ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5098/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 173 din 23

aprilie 2003, Tribunalul Prahova a respins contestația la executare formulată,

conform art. 461 C. proc. pen., de condamnatul Ș.V., privind sentința penală

nr. 335 din 7 decembrie 1999 a Tribunalului Prahova, așa cum a fost modificată

prin decizia penală nr. 1441 din 20 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, prin decizia penală nr. 1441 din 20 martie 2001,

privind pe contestatorul Ș.V., Curtea Supremă de Justiție a casat decizia

penală nr. 427 din 22 octombrie 2000 a Curții de Apel Ploiești și sentința

penală nr. 335 din 7 decembrie 1999 a Tribunalului Prahova, în parte, numai cu

privire la încadrarea juridică dată faptelor, procedând la schimbarea acesteia

din concurs de infracțiuni

[

(3

fapte: art. 282 alin. (1), art. 282 alin. (2) și art. 215 alin. (1) și (5) C.

pen.)] în înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. (2

fapte), art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (o faptă) și art. 215 alin. (1),

(2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (o faptă),

în primele trei cazuri reținându-se și prevederile art. 13 C. pen. Ca urmare,

s-a dispus condamnarea contestatorului la pedepsele de 3 ani, 4 ani și 5 ani

închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen.

(prejudiciu de 283.658.372 lei și 9.896.592 lei), la 10 ani închisoare pentru

infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cu un prejudiciu

de 1.082.179.935 lei și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) pe o durată de 3 ani.

Ca urmare a contopirii pedepselor,

s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 10 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a mai reținut că nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen.,

deoarece hotărârea definitivă de condamnare a intrat în puterea lucrului

judecat, iar motivul invocat de contestator și anume că s-ar fi modificat

dispozițiile art. 215 alin. (5) C. pen., în sensul că, prin consecințe deosebit

de grave se înțelege, printre altele, un prejudiciu de peste două miliarde lei,

potrivit Legii nr. 456/2001, impune rejudecarea cauzei și aplicarea pedepselor

în alte limite decât cele avute în vedere anterior apariției legii, nu poate fi

primit.

În motivarea sentinței, prima

instanță a mai arătat că, în cauză nu poate fi rediscutată și reapreciată

temeinicia existenței faptei și vinovăției inculpatului ori reîncadrarea

juridică a activității infracționale, corespunzător succesiunii în timp a

legilor penale, din moment ce nu a intervenit dezincriminarea faptei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel contestatorul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică,

susținând în esență că în mod greșit i-a fost respinsă contestația, deoarece

fapta comisă de el nu se mai încadrează în prevederile art. 215 alin. (5) C.

pen., în urma modificărilor aduse art. 146 C. pen., prin Legea nr. 456/2001.

S-a solicitat admiterea apelului,

desființarea în parte a sentinței și rejudecarea cauzei, urmând a i se aplica o

pedeapsă sub limita de 10 ani.

Prin decizia penală nr. 289 din 11

iunie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de contestatorul

Ș.V. și a dispus desființarea în parte și în consecință:

A fost admisă contestația la

executare, formulată de condamnat împotriva sentinței penale nr. 335 din 7

decembrie 1999 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 1441

din 20 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție, în sensul că a fost înlăturată

pedeapsa complementară de 3 ani privind interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

privativă de libertate de 10 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

S-a dispus ca după rămânerea

definitivă a prezentei decizii să fie emis un nou mandat de executare, numai

pentru pedeapsa de 10 ani închisoare.

Onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu în sumă de 200.000 lei, urmează să fie plătit din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs condamnatul Ș.V., solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor și pe fond, admiterea contestației la executare și reducerea

pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat din oficiu,

conform art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., se constată că este fondat,

pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 291 alin. (1) C. proc.

pen., judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura

este îndeplinită.

De asemenea, conform art. 460 alin.

(2) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003,

condamnatul arestat este adus în instanță.

Așadar, noua reglementare a art. 460

alin. (2) C. proc. pen., prevede că aducerea în instanță a condamnatului arestat

la judecarea cauzei, este obligatorie.

Verificând actele și lucrările

dosarului, se constată că la judecata în primă instanță a cauzei, condamnatul

nu a fost adus în instanță, fiind citat cu mențiunea de a nu fi adus, iar la

apel, a fost dispusă citarea lui cu mențiunea „fără aducere”, dovada de

îndeplinire a procedurii de citare față de acesta, nefiind restituită la dosar,

iar soluționarea apelului s-a făcut în lipsa condamnatului.

Ca atare, judecarea în fond a cauzei

și a apelului în aceste condiții, a avut loc cu încălcarea dispozițiilor legale

sus-menționate, precum și cu încălcarea unui drept fundamental al condamnatului

și anume, dreptul la apărare, sancționate potrivit art. 197 alin. (1) C. proc.

pen., cu nulitatea absolută a hotărârilor judecătorești pronunțate.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de condamnatul Ș.V. să fie admis.

Se vor casa decizia atacată și

sentința penală nr. 173 din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Prahova.

Se va trimite cauza spre rejudecare

la Tribunalul Prahova.

Onorariul de avocat, în sumă de

400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de condamnatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 289 din 11 iunie

2003 a Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 173 din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Prahova.

Trimite cauza spre rejudecare la

Tribunalul Prahova.

Onorariul de avocat în sumă de 400.000

lei, pentru apărarea din oficiu a condamnatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

noiembrie 2003.