ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1812/2004

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 107 din 7 iulie 2003, Tribunalul Vâlcea, secția penală, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul M.B.G., la 5 ani închisoare. În baza art. 208 și art. 209 lit. e), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

A schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul R.M.M. la un an și 8 luni închisoare. În latura civilă, a admis acțiunea civilă formulată de B.D.M. și a obligat inculpații, în solidar, să plătească acesteia suma de 100.000.000 lei daune morale, fiecare dintre inculpați, în solidar cu părțile responsabile civilmente. S-a reținut că, în data de 7 mai 2003, cei doi inculpați, cunoscuți cu comportament deviant caracterizat de dezinteres pentru școală, fugă de acasă, consum de alcool și frecventarea unor anturaje cu mare potențial infracțional, au consumat bere după care, în jurul orei 18,00, s-au deplasat către zona Liceului Pedagogic.

Inculpatul M.B.G., împreună cu T.N., a mers la liceu, unde a discutat cu prietena sa, martora A.E., apoi i-a spus părții vătămate B.D.M. să meargă cu el, pentru a discuta cu inculpatul R.M.M., cu care acesta avusese anterior o relație mai apropiată. Inițial, partea vătămată a refuzat să dea curs cererii, însă inculpatul menționat a insistat, trăgând-o de mână câțiva metri. În aceste condiții, partea vătămată a acceptat să-l însoțească pe inculpat până la grădinița din apropiere, cerându-i însă să o lase să meargă singură, pentru a nu fi văzută de mână cu acesta. În raport de împrejurarea că partea vătămată le-a cerut martorelor A.E. și M.A. să o aștepte, rezultă că acesta intenționa doar o scurtă discuție cu inculpatul R.M.M.

La locul de întâlnire inculpatul R.M.M. nu a discutat cu partea vătămată, iar inculpatul M.B.G. i-a cerut acesteia să îi urmeze. Cei doi inculpați, împreună cu T.N., s-au deplasat către balta din zona barajului nord pentru a face baie, iar partea vătămată i-a urmat. S-a reținut că partea vătămată avea încredere în cei doi inculpați, deși cunoștea antecedentele și comportamentul acestora, deoarece în perioada cât fusese prietenă cu inculpatul R.M.M., aceștia avuseseră un comportament bun față de ea. După ce grupul a ajuns la balta menționată, inculpatul M.B.G. i-a cerut victimei să-i aștepte până când vor face baie, urmând să discute după aceea. După ce aceștia au făcut baie, partea vătămată le-a cerut din nou inculpaților să-i spună ce doresc să discute.

În acel moment, numitul T.N. și inculpatul M.B.G. i-au luat părții vătămate, din geantă, o agendă în care se afla suma de 250.000 lei, după care i-au restituit agenda, spunându-i că banii vor fi restituiți mai târziu. Inculpatul M.B.G. i-a cerut părții vătămate să întrețină raporturi sexuale cu el și cu inculpatul R.M.M., spunându-i că, dacă nu vrea, o va obliga să întrețină raporturi sexuale cu toți cei patru băieți prezenți, respectiv cei doi inculpați, T.I. și B.A., cu care s-au întâlnit la baltă. În fața acestei situații, partea vătămată a plecat cu inculpatul M.B.G. într-un loc mai retras, s-a așezat pe o haină și s-a dezbrăcat, apoi inculpatul menționat a încercat să întrețină un raport sexual.

Partea vătămată a încercat să evite consumarea raportului sexual, prin mișcări ale șoldului, după care i-a cerut să înceteze, întrucât are dureri și apoi l-a zgâriat pe brațe. Pentru a o determina să renunțe la opoziția menționată, care făcea imposibilă penetrarea, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în șold, provocându-i o echimoză. Ca urmare a faptului că era virgină și s-a opus tot timpul realizării raportului sexual, inculpatul menționat s-a ridicat și a mers să urineze, moment în care a venit celălalt inculpat, R.M.M., care se apropiase între timp. Și acest inculpat a încercat să realizeze un raport sexual, la care a renunțat la cererea părții vătămate, când aceasta a acuzat dureri.

Revenind inculpatul M.B.G. a încercat din nou să aibă un raport sexual cu partea vătămată, fără a reuși intromisiunea și renunțând față de opoziția acesteia. După ce și inculpatul M.B.G. a lăsat-o în pace, de partea vătămată s-a apropiat numitul T.N. și i-a luat pantalonii, însă la cererea acesteia a intervenit inculpatul R.M.M., îndepărtându-l. Cu toții au plecat către casă, partea vătămată găsind acasă pe o vecină, părinții săi fiind plecați pentru a o căuta, alarmați pentru că nu ajunsese acasă până la acea oră. Partea vătămată, de rușine, nu a spus vecinei ce s-a întâmplat, însă când s-au întors părinții săi, la întrebarea mamei, partea vătămată a răspuns că a fost violată. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpații menționați.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a criticat hotărârea atacată cu apel, sub următoarele aspecte: - greșita schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 198 alin. (1) C. pen.; - greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului M.B.G., în sensul că pedeapsa stabilită este prea mică în raport cu fapta comisă. Inculpatul M.B.G. a susținut că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol și a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 198 alin. (1) C. pen., iar ca modalitate de executare aplicarea măsurii educative prevăzute de art. 103 C. pen.

Inculpatul R.M.M. a susținut că în mod greșit a fost condamnat și a solicitat achitarea, iar în cazul reținerii vinovăției, aplicarea unei măsuri educative. S-a mai solicitat reconsiderarea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat.

Curtea de Apel Pitești, secția penală, prin decizia penală nr. 210/ A din 16 septembrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și de inculpatul M.B.G., a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând: - a descontopit pedepsele aplicate inculpatului M.B.G.; - a făcut aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.; - a redus pedepsele aplicate acestui inculpat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm C. pen., și la 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 și art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm C. pen.; - a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare; - în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, cu referire la inculpatul R.M.M., din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. d) C. pen. Celelalte dispoziții ale sentinței atacate au fost menținute. Prin aceeași hotărâre, apelul declarat de inculpatul R.M.M. împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în raport de probatoriul administrat în cauză, că partea vătămată B.D.M.

este în vârstă de 13 ani, martorii caracterizând-o ca o persoană timidă, chiar fricoasă. Ea fusese amenințată de către cei doi inculpați, în curtea școlii, cu o zi înainte. În seara zilei de 7 mai 2003 a fost luată cu forța de către cei doi inculpați și condusă într-un loc izolat, situație în care nu avea posibilitatea să ceară ajutor. Inculpatul R.M.M. a încercat să consume actul sexual cu partea vătămată, imediat după ce aceasta fusese violată de inculpatul M.B.G. Toate aceste împrejurări conduc la ideea că partea vătămată s-a aflat în imposibilitate fizică și psihică de a-și exprima voința și de a se apăra de acțiunea inculpatului R.M.M. Cu toate acestea, partea vătămată a opus rezistență fizică, atât cât a putut, cauzându-i inculpatului R.M.M.

leziuni prin zgâriere cu unghiile. În aceste condiții, fapta inculpatului R.M.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la viol, așa cum a reținut actul de trimitere în judecată. Martorul B.A., care s-a aflat la locul unde s-au săvârșit faptele menționate, a relatat că inculpatul R.M.M. i-a cerut inculpatului M.B.G. să se grăbească, pentru a-i veni și lui rândul. În condițiile arătate, este lipsită de temei motivarea instanței de fond că inculpatul R.M.M. a fost în eroare cu privire la lipsa de consimțământ a părții vătămate. De altfel, în declarațiile pe care le-a dat, partea vătămată a precizat că a fost agresată de ambii inculpați. Ca atare, se impune schimbarea încadrării juridice, în sensul reținut în dispozitiv.

La individualizarea pedepsei, instanța de apel a ținut seama de gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită și persoana inculpatului care, anterior săvârșirii faptei, a avut o comportare corespunzătoare. Cu referire la inculpatul M.B.G., instanța de control judiciar a reținut că nu poate fi primit punctul său de vedere privitor la greșita condamnare pentru infracțiunea de viol. Astfel, toate probele administrate fac dovada că inculpatul a întreținut raport sexual cu partea vătămată, prin constrângere. Chiar dacă victima este virgină, în conținutul vaginal al acesteia s-au pus în evidență prezența spermatozoizilor, element ce dovedește că intromisiunea a avut loc.

Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a dat o încadrare juridică legală faptei săvârșite de acest inculpat. Însă din datele personale ale acestuia rezultă că inculpatul a fost lipsit de un model paternal, părinții săi fiind divorțați, precum și de o locuință stabilă până la vârsta de 12 ani. Totodată, acesta a fost lipsit de supraveghere din partea mamei, care s-a căsătorit cu un bărbat cu un trecut infracțional, elemente ce și-au pus amprenta asupra psihicului său. Pe de altă parte, la data săvârșirii faptei, inculpatul împlinise 16 ani doar de două săptămâni. În raport de toate aceste elemente, pedeapsa nu trebuie percepută vindicativ, ci doar ca un mijloc de reeducare. Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpații menționați au declarat recurs.

Inculpatul R.M.M. a criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei comise, precum și cu privire la greșita individualizare a pedepsei, apreciată ca fiind prea aspră în raport de conținutul concret al activității infracționale și, prin comparație cu pedeapsa aplicată coinculpatului M.B.G. aceeași infracțiune. Inculpatul M.B.G. a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele: Comparând cele două texte puse în discuție, cu referire la încadrarea juridică a faptei, se constată că ambele ocrotesc libertatea individuală a persoanei, cantonată la libertatea sexuală, respectiv dreptul acesteia de a dispune liber de corpul ei, evident cu respectarea normelor de drept, precum și a celor morale.

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 197 C. pen., legea sancționează nesocotirea dreptului persoanei de a consimți sau nu la întreținerea unui raport sexual, prin orice constrângere exercitată în scopul determinării în acest sens, cu distincțiile prevăzute de textul mențional. În cazul infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen., legea penală sancționează neîndeplinirea obligației tuturor de a se abține de la un raport sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani. În acest caz, din considerente ținând de consecințele de ordin fizic și psihic implicate de practicarea raporturilor sexuale la o vârstă fragedă, de naivitatea și lipsa de experiență specifice acestei vârste constituind condiții de victimizare, legea consideră nevalabil consimțământul dat pentru întreținerea unui raport sexual.

În cauză au fost probate cert constrângerea corelativă lipsei consimțământului liber, așa încât încadrarea juridică a faptelor este cea legală, decizia atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., invocat de inculpatul R.M.M., motiv pentru care recursul se constată neîntemeiat sub aspectul acestei critici. În favoarea inculpatului M.B.G. au fost reținute, discutabil, circumstanțe atenuante judiciare, pedeapsa fiind redusă sub minimul prevăzut de lege. În raport de modul de săvârșire a infracțiunilor, de conduita acestuia anterior, dar și posterior comiterii faptelor, din actele dosarului rezultând că, în data de 19 decembrie 2003, Consiliul Profesoral al Grupului Școlar Sanitar A.I.

a hotărât „abandonul lui școlar cu un număr de 163 absențe nemotivate”, nu se constată temeiuri pentru reducerea pedepselor, așa încât recursul declarat de acest inculpat se constată a fi nefondat. Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului R.M.M. se constată că nu s-a dat eficiența cuvenită împrejurărilor privind regretul lui sincer pentru fapta săvârșită și continuării cursurilor școlare. Totodată, nu s-a avut în vedere proporționalizarea pedepsei, prin comparație cu cea aplicată coinculpatului, în raport de aportul și atitudinea acestora față de infracțiune, semnificativ diferite. Ca atare, sub acest aspect, pedeapsa aplicată acestui inculpat apare ca nefiind just individualizată, așa încât decizia atacată este supusă cazului de casare prevăzut în art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de inculpatul R.M.M., va casa decizia atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei principale, pe care o va reduce de la 2 ani închisoare la un an închisoare și va menține celelalte dispoziții. Totodată, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul M.B.G. care, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare, în solidar cu părțile responsabile civilmente M.C. și O.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul R.M.M. împotriva deciziei penale nr. 210/ A din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Pitești. Casează decizia atacată cu privire la cuantumul pedepsei principale, pe care o reduce de la 2 ani închisoare la un an închisoare. Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate. Constată că inculpatul a fost arestat de la data de 8 mai 2003 până la data punerii efective în libertate conform dispozițiilor instanței din încheierea de ședință din data de 31 iulie 2003 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. 3826/2003. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.G. împotriva aceleiași decizii. Obligă pe recurentul inculpat M.B.G., în solidar cu părțile responsabile civilmente M.C.

și O.G., la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 5.500.000 lei către partea vătămată B.D.M. și către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2004.