ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5098/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 173 din 23 aprilie 2003, Tribunalul Prahova a respins contestația la executare formulată, conform art. 461 C. proc. pen., de condamnatul Ș.V., privind sentința penală nr. 335 din 7 decembrie 1999 a Tribunalului Prahova, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1441 din 20 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin decizia penală nr. 1441 din 20 martie 2001, privind pe contestatorul Ș.V., Curtea Supremă de Justiție a casat decizia penală nr. 427 din 22 octombrie 2000 a Curții de Apel Ploiești și sentința penală nr. 335 din 7 decembrie 1999 a Tribunalului Prahova, în parte, numai cu privire la încadrarea juridică dată faptelor, procedând la schimbarea acesteia din concurs de infracțiuni [ (3 fapte: art. 282 alin. (1), art. 282 alin. (2) și art. 215 alin. (1) și (5) C. pen.)] în înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. (2 fapte), art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (o faptă) și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(o faptă), în primele trei cazuri reținându-se și prevederile art. 13 C. pen. Ca urmare, s-a dispus condamnarea contestatorului la pedepsele de 3 ani, 4 ani și 5 ani închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen. (prejudiciu de 283.658.372 lei și 9.896.592 lei), la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cu un prejudiciu de 1.082.179.935 lei și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) pe o durată de 3 ani. Ca urmare a contopirii pedepselor, s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. S-a mai reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.

pen., deoarece hotărârea definitivă de condamnare a intrat în puterea lucrului judecat, iar motivul invocat de contestator și anume că s-ar fi modificat dispozițiile art. 215 alin. (5) C. pen., în sensul că, prin consecințe deosebit de grave se înțelege, printre altele, un prejudiciu de peste două miliarde lei, potrivit Legii nr. 456/2001, impune rejudecarea cauzei și aplicarea pedepselor în alte limite decât cele avute în vedere anterior apariției legii, nu poate fi primit. În motivarea sentinței, prima instanță a mai arătat că, în cauză nu poate fi rediscutată și reapreciată temeinicia existenței faptei și vinovăției inculpatului ori reîncadrarea juridică a activității infracționale, corespunzător succesiunii în timp a legilor penale, din moment ce nu a intervenit dezincriminarea faptei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în esență că în mod greșit i-a fost respinsă contestația, deoarece fapta comisă de el nu se mai încadrează în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen., în urma modificărilor aduse art. 146 C. pen., prin Legea nr. 456/2001. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și rejudecarea cauzei, urmând a i se aplica o pedeapsă sub limita de 10 ani. Prin decizia penală nr. 289 din 11 iunie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de contestatorul Ș.V.

și a dispus desființarea în parte și în consecință: A fost admisă contestația la executare, formulată de condamnat împotriva sentinței penale nr. 335 din 7 decembrie 1999 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 1441 din 20 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție, în sensul că a fost înlăturată pedeapsa complementară de 3 ani privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa privativă de libertate de 10 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a dispus ca după rămânerea definitivă a prezentei decizii să fie emis un nou mandat de executare, numai pentru pedeapsa de 10 ani închisoare.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200.000 lei, urmează să fie plătit din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul Ș.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și pe fond, admiterea contestației la executare și reducerea pedepsei aplicate. Examinând recursul declarat din oficiu, conform art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen., se constată că este fondat, pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 291 alin. (1) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită. De asemenea, conform art. 460 alin. (2) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, condamnatul arestat este adus în instanță.

Așadar, noua reglementare a art. 460 alin. (2) C. proc. pen., prevede că aducerea în instanță a condamnatului arestat la judecarea cauzei, este obligatorie. Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că la judecata în primă instanță a cauzei, condamnatul nu a fost adus în instanță, fiind citat cu mențiunea de a nu fi adus, iar la apel, a fost dispusă citarea lui cu mențiunea „fără aducere”, dovada de îndeplinire a procedurii de citare față de acesta, nefiind restituită la dosar, iar soluționarea apelului s-a făcut în lipsa condamnatului. Ca atare, judecarea în fond a cauzei și a apelului în aceste condiții, a avut loc cu încălcarea dispozițiilor legale sus-menționate, precum și cu încălcarea unui drept fundamental al condamnatului și anume, dreptul la apărare, sancționate potrivit art. 197 alin. (1) C. proc.

pen., cu nulitatea absolută a hotărârilor judecătorești pronunțate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul Ș.V. să fie admis. Se vor casa decizia atacată și sentința penală nr. 173 din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Prahova. Se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova. Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de condamnatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 289 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 173 din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Prahova. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova. Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a condamnatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2003.