ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1476/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1476/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 326 din 18 decembrie 2001 a Judecătoriei Tg. Secuiesc au fost condamnați inculpații H.I., la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals, prevăzută de art. 288 C. pen. și la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.; - B.C. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.; - T.L. la 9 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 100 alin. (1) din Legea nr. 26/1996 și la 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 și art. 27, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpații să execute pedepsele cele mai grele de câte 3 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei aplicată inculpatului B.C., iar în baza art. 86 1 C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor aplicate inculpaților H.I. și T.L. stabilindu-se termen de încercare de 5 ani pentru toți inculpații. În ce privește pe ultimii inculpați prin sentință în temeiul art. 86 3 C. pen., s-au stabilit norme de conduită pentru termenul de încercare. Prin aceeași sentință inculpații au fost obligați în solidar să plătească părților civile S.I. și S.O. suma de 30.570.000 lei despăgubiri civile. Pentru a da această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În cursul lunii decembrie 2000, inculpații H.I.
și B.C. s-au hotărât să achiziționeze brazi (pomi de Crăciun) în vederea comercializării acestora, sens în care, de la diferite persoane de etnie romă au achiziționat un număr de aproximativ 500 brazi, care nu erau marcați și nu aveau documente legale de proveniență și transport, pe care i-au depozitat într-un grajd dezafectat din mun. Tg. Secuiesc, fiind ajutați de către martorul L.S. Pentru comercializarea brazilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă, inculpații aveau nevoie de documente de proveniență și de transport, motiv pentru care aceștia de la martorul B.S. au achiziționat următoarele acte: o Factură Fiscală seria C.V.A.C.A. nr. 9 octombrie 21.99, cu Aviz de Expediție (materiale lemnoase), seria B.C.B.A.
nr. 1.54.83.93; și o chitanță seria C.V.A.L.B. nr. 5.82.35.94, toate în alb și care purtau în fals ștampila Primăriei comunei Brețcu și a SC P.L. SA Covasna, acte pe care martorul B.S. le-a cumpărat de la persoane necunoscute și dându-și seama că sunt false le-a oferit inculpaților la cererea acestora, pentru suma de 2.800.000 lei. Cu privire la aceste documente, avizul de expediție nu a fost procurat de la O.S.C., ștampila aplicată pe aceste documente nu aparține Primăriei com. Brețcu, iar SC P.L. SA nu figurează ca fiind înregistrată în județul Covasna și nici în județul Dolj, aspecte cunoscute de către inculpați.
După ce au făcut rost, în modul arătat mai sus de documente de proveniență și transport, pentru comercializare, inculpații aveau nevoie ca respectivii brazi să fie marcați cu ciocanul silvic de marcat, marcă care să fie aplicată și pe avizul de expediție, motiv pentru care l-au contactat pe inculpatul T.L., care la acea dată era angajat în calitate de pădurar în cadrul O.S.B. Fiind recent angajat nu primise încă „ciocan de marcat”, pentru eliberarea de material lemnos, inculpatul folosind ciocanul martorului L.I., cu seria R.P. 29-2-14, căruia i-au propus să marcheze brazii în locul unde erau depozitați și să aplice marca ciocanului și pe avizul de expediție, solicitare acceptată de către inculpat, motiv pentru care, profitând de buna-credință a martorului L.I., inculpatul T.L.
s-a deplasat la locul unde erau depozitați brazii, unde, în prezența inculpaților și a martorului L.S., a marcat brazii și a aplicat marca și pe avizul de expediție, activitate pentru care a fost recompensat de către coinculpați cu suma de 5.000.000 lei. Îndeplinind și această etapă de conferire a unei aparențe de legalitate a provenienței și a transportului brazilor, inculpații H.I. și B.C. au oferit spre vânzare brazii, motiv pentru care au fost contactați de către părțile civile S.O. și S.I., pe care i-au indus în eroare prezentându-le ca adevărată o situație mincinoasă, respectiv faptul că atât brazii, cât și actele de proveniență și transport au fost dobândite în mod legal, motiv pentru care părțile civile, la data de 18 decembrie 2000, au fost de acord să cumpere, în scopul revânzării, acești brazi, cu prețul de 65.000 lei/brad, urmând ca inculpații să ia legătura cu organele silvice în vederea completării actelor necesare.
În realitate, fără a aduce acest fapt la cunoștința părților civile și fără nici o calitate legală în acest sens, inculpatul H.I. a completat factura fiscală cu cantitatea de 600 buc. pomi de crăciun (brad) cu prețul de 30.000 lei/bucată, în total suma de 18.000.000 lei, precum și chitanța și avizul de expediție, semnând în fals și la rubricile furnizor, respectiv casier, după care a prezentat aceste acte părților civile, partea civilă S.I. semnând la rubrica de primire de pe factura fiscală. Astfel, fiind induse în eroare părțile civile au încărcat într-un camion închiriat în acest sens, cantitatea de 430 brazi, pentru care inculpații H.I. și B.C. au primit de la partea civilă S.O. suma de 13.000.000 lei, iar de la partea civilă S.I.
suma de 14.000.000 lei, în total suma de 27.000.000 lei. Ulterior, la data de 23 decembrie 2000, părțile civile s-au deplasat în municipiul Tg. Mureș pentru a comercializa brazi, însă nu li s-a eliberat autorizația de vânzare, motiv pentru care, având suspiciuni cu privire la proveniența brazilor și legalitatea actelor însoțitoare, părțile civile au lăsat brazii în custodia șoferului, martorul J.Z. și s-au întors în mun. Tg. Secuiesc, cerând inculpaților acte legale sau restituirea sumelor plătite, inculpații însă au pretins să le fie aduși brazii în municipiul Tg. Secuiesc, ceea ce părțile civile au refuzat, fiindu-le teamă să transporte brazii fără documente legale, după care i-au incendiat la groapa de gunoi a mun.
Tg. Mureș. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații B.C. și H.I. criticând-o ca nelegală și netemeinică susținând că, nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și ca atare greșit au fost condamnați. În subsidiar inculpații au cerut redozarea pedepselor și înlăturarea obligării lor la plata despăgubirilor civile. Prin decizia penală nr. 70 din 9 mai 2002, Tribunalul Covasna a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații H.I. și B.C. Inculpatul H.I. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, și rejudecând, achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.
pen., iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., reducerea pedepsei cu aplicarea art. 81 C. pen. și exonerarea de la plata despăgubirilor civile. Inculpatul B.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și rejudecând, achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 786 din 31 octombrie 2002, Curtea de Apel Brașov a admis recursurile declarate de inculpații H.I. și B.C., cu extinderea efectelor și cu privire la inculpatul T.L., casând decizia recurată cu privire la greșita condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune pentru toți inculpații, greșita încadrare juridică pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale pentru inculpatul H.I.
și greșita individualizare judiciară a pedepselor pentru acest inculpat și inculpatul T.L., precum și cu privire la soluționarea acțiunii civile și a cheltuielilor judiciare, desființând în aceste limite și sentința penală nr. 326 din 18 decembrie 2001 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, și rejudecând: - în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpații H.I. și B.C., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., iar pe inculpatul T.L., pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.; - în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru inculpatul H.I.
din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., pentru care l-a condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare; - în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor de 3 luni închisoare, aplicată inculpatului H.I. și de 9 luni închisoare, aplicată inculpatului T.L., stabilind pentru primul un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, iar pentru al doilea de 2 ani și 9 luni. A atras atenția acestor doi inculpați asupra prevederilor art. 83 C. pen. și a înlăturat dispozițiile art. 86 1 , art. 86 2 și art. 86 3 C. pen.
A respins acțiunea civilă a părților civile S.I. și S.O. A înlăturat obligarea inculpatului B.C. la plata cheltuielilor judiciare din primă instanță și în apel și a inculpatului H.I. în instanța de apel. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Împotriva acestei decizii, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I, pct. 8 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare solicitând admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate și rejudecând, menținerea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și instanța de apel. Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârșite de aceștia, în raport de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, s-a dovedit că prin crearea unei aparențe de legalitate a provenienței brazilor, inculpații H. și B. i-au oferit spre vânzare părților civile S.O. și S.I. S-a reținut că inculpații H.I. și B.C. au achiziționat circa 500 de brazi de la persoane de etnie romă, în scopul comercializării. În acest scop, cei doi inculpați au cumpărat de la martorul B.Ș. o factură fiscală, o chitanță și un aviz de expediție, toate în alb și care aveau aplicate în fals ștampila Primăriei comunei Brețcu și a SC P.L. SA Covasna, după care l-au contactat pe inculpatul T.L. cerându-i să marcheze brazii și să aplice marca ciocanului silvic pe avizul de expediție. După negocierea numărului de brazi și a prețului acestora cu părțile civile, inculpatul H. a completat în fals cele trei acte menționate pentru un număr de 600 de brazi, în valoare totală de 18.000.000 lei.
Părțile civile au transportat brazii pentru comercializare în Tg. Mureș, unde au constatat că nu îi pot comercializa, întrucât actele de proveniență a acestora erau false. În această situație, părțile civile, în noaptea de 20 decembrie 2000, au incendiat brazii la groapa de gunoi a municipiului Tg. Mureș, după ce, în prealabil, solicitaseră inculpaților acte legale de proveniență. Așa încât, prezentând ca adevărată o situație nereală și obținând, în acest mod, un profit, inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Față de aceste considerente, urmează, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 din același cod, a fi admis recursul în anulare, casându-se decizia atacată, în sensul că se vor respinge recursurile declarate de inculpați.
Se vor menține dispozițiile hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 786 din 31 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov, privind pe intimații inculpați H.I., B.C. și T.L. Casează decizia penală atacată, în sensul că, respinge recursurile declarate de inculpați împotriva deciziei penale nr. 70 din 9 mai 2002 a Tribunalului Covasna. Menține dispozițiile acestei din urmă hotărâri și ale sentinței penale nr. 326 din 18 decembrie 2001 a Judecătoriei Târgu Secuiesc. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat T.L., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.