ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5426/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5426/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 67

din 5 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, inculpatul

M.F. a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

calificată, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 9 din Legea nr.

87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la 8 luni închisoare.

În baza art. 37 din Legea

nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., a mai fost condamnat inculpatul la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a

stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 6

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în

condițiile art. 57 și art. 71 C. pen.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă cererea formulată de inculpat prin care acesta a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2), în infracțiunea prevăzută

de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 350 C. proc.

pen. și art. 88 C. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsa rămasă de executat perioada arestului

preventiv începând de la 4 martie 2003 până la 5 aprilie 2004.

În baza art. 7 și art. 21

din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea către Registrul Comerțului Vâlcea

a copiei de pe dispozitivul sentinței, în vederea efectuării de mențiuni cu

privire la interzicerea dreptului de a executa comerț pe perioada indicată mai

sus.

S-au constatat recuperate

prejudiciile produse părților civile: SC A. SA Râmnicu Vâlcea, SC G.S. SRL

Pitești, SC I. SRL Brașov și SC C.H. SRL Râmnicu Vâlcea.

A fost obligat inculpatul la

15.000.000 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a se pronunța această

sentință, s-a reținut în esență de prima instanță faptul că în baza aceleiași

rezoluții infracționale, inculpatul, în calitatea sa de administrator al SC G.

SRL Râmnicu Vâlcea cum și de reprezentant al administratorului SC M.S. SRL

Râmnicu Vâlcea, deși cunoștea că societățile comerciale respective intraseră în

incapacitate de plată, prima fiind declarată în interdicție bancară de a mai

emite C.E.C. - uri în perioadele 27 octombrie 1999 – 27 octombrie 2000 și 26

septembrie 2002 – 26 septembrie 2003, a cumpărat de la diverși furnizori

mărfuri, emițând facturi documente de plată bancare, fără să le onoreze.

Astfel, inculpatul a folosit

cele două societăți comerciale în scopul de a-i păgubi pe furnizori, utilizând

pentru câștigarea credibilității mai multe metode, de la contractarea și

prezentarea către firmele furnizoare a unor persoane credibile și cu funcții de

răspundere, până la prezentarea unor activități comerciale de anvergură, care

să impresioneze pe furnizori.

Prin aceste mijloace

dolozive, inculpatul a reușit să înșele societățile comerciale SC I. SRL

Brașov, SC B.A. SA Râmnicu Vâlcea, SC C.H. SRL Râmnicu Vâlcea și SC G.S. SRL

Pitești, producând un prejudiciu total în sumă de 5.573.265.213 lei.

S-a mai reținut că, în anii

2000 – 2002, când inculpatul a derulat activități comerciale prin intermediul

celor două societăți comerciale, nu a înregistrat în evidențele contabile

activitățile ce au avut loc, încălcând astfel dispozițiile art. 43 din Legea

nr. 31/1990 și art. 1 din Legea nr. 82/1991.

De asemenea, în mod repetat,

continuu și sistematic, inculpatul a refuzat de a se prezenta, la solicitarea

organelor financiare, în vederea verificării activității financiare și

contabile, săvârșind infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 87/1994.

În considerentele hotărârii,

instanța de fond a menționat că inculpatul a afirmat că instrumentele de plată

au fost lăsate furnizorilor doar ca o garanție, dar aceste susțineri au fost

infirmate de patronii și administratorii societăților comerciale ce au livrat

marfă inculpatului, care au arătat că nu au avut nici-o înțelegere în acest

sens, iar C.E.C. - urile și biletele la ordin au fost adevărate mijloace de

plată cu termene de decontare indicate uneori și pe facturile de livrare a

mărfurilor, fiind asigurați că inculpatul are bani în cont.

Tribunalul a concluzionat

că, de altfel, în condițiile în care inculpatul nu a alimentat conturile celor

două firme, preferând să lucreze cu numerar, iar SC G. SRL Râmnicu Vâlcea se

afla în interdicție bancară, instrumentele de plată emise de inculpat nu mai

puteau constitui garanții de plată, cu doar modalități de inducere în eroare a

furnizorilor asupra bonității firmelor sale, pentru a-i determina să-i livreze

în continuare marfă.

Tribunalul, în ce privește

cererea formulată de inculpat, privind schimbarea calificării juridice a faptei

din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (2) pct. 2 din Legea C.E.C. - ului

nr. 59/1934, a constatat că aceasta nu este întemeiată, întrucât inculpatul a

acționat cu intenția de a induce în eroare cu ocazia fiecărei livrări de marfă,

concluzie ce se desprinde și din modul cum a înțeles să convingă pe

administratorii celor două firme să-i livreze mărfurile, prezentând eronat

bonitatea firmelor sale și făcând referire la persoane influente cum ar fi

numitul B.M., care ar desfășura activități de anvergură și cu mare influență în

rândul etniei rome.

Pedepsele aplicate

inculpatului au fost individualizate în raport cu atitudinea oscilantă a

acestuia cu privire la faptele săvârșite și cu faptul că prejudiciile au fost

recuperate integral.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel, în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., inculpatul,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea

acesteia pe motiv că fapta sa în mod greșit a fost calificată juridic în

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5)

C. pen., în loc de infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 alin. (1)

pct. 2 din Legea nr. 59/1934, instanța de fond interpretând, după aprecierea

sa, în mod greșit probele aflate la dosarul cauzei.

Dezvoltând motivul de apel

invocat, apelantul inculpat a susținut că în cauză nu a fost făcută dovada

intenției sale de a induce în eroare pe furnizori, iar motivul real pentru care

nu există o acoperire efectivă în bancă este acela că părțile contractante

căzuseră de acord ca plata să fie făcută în numerar, filele C.E.C. urmând a

constitui o simplă garanție a efectuării plății după vânzarea mărfurilor

achiziționate.

Apelantul inculpat a mai

menționat că prejudiciile produse furnizorilor cu ocazia desfășurării

operațiunilor comerciale au fost integral acoperite, astfel încât nu este

întrunit unul din elementele constitutive ale infracțiunii de „înșelăciune”,

sub aspectul laturii obiective, și anume consecința producerii unei pagube.

Examinând sentința apelată,

sub aspectul motivelor invocate, cât și sub toate aspectele astfel cum impun

dispozițiile art. 371 alin. ultim C. proc. pen., Curtea de apel Pitești a

constatat că apelul este fondat, urmând a fi admis însă pentru un alt motiv

decât cel invocat de inculpat.

Astfel, prin decizia penală

nr. 190 a din 8 iulie 2004, Curtea a admis apelul declarat de inculpat, și a

apreciat că față de silința pe care inculpatul și-a dat-o pentru repararea

integrală a pagubei, de împrejurarea că acesta se află la primul conflict cu

legea penală, că este căsătorit și are în întreținere doi copii minori,

pedeapsa aplicată pentru fapta de înșelăciune în formă agravantă, de 12 ani

închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen., este prea aspră, în raport de criteriile de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., impunându-se a fi redusă până la minimul special

prevăzut de legiuitor, cu consecința reducerii și a pedepsei complementare

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Admițând apelul, Curtea a

desființat în parte sentința penală în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. și, descontopind pedeapsa rezultantă în pedepsele sale componente, a

dispus reducerea pedepsei de la 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., la 10 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen. (pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.).

Referitor la celelalte

infracțiuni pentru săvârșirea cărora apelantul inculpat a fost condamnat,

instanța de apel a apreciat că instanța de fond a stabilit în mod corect

vinovăția acestuia și a individualizat pedepsele dând cuvenita eficiență

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.; inculpatul recunoscând, de altfel,

comiterea acestor fapte și neformulând critici sub aspectul cuantumului

pedepselor aplicate pentru infracțiunile respective.

În temeiul art. 33 lit. a)

C. pen. și art. 34 C. pen., recontopind pedepsele s-a dispus executarea

pedepsei celei mai grele de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-au menținut în rest

dispozițiile sentinței penale.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și dedusă în continuare detenția.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul, în termen legal a declarat recurs.

Inculpatul a criticat

hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică în principal, în raport de

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 14, 17 și 17

1

C. proc. pen., deoarece atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au aplicat

dispozițiile art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice a

faptei din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),

(3), (4) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de Legea C.E.C. - ului nr.

59/1934, susținând în apărarea sa că nu a săvârșit fapta cu intenția de a

înșela și că în cauză nu există prejudiciu, acesta fiind acoperit.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea ambelor hotărâri și schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și

(5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de Legea C.E.C. - ului nr. 59/1934, în

art. 84 alin. (1) pct. 2.

În subsidiar, s-a solicitat

redozarea pedepsei aplicate conform dispozițiilor art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., întrucât consideră că a fost aplicată o pedeapsă greșit

individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen.

Curtea, examinând hotărârea

atacată și sentința de condamnare constată că în raport de probele

administrate, motivele invocate nu sunt întemeiate.

Instanțele au pronunțat

hotărâri legale și temeinice, stabilirea situației de fapt și încadrarea

juridică dată faptelor fiind corectă, iar individualizarea pedepsei fiind

corespunzătoare.

În mod corect cele două

instanțe de fond și de apel au apreciat ca fiind neîntemeiată cererea formulată

de inculpat, prin care acesta a solicitat schimbarea calificării juridice a

faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (2) pct. 2 din Legea C.E.C.

- ului nr. 59/1934.

Astfel, situația de fapt a

fost corect reținută de către instanța de fond, pe baza unor probe pertinente,

concludente, legal administrate și temeinic apreciate, faptele fiind comise în

următoarele împrejurări: deși cunoștea că societatea comercială G. SRL Râmnicu

Vâlcea, al cărei administrator era inculpatul, se afla în interdicție bancară,

acesta a achiziționat mărfuri de la mai mulți furnizori emițând pentru plata

lor instrumente de plată (C.E.C. - uri și bilete la ordin).

Mai mult chiar, inculpatul a

preluat și administrarea SC M.S. SRL Râmnicu Vâlcea, aparținând fratelui său și

în baza rezoluției infracționale luate anterior, a cumpărat și prin această

societate comercială mărfuri pentru plata cărora a emis file C.E.C. și bilete

la ordin.

Astfel, societatea

comercială SC I. SRL Brașov a livrat către SC M.S. SRL bunuri în valoare totală

de 2.266.022.783 lei, inculpatul emițând, cu ocazia fiecărei livrări, în

perioada 31 octombrie 2002 – 22 noiembrie 2002, bilete la ordin.

Tot astfel, inculpatul a

cumpărat mărfuri de la alte trei societăți comerciale și anume: SC B.A. SA, SC

C.H. SRL și SC G.S. SRL, pentru plata lor fiind emise bilete la ordin și file

C.E.C., în total mărfurile achiziționate pe numele celor două societăți

comerciale, SC G. SRL și respectiv SC M.S. SRL, fiind în valoare de

5.573.265.213 lei.

Fiind introduse spre

decontare instrumentele de plată emise de către inculpat, acestea nu au putut

fi onorate din lipsa disponibilului în cont.

Pentru acoperirea

prejudiciilor cauzate partenerilor săi de afaceri, inculpatul a făcut demersuri

și înainte și după formularea plângerilor penale, astfel că o parte din

datoriile contractate de inculpat s-au stins prin restituirea mărfurilor,

altele prin compensare, inculpatul oferindu-le creditorilor săi, în locul

valorii mărfurilor livrate, alte mărfuri, acceptate de aceștia, iar o parte din

debit a fost achitat prin plata unor sume de bani, astfel că, la judecarea

cauzei de către prima instanță, toți creditorii au depus la dosar note, conform

cărora nu mai au pretenții civile față de inculpat, fiind stinse datoriile

inculpatului față de aceștia.

În mod corect, instanța de

fond a constatat că în ceea ce privește forma de vinovăție cu care inculpatul a

acționat, a rezultat fără dubiu din probele dosarului că aceasta a fost

intenția directă, în sensul că inculpatul deși cunoștea că nu deține banii

necesari pentru plata bunurilor achiziționate, se prezenta partenerilor de

afaceri ca fiind o persoană influentă, ce desfășoară afaceri de mare anvergură

și are puterea financiară de a susține contractele încheiate cu furnizorii,

aceștia fiind astfel induși în eroare în ceea ce privește solvabilitatea

firmelor inculpatului, convingere fără de care în nici un caz nu ar fi livrat

inculpatului mărfurile solicitate de acesta.

Intenția de a înșela a

inculpatului a fost dedusă și din împrejurarea că după ce reprezentantul SC I.

SRL Brașov a intrat în alertă, întrucât la împlinirea termenelor de scadență a

introdus la plată cele cinci bilete la ordin emise de inculpat pentru marfa

livrată, iar acestea au fost refuzate din lipsă de disponibil, a încercat să ia

legătura cu inculpatul, care l-a amânat de fiecare dată, pretinzând că, la

rândul lui, avea de încasat bani de la clienții care nu și-au onorat

obligațiile.

Când martorul F.D. a mers la

Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu inculpatul, acesta din urmă i l-a prezentat

pe numitul B.M., ca fiind unul dintre clienții cărora le-a livrat marfa. La

solicitarea inculpatului, martorul B.M. a semnat chiar un angajament de plată,

din care rezultă că i-ar datora inculpatului aproape un miliard de lei. În

realitate, B.M. nu primise marfă de la inculpat, ci a acceptat să consemneze un

fapt neadevărat, ce a servit inculpatului pentru a-l menține în eroare pe

furnizor.

Inculpatul s-a apărat

constant la instanța de fond, la instanța de apel cât și în recurs, invocând

faptul că instrumentele de plată nu au fost înmânate furnizorilor pentru a

servi efectiv la stingerea debitului, ci au fost lăsate ca garanție a

efectuării plății în numerar, conform înțelegerii verbale intervenite între

părți.

Această susținere este însă

contrazisă de către declarațiile martorilor audiați în cauză, în care se

precizează că nu a existat o asemenea înțelegere, inculpatul dând asigurări în

ceea ce privește existența disponibilului în cont și chiar făcând, pe unele

dintre facturi, mențiunea că plata se face prin biletele la ordin sau filele

C.E.C. emise în momentul recepționării bunurilor livrate.

În acest sens, în mod

judicios, tribunalul a concluzionat, în raport cu aceste probe că apărarea

inculpatului nu este veridică întrucât, în condițiile în care nu a alimentat

conturile celor două firme, preferând să lucreze cu numerar, iar SC G. SRL

Râmnicu Vâlcea se afla și în interdicție bancară, instrumentele de plată emise

de inculpat nu constituiau garanții reale de plată a sumelor datorate

furnizorilor.

Pentru toate aceste

considerente, critica referitoare la greșita încadrare juridică a faptei în

infracțiunea de înșelăciune calificată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),

(3), (4) și (5) C. pen., nu este întemeiată, din toate probele administrate

rezultând că inculpatul a acționat cu intenția directă de a-i înșela pe

partenerii săi de afaceri.

De asemenea, nici critica

referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate nu este întemeiată.

Curtea de Apel Pitești dând o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante și

efectelor acestora a redus pedeapsa inculpatului de la 12 ani închisoare la 10

ani închisoare, astfel încât o altă reducere a pedepsei nu se mai impune.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată în raport de atitudinea

oscilantă a acestuia cu privire la faptele săvârșite și cu faptul că

prejudiciile au fost recuperate integral.

În consecință, recursul va

fi respins, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., neconstatându-se motive care examinate din oficiu, să ducă la casarea

hotărârilor.

Inculpatul recurent va fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 190/A din 8

iulie 2004 a Curții de Apel Pitești

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 martie 2003  la

22 octombrie 2004.

Obligă recurentul inculpat

să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 octombrie 2004.