ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 498/2010

Asupra recursurilor de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 55 din 6 noiembrie 2008 Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat fiecare dintre inculpații C.S.G., și C.M., la câte 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat fiecare dintre inculpații C.S.G. și C.M. la câte 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-au contopit pedepsele, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., fiecare dintre inculpații C.S.G. și C.M. dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea de câte 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. S-a constatat că partea vătămată A.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Inculpații au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 3.000 Euro daune morale către partea civilă B.E. și la 268 lei daune materiale. Pentru a pronunța această soluție, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: În cursul anului 2006, inculpatul C.S.G. și soția sa C.M.

au luat hotărârea infracțională privind recrutarea, transportarea și cazarea de persoane în Grecia, unde, profitând de imposibilitatea acelor persoane de a se apăra ori de a-și exprima voința, să le oblige să practice prostituția și după caz furtul din magazine, însușind banii rezultați din aceste activități. Încă din anul 1996, inculpata a părăsit teritoriul României, stabilindu-se în localitatea Khania din insula Creta – Grecia, unde, potrivit declarațiilor sale, lucra la o fabrică de mobilă și apoi la diferite cluburi. În vara anului 2005, revenind acasă în Caracal, l-a cunoscut pe inculpatul C.S.G., fost F. și în urma discuțiilor avute, cei doi au hotărât să se căsătorească, cu toate că inculpatul avea soție și un copil minor.

Ca urmare, în același an, după ce a divorțat, inculpatul s-a căsătorit cu C.M. și au plecat în orașul Khania, locuind într-un spațiu închiriat anterior. În vara anului 2006, inculpatul a mers în comuna Brabova, județul Dolj, la o rudă, care avea o familie destrămată și condiții precare de existență și a propus numitei E.E., în prezența martorului B.S. și a tatălui vitreg V.V., să fie de acord ca fiica ei, A.R. – minoră de 16 ani – să meargă cu el în Grecia, pentru a avea grijă de copilul său ce urma să se nască, unde îi va asigura cazare, hrană și un venit de circa 200 Euro lunar, în condițiile în care, tot el va suporta și cheltuielile privind obținerea pașaportului și a transportului până la destinație.

Având în vedere vârsta fragedă a minorei, precum și teama de a nu i se întâmpla ceva rău, deoarece inculpatul nu prezenta destulă încredere, E.E. cât și persoanele de față nu au fost de acord, punând în discuție anumite fapte relatate în mass-media privind prostituția, la care sunt supuse tinerele românce în țările europene. Fiind refuzat, C.S. a plecat, însă peste circa trei luni, în decembrie 2006, a revenit la domiciliul sus-numitei, când urmarea promisiunilor și garanțiilor făcute, a primit acceptul la propunerea din vară. Ca urmare, la plecarea spre Craiova, sus-numitul le-a luat în autoturismul cu care venise, pe minoră și pe mama sa, precum și pe tatăl natural al acesteia, ce locuia în localitatea Urdinița, pentru realizarea procedurilor de obținere a pașaportului, în regim de urgență, declarații la notar privind trecerea frontierei de către minoră.

În aceiași perioadă inculpatul s-a orientat și către numita B.E. de 20 ani, despre care avea informații privind situația ei materială și opțiunea sa de a lucra în străinătate de la o verișoară a sa – A.L. – pe care o dusese în Grecia în 2005, o cazase la el și care fusese colegă de școală generală cu sus-numita. În discuțiile telefonice avute cu cei doi și mai ales a garanțiilor privind asigurarea cazării și a unui loc de muncă, chelnăriță la bar, partea vătămată B.E. a acceptat, în principiu, propunerea, ocupându-se de obținerea pașaportului. Perseverând în materializarea rezoluției infracționale privind traficul de persoane, inculpatul C.S.G. a contactat la telefon pe B.E. spunându-i că i-a cumpărat bilet de călătorie, iar dacă refuză să-i urmeze va trebui să-i dea banii reprezentând contravaloarea sa.

Așadar, la 22 decembrie 2006, sus-numitul, însoțit de cele două tinere, s-a urcat în autocar, plecând spre Grecia via Italia. Ajuns la vama Borș, poliția de frontieră a interzis inculpatului să treacă granița, așa încât cu toții s-au întors în Craiova, unde pe parcursul unei săptămâni, A.R. a fost cazată la părinții inculpatului, iar B.E. într-un apartament al acestuia din orașul Balș, unde, potrivit declarației acesteia, a și abuzat sexual de ea. În ziua de 28 decembrie 2006, cele două tinere au plecat din Craiova cu autocarul și conform celor stabilite de inculpat, s-au întâlnit în Veneția, de unde apoi, cu diferite mijloace de transport, au ajuns în orașul Khania din Creta, în seara zilei de 31 decembrie 2007. Aici cele două tinere au fost cazate într-un „apartament” unde erau așteptate de inculpata C.M.

și în care se mai aflau mama acesteia – P.V. – și A.L. Imediat, după Revelion, B.E. a fost dusă de către C.M. la un bar, unde în continuare a lucrat ca „damă de companie”, iar A.R. a rămas acasă pentru a avea grijă de copilul inculpatei. După aproximativ o săptămână de stat în Grecia, inculpații au forțat pe minoră să practice prostituția, fiind amenințată și violentată, iar banii obținuți au fost luați în totalitate, mai ales, de inculpată. Spre sfârșitul lunii ianuarie 2007, partea vătămată a fost forțată ca pe lângă activitatea de noapte de la bar, pentru care era plătită cu 50 Euro pe seară, bani pe care însă îi dădea inculpatei pentru întreținere, să practice și prostituție, deoarece veniturile realizate de ea nu acopereau cheltuielile.

În aceste condiții, partea vătămată B.E. a întreținut raporturi sexuale, atât ziua cât și noaptea, cu numeroși bărbați recomandați de inculpată, care tot ea îi lua banii. Din cauza muncii la bar și a practicării prostituției, partea vătămată s-a îmbolnăvit, medicul stabilind că are afecțiuni genitale și i-a recomandat repaus și tratament medicamentos. Dar aceasta nu a reușit să stea acasă decât 3 zile, pentru că inculpații au trimis-o la bar cu motivarea să trebuie să-și achite datoria la ei. După circa o săptămână, partea vătămată a cunoscut o tânără din România, care a acceptat să se mute la ea. Dar la două zile, lui B.E. i s-a furat poșeta în care se aflau actele, situație în care aceasta a anunțat poliția, cărora le-a relatat ce i s-a întâmplat atât ei, cât și minorei R. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel parchetul și inculpații.

Prin decizia penală nr. 126 din 1 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate, a desființat hotărârea atacată cu privire la latura civilă și procedând la rejudecare, în aceste limite, a obligat apelanții inculpați C.S.G. și C.M., în solidar, la 12.535,8 lei daune morale și la 626 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea a 3.000 Euro, respectiv 150 Euro la cursul B.N.R. din ziua prezentei decizii, către partea civilă B.E. Ambii inculpați au fost obligați, în solidar, la 16.714,4 lei daune morale, echivalentul a 4.000 Euro la cursul B.N.R. din ziua prezentei decizii către partea civilă A.R. Au fost menținute, în rest, dispozițiile hotărârii atacate.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, instanța de apel a reținut în considerente că starea de fapt și încadrarea juridică sunt corecte și, în consecință, soluția de condamnare dispusă respectă atât prevederile legale în materie, cât și probele administrate, după cum pedepsele principale, complementare și accesorii sunt în deplină concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Instanța de apel a constatat însă că nu s-a făcut o judicioasă rezolvare a acțiunii civile, situație în care în cadrul desființării operate s-au dispus măsuri de recuperare și reparare totală pentru cele două părți vătămate, cu respectarea dispozițiilor art. 17 C. proc. pen. în ce privește pe partea vătămată minoră.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpații și partea civilă A.R. În esență, recurenții inculpați au criticat hotărârile sub următoarele două aspecte: Instanțele au obstrucționat formularea apărărilor prin respingerea unor cereri esențiale pentru apărare, în stabilirea unor circumstanțe care dovedeau nevinovăția inculpaților, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.; sub acest aspect, s-a cerut casarea cu trimitere în scopul administrării acestor probe și în final necesare stabilirii unei stări de fapt de necontestat; - în subsidiar, s-a susținut că probele administrate nu au relevat vinovăția inculpaților în activitățile infracționale ce li se impută, aspect sub care soluția de condamnare reprezintă o gravă eroare de fapt, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. și, pe fond, achitarea, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Recurenta parte civilă A.R., prin apărător, a precizat că deși personal nu a declarat apel în cauză, a declarat apel procurorul, astfel încât înțelege să critice hotărârile atacate cu recurs, atât în privința laturii civile cât și penale. În esență, a susținut că nu s-a făcut o justă desdăunare în cauză în raport cu declarația de constituire de parte civilă pentru suma de 30.000 Euro și nu 30.000 lei, cum au reținut instanțele; pe de altă parte, a apreciat că în raport de trauma psihică suferită cu caracter definitiv, pentru tot restul vieții, se impune și majorarea daunelor morale.

- sub aspectul laturii penale, recurenta parte civilă a susținut că nu s-a făcut o justă individualizare a pedepselor stabilite inculpaților prin reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea acestora. Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs prezentate, de cazurile de casare invocate de recurenți, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că prima instanță a încălcat dispozițiile privind publicitatea ședinței de judecată, situație care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen. și care se ia întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.

Publicitatea ședinței de judecată este consacrată – ca principiu și totodată asigurată – prin dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a drepturilor omului, iar pe plan intern, de dispozițiile constituționale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară. Pe de altă parte, în materia administrării justiției penale, acest principiu este consacrat de dispozițiile art. 290 alin. (1) C. proc. pen. Și în fine, pentru a asigura și proteja funcționalitatea acestui principiu, sub ambele calități procesuale, de drept individual al unei persoane acuzate cât și de garanție procesuală, este instituită prin art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancțiunea nulității absolute pentru orice situație de nerespectare a publicității ședinței de judecată.

Dar, ca în privința oricărei reguli sau principiu procesual penal, în procesul penal sunt reglementate și recunoscute excepții, care însă datorită caracterului derogator, sunt întotdeauna menționate expres în dispozițiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare. În cadrul acestor excepții generale arătate de norma procesual penală [cum ar fi art. 290 alin. (2), art. 485 alin. (2) C. proc. pen.) se află și dispoziții legale din legi speciale, printre acestea fiind și cele cuprinse în art. 24 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane; potrivit acestui text special, ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 (din lege) nu sunt publice.

Conformându-se acestor dispoziții, Tribunalul Dolj, în calitate de primă instanță, a procedat la judecarea cauzei în condiții de nepublicitate a ședinței de judecată, începând cu 6 martie 2008 și până la dezbaterile pe fond ce au avut loc la 2 decembrie 2008 și pronunțarea soluției la 6 octombrie 2008. Tot astfel, Curtea de Apel Craiova a procedat la judecarea cauzei în apel, în condiții de nepublicitate în ședințele din 10 februarie 2009 și 10 martie 2009. Instanțele au procedat astfel, având în vedere că inculpații în prezenta cauză au fost trimiși în judecată și condamnați pentru infracțiuni care se judecă atât după regula publicității ședinței de judecată [cum ar fi infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001], cât și pentru o infracțiune care se judecă în condiții de nepublicitate [respectiv art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată].

Procedând în acest fel, se constată că instanțele au încălcat regula potrivit căreia excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, fiind expres și limitativ prevăzute și implicit au încălcat dispozițiile art. 24 din Legea nr. 678/2001, modificată, în conformitate cu care lipsa de publicitate a ședinței de judecată a fost reglementată în interesul victimelor minore a infracțiunilor prevăzute de art. 13 și art. 18 din Legea nr. 678/2001, precum și dispozițiile generale cuprinse în art. 290 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, ședința de judecată este publică.

Ceea ce însă au ignorat instanțele a fost împrejurarea că în cauză au fost supuse judecății și alte infracțiuni, decât cele strict și limitativ enumerate de legiuitor prin art. 24 din Legea nr. 678/2001 și care impuneau, conform principiului publicității ședinței de judecată, derularea activității de judecată în fond, apel și recurs în condiții de publicitate pentru a asigura transparența administrării justiției și prin aceasta desfășurarea unui proces echitabil în deplină concordanță cu normele interne procesual penale și constituționale, precum și cu cele Europene. Această modalitate de rezolvare a problemei vizând caracterul public al ședinței de judecată, atunci când sunt supuse judecării și alte infracțiuni decât cele enumerate prin art. 24 din Legea nr. 678/2001, nu implică nicio încălcare a intereselor părții vătămate minore.

Afirmația are în vedere dispozițiile art. 290 alin. (2) C. proc. pen., dispoziții în temeiul cărora, instanța poate declara ședință secretă pentru o anumită parte a judecării cauzei, pe timpul efectuării unor acte, cum ar fi chiar ascultarea unei victime minore a infracțiunii, desigur cu îndeplinirea unei singure condiții, aceea arătată prin art. 290 alin. (3) C. proc. pen. Desigur, a hotărî altfel, înseamnă nu numai a încălca un principiu de drept procesual important, care, la rândul lui dă substanță și valoare altor principii de bază ale judecății, cum ar fi rolul activ, contradictorialitatea, oralitatea, dar prin transparența pe care o asigură, protejează justițiabilii împotriva unei „justiții secrete” [în acest sens a se vedea art. 6 alin. (1) din Convenție].

Concluzionând, Înalta Curte constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel, în două ședințe, a încălcat în activitatea de judecată publicitatea ședinței de judecată, în condițiile în care, inculpații au fost trimiși în judecată și pentru alte infracțiuni, decât cele enumerate limitativ prin art. 24 din Legea nr. 678/2001, situație care atrage o nulitate absolută a hotărârilor atacate, conform art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., cu consecința casării acestor hotărâri. În aceste condiții, constatând că hotărârile sunt supuse casării în conformitate cu cazul prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor admite atât recursurile declarate de inculpați, cât și de partea civilă A.R., cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanță, respectiv, Tribunalul Dolj.

Procedând la rejudecarea cauzei cu respectarea tuturor prevederilor ce reglementează activitatea de judecată, instanța de trimitere va examina și restul criticilor formulate de recurenți și care pentru considerentele expuse nu au mai fost examinate în cuprinsul acestei decizii, procedând la readministrarea probatoriului, cât și la administrarea oricărei probe solicitată de părți, utilă și concludentă cauzei. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariile pentru apărarea din oficiu acordată inculpatei C.M. și părții vătămate B.E. se vor plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, după cum și onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, pentru recurentul inculpat C.S.G.

și pentru partea civilă A.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații C.S.G. și C.M. și partea civilă A.R. împotriva deciziei penale nr. 126 din 1 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 55 din 6 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj . Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata C.M., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.S.G., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată B.E., în sumă de 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta parte civilă A.R., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.