ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3941/2012

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 35 din 3 iunie 2011 a Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.Ș.G. la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. proc. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.Ș.G., la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul C.Ș.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus prevenția de la 17 ianuarie 2008 la 18 ianuarie 2008 privind pe inculpatul C.Ș.G.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) și e) în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata C.M., la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata C.M. la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) și e) în condițiile și pe durata prev. de art 71 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată B.E. nu s-a constituit parte civilă.

Au fost inculpații în solidar la 5.000 de euro daune morale către partea civilă B. (fostă A.) R.

A fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia penală nr. 498 din 10 februarie 2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 5326/63/2008, s-au admis recursurile declarate de inculpații C.Ș.G. și C.M. și partea civilă A.R., împotriva deciziei penale nr. 126 din 1 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a casat decizia penală atacată și sentința penală nr. 55 din 6 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut că prin sentința penală nr. 55 din 6 noiembrie 2008 Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat fiecare dintre inculpații C.Ș.G. și C.M., la câte 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat fiecare dintre inculpații C.Ș.G. și C.M. la câte 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-au contopit pedepsele, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., fiecare dintre inculpații C.Ș.G. și C.M. dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea de câte 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a constatat că partea vătămată A.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Inculpații au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 3.000 euro daune morale către partea civilă B.E. și la 268 RON daune materiale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel parchetul și inculpații, iar prin decizia penală nr. 126 din 1 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate, a desființat hotărârea atacată cu privire la latura civilă și procedând la rejudecare, în aceste limite, a obligat apelanții inculpați C.Ș.G. și C.M., în solidar, la 12.535,8 RON daune morale și la 626 RON daune materiale, reprezentând contravaloarea a 3.000 euro, respectiv 150 euro la cursul Băncii Naționale a României din ziua prezentei decizii, către partea civilă B.E.

Ambii inculpați au fost obligați, în solidar, la 16.714,4 RON daune morale, echivalentul a 4.000 euro la cursul Băncii Naționale a României din ziua prezentei decizii către partea civilă A.R.

Au fost menținute, în rest, dispozițiile hotărârii atacate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în considerente că starea de fapt și încadrarea juridică sunt corecte și, în consecință, soluția de condamnare dispusă respectă atât prevederile legale în materie, cât și probele administrate, după cum pedepsele principale, complementare și accesorii sunt în deplină concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța de apel a constatat însă că nu s-a făcut o judicioasă rezolvare a acțiunii civile, situație în care în cadrul desființării operate s-au dispus măsuri de recuperare și reparare totală pentru cele două părți vătămate, cu respectarea dispozițiilor art. 17 C. proc. pen. în ce privește pe partea vătămată minoră.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpații și partea civilă A.R.

În esență, recurenții inculpați au criticat hotărârile sub următoarele două aspecte:

Mai întâi, că instanțele au obstrucționat formularea apărărilor prin respingerea unor cereri esențiale pentru apărare, în stabilirea unor circumstanțe care dovedeau nevinovăția inculpaților, caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.; sub acest aspect, s-a cerut casarea cu trimitere în scopul administrării acestor probe și în final necesare stabilirii unei stări de fapt de necontestat.

În al doilea rând, s-a susținut că probele administrate nu au relevat vinovăția inculpaților în activitățile infracționale ce li se impută, aspect sub care soluția de condamnare reprezintă o gravă eroare de fapt, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și, pe fond, achitarea, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Recurenta parte civilă A.R., prin apărător, a precizat că deși personal nu a declarat apel în cauză, a declarat apel procurorul, astfel încât înțelege să critice hotărârile atacate cu recurs, atât în privința laturii civile cât și penale.

În esență, a susținut că nu s-a făcut o justă desdăunare în cauză în raport cu declarația de constituire de parte civilă pentru suma de 30.000 euro și nu 30.000 RON, cum au reținut instanțele; pe de altă parte, a apreciat că în raport de trauma psihică suferită cu caracter definitiv, pentru tot restul vieții, se impune și majorarea daunelor morale.

Sub aspectul laturii penale, recurenta parte civilă a susținut că nu s-a făcut o justă individualizare a pedepselor stabilite inculpaților prin reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea acestora.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs prezentate, de cazurile de casare invocate de recurenți, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 498 din 10 februarie 2010, a constatat că prima instanță a încălcat dispozițiile privind publicitatea ședinței de judecată, situație care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 4 C. proc. pen. și care se ia întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

A motivat instanța supremă că, publicitatea ședinței de judecată, este consacrată - ca principiu și totodată asigurată - prin dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar pe plan intern, de dispozițiile constituționale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.

Pe de altă parte, în materia administrării justiției penale, acest principiu este consacrat de dispozițiile art. 290 alin. (1) C. proc. pen.

Și în fine, pentru a asigura și proteja funcționalitatea acestui principiu, sub ambele calități procesuale, de drept individual al unei persoane acuzate cât și de garanție procesuală, este instituită prin art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancțiunea nulității absolute pentru orice situație de nerespectare a publicității ședinței de judecată.

Dar, ca în privința oricărei reguli sau principiu procesual penal, în procesul penal sunt reglementate și recunoscute excepții, care însă datorită caracterului derogator, sunt întotdeauna menționate expres în dispozițiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.

În cadrul acestor excepții generale arătate de norma procesual penală [cum ar fi art. 290 alin. (2), art. 485 alin. (2) C. proc. pen.] se află și dispoziții legale din legi speciale, printre acestea fiind și cele cuprinse în art. 24 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane; potrivit acestui text special, ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 (din lege) nu sunt publice.

Conformându-se acestor dispoziții, Tribunalul Dolj, în calitate de primă instanță, a procedat la judecarea cauzei în condiții de nepublicitate a ședinței de judecată, începând cu 6 martie 2008 și până la dezbaterile pe fond ce au avut loc la 2 decembrie 2008 și pronunțarea soluției la 6 octombrie 2008. Tot astfel, Curtea de Apel Craiova a procedat la judecarea cauzei în apel, în condiții de nepublicitate în ședințele din 10 februarie 2009 și 10 martie 2009.

Instanțele au procedat astfel, având în vedere că inculpații în prezenta cauză au fost trimiși în judecată și condamnați pentru infracțiuni care se judecă atât după regula publicității ședinței de judecată [cum ar fi infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001], cât și pentru o infracțiune care se judecă în condiții de nepublicitate [respectiv art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată].

Procedând în acest fel, s-a constatat că instanțele au încălcat regula potrivit căreia excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, fiind expres și limitativ prevăzute și implicit au încălcat dispozițiile art. 24 din Legea nr. 678/2001, modificată, în conformitate cu care lipsa de publicitate a ședinței de judecată a fost reglementată în interesul victimelor minore a infracțiunilor prevăzute de art. 13 și art. 18 din Legea nr. 678/2001, precum și dispozițiile generale cuprinse în art. 290 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, ședința de judecată este publică.

Ceea ce însă au ignorat instanțele a fost împrejurarea că în cauză au fost supuse judecății și alte infracțiuni, decât cele strict și limitativ enumerate de legiuitor prin art. 24 din Legea nr. 678/2001 și care impuneau, conform principiului publicității ședinței de judecată, derularea activității de judecată în fond, apel și recurs în condiții de publicitate pentru a asigura transparența administrării justiției și prin aceasta desfășurarea unui proces echitabil în deplină concordanță cu normele interne procesual penale și constituționale, precum și cu cele europene.

Această modalitate de rezolvare a problemei vizând caracterul public al ședinței de judecată, atunci când sunt supuse judecării și alte infracțiuni decât cele enumerate prin art. 24 din Legea nr. 678/2001, nu implică nicia încălcare a intereselor părții vătămate minore. Afirmația are în vedere dispozițiile art. 290 alin. (2) C. proc. pen., dispoziții în temeiul cărora, instanța poate declara ședință secretă pentru o anumită parte a judecării cauzei, pe timpul efectuării unor acte, cum ar fi chiar ascultarea unei victime minore a infracțiunii, desigur cu îndeplinirea unei singure condiții, aceea arătată prin art. 290 alin. (3) C. proc. pen.

Desigur, a hotărî altfel, înseamnă nu numai a încălca un principiu de drept procesual important, care, la rândul lui dă substanță și valoare altor principii de bază ale judecății, cum ar fi rolul activ, contradictorialitatea, oralitatea, dar prin transparența pe care o asigură, protejează justițiabilii împotriva unei „justiții secrete" (în acest sens a se vedea art. 6 parag. 1 din Convenție).

Concluzionând, Înalta Curte a constatat că atât prima instanță, cât și instanța de apel, în două ședințe, a încălcat în activitatea de judecată publicitatea ședinței de judecată, în condițiile în care, inculpații au fost trimiși în judecată și pentru alte infracțiuni, decât cele enumerate limitativ prin art. 24 din Legea nr. 678/2001, situație care atrage o nulitate absolută a hotărârilor atacate, conform art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., cu consecința casării acestor hotărâri.

În aceste condiții, constatând că hotărârile sunt supuse casării în conformitate cu cazul prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., s-au admis atât recursurile declarate de inculpați, cât și de partea civilă A.R., cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanță, respectiv, Tribunalul Dolj.

Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul Dolj a procedat ia reaudierea părților și a martorilor, precum și la audierea de noi martori propuși de inculpați.

În fapt, instanța a reținut că în anul 1996 învinuita C.M. a părăsit teritoriul României stabilindu-se în localitatea Khania din insula Creta - Grecia, unde potrivit declarațiilor sale a lucrat la o fabrică de mobilă și apoi la diferite cluburi.

În vara anului 2005, venind acasă în municipiul Caracal, susnumita l-a cunoscut pe C.Ș.G., fost F., și în urma discuțiilor avute, cei doi au hotărât să se căsătorească, cu toate că inculpatul avea soție și un copil minor.

Ca urmare, în același an, după ce a divorțat, inculpatul s-a căsătorit cu învinuita și în toamnă au plecat în orașul Khania, locuind într-un spațiu închiriat anterior.

Având în vedere și faptul că învinuita urma să nască spre finele anului 2006, inculpatul s-a orientat spre partea vătămată A.R. în vârstă de 16 ani, care îi era și rudă și provenea dintr-o familie destrămată și condiții precare de existență.

Așadar, în vara anului 2006 inculpatul a mers la domiciliul acesteia și în prezența martorului B.Ș. și tatălui vitreg V.V. i-a propus numitei E.E. să fie de acord ca fiica ei, minora A.R. să meargă cu el în Grecia, pentru a avea grijă de copilul său ce urma să se nască, unde îi va asigura cazare, hrană și un venit de circa 200 euro lunar, în condițiile în care, tot el, va suporta și cheltuielile privind obținerea pașaportului și a transportului până la destinație.

Având în vedere vârsta fragedă a minorei, precum și teama de a nu i se întâmpla ceva rău, deoarece inculpatul nu prezenta destulă încredere, E.E., cât și persoanele de față, nu au fost de acord, punând în discuție anumite fapte relatate în mass-media privind prostituția, la care sunt supuse tinerele românce în țările europene.

Fiind refuzat, C.Ș.G. a plecat, însă peste circa trei luni, în luna decembrie 2006, a revenit la domiciliul susnumitei, când, urmare promisiunilor făcute și garanțiilor făcute, a primit acceptul la propunerea din vară.

Ca urmare, ia plecare spre Craiova, susnumitul Ie-a luat în autoturismul cu care venise, pe minoră și mama sa, precum și pe tatăl natural al R.A.N., ce locuia în localitatea Urdinița, pentru realizarea procedurilor de obținere a pașaportului, în regim de urgență, declarații la notar privind trecerea frontierei de către minori ș.a.

În aceiași perioadă, inculpatul s-a orientat și către numita B.E. de 20 ani, despre care avea informații privind situația ei materială și opțiunea sa de a lucra în străinătate de la verișoara sa – A.L., pe care o dusese în Grecia în anul 2005, o cazase la el și care fusese colegă cu susnumita la școala generală.

În discuțiile telefonice avute cu cei doi, și mai ales a garanțiilor privind asigurarea cazării și a unui loc de muncă ca, chelneriță într-un bar, partea vătămată B.E. a acceptat în principiu propunerea, ocupându-se astfel de obținerea pașaportului.

Perseverând în materializarea rezoluției infracționale privind traficul de persoane, inculpatul C.Ș.G. a contactat-o la telefon pe B.E. spunându-i că i-a cumpărat bilet de călătorie, iar dacă refuză să-l urmeze va trebui să-i dea banii reprezentând contravaloarea acestuia.

Așadar, în data de 22 decembrie 2006, susnumitul însoțit de cele două tinere s-a urcat în autocar plecând spre Grecia via Italia.

Ajunși la vama B., poliția de frontieră a interzis inculpatului să treacă granița, așa încât cu toții s-au întors în Craiova, unde pe parcursul unei săptămâni, A.R. a fost cazată la părinții inculpatului, iar B.E. într-un apartament al acestuia din orașul Balș, unde altfel, potrivit declarației acesteia a și abuzat sexual de ea.

Din probele dosarului, a rezultat că lui C.Ș.G. i-a fost necesar pentru a obține pentru minora A.R., o nouă declarație notarială, de data aceasta având ca însoțitor pe B.E., în condițiile în care hotărâse ca el să plece cu avionul, pentru a nu mai avea probleme la „frontiera de vest”.

În ziua de 28 decembrie 2006 cele două tinere au plecat din Craiova cu autocarul și conform celor stabilite de inculpat, s-au întâlnit cu toții în Veneția, de unde, apoi, cu diferite mijloace de transport, au ajuns în orașul Khania din insula Creta, în seara zilei de 31 decembrie 2007. Aici cele două tinere au fost cazate într-un „apartament" unde erau așteptate de învinuită și în care se mai aflau mama acesteia – P.V., și A.L.

Imediat după Revelion, B.E. a fost dusă de către C.M. la un bar unde în continuare a lucrat ca „damă de companie", iar A.R. a rămas acasă pentru a avea grijă de copilul învinuitei.

Potrivit declarațiilor date la urmărirea penală, în prezența apărătorului desemnat din oficiu și a reprezentantului A.N.P. B.E. a fost dusă la barul la care până la venirea ei, lucra A.L. și al cărui patron era chiar amantul învinuitei, acesta plătindu-i munca prestată ca damă de companie cu suma 50 euro pe seară, bani pe care îi da învinuitei pentru întreține, dar spre sfârșitul lunii ianuarie, C.M. i-a spus că veniturile realizate nu vor putea acoperi cheltuielile făcute cu ea, fiind necesar să întrețină raporturi sexuale cu diferiți clienți pe care ea îi va recomanda.

Cu toate că susnumita a ripostat, precizând că nu asta a fi înțelegerea la plecarea din România, în cele din urmă a fi determinată să procedeze astfel pentru că cei doi soți au amenințat-o că o vor da afară din casă, și neavând bani și necunoscând nici limba de comunicare, va avea de suferit.

În aceste condiții, B.E. a întreținut raporturi sexuale, atât ziua cât și noaptea, cu numeroși bărbați recomandați de învinuită, care, tot ea îi lua banii proveniți din această activitate atunci când clienții o aduceau acasă.

În declarațiile date, susnumita a arătat că din cauza muncii la bar și a practicării prostituției a fost epuizată fizic și psihic, stare amplificată și de faptul că mai toți clienții cu care întreținea relații intime aveau vârsta între 50 și 70 ani, că după cea. o lună s-a îmbolnăvit, medicul stabilind că are afecțiuni ginecologice (rană pe col), situație în care, i-a recomandat repaus și tratament medicamentos.

Susnumita, nu a stat acasă decât trei zile, pentru că inculpatul și învinuita au trimis-o să lucreze din nou ia bar cu motivarea că „trebuie să producă bani' deoarece nu și-a achitat datoria față de aceștia. După circa o săptămână, B.E. a cunoscut o tânără din România, R., care, aflând situația în care se afla, a acceptat să se mute împreună în spațiul acesteia.

După două zile, lui B.E. i s-a furat poșeta în care avea pașaportul și fiind convinsă că învinuita C.M. i-ar fi sustras-o pentru a nu putea pleca de la ea, a sesizat organele de poliție grecești, cărora Ie-a relatat și ce i se întâmpla minorei A.R., fapt ce a condus la efectuarea de percheziții domiciliare, luarea de declarații etc.

La urmărirea penală, B.E. a mai precizat că de foarte multe ori, atât ea cât și minora A.R. au fost determinate de către soții C. să fure din magazine diferite bunuri în folosul lor, că uneori nu li se da mâncare și în mod repetat erau conduse la diferite magazine pentru a fi prezentate la patronii acestora. De asemenea, că a aflat de la o altă tânără din Craiova – O., neidentificată pe parcursul urmăririi penale, că și ea a fost adusă în Grecia de soții C. fiind obligată să practice prostituția pentru ei timp de 6 luni și pentru a scăpa de aceștia a fost nevoită să intre în relații de concubinaj cu un cetățean sirian.

După aproximativ o săptămână de stat în Grecia, învinuita C.M., a întrebat-o pe minora A.R. dacă mai este virgină și la răspunsul afirmativ al acesteia, i-a spus că pentru a se convinge o va conduce la un ginecolog. Pentru că susnumita a refuzat, prin amenințări și violențe, a acceptat crezând că nu i se va întâmpla nimic rău.

Fără să realizeze pericolul, A.R. a însoțit-o pe învinuită, însă aceasta a dus-o la un hotel, unde a prezentat-o patronului acestuia, spunându-i că trebuie să întrețină relații sexuale cu el. Pentru că nu a fost de acord, cei doi au forțat-o să intre într-o cameră unde, cu toate că s-a opus, cerând îndurare, patronul grec a violat-o, folosind chiar violența.

După cele întâmplate, minora a fost din nou amenințată de către soții C. care i-au spus că trebuie să practice prostituția, că în fapt, pentru aceasta a fost adusă acolo, așa încât în perioada următoare C.M. îi prezenta diferiți bărbați cu care întreținea relații sexuale la hotel sau chiar în locuințele acestora, banii obținuți fiind luați în totalitate, mai ales de C.M.

În declarațiile date la urmărirea penală în prezența mamei, a apărătorului și reprezentantului A.N.P.R., A.R. a mai menționat că, în mod repetat soții C. îi ofereau telefonul pentru a suna acasă, obligând-o să spună că îi este bine, fiind supravegheată întotdeauna pentru a nu spune ce activități desfășura în realitate, că, într-o zi din luna iunie 2007, a reușit printr-un „artificiu" să comunice părinților suferința la care era supusă, că, presimte că i se va întâmpla ceva rău, insistând să facă tot ce se pate pentru a o aduce acasă.

Auzind acestea, mama A.R. i-a contactat imediat pe părinții inculpatului, rugându-i să vorbească cu fiul lor pentru a-i trimite fata în țară, atenționându-i, în același timp că altfel, va sesiza organele de poliție.

Temându-se că activitatea lor infracțională va putea fi descoperită și astfel vor putea fi trași la răspundere penală, soții C.Ș.G. și C.M. au cumpărat imediat bilet de călătorie pentru avion și au trimis-o pe A.R. acasă, fără a-i da vreo sumă de bani, astfel că pe aeroportul H.C., a trebuit să fie așteptată de tatăl vitreg V.V.

Ajunsă acasă, susnumita a povestit părinților și altor persoane, printre care și martorului B.C. ce i se întâmplase în Grecia, că a fost obligată să fure din magazine și să practice prostituția, că nu a primit nici un ban de la soții C. pentru activitățile prestate în folosul acestora.

Aflând că fusese reclamat la poliție, inculpatul a venit în țară, la cea. trei săptămâni, după A.R., când a mers în comuna B. satul M., la părinții acesteia, oferindu-le suma de 500 euro, sub pretextul că ar reprezenta c/valoarea muncii prestate pentru îngrijirea copilului, însă aceștia au refuzat banii, reproșându-i în același timp că și-a bătut joc de fiica lor pe care prin amenințări și violențe repetate au obligat-o să fure bunuri din magazine și să practice prostituția în condițiile în care la plecare era virgină.

Urmare acestui fapt, inculpatul a plecat, nu înainte de a le aduce injurii și amenințări.

În data de 17 ianuarie 2008, pe baza investigațiilor făcute de către polițiști, inculpatul C.Ș.G. a fost identificat în trafic, pe raza județului Olt, când a fost adus la sediul acestui serviciu.

După audierea acestuia și în baza probatoriului administrat, inculpatul a fost reținut 24 de ore pentru infracțiunea de trafic de persoane și trafic de minori, propunându-se apoi, arestarea preventivă, în temeiul art. 143, 146 și 148 lit. a) și f) C. proc. pen., propunere respinsă de Tribunalul Dolj, secția pentru minori și familie, prin încheierea nr. 2 din data de 18 ianuarie 2008, când s-a hotărât luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 29 zile începând cu 18 ianuarie 2008 și până la 15 februarie 2008 inclusiv.

În același timp și în condițiile legii, s-a efectuat și o percheziție la domiciliul părinților inculpatului, ocazie cu care s-au ridicat mai multe înscrisuri W.U., privind suma totală de 1.800 euro trimisă de soții C. acestora, alte înscrisuri în care sunt menționate bunuri cosmetice ș.a., precum și un contract de cumpărare a unui teren de către aceiași soți.

După externarea din Spitalul „C." din orașul Roșiorii de Vede, a fost audiată și C.M., față de care, din motive obiective (este mama unui minor), nu s-a dispus măsura reținerii.

Așa cum a rezultat din declarațiile numiților E.E. și V.V., după ce a fost pus în libertate de către instanța de judecată, în ziua de 20 ianuarie 2008, inculpatul a revenit în satul M., când, pentru că avea interdicție de a se apropia de părțile vătămate, a trimis-o pe bunica sa la părinții A.R., care în discuțiile avute a lăsat să se înțeleagă că nepotul ei (C.Ș.G.) dorește să se împace, fiind dispus să le dea oricât, propunerea fiind refuzată și de data aceasta.

În declarațiile date la urmărirea penală, atât inculpatul cât și învinuita au recunoscut că au dus în Grecia mai multe tinere de pe raza județului Dolj, însă în încercarea de a nu răspunde penal, nu au recunoscut faptele penale reținute în sarcina lor, precizând doar că au dorit să le ajute pe victime să-și găsească un loc de muncă în acea țară, asigurându-le în același timp și cazare în spațiul locativ ce-l dețineau în calitate de chiriași.

Poziția de negare a activității infracționale a fost însă infirmată de ansamblul probatoriului administrat în cauză, din care rezultă, fără dubii, săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, fiind greu de acceptat că părțile vătămate i-au reclamat fără un motiv anume, că nai ales minora A.R., care îi este și rudă ar fi procedat astfel, în condițiile în care nu ar fi fost exploatată sexual ori obligată să fure din magazine, când de altfel a și fost depistată de către polițiștii greci la furat.

Este de reținut și faptul că, în declarațiile date, inculpatul nu a fost sincer nici cu privire la sumele în valută trimise părinților, în condițiile în care la interogatoriu a negat acest lucru, că învinuita a recunoscut că a lucrat și ca damă de companie, deși soțul său a confirmat aceasta, că la percheziție s-au găsit înscrisuri cu bunuri ce cu siguranță proveneau din furturile realizate de părțile vătămate în Grecia din dispoziția sa și a soțului. Totodată este de luat în seamă și stăruința inculpatului de a se împăca cu A.R.

De asemenea, că tehnicile folosite pentru traficarea victimelor au vizat racolarea acestora din medii defavorizate, promisiunea mincinoasă ca le va asigura un loc de muncă unde să desfășoare activități licite, implicarea și suportarea cheltuielilor cu obținerea pașaportului și a transportului până în țara de destinație, cazare și masă gratuite, după care, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra, în condițiile în care nu cunoșteau limba de comunicare, nu, aveau bani și nici cunoștințe de orientare în țara respectivă, folosind amenințările și violențele repetate, acestea au fost exploatate.

Mai mult, din fișa de cazier judiciar, a rezultat că inculpata a mai fost condamnată în anul 2005 cu amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (sentința penală nr. 1572/205) și apoi amendată administrativ cu 3.000.000 RON, tot pentru lovire (sentința penală nr. 145 din 16 februarie 206), ceea ce duce la concluzia că este o femeie violentă, așa cum reiese de altfel și din declarațiile părților vătămate.

Situația de fapt reținută, a fost demonstrată de un probatoriu constând în cele rezultate din: procesul verbal de sesizare din oficiu, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare, precum și cu declarațiile inculpaților.

În drept, prima instanță a stabilit că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului C.Ș.G. și a inculpatei C.M., constând în aceea că în perioada 2006-2008, în baza înțelegerii avute, au racolat din România mai multe tinere, printre care minora A.R., de 16 ani, și pe partea vătămată B.E., de 20 ani, pe care, prin înșelăciune, le-au convins să accepte să fie transportate în Grecia, unde le-au cazat în spații închiriate și, apoi, prin imposibilitatea acestora de a se apăra, urmare amenințării și violențelor la care au fost supuse, a lipsei banilor pentru revenirea în țară și necunoașterii limbii de comunicare, le-au determinat să practice prostituția și furtul din magazine în folosul lor, realizează conținutul infracțiunilor de: trafic de persoane prev. de art. 12, alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005 și trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 13 C. pen.

La urmărirea penală, partea vătămată A.R. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 30000 euro, iar partea vătămată B.E. a precizat că își rezervă acest drept în faza de judecată

Stabilind vinovăția inculpaților cu privire la infracțiunile menționate mai sus și având în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege, criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, modul și împrejurările de săvârșire, dar și circumstanțele ce caracterizează persoana inculpaților, instanța reținând buna conduită a acestora până la săvârșirea faptelor deduse judecății, a făcut aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. și a aplicat acestora câte 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu aplicarea art. 33-34 C. pen.

Instanța a interzis inculpaților drepturile prevăzute de de art. 64 lit. a), b) și e) în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Atât la individualizarea pedepsei complementare, cât și la aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea exercitării unor drepturi, instanța, având în vedere faptele comise de inculpați, a considerat că aceștia sunt nedemni în a mai exercita drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și totodată nu prezintă garanții morale pentru a fi numiți tutore sau curator.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen. s-a dedus prevenția de la 17 ianuarie 2008 la 18 ianuarie 2008 privind pe inculpatul C.Ș.G.

Trecând la soluționarea laturii civile, instanța a reținut că doar partea vătămată A. (B.) R. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal pentru suma de 10.000 de euro, reprezentând daune morale, iar partea vătămată B.E. renunțând la pretențiile formulate anterior.

În speță, având însă în vedere faptele comise și vârsta părții vătămată A. (B.) R., instanța a constatat existența unui prejudiciu cu caracter nepatrimonial.

A apreciat că evenimentele traumatice pe aceasta Ie-a trăit i-au produs o suferință astfel că cererea privind obligarea inculpaților la plata daunelor morale este justificată, astfel că instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 17 C. proc. pen. și, admițând în parte acțiunea civilă, a obligat pe inculpații la 5000 RON despăgubiri civile cu titlu de daune morale, apreciind că suma respectivă reprezintă un echivalent bănesc suficient pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial suferit de partea vătămată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpații C.Ș.G. și C.M.

Parchetul a criticat soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Inculpații, în apelurile lor, au apreciat, în esență, că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, acelea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) și prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, întrucât partea vătămată B.E. a venit în Grecia la muncă, iar partea vătămată (minoră) A.R., a îndeplinit atribuții de „bonă" pentru copilul celor doi, considerente pentru care, în final, a fost invocată o soluție corespunzătoare de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 114 din 2 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpații C.Ș.G. și C.M.

S-a desființat sentința sub aspectul omisiuni aplicării disp. art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. și al interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a l-a și lit. e) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie și, rejudecând, în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la cei doi inculpați a sumei de 15.000 euro, însușită de la partea vătămată B.E., rezultată din practicarea prostituției de către aceasta.

S-au menținut pedepsele complementare și accesorii aplicate celor doi inculpați, cu excepția interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a l-a (dreptul de a alege) și lit. e) (dreptul de a fi tutore sau curator) C. pen., nejustificat restrânse.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate și netemeinicie invocate, Curtea de Apel a constată că apelurile declarate de parchet și inculpați sunt fondate, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.

Așa cum judicios a reținut prima instanță, pe baza unui probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat (împrejurările de fapt rezultate din declarațiile celor două părți vătămate, din cele arătate de martorii E.E., V.V., M.E.C., acestea, parțial, coroborate cu cele susținute de inculpați, dar și cu cele desprinse din celelalte acte și lucrări ale dosarului), activitatea infracțională a celor doi inculpați, C.Ș.G. și C.M., constând în aceea că în perioada 2006-2008, în baza unei înțelegeri avute, au racolat din Romanța mai multe tinere, între care pe minora A.R., de 16 ani, și pe partea vătămată B.E., de 20 ani, pe care, prin înșelăciune, le-au convins să accepte să fie transportate în Grecia, unde le-au cazat în spații închiriate, pentru ca, apoi, să profite de imposibilitatea acestora de a se apăra, în urma amenințărilor și violențelor la care au fost supuse, a lipsei banilor pentru revenirea în țară, determinându-le, în final, să practice prostituția, a fost just încadrată legal, aceștia săvârșind infracțiunile de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, și trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cum astfel a fost modificată prin O.U.G. nr. 79/2005.

Însă, instanța de fond a restricționat nejustificat, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie atât dreptul de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza l-a, precum și dreptul de a fi tutore sau curator, prev. de art. 64 lit. e) C. pen.

Dispoziția de interzicere a dreptului de a alege contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, cum astfel a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 30 martie 2004 (cauza Hist contra Marii Britanii).

Într-adevăr, faptele comise de inculpați prezintă o anumită gravitate, însă acestea nu sunt de natură a atrage o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege.

De asemenea, pedeapsa interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator prev. de art. 64 lit. e) C. pen., putea fi dispusă numai dacă se constata o legătură între infracțiunea comisă și calitatea de părinte al inculpaților, în sensul că săvârșirea faptei relevă nedemnitatea de a exercita aceste drepturi.

Interzicerea acestor drepturi, care constituie ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, se aplică potrivit art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dacă instanța constată că, în raport cu tipul de infracțiune săvârșită de inculpat, cu conduita acestuia și cu interesul minorului, limitarea exercitării acestui drept pe durata executării pedepsei privative de libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului și urmărește un scop legitim.

Însă, în cauza de față, interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator nu se justifica, întrucât măsura nu se impune pentru protejarea drepturilor și libertăților altor persoane, inculpații neaflându-se în situația de a le exercita efectiv.

Mai mult, faptele inculpaților nu au fost îndreptate împotriva unei persoane aflate sub ocrotire sau care ar intra în categoria celor în beneficiul cărora legiuitorul a prevăzut tutela și curatela, pentru a fi instituită măsura de protecție, prev. de art. 64 lit. e) C. pen.

Prin urmare, critica de nelegalitate și netemeinicie formulată de parchet în sensul arătat mai sus, este întemeiată, iar după admiterea apelului, desființarea sentinței, dispozițiile privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza l-a, cu referire la art. 71 C. pen. și prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., atât cu titlu de pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie, urmează a fi înlăturate.

Sub acest aspect, urmează a fi admise și apelurile celor doi inculpați.

De asemenea, așa cum rezultă din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, partea vătămată B.E., care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, a declarat că în cadrul activității de practicare a prostituției, la care a fost obligată de către inculpați pe lângă activitatea de noapte de la bar, unde era plătită cu 50 de euro pe seară, sume pe care le dădea inculpatei C.M., a obținut din întreținerea de relații sexuale cu diverși clienți, suma de aproximativ 15.000 euro, beneficiu material însușit de către cei doi inculpați.

Or, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., în contextul în care partea vătămată B.E. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, sumele de bani realizate de aceasta din urmă și însușite de inculpați trebuiau confiscate.

Astfel că, sub acest aspect, după desființarea sentinței în apelul declarat de parchet, suma respectivă de 15.000 euro, va fi confiscată de la inculpați.

Pedepsele principale de câte 3 ani închisoare, aplicate celor doi inculpați pentru fiecare din cele două infracțiuni săvârșite, stabilite prin reținerea justificată a circumstanțelor prev. de art. 74 lit. a) C. pen., vor fi apreciate ca just individualizate în raport de criteriile înscrise în art. 72 C. pen.

Astfel, la stabilirea acestora, pe lângă împrejurarea cu caracter judiciar atenuant reținută (conduita bună înainte de săvârșirea faptelor), prima instanță a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret al faptelor, decurs din urmările produse, cât și din valoarea socială lezată - demnitatea persoanei, iar, pe de altă parte, și unele elemente ce privesc pe făptuitori, de vârstă tânără, însă cu atitudine de nerecunoaștere a învinuirilor, în pofida unor probe concludente de vinovăție, pe de altă parte.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații C.Ș.G. și C.M., invocând cazurile de casare prev.de:

- art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanțele de fond și apel au omis să se pronunțe asupra declarațiilor celor 6 martori propuși în apărare de inculpați și au respins administrarea unor probe concludente și utile pentru aflarea adevărului în cauză;

- art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., întrucât situația de fapt reținută este într-o discordantă totală cu cea care rezultă din conținutul real al probelor;

- art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se reținerea de circumstanțe atenuante judiciare și aplicarea unei pedepse în condițiile art. 86

1

C. proc. pen.

În completarea motivelor de recurs s-a criticat măsura confiscării sumei de 15 000 de euro, fără a se preciza și cazul de casare în care această critică se încadrează.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., Curtea constată că în faza de cercetare judecătorească, în fond după casare, au fost audiați, la solicitarea inculpaților, martorii A.L., V.O., V.l., F.C., F.M., A.I. și C.A.

Din considerentele hotărârilor pronunțate în cauză rezultă că instanțele de fond și apel nu s-au pronunțat asupra acestor mijloace de probă, însă Curtea constată că nu este incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. invocat de inculpați, în condițiile în care aspectele menționate de acești martori nu erau esențiale, de natură a schimba soluția pronunțată.

În acest sens, dincolo de legătura de rudenie existentă între majoritatea martorilor (A.L., F.C., F.M., A.I.) și inculpați, Curtea constată că declarațiile persoanelor audiate la solicitarea acestora sunt fie neconcludente (a se vedea depozițiile martorilor F.C., F.M., A.I., C.A., care lămuresc aspecte colaterale și necontroversate, privitoare la condițiile în care partea vătămată A.R. a plecat în Grecia), fie ridică anumite semne de întrebare cu privire la sinceritatea martorilor (A.L., V.O., V.l.).

Astfel, din declarațiile acestora din urmă rezultă, contrar celor susținute de părțile vătămate, că mama inculpatei C. nu locuia cu aceștia, aspect important, în condițiile în care este cert faptul că în perioada de referință aceasta s-a aflat în Grecia.

Realitatea acestei împrejurări pune în discuție motivația deplasării părții vătămate minore în Grecia, aceea de a avea grijă de copilul abia născut al inculpaților, în condițiile în care aceștia nu au oferit vreo explicație pentru preferința exprimată față de partea vătămată, persoană în vârstă de 16 ani împliniți, fără experință în domeniu, prin raportare la mama inculpatei C., persoană adultă, care născuse un copii și locuia statornic în acea perioadă în Grecia.

De asemenea, din declarațiile acestor trei martori a rezultat că partea vătămată A.R. ar fi avut în aceeași perioadă o relație de prietenie cu unul dintre ei (V.l., fratele lui V.O.), aspect neconfirmat de cele două părți vătămate, care au arătat că nici nu au cunoscut respectiva persoană.

Dincolo de aceste inadvertențe, chiar dacă cele susținute de martori ar fi reale, declarațiile lor nu exclud posibilitatea ca partea vătămată minoră să fi practicat prostituția, în condițiile din aceste depoziții nu rezultă timpul efectiv petrecut zilnic, împreună, de victimă și respectivii martori.

Această concluzie se impune și în cazul părții vătămate B.E., în condițiile în care dintre cei 6 martori audiați la solicitarea inculpaților, doar doi din ei (A.L. și V.O.) fac referiri Ia această parte vătămată și doar tangențial, fără a rezulta din aceste depoziții cu ce se ocupa victima în Grecia.

În privința înscrisurilor depuse de inculpați la dosar, acestea au constatat în: declarații extrajudiciare (care nu pot fi luate în considerare în cadrul procesului penal); o solicitare adresată Tribunalului Chania privitoare la eventuale declarații, plângeri sau sancțiuni ce i-ar putea viza pe inculpați și/sau pe părțile vătămate (fără a exista și vreun răspuns al autorităților elene); copia unei citații emise de un organ judiciar din aceeași localitate vizând-o pe partea vătămată B. (fără a se putea stabili obiectul cauzei și calitatea acesteia); copia permisului de muncă al inculpatei C.M. și a sumelor virate cu titlu de asigurări sociale în Grecia; copia unor înscrisuri legate de reparația unui autoturism în România; acte în circumstantiere.

De asemenea, s-a depus la dosar o chitanță de 3 euro emisă la data de 22 mai 2007 de un spital din Chania, care ar reprezenta contravaloarea unei examinări la care a fost supusă fiica minoră a inculpaților, C.M., fără a rezulta alte amănunte privitoare la circumstanțele în care minora a ajuns să fie examinată (simptome, diagnostic, tratament). În aceste condiții, înscrisul prezentat este neconcludent, neputându-se face vreo legătură între el și apărările inculpaților, în sensul că partea vătămată A.R. ar fi manifestat neglijență în îngrijirea minorei, iar în aceste circumstanțe ei au fost cei care ar fi renunțat la serviciile părții vătămate și ar fi trimis-o în țară.

Prin urmare, deși este real faptul că instanțele de fond și apel au omis să analizeze întregul material probator administrat în cauză, cu referire specială la probele propuse de inculpați în apărare, Curtea constată că această omisiune nu a fost esențială, în condițiile în care acestea, în contextul ansamblului probelor administrate, nu erau de natură a schimba soluția procesului.

În privința respingerii de către instanțele de fond și apel a altor probe solicitate în apărare de către inculpați, Curtea constată că această situație nu se circumscrie cazului de casare invocat, căci acesta are în vedere doar ipoteza în care instanțele nu s-au pronunțat asupra unor cereri (probatorii, în speță), iar nu și ipoteza în care instanțele au analizat și au respins asemenea solicitări.

Cu alte cuvinte, ceea ce interesează în limitele acestui caz de casare este nepronunțarea asupra unor cereri considerate esențiale, iar nu modul în care instanțele au analizat și dispus asupra acestora.

Dincolo de aceste considerații teoretice, Curtea constată că instanța de fond a admis majoritatea probelor solicitate de inculpați, iar în apel aceștia nu au solicitat administrarea unor probe suplimentare.

În privința solicitării de a se emite o adresă către autoritățile din Grecia referitoare la eventuale plângeri depuse de părțile vătămate împotriva inculpaților, instanța de fond a prorogat inițial această probă, iar ulterior, la cererea inculpatului C.Ș., i-a acordat acestuia posibilitatea de a face personal demersuri în acest sens, în condițiile în care așa cum s-a arătat anterior, ei înșiși s-au adresat cu o cerere autorităților elene, fără rezultat însă.

Prin urmare, nici din această perspectivă cazul de casare invocat de inculpați nu este incident în cauză.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată că inculpații au făcut trimitere la probatoriul administrat în apărare (asupra căruia instanțele nu s-au pronunțat), susținând că situația de fapt reținută în hotărârile atacate este în totală discordantă cu situația ce ar rezulta din aceste mijloace de probă.

Dincolo de cele deja expuse cu privire la concludenta probelor administrate în apărare de inculpați, Curtea constată că declarațiile . părților vătămate se coroborează cu probele administrate în cursul urmăririi penale și readministrate în cursul judecății, astfel încât nu se poate susține că situația de fapt reținută în cauză este în discordantă cu conținutul real al acestora. În acest context, Curtea reține că inculpații nu au putut oferi o explicație pentru declarațiile acuzatoare ale părților vătămate la adresa lor, cu atât mai mult cu cât cel puțin una dintre ele (A.R.) se află în relații de rudenie cu inculpatul C.Ș.

Împrejurarea că, potrivit inculpaților, partea vătămată ar fi fost nemulțumită de împrejurarea că aceștia au trimis-o înapoi în România, după numai câteva luni (ca urmare a lipsei de grijă manifestată în relație cu fiica minoră a acestora), nu poate justifica conduita procesuală a victimei, de a formula și susține acuzații grave la adresa inculpaților, cu atât mai mult cu cât aceștia s-au oferit să o despăgubească după revenirea în țară, prin plata sumelor de bani cuvenite pentru cele câteva luni de ședere în Grecia.

O astfel de conduită a părții vătămate ar fi și ilogică dacă cele invocate de inculpați ar corespunde adevărului (fiica lor minoră ar fi avut de suferit fizic de pe urma neglijenței părții vătămate în supravegherea ei), fiind improbabil ca o pers