ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6473/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6473/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din 15

iunie 2005, Tribunalul Vâlcea, în baza art. 335 C. proc. pen., a reunit dosarul

nr. 985/2003 cu dosarul de față nr. 61/2005 ambele ale aceleiași instanțe, a

desființat sentința penală nr. 221 din 13 decembrie 2003 pronunțată în dosarul nr.

985/2003 a Tribunalului Vâlcea și a descontopit pedepsele aplicate prin această

sentință.

De urmare, a constatat că faptele

reținut prin rechizitoriul din 23 martie 2004 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Râmnicu Vâlcea cu un prejudiciu de 219.287.154 lei fac parte din

conținutul infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3),

(4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A respins cererea de schimbare a

încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A înlăturat art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3),

(4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe

inculpatul D.V., la 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 3 ani, reținând un prejudiciu total în

sumă de 3.994.972.577 lei.

În baza art. 10 din Legea nr. 87/1994

cu aplicarea art. 13 C. pen., l-a condamnat la 2 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de un an.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997

a dispus revocarea grațierii celor două pedepse de câte 6 luni aplicate prin

sentința penală nr. 256/2001 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, pe care le-a

contopit, pedeapsa rezultantă de 6 luni urmând să fie executată alături de

pedeapsa aplicată în cauză, în total 10 ani și 6 luni închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., cu aplicarea

art. 71 și art. 57 C. pen.

În baza art. 266 pct. 2 din Legea nr.

31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul D.V. a mai fost

condamnat la 2 ani închisoare, pedeapsă constatată ca grațiată prin art. 1 din

Legea nr. 543/2002.

S-a dispus înregistrarea condamnării

la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

A fost dedus din pedeapsă timpul

executat, de la 6 iunie 2003 la zi.

A fost anulat mandatul de executare

și s-a dispus emiterea unui nou mandat.

Au fost menținute dispozițiile

sentinței penale nr. 221 din 13 decembrie 2003 a Tribunalului Vâlcea sub

aspectul laturii civile și a celui privind cheltuielile judiciare către stat.

Inculpatul a fost obligat la

219.287.154 lei, plus dobânda legală către partea civilă SC E. SA Timișoara și

la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, prin rechizitoriul din 26 martie 2004 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, inculpatul D.V. a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 37 C. pen.

În fapt, s-a arătat că inculpatul D.V.,

administrator al SC A. SRL Rm. Vâlcea, la data de 12 iulie 2000 a cumpărat de la

SC E. SA Timișoara motoare electrice în valoare de 91.330.941 lei, pentru

achitarea cărora a emis un bilet la ordin cu aceeași dată.

Acest bilet la ordin a fost introdus

în bancă pentru decontare la data de 16 august 2000, fiind refuzat pentru lipsă

de disponibil în contul societății cumpărătoare.

Întrucât dorea să mai cumpere

motoare electrice, inculpatul a achitat o parte din datorie, respectiv

18.000.000 lei, emițând pentru diferență un alt bilet la ordin la data de 10

august 2000, cu scadența la data de 31 august 2000.

La data de 28 august 2000,

inculpatul a mai cumpărat motoare electrice de la aceeași societate, emițând un

bilet la ordin pentru suma de 155.956.213 lei, cu scadența la 28 septembrie

2000.

Neachitând până la ultima scadență

vreo sumă de bani SC E. SA Timișoara a introdus alte două bilete de ordin în

bancă, fiind refuzată plata pentru lipsă disponibil.

Ulterior, inculpatul a achitat suma

de 10.000.000 lei, astfel că prejudiciul reclamat de partea civilă este în sumă

de 219.287.154 lei.

Instanța a mai constatat că prin

sentința penală nr. 221 din 13 decembrie 2003 a Tribunalului Vâlcea în dosarul nr.

985/2003 același inculpat a mai fost condamnat:

- în baza art. 215 alin. (1), (2), (3),

(4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 10 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C.

pen.;

- în baza art. 10 din Legea nr. 87/1994

cu aplicarea art. 13 C. pen., la 2 ani închisoare și un an interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.;

- în baza art. 266 pct. 2 din Legea nr.

31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare.

Conform art. 33 și art. 34 C. pen.,

inculpatul D.V. urmează să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.

În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997

s-a dispus revocarea grațierii condiționate pentru cele două pedepse de câte 6

luni aplicate prin sentința penală nr. 256/2001 a Judecătoriei Rm. Vâlcea,

pedepse care au fost contopite iar rezultanta de 6 luni urmând să fie executată

alături de pedeapsa aplicată în cauză, în total 10 ani și 6 luni închisoare și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.

A fost dedusă arestarea preventivă

cu data de 6 iunie 2003 la zi și menținută măsura privativă de libertate.

Inculpatul a fost obligat, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL Rm. Vâlcea la despăgubiri

civile către H. SA Vaslui în sumă de 194.196.968 lei, către SC L. SA Ploiești

în sumă de 177.228.922 lei, către SC T.P. SA Galați în sumă de 93.196.968 lei,

către SC C. SA Cluj Napoca în sumă de 353.555.561 lei, către SC S. SA Slatina

în sumă de 141.255.834 lei; în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P. SRL

Băile Govora la suma de 398.377.336 lei către SC F. SRL Cluj Napoca; în solidar

cu partea responsabilă civilmente SC P. SRL Rm. Vâlcea la suma de 320.000.000

lei către SC F. SRL Cluj Napoca, în solidar cu partea responsabilă civilmente

SC A. SRL Rm. Vâlcea la suma de 11.349.838 lei către SC P. SA București, la

suma de 45.606.720 lei către SC I.K. SRL Sag Timiș și la suma de 10.572.720 lei

către SC T. SRL Timișoara; în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P. SRL

Rm. Vâlcea la suma de 148.691.016 lei către C. SA Olt Slatina.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

penală nr. 72 din 11 martie 2004, a admis apelul inculpatului și desființând

hotărârea instanței de fond, în esență, a înlăturat agravanta prevăzută de alin.

(5) de la art. 215 C. pen., și în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 5

ani închisoare, pedeapsă rezultantă în urma contopirii cu celelalte pedepse

menținute, inculpatul urmând să execute 5 ani și 6 luni închisoare prin

menținerea consecințelor revocării dispuse în temeiul Legii nr. 137/1997.

Prin decizia penală nr. 4548 din 15

septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

parchetului și casând în totalitate decizia instanței de apel și parțial sentința

fondului, în rejudecare a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită

pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este grațiată condiționat prin art. 2 din

Legea nr. 543/2002.

A contopit pedepsele negrațiate,

respectiv de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) – c) C. pen., stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și 2

ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994

cu aplicarea art. 13 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) –

c) C. pen.

Au fost menținute dispozițiile

referitoare la revocarea grațierii și s-a dispus ca pedeapsa de 6 luni

închisoare să fie executată alături de cea grațiată în cauză, respectiv în

total 10 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) – c) C. pen.

În fapt, în această cauză s-a

reținut că, în perioada 2000 - 2002, inculpatul D.V., administrator la 4

societăți comerciale, a emis mai multe file C.E.C. și bilete la ordin pentru

plata mărfurilor cumpărate de la diferiți furnizori, constituiți părți civile

în cauză, fără a avea disponibil în contul bancar.

În momentul în care una dintre

societățile comerciale intra în interdicție bancară, inculpatul se folosea în

operațiunile de achiziționare a mărfurilor, în aceleași condiții de încălcare a

legii, de celelalte societăți comerciale pe care le administra.

În considerarea situației de fapt

reținută atât prin sentința penală nr. 211 din 13 decembrie 2003 în dosarul nr.

985/2003 al Tribunalului Vâlcea, cât și prin rechizitoriul din 23 martie 2004

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, Tribunalul Vâlcea a

constatat că actele inculpatului de inducere în eroare a partenerilor

comerciali prin emiterea de file C.E.C. sau ordine de plată, pretinzând că sunt

instrumente de plată valabile, deși în realitate nu exista provizia necesară în

conturile bancare, obținând pentru sine foloase injuste, în paguba furnizorilor

de bunuri, reprezintă acțiuni în realizarea aceleiași rezoluții infracționale

și care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, astfel

încât în baza art. 335 C. proc. pen., a reunit cele două cauze, pronunțând o

nouă hotărâre pentru unitatea infracțională arătată.

Împotriva acestei hotărâri,

inculpatul D.V. a declarat apel, criticând-o pentru greșita încadrare juridică,

în sensul că nu este incidentă agravanta prevăzută de art. 215 alin. (5) C.

pen., întrucât prejudiciul cauzat prin fiecare dintre faptele reținute nu este

mai mare de 2 miliarde lei iar, în subsidiar, solicitând reținerea

circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 189 din 8

septembrie 2005, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului, constatând din interpretarea literală și rațională a textului de

la art. 146 C. pen., referitor la „consecințe deosebit de grave” că hotărârea

instanței de fond prin care a totalizat paguba cauzată prin acte materiale care

constituie o unitate infracțională, este legală și temeinică, nefiind

justificată nici cererea de aplicare a dispozițiilor art. 74 C. pen., cu

efectul prevăzut de art. 76 C. pen., în raport de gravitatea și multitudinea

infracțiunilor precum și de scopul pedepsei.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, motivat în scris și susținut oral prin

reiterarea criticilor formulate în precedenta cale de atac, respectiv greșita

reținere a agravantei prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., consecințe

deosebit de grave, și omisiunea constatării unor împrejurări care se impune a

fi reținute ca circumstanțe atenuante, cum sunt colaborarea sa cu

reprezentanții societăților păgubite pentru rezolvarea plăților și cu organele

de urmărire penală, precum și starea sănătății sale.

Curtea constată, pe baza

materialului și a lucrărilor de la dosar, că recursul inculpatului D.V.,

motivat și susținut în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., este nefondat.

În cauză, acțiunile repetate ale

inculpatului D.V. de a induce în eroare 12 societăți comerciale în perioada

2000 – 2002 urmare cărora le-a cauza pagube materiale de aproape 4 miliarde

lei, sume însușite, realizează toate condițiile unității legale de infracțiune

în forma infracțiunii continuate.

Este necontestată existența unității

de rezoluție infracțională, inculpatul având reprezentarea în ansamblu a

activității infracționale, a realizării ei prin acțiuni repetate și a

rezultatului său global, cât și voința de a comite acele acțiuni componente ale

activității apreciate în unitatea sa.

Asemenea, sunt realizate și

condițiile privitoare la unitatea de persoană, pluralitatea de acte săvârșite

la diferite intervale de timp și unitatea de conținut.

Ori, caracterizând o pluralitate de

acte ca realizând o unitate infracțională, se impunea examinarea și tratarea în

mod unitar, global, a conținutului constitutiv al infracțiunii sub aspectul

laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, care interesează din

perspectiva criticilor făcute de inculpat, este inadmisibil ca elementul

material, respectiv acțiunile incriminate, să fie tratat unitar, iar urmarea,

rezultatul produs să fie fragmentat și tratat în raport cu segmentul particular

al fiecărei acțiuni.

Aflându-ne, în cazul infracțiunii

continuate, în prezența conținutului unei singure infracțiuni, răspunderea inculpatului

este angajată în baza textului din legea penală care sancționează fapta

săvârșită.

Față de urmarea produsă, respectiv o

pagubă materială de peste 2.000.000.000 lei, încadrarea juridică în prevederile

art. 215 alin. (5) C. pen., a infracțiunii săvârșite de inculpatul D.V. este

legală.

Nici critica referitoare la

omisiunea caracterizării unor împrejurări relative la conduita inculpatului

după săvârșirea infracțiunii și privitoare la starea sa de sănătate, ca

circumstanțe atenuante, cu efectul reducerii pedepsei sub limita minimă legală

specială, nu este întemeiată.

La individualizarea pedepsei au fost

avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Aplicând pedeapsa rezultantă de 10

ani închisoare, care se identifică, pentru infracțiunea cea mai gravă, cu

minimul special prevăzut de lege, instanța a ținut seama, pe de o parte, de

gradul de pericol social ridicat al fiecăreia dintre infracțiunile săvârșite și

aflate în concurs, de urmarea produsă, materializată într-un prejudiciu de

3.994.972.577 lei (ca rezultat al actelor de înșelăciune și nu ca sumă rămasă

de recuperat, astfel că este nefondată observația inculpatului în sensul că

paguba materială este mai mică decât cea reținută), de limitele de pedeapsă

speciale iar, pe de altă parte, de datele de caracterizare a persoanei și

conduitei inculpatului.

Împrejurările de atenuare a

răspunderii penale relevate de inculpat au fost avute în vedere la

individualizarea făcută în limitele arătate, astfel încât, așa cum a fost

aplicată, pedeapsa este și justificată și necesară realizării funcțiilor și

scopului prevăzute de art. 52 C. pen.

Cum nu se constată din examinarea

hotărârilor existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare care potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu,

recursul inculpatului D.V. urmează să fie respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va scade

timpul reținerii și al arestării preventive de la 6 iunie 2003 la 16 noiembrie

2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 189/ A din 8

septembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 6 iunie 2003 la 16

noiembrie 2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

noiembrie 2005.