ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 498/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 498/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 55

din 6 noiembrie 2008 Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b)

C. pen. a fost condamnat fiecare dintre inculpații C.S.G., și C.M., la câte 4

ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 13 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76

lit. b) C. pen., a fost condamnat fiecare dintre inculpații C.S.G. și C.M. la

câte 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-au contopit pedepsele,

conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., fiecare dintre inculpații C.S.G.

și C.M. dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea de câte 4 ani închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 5 ani.

S-a constatat că partea

vătămată A.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Inculpații au fost obligați,

în solidar, la plata sumei de 3.000 Euro daune morale către partea civilă B.E.

și la 268 lei daune materiale.

Pentru a pronunța această

soluție, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea stare

de fapt:

În cursul anului 2006,

inculpatul C.S.G. și soția sa C.M. au luat hotărârea infracțională privind

recrutarea, transportarea și cazarea de persoane în Grecia, unde, profitând de

imposibilitatea acelor persoane de a se apăra ori de a-și exprima voința, să le

oblige să practice prostituția și după caz furtul din magazine, însușind banii

rezultați din aceste activități.

Încă din anul 1996,

inculpata a părăsit teritoriul României, stabilindu-se în localitatea Khania

din insula Creta – Grecia, unde, potrivit declarațiilor sale, lucra la o

fabrică de mobilă și apoi la diferite cluburi. În vara anului 2005, revenind

acasă în Caracal, l-a cunoscut pe inculpatul C.S.G., fost F. și în urma

discuțiilor avute, cei doi au hotărât să se căsătorească, cu toate că

inculpatul avea soție și un copil minor.

Ca urmare, în același an,

după ce a divorțat, inculpatul s-a căsătorit cu C.M. și au plecat în orașul

Khania, locuind într-un spațiu închiriat anterior.

În vara anului 2006,

inculpatul a mers în comuna Brabova, județul Dolj, la o rudă, care avea o

familie destrămată și condiții precare de existență și a propus numitei E.E.,

în prezența martorului B.S. și a tatălui vitreg V.V., să fie de acord ca fiica

ei, A.R. – minoră de 16 ani – să meargă cu el în Grecia, pentru a avea grijă de

copilul său ce urma să se nască, unde îi va asigura cazare, hrană și un venit

de circa 200 Euro lunar, în condițiile în care, tot el va suporta și

cheltuielile privind obținerea pașaportului și a transportului până la

destinație.

Având în vedere vârsta

fragedă a minorei, precum și teama de a nu i se întâmpla ceva rău, deoarece

inculpatul nu prezenta destulă încredere, E.E. cât și persoanele de față nu au

fost de acord, punând în discuție anumite fapte relatate în mass-media privind

prostituția, la care sunt supuse tinerele românce în țările europene.

Fiind refuzat, C.S. a

plecat, însă peste circa trei luni, în decembrie 2006, a revenit la domiciliul

sus-numitei, când urmarea promisiunilor și garanțiilor făcute, a primit

acceptul la propunerea din vară.

Ca urmare, la plecarea spre

Craiova, sus-numitul le-a luat în autoturismul cu care venise, pe minoră și pe

mama sa, precum și pe tatăl natural al acesteia, ce locuia în localitatea

Urdinița, pentru realizarea procedurilor de obținere a pașaportului, în regim

de urgență, declarații la notar privind trecerea frontierei de către minoră.

În aceiași perioadă

inculpatul s-a orientat și către numita B.E. de 20 ani, despre care avea

informații privind situația ei materială și opțiunea sa de a lucra în străinătate

de la o verișoară a sa – A.L. – pe care o dusese în Grecia în 2005, o cazase la

el și care fusese colegă de școală generală cu sus-numita.

În discuțiile telefonice

avute cu cei doi și mai ales a garanțiilor privind asigurarea cazării și a unui

loc de muncă, chelnăriță la bar, partea vătămată B.E. a acceptat, în principiu,

propunerea, ocupându-se de obținerea pașaportului.

Perseverând în

materializarea rezoluției infracționale privind traficul de persoane,

inculpatul C.S.G. a contactat la telefon pe B.E. spunându-i că i-a cumpărat

bilet de călătorie, iar dacă refuză să-i urmeze va trebui să-i dea banii

reprezentând contravaloarea sa.

Așadar, la 22 decembrie

2006, sus-numitul, însoțit de cele două tinere, s-a urcat în autocar, plecând

spre Grecia via Italia.

Ajuns la vama Borș, poliția

de frontieră a interzis inculpatului să treacă granița, așa încât cu toții s-au

întors în Craiova, unde pe parcursul unei săptămâni, A.R. a fost cazată la

părinții inculpatului, iar B.E. într-un apartament al acestuia din orașul Balș,

unde, potrivit declarației acesteia, a și abuzat sexual de ea.

În ziua de 28 decembrie

2006, cele două tinere au plecat din Craiova cu autocarul și conform celor

stabilite de inculpat, s-au întâlnit în Veneția, de unde apoi, cu diferite mijloace

de transport, au ajuns în orașul Khania din Creta, în seara zilei de 31

decembrie 2007.

Aici cele două tinere au

fost cazate într-un „apartament” unde erau așteptate de inculpata C.M. și în

care se mai aflau mama acesteia – P.V. – și A.L.

Imediat, după Revelion, B.E.

a fost dusă de către C.M. la un bar, unde în continuare a lucrat ca „damă de

companie”, iar A.R. a rămas acasă pentru a avea grijă de copilul inculpatei.

După aproximativ o săptămână

de stat în Grecia, inculpații au forțat pe minoră să practice prostituția,

fiind amenințată și violentată, iar banii obținuți au fost luați în totalitate,

mai ales, de inculpată.

Spre sfârșitul lunii

ianuarie 2007, partea vătămată a fost forțată ca pe lângă activitatea de noapte

de la bar, pentru care era plătită cu 50 Euro pe seară, bani pe care însă îi

dădea inculpatei pentru întreținere, să practice și prostituție, deoarece

veniturile realizate de ea nu acopereau cheltuielile.

În aceste condiții, partea

vătămată B.E. a întreținut raporturi sexuale, atât ziua cât și noaptea, cu

numeroși bărbați recomandați de inculpată, care tot ea îi lua banii.

Din cauza muncii la bar și a

practicării prostituției, partea vătămată s-a îmbolnăvit, medicul stabilind că

are afecțiuni genitale și i-a recomandat repaus și tratament medicamentos.

Dar aceasta nu a reușit să

stea acasă decât 3 zile, pentru că inculpații au trimis-o la bar cu motivarea

să trebuie să-și achite datoria la ei.

După circa o săptămână,

partea vătămată a cunoscut o tânără din România, care a acceptat să se mute la

ea. Dar la două zile, lui B.E. i s-a furat poșeta în care se aflau actele,

situație în care aceasta a anunțat poliția, cărora le-a relatat ce i s-a

întâmplat atât ei, cât și minorei R.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel parchetul și inculpații.

Prin decizia penală nr. 126

din 1 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate, a

desființat hotărârea atacată cu privire la latura civilă și procedând la

rejudecare, în aceste limite, a obligat apelanții inculpați C.S.G. și C.M., în

solidar, la 12.535,8 lei daune morale și la 626 lei daune materiale,

reprezentând contravaloarea a 3.000 Euro, respectiv 150 Euro la cursul B.N.R.

din ziua prezentei decizii, către partea civilă B.E.

Ambii inculpați au fost

obligați, în solidar, la 16.714,4 lei daune morale, echivalentul a 4.000 Euro

la cursul B.N.R. din ziua prezentei decizii către partea civilă A.R.

Au fost menținute, în rest,

dispozițiile hotărârii atacate.

Pentru a pronunța soluția de

mai sus, instanța de apel a reținut în considerente că starea de fapt și

încadrarea juridică sunt corecte și, în consecință, soluția de condamnare

dispusă respectă atât prevederile legale în materie, cât și probele

administrate, după cum pedepsele principale, complementare și accesorii sunt în

deplină concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța de apel a constatat

însă că nu s-a făcut o judicioasă rezolvare a acțiunii civile, situație în care

în cadrul desființării operate s-au dispus măsuri de recuperare și reparare

totală pentru cele două părți vătămate, cu respectarea dispozițiilor art. 17 C.

proc. pen. în ce privește pe partea vătămată minoră.

În termen legal, împotriva

acestor hotărâri au declarat recurs inculpații și partea civilă A.R.

În esență, recurenții

inculpați au criticat hotărârile sub următoarele două aspecte:

Instanțele au obstrucționat

formularea apărărilor prin respingerea unor cereri esențiale pentru apărare, în

stabilirea unor circumstanțe care dovedeau nevinovăția inculpaților, caz de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.; sub

acest aspect, s-a cerut casarea cu trimitere în scopul administrării acestor

probe și în final necesare stabilirii unei stări de fapt de necontestat;

- în subsidiar, s-a susținut

că probele administrate nu au relevat vinovăția inculpaților în activitățile

infracționale ce li se impută, aspect sub care soluția de condamnare reprezintă

o gravă eroare de fapt, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și, pe fond, achitarea, în conformitate cu art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Recurenta parte civilă A.R., prin apărător, a precizat că deși personal

nu a declarat apel în cauză, a declarat apel procurorul, astfel încât înțelege

să critice hotărârile atacate cu recurs, atât în privința laturii civile cât și

penale.

În esență, a susținut că nu

s-a făcut o justă desdăunare în cauză în raport cu declarația de constituire de

parte civilă pentru suma de 30.000 Euro și nu 30.000 lei, cum au reținut

instanțele; pe de altă parte, a apreciat că în raport de trauma psihică

suferită cu caracter definitiv, pentru tot restul vieții, se impune și

majorarea daunelor morale.

- sub aspectul laturii

penale, recurenta parte civilă a susținut că nu s-a făcut o justă

individualizare a pedepselor stabilite inculpaților prin reținerea

circumstanțelor atenuante în favoarea acestora.

Examinând hotărârile

atacate, în raport de motivele de recurs prezentate, de cazurile de casare

invocate de recurenți, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., se constată că prima instanță a încălcat dispozițiile

privind publicitatea ședinței de judecată, situație care se circumscrie cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 4 C. proc. pen. și

care se ia întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Publicitatea ședinței de judecată este consacrată – ca principiu și

totodată asigurată – prin dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană

a drepturilor omului, iar pe plan intern, de dispozițiile constituționale ale

art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea

judiciară.

Pe de altă parte, în materia

administrării justiției penale, acest principiu este consacrat de dispozițiile

art. 290 alin. (1) C. proc. pen.

Și în fine, pentru a asigura

și proteja funcționalitatea acestui principiu, sub ambele calități procesuale,

de drept individual al unei persoane acuzate cât și de garanție procesuală,

este instituită prin art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancțiunea nulității

absolute pentru orice situație de nerespectare a publicității ședinței de

judecată.

Dar, ca în privința oricărei

reguli sau principiu procesual penal, în procesul penal sunt reglementate și

recunoscute excepții, care însă datorită caracterului derogator, sunt

întotdeauna menționate expres în dispozițiile legale, neputând fi deduse pe

cale de interpretare.

În cadrul acestor excepții

generale arătate de norma procesual penală [cum ar fi art. 290 alin. (2), art. 485

alin. (2) C. proc. pen.) se află și dispoziții legale din legi speciale,

printre acestea fiind și cele cuprinse în art. 24 din Legea nr. 678/2001

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane; potrivit acestui text

special, ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de

persoane prevăzută la art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută la art. 18

(din lege) nu sunt publice.

Conformându-se acestor

dispoziții, Tribunalul Dolj, în calitate de primă instanță, a procedat la

judecarea cauzei în condiții de nepublicitate a ședinței de judecată, începând

cu 6 martie 2008 și până la dezbaterile pe fond ce au avut loc la 2 decembrie

2008 și pronunțarea soluției la 6 octombrie 2008. Tot astfel, Curtea de Apel

Craiova a procedat la judecarea cauzei în apel, în condiții de nepublicitate în

ședințele din 10 februarie 2009 și 10 martie 2009.

Instanțele au procedat

astfel, având în vedere că inculpații în prezenta cauză au fost trimiși în

judecată și condamnați pentru infracțiuni care se judecă atât după regula

publicității ședinței de judecată [cum ar fi infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 678/2001], cât și pentru o infracțiune care se judecă

în condiții de nepublicitate [respectiv art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr.

678/2001, modificată].

Procedând în acest fel, se

constată că instanțele au încălcat regula potrivit căreia excepțiile sunt de

strictă interpretare și aplicare, fiind expres și limitativ prevăzute și

implicit au încălcat dispozițiile art. 24 din Legea nr. 678/2001, modificată,

în conformitate cu care lipsa de publicitate a ședinței de judecată a fost

reglementată în interesul victimelor minore a infracțiunilor prevăzute de art. 13

și art. 18 din Legea nr. 678/2001, precum și dispozițiile generale cuprinse în

art. 290 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, ședința de judecată este

publică.

Ceea ce însă au ignorat

instanțele a fost împrejurarea că în cauză au fost supuse judecății și alte

infracțiuni, decât cele strict și limitativ enumerate de legiuitor prin art. 24

din Legea nr. 678/2001 și care impuneau, conform principiului publicității

ședinței de judecată, derularea activității de judecată în fond, apel și recurs

în condiții de publicitate pentru a asigura transparența administrării

justiției și prin aceasta desfășurarea unui proces echitabil în deplină

concordanță cu normele interne procesual penale și constituționale, precum și

cu cele Europene.

Această modalitate de

rezolvare a problemei vizând caracterul public al ședinței de judecată, atunci

când sunt supuse judecării și alte infracțiuni decât cele enumerate prin art. 24

din Legea nr. 678/2001, nu implică nicio încălcare a intereselor părții

vătămate minore. Afirmația are în vedere dispozițiile art. 290 alin. (2) C.

proc. pen., dispoziții în temeiul cărora, instanța poate declara ședință

secretă pentru o anumită parte a judecării cauzei, pe timpul efectuării unor

acte, cum ar fi chiar ascultarea unei victime minore a infracțiunii, desigur cu

îndeplinirea unei singure condiții, aceea arătată prin art. 290 alin. (3) C.

proc. pen.

Desigur, a hotărî altfel,

înseamnă nu numai a încălca un principiu de drept procesual important, care, la

rândul lui dă substanță și valoare altor principii de bază ale judecății, cum

ar fi rolul activ, contradictorialitatea, oralitatea, dar prin transparența pe

care o asigură, protejează justițiabilii împotriva unei „justiții secrete” [în

acest sens a se vedea art. 6 alin. (1) din Convenție].

Concluzionând, Înalta Curte

constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel, în două ședințe, a

încălcat în activitatea de judecată publicitatea ședinței de judecată, în

condițiile în care, inculpații au fost trimiși în judecată și pentru alte

infracțiuni, decât cele enumerate limitativ prin art. 24 din Legea nr. 678/2001,

situație care atrage o nulitate absolută a hotărârilor atacate, conform art. 197

alin. (2) și (3) C. proc. pen., cu consecința casării acestor hotărâri.

În aceste condiții,

constatând că hotărârile sunt supuse casării în conformitate cu cazul prevăzut

de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., în temeiul

art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor admite atât

recursurile declarate de inculpați, cât și de partea civilă A.R., cauza fiind

trimisă spre rejudecare la prima instanță, respectiv, Tribunalul Dolj.

Procedând la rejudecarea

cauzei cu respectarea tuturor prevederilor ce reglementează activitatea de

judecată, instanța de trimitere va examina și restul criticilor formulate de

recurenți și care pentru considerentele expuse nu au mai fost examinate în

cuprinsul acestei decizii, procedând la readministrarea probatoriului, cât și

la administrarea oricărei probe solicitată de părți, utilă și concludentă

cauzei.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (6) C. proc. pen., onorariile pentru apărarea din oficiu acordată

inculpatei C.M. și părții vătămate B.E. se vor plăti din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești, după cum și onorariile pentru apărătorii

desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, pentru recurentul

inculpat C.S.G. și pentru partea civilă A.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații C.S.G. și C.M.

și partea civilă A.R. împotriva deciziei penale nr. 126 din 1 iunie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează

decizia penală atacată și sentința penală nr. 55 din 6 octombrie 2008 a

Tribunalului Dolj .

Trimite

cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru inculpata C.M., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru inculpatul C.S.G., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă

de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimata parte vătămată B.E., în sumă de 150 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru recurenta parte civilă A.R., până la prezentarea apărătorului

ales, în sumă de 35 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

februarie 2010.