ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 962/2004

În luna februarie 1994, partea vătămată F.M.M., dorind să facă un schimb de locuință, l-a contactat pe inculpat care, după ce a condus-o pentru a vizita apartamentul oferit, i-a pretins suma de 700.000 lei pentru a perfecta actele. După ce a primit banii, deși a fost căutat în repetate rânduri de către partea vătămată, inculpatul a amânat-o de fiecare dată pentru ca, în cele din urmă, F.O. să afle că apartamentul este locuit și nu putea fi cumpărat. Banii au fost cheltuiți de inculpat, prejudiciul nefiind recuperat.

În luna septembrie 1994, inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată H.M.F., student la U.M.F. Iași și, întrucât aceasta locuia în gazdă, i-a propus să-i facă rost de un apartament cu 3 camere contra sumei de 4000 dolari S.U.A. Întrucât studentul nu avea decât 2500 dolari S.U.A., inculpatul s-a oferit să-i procure o garsonieră și, pentru a-l determina să-i dea banii, i-a propus să încheie un contract de împrumut. Partea vătămată a acceptat, i-a dat inculpatului suma de 2500 dolari S.U.A. și au încheiat contractul de împrumut. Inculpatul a cheltuit banii, iar la împlinirea termenului de a-și îndeplini promisiunea, nu a mai fost de găsit, partea vătămată constatând că nu mai răspunde la telefon. Prejudiciul nu este recuperat.

În luna martie 1994, partea vătămată M.M. l-a contactat pe inculpat, în urma unui anunț din E. și a apelat la acesta pentru a face un împrumut de bani. Inculpatul i-a făcut rost părții vătămate de suma de 4500 mărci germane și i-a pretins schița și titlul de proprietate ale apartamentului, spunându-i că sunt necesare la notariat pentru a garanta împrumutul cu apartamentul. Partea vătămată i-a dat actele și fiind condusă la notarul public D.L. de către inculpat, la cererea acestuia din urmă a semnat acte în alb. Ulterior a fost întocmit actul de vânzare-cumpărare a apartamentului pentru suma de 115.000 lei. Partea vătămată a crezut că semnează un contract de gaj, nicidecum contract de vânzare-cumpărare a apartamentului. În fapt, valoarea reală a apartamentului este de 14.000 mărci germane, sumă cu care partea vătămată se constituie parte civilă în cauză.

În luna iunie 1994, inculpatul a înșelat-o pe partea vătămată B.V. cu suma de 1000 dolari S.U.A. cu prilejul intermedierii vânzării unui apartament.

În luna iunie 1994, inculpatul a înșelat-o pe partea vătămată B.N. cu suma de 7.000.000 lei cu prilejul intermedierii unui schimb de locuință.

În luna septembrie 1994, inculpatul a înșelat-o pe partea vătămată C.Z., prin metoda semnării unor înscrisuri în alb, cu prilejul demersurilor pentru un schimb de locuință, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 20.000.000 lei, nerecuperat.

În luna septembrie 1994, inculpatul l-a înșelat cu suma de 150.000 lei pe M.E., căruia i-a promis intermedierea cumpărării unui apartament.

În luna 1994, partea vătămată C.I. a împrumutat, prin intermedierea inculpatului, suma de 1500 dolari S.U.A. și, în locul contractului de împrumut, după metoda semnăturii în alb, a fost încheiat contract de vânzare cumpărare a apartamentului celui păgubit.

În luna iunie 1994, ca și în cazul precedent, inculpatul a împrumutat părților vătămate G.G. și G.M. suma de 800 dolari S.U.A. și, în locul contractului de gaj, prin semnăturile în alb ale părților vătămate pe formulare, a obținut încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului împrumutaților.

În cursul anului 1994, inculpatul a pretins și primit suma de 750.000 lei de la partea vătămată U.M. pentru a-i găsi o garsonieră pentru închiriat. Inculpatul nu și-a îndeplinit promisiunea, prejudiciul nefiind recuperat. II. În luna august 1999, partea vătămată I.D., dorind să cumpere apartament în municipiul Iași, a contactat Agenția Imobiliară E., aparținând inculpatului U.N., care, prin agenții imobiliare, i-au oferit mai multe locuințe. Partea vătămată a optat pentru apartamentul martorului C. Inculpatul i-a spus părții vătămate că apartamentul nu este cumpărat de la D.A.F.I.S., că familia C. are restanțe la întreținere și chirie și i-a pretins suma de 15 milioane lei, cu care a promis că va achita apartamentul la societatea care îl administra și va lichida și datoriile. Partea vătămată a achitat suma solicitată, precum și 3 milioane lei, comisionul firmei, încheindu-se și antecontract de vânzare-cumpărare. Ulterior, la insistențele părții vătămate, inculpatul i-a spus că familia C. s-a răzgândit și nu mai vinde apartamentul, însă are un prieten care pleacă în Italia și își vinde apartamentul cu 3000 S.U.A. dolari. Inculpatul a reușit să o convingă pe partea vătămată, afirmând că reprezintă o firmă serioasă și nu vor fi probleme, astfel că aceasta i-a remis suma de 49.000.000 lei, acceptând și să încheie la notariat act de împrumut, la sugestia inculpatului. Și de această dată inculpatul a dispărut o perioadă de timp, dând apoi explicații puerile părții vătămate, care a rămas păgubită de suma de 67.000.000 lei. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și părțile civile M.M., M.P. și M.G. Partea civilă M.M. a solicitat să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat prin intermediul societății inculpatului, iar părțile civile M.P. și M.G. au cerut obligarea inculpatului la despăgubiri pentru prejudiciul ce le-a fost cauzat. Inculpatul U.N. a criticat hotărârea pentru greșita condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune în dauna părții vătămate I.D., motivând nerealizarea conținutului acesteia. Prin decizia penală nr. 340 din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondate, apelurile declarate. Instanța de control judiciar a constatat, în recursul inculpatului, că hotărârea de condamnare este legală și temeinică, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. În ce privește recursurile părților civile M.P. și M.G., s-a constatat că în cauză nu a fost promovată acțiunea penală împotriva inculpatului pentru vreo infracțiune prin care să fi fost cauzate pagube celor două apelante, astfel încât acestea nu au calitatea de părți civile în acest proces penal. Recursul părții civile M.M. a fost respins, ca nefondat, motivat de aceea că, contractul de vânzare-cumpărare, a cărui anulare o solicită, a fost încheiat între aceasta și numitul D.F., nefăcând parte inculpatul, iar intenția sus-numitei de înstrăinare a apartamentului rezultă și din contractul de intermediere înregistrat la SC M.L. SRL, datat 7 martie 1994, semnat de apelantă. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpatul U.N., nemotivat în scris și nesusținut oral decât prin apărătorul din oficiu, în sensul reducerii pedepsei, și părțile civile M.M., care a criticat-o pentru respingerea cererii de desființare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat fraudulos și M.P. și M.G. pentru nelegalitate constând în neobligarea inculpatului la despăgubirile civile care li se cuvin. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată următoarele: În recursul inculpatului U.N., motivul de casare, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de apărătorul din oficiu, nu este întemeiat. Fapta săvârșită de inculpat în dauna părții vătămate I.D., respectiv de a-i pretinde și primi în total 67 milioane lei, în calitatea sa de administrator al unei agenții imobiliare de intermediere, inducând-o în eroare prin afirmarea, mincinos, că reprezintă avans la cumpărarea, succesiv, a două apartamente și amăgind-o în privința bunei sale credințe, fraudulos, prin încheierea și a unui contract de împrumut pentru suma de 49 milioane lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. Vinovăția inculpatului este temeinic dovedită și aceasta rezultă din declarațiile martorilor C.F., C.N., P.M., I.E. care se coroborează cu declarațiile părții vătămate I.D. Pedeapsa a fost corect individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și astfel cum a fost aplicată asigură realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare a sancțiunii, precum și scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. În recursurile părților civile M.P. și M.G., urmează a se constata că sus-numiții nu au calitatea de părți în acest proces penal. Prin rechizitoriul nr. 17/P/1995 din 21 aprilie 2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, care constituie actul de sesizare a instanței în această cauză, inculpatul U.N. nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea vreunei infracțiuni care să aibă vreo legătură cu recurenții M.P. și M.G. Prin același rechizitoriu, în dispozitiv, se face mențiunea că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părților vătămate M.P. și altele. De urmare, este legală și temeinică hotărârea instanței de apel de respingere a apelului numiților M.P. și M.G. întrucât, neexistând acțiune penală și act de sesizare a instanței cu vreo infracțiune comisă de inculpat în dauna sus-numiților, nu poate exista nici acțiune civilă, astfel încât recursurile acestora vor fi respinse ca inadmisibile. Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate prin recursul părții civile M.M., se constată că acestea sunt întemeiate. Potrivit art. 346 C. proc. pen., instanța se pronunță prin aceeași hotărâre și asupra acțiunii civile în caz de încetare a procesului penal. Este adevărat că în cauză instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii civile promovate de partea civilă M.M., dispunând respingerea acesteia. Hotărârea este, însă, supusă casării pentru cazurile prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 9 C. proc. pen. Astfel, între situația de fapt, așa cum a fost reținută de instanță, sub pct. 3, pg.3 prin considerentele hotărârii, probe și soluție în latura civilă există o evidentă contradicție, consecință a neexaminării existenței faptei, a vinovăției inculpatului și a urmărilor pretinse de partea civilă. Instanța de fond a preluat situația de fapt din rechizitoriu și a reținut că, datorită manoperelor dolosive folosite de inculpat, un contract de gaj, dorit de partea vătămată, a fost pervertit într-un contract de vânzare-cumpărare. Respingând acțiunea civilă a părții civile M.M., instanța nu a indicat prin hotărâre motivele pe care și-a întemeiat soluția și care nu puteau fi decât altele decât cele ce rezultă din situația de fapt asumată. Deși, în latura penală, instanța a procedat corect dispunând încetarea procesului penal pe temeiul existenței cauzei de înlăturare a răspunderii penale, constând în împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru a soluționa temeinic și legal latura civilă ar fi trebuit să cerceteze existența, în cauză, a condițiilor prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului. Neprocedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre care este în vădită contradicție cu starea de fapt, reținută fără să fi fost cercetată și, mai mult decât atât, nu a arătat motivele avute în vedere la adoptarea acestei soluții. Pentru cele ce preced, admițând recursul părții civile M.M., vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză și se va dispune trimiterea cauzei pentru soluționarea laturii civile, privind pretențiile acestei părți civile, la Tribunalul Iași. Motivarea făcută de instanța de apel soluției de respingere a apelului părții civile M.M. nu suplinește omisiunea instanței de fond și nu poate înlătura contradicțiile pe care le cuprinde hotărârea primei instanțe în ce privește elementele de fapt ce rezultă din mijloacele de probă, situația de fapt reținută și soluția, aspecte care ar fi trebuit să fie sancționate de instanța de control judiciar.