât nu a pus în discuția părților schimbarea

încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul R.M. din infracțiunea de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Pe de altă parte s-a comis o

gravă eroare de fapt prin menținerea soluției de achitare a inculpatului pentru

infracțiunea de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art.

31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen.

Recurenta parte civilă a

invocat și neconcordanța dintre minută și dispozitivul hotărârii, precum și

greșita respingere a acțiunii civile ca fiind rezolvată prin sentința civilă

nr. 5083/2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București.

Recurentul inculpat a

solicitat casarea hotărârilor atacate invocând incidența cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 2, 6, 17

1

, 9, 10, 14.

Se reține astfel, încălcarea

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., care obliga instanța la punerea în discuția

părților a schimbării încadrării juridice a faptei cu consecința respectării

dreptului la apărare în raport cu noua încadrare; neconcordanța dintre minuta

și dispozitivul hotărârii; depășirea limitei investirii, precum și încălcarea

mai multor dispoziții procesuale ce guvernează faza de urmărire penală; greșita

condamnare a inculpatului, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia prin actul de trimitere în

judecată; greșita soluționare a laturii civile.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt fondate pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.

309 C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care

trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.

Redactarea minutei, potrivit

textului invocat, reprezintă garanția că rezultatul judecății cuprins în

dispozitiv este expresia deliberării, atât sub aspectul conținutului cât și al

judecătorilor care au participat la deliberare și care semnează minuta.

Dispozitivul hotărârii

judecătorești constă astfel, în reproducerea în finalul hotărârii a minutei

redactate în urma deliberării.

În cauza supusă analizei, în

minuta de la dosar apel rezultă că instanța a dispus, printre altele,

condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură, privată

prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În dispozitivul deciziei

penale recurate, se face mențiunea că pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 290 C. pen., i se aplică inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare,

contrar celor înserate în minută.

Prin urmare, neconcordanța

dintre minută și dispozitiv face imposibilă verificarea hotărârii judecătorești

în controlul judiciar, intervenind astfel sancțiunea nulității.

Pe de altă parte potrivit

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că

încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată,

instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția

inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual

amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.

Dispozițiile art. 334 C.

proc. pen., stabilesc, așadar procedura de urmat în cazul schimbării încadrării

juridice dată faptei prin actul de sesizare. Astfel, în vederea respectării

garanțiilor procesuale instanța este obligată să pună în discuția părților

schimbarea de încadrare juridică chiar dacă încadrarea este mai ușoară

întrucât, și  într-o asemenea situație inculpatul trebuie să-și organizeze

apărarea, să propună eventual probe în raport cu noua încadrare.

Obligația instanței este

îndeplinită doar atunci când apărătorul inculpatului în concluziile sale, a

avut în vedere noua încadrare, discutarea acesteia de către părți decurgând și

din principiul contradictorialității.

În speță, instanța de apel

fără a pune în discuția părților, a schimbat încadrarea juridică a faptei din

infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5), în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., condamnându-l

pe inculpatul R.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Cum instanța de apel nu și-a

îndeplinit obligația prevăzută de art. 334 C. proc. pen., inculpatul fiind

lipsit de posibilitatea de a se apăra în raport de noua încadrare juridică,

hotărârea pronunțată este supusă casării cu trimitere spre rejudecare.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2

lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, partea civilă B.D.Ș. și inculpatul R.M. împotriva deciziei

penale nr. 261 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești și va dispune

casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În cadrul rejudecării,

instanța va examina, pe lângă aspectele dezvoltate anterior, toate celelalte

motive de nelegalitate și netemeinicie invocate de procuror, partea civilă și

inculpatul R.M.

În temeiul art. 192 alin.

(3) C. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea

civilă B.D.Ș. și inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 261 din 17 iunie

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia penală

atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel,

respectiv la Curtea de Apel Ploiești.

În baza art. 192 alin. (3)

C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 aprilie 2005.