ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 962/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 962/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 615 din 7

noiembrie 2002, Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul U.N.,

- în baza art. 215 alin. (1), (2) și

(3) C. pen. (pct. II Rechizitoriu) la 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea

art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost dedusă durata arestării

preventive a inculpatului de la 23 martie 2000 la 14 decembrie 2000.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C.

proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat

procesul penal față de inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C.

pen. (pct. 1 - 10 Rechizitoriu), constatând intervenția prescripției

răspunderii penale.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., au fost respinse acțiunile civile formulate de părțile civile F.O.M.,

H.M.F., B.V., B.N., C.Z., M.E., C.I., G.G., U.M., M.M., M.P. și M.G.

Inculpatul a fost obligat, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL să plătească părții civile

I.D. suma de 67.000.000 lei, plus dobânda legală și, de asemenea, la cheltuieli

judiciare către stat și către partea civilă I.D.

Instanța a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul U.N. a fost administrator

al SC M.L. SRL Iași în perioada 1992 – 1995, societate care se ocupa și cu

intermedieri imobiliare, dând anunțuri în Ziarul E.

Prin manopere frauduloase, în

perioada februarie – octombrie 1994 inculpatul a indus în eroare 10 părți

vătămate, cauzându-le acestora pierderea locuințelor personale, după cum

urmează:

vătămată F.M.M., dorind să facă un schimb de locuință, l-a contactat pe

inculpat care, după ce a condus-o pentru a vizita apartamentul oferit, i-a

pretins suma de 700.000 lei pentru a perfecta actele.

După ce a primit banii, deși a fost

căutat în repetate rânduri de către partea vătămată, inculpatul a amânat-o de

fiecare dată pentru ca, în cele din urmă, F.O. să afle că apartamentul este

locuit și nu putea fi cumpărat.

Banii au fost cheltuiți de inculpat,

prejudiciul nefiind recuperat.

a cunoscut-o pe partea vătămată H.M.F., student la U.M.F. Iași și, întrucât

aceasta locuia în gazdă, i-a propus să-i facă rost de un apartament cu 3 camere

contra sumei de 4000 dolari S.U.A.

Întrucât studentul nu avea decât

2500 dolari S.U.A., inculpatul s-a oferit să-i procure o garsonieră și, pentru

a-l determina să-i dea banii, i-a propus să încheie un contract de împrumut.

Partea vătămată a acceptat, i-a dat

inculpatului suma de 2500 dolari S.U.A. și au încheiat contractul de împrumut.

Inculpatul a cheltuit banii, iar la împlinirea termenului de a-și îndeplini

promisiunea, nu a mai fost de găsit, partea vătămată constatând că nu mai

răspunde la telefon.

Prejudiciul nu este recuperat.

vătămată M.M. l-a contactat pe inculpat, în urma unui anunț din E. și a apelat

la acesta pentru a face un împrumut de bani.

Inculpatul i-a făcut rost părții

vătămate de suma de 4500 mărci germane și i-a pretins schița și titlul de

proprietate ale apartamentului, spunându-i că sunt necesare la notariat pentru

a garanta împrumutul cu apartamentul.

Partea vătămată i-a dat actele și

fiind condusă la notarul public D.L. de către inculpat, la cererea acestuia din

urmă a semnat acte în alb.

Ulterior a fost întocmit actul de

vânzare-cumpărare a apartamentului pentru suma de 115.000 lei.

Partea vătămată a crezut că semnează

un contract de gaj, nicidecum contract de vânzare-cumpărare a apartamentului.

În fapt, valoarea reală a

apartamentului este de 14.000 mărci germane, sumă cu care partea vătămată se

constituie parte civilă în cauză.

înșelat-o pe partea vătămată B.V. cu suma de 1000 dolari S.U.A. cu prilejul

intermedierii vânzării unui apartament.

înșelat-o pe partea vătămată B.N. cu suma de 7.000.000 lei cu prilejul

intermedierii unui schimb de locuință.

inculpatul a înșelat-o pe partea vătămată C.Z., prin metoda semnării unor

înscrisuri în alb, cu prilejul demersurilor pentru un schimb de locuință,

cauzându-i un prejudiciu în sumă de 20.000.000 lei, nerecuperat.

inculpatul l-a înșelat cu suma de 150.000 lei pe M.E., căruia i-a promis

intermedierea cumpărării unui apartament.

C.I. a împrumutat, prin intermedierea inculpatului, suma de 1500 dolari S.U.A.

și, în locul contractului de împrumut, după metoda semnăturii în alb, a fost

încheiat contract de vânzare cumpărare a apartamentului celui păgubit.

cazul precedent, inculpatul a împrumutat părților vătămate G.G. și G.M. suma de

800 dolari S.U.A. și, în locul contractului de gaj, prin semnăturile în alb ale

părților vătămate pe formulare, a obținut încheierea contractului de

vânzare-cumpărare a apartamentului împrumutaților.

inculpatul a pretins și primit suma de 750.000 lei de la partea vătămată U.M.

pentru a-i găsi o garsonieră pentru închiriat. Inculpatul nu și-a îndeplinit

promisiunea, prejudiciul nefiind recuperat.

II. În luna august 1999, partea

vătămată I.D., dorind să cumpere apartament în municipiul Iași, a contactat

Agenția Imobiliară E., aparținând inculpatului U.N., care, prin agenții

imobiliare, i-au oferit mai multe locuințe.

Partea vătămată a optat pentru

apartamentul martorului C.

Inculpatul i-a spus părții vătămate

că apartamentul nu este cumpărat de la D.A.F.I.S., că familia C. are restanțe

la întreținere și chirie și i-a pretins suma de 15 milioane lei, cu care a

promis că va achita apartamentul la societatea care îl administra și va lichida

și datoriile.

Partea vătămată a

achitat suma solicitată, precum și 3 milioane lei, comisionul firmei,

încheindu-se și antecontract de vânzare-cumpărare.

Ulterior, la insistențele părții

vătămate, inculpatul i-a spus că familia C. s-a răzgândit și nu mai vinde

apartamentul, însă are un prieten care pleacă în Italia și își vinde

apartamentul cu 3000 S.U.A. dolari.

Inculpatul a reușit să o convingă pe

partea vătămată, afirmând că reprezintă o firmă serioasă și nu vor fi probleme,

astfel că aceasta i-a remis suma de 49.000.000 lei, acceptând și să încheie la

notariat act de împrumut, la sugestia inculpatului.

Și de această dată inculpatul a

dispărut o perioadă de timp, dând apoi explicații puerile părții vătămate, care

a rămas păgubită de suma de 67.000.000 lei.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpatul și părțile civile M.M., M.P. și M.G.

Partea civilă M.M. a solicitat să se

dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat prin intermediul

societății inculpatului, iar părțile civile M.P. și M.G. au cerut obligarea

inculpatului la despăgubiri pentru prejudiciul ce le-a fost cauzat.

Inculpatul U.N. a criticat hotărârea

pentru greșita condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune în dauna părții

vătămate I.D., motivând nerealizarea conținutului acesteia.

Prin decizia penală nr. 340 din 16

septembrie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondate, apelurile

declarate.

Instanța de control judiciar a

constatat, în recursul inculpatului, că hotărârea de condamnare este legală și

temeinică, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune.

În ce privește recursurile părților

civile M.P. și M.G., s-a constatat că în cauză nu a fost promovată acțiunea

penală împotriva inculpatului pentru vreo infracțiune prin care să fi fost

cauzate pagube celor două apelante, astfel încât acestea nu au calitatea de

părți civile în acest proces penal.

Recursul părții civile M.M. a fost

respins, ca nefondat, motivat de aceea că, contractul de vânzare-cumpărare, a

cărui anulare o solicită, a fost încheiat între aceasta și numitul D.F.,

nefăcând parte inculpatul, iar intenția sus-numitei de înstrăinare a

apartamentului rezultă și din contractul de intermediere înregistrat la SC M.L.

SRL, datat 7 martie 1994, semnat de apelantă.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpatul U.N., nemotivat în scris și nesusținut

oral decât prin apărătorul din oficiu, în sensul reducerii pedepsei, și părțile

civile M.M., care a criticat-o pentru respingerea cererii de desființare a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat fraudulos și M.P. și M.G. pentru

nelegalitate constând în neobligarea inculpatului la despăgubirile civile care

li se cuvin.

Verificând hotărârea atacată pe baza

materialului de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

În recursul inculpatului U.N.,

motivul de casare, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., invocat de apărătorul din oficiu, nu este întemeiat.

Fapta săvârșită de inculpat în dauna

părții vătămate I.D., respectiv de a-i pretinde și primi în total 67 milioane

lei, în calitatea sa de administrator al unei agenții imobiliare de

intermediere, inducând-o în eroare prin afirmarea, mincinos, că reprezintă

avans la cumpărarea, succesiv, a două apartamente și amăgind-o în privința

bunei sale credințe, fraudulos, prin încheierea și a unui contract de împrumut

pentru suma de 49 milioane lei, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C.

pen.

Vinovăția inculpatului este temeinic

dovedită și aceasta rezultă din declarațiile martorilor C.F., C.N., P.M., I.E.

care se coroborează cu declarațiile părții vătămate I.D.

Pedeapsa a fost corect

individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și astfel

cum a fost aplicată asigură realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare

a sancțiunii, precum și scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

În recursurile părților civile M.P.

și M.G., urmează a se constata că sus-numiții nu au calitatea de părți în acest

proces penal.

Prin rechizitoriul nr. 17/P/1995 din

21 aprilie 2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, care constituie

actul de sesizare a instanței în această cauză, inculpatul U.N. nu a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea vreunei infracțiuni care să aibă vreo

legătură cu recurenții M.P. și M.G.

Prin același rechizitoriu, în

dispozitiv, se face mențiunea că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părților

vătămate M.P. și altele.

De urmare, este legală și temeinică

hotărârea instanței de apel de respingere a apelului numiților M.P. și M.G.

întrucât, neexistând acțiune penală și act de sesizare a instanței cu vreo

infracțiune comisă de inculpat în dauna sus-numiților, nu poate exista nici

acțiune civilă, astfel încât recursurile acestora vor fi respinse ca

inadmisibile.

Examinând hotărârea atacată în

raport cu criticile formulate prin recursul părții civile M.M., se constată că

acestea sunt întemeiate.

Potrivit art. 346 C. proc. pen.,

instanța se pronunță prin aceeași hotărâre și asupra acțiunii civile în caz de

încetare a procesului penal.

Este adevărat că în cauză instanța

de fond s-a pronunțat asupra acțiunii civile promovate de partea civilă M.M.,

dispunând respingerea acesteia.

Hotărârea este, însă, supusă casării

pentru cazurile prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 9 C.

proc. pen.

Astfel, între situația de fapt, așa

cum a fost reținută de instanță, sub pct. 3, pg.3 prin considerentele

hotărârii, probe și soluție în latura civilă există o evidentă contradicție,

consecință a neexaminării existenței faptei, a vinovăției inculpatului și a

urmărilor pretinse de partea civilă.

Instanța de fond a preluat situația

de fapt din rechizitoriu și a reținut că, datorită manoperelor dolosive

folosite de inculpat, un contract de gaj, dorit de partea vătămată, a fost

pervertit într-un contract de vânzare-cumpărare.

Respingând acțiunea civilă a părții

civile M.M., instanța nu a indicat prin hotărâre motivele pe care și-a

întemeiat soluția și care nu puteau fi decât altele decât cele ce rezultă din

situația de fapt asumată.

Deși, în latura penală, instanța a

procedat corect dispunând încetarea procesului penal pe temeiul existenței

cauzei de înlăturare a răspunderii penale, constând în împlinirea termenului de

prescripție a răspunderii penale pentru a soluționa temeinic și legal latura

civilă ar fi trebuit să cerceteze existența, în cauză, a condițiilor prevăzute

de lege pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului.

Neprocedând astfel, instanța de fond

a pronunțat o hotărâre care este în vădită contradicție cu starea de fapt,

reținută fără să fi fost cercetată și, mai mult decât atât, nu a arătat

motivele avute în vedere la adoptarea acestei soluții.

Pentru cele ce preced, admițând

recursul părții civile M.M., vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză și se

va dispune trimiterea cauzei pentru soluționarea laturii civile, privind

pretențiile acestei părți civile, la Tribunalul Iași.

Motivarea făcută de instanța de apel

soluției de respingere a apelului părții civile M.M. nu suplinește omisiunea

instanței de fond și nu poate înlătura contradicțiile pe care le cuprinde

hotărârea primei instanțe în ce privește elementele de fapt ce rezultă din

mijloacele de probă, situația de fapt reținută și soluția, aspecte care ar fi

trebuit să fie sancționate de instanța de control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de partea

civilă M.M. împotriva deciziei penale nr. 340 din 16 septembrie 2003 a Curții

de Apel Iași.

Casează hotărârea atacată, precum și

sentința penală nr. 615 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Iași.

Trimite cauza pentru soluționarea

laturii civile, privind pretențiile acestei părți civile, la Tribunalul Iași.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.N. împotriva deciziei penale sus-menționată.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Respinge, ca inadmisibile,

recursurile declarate de părțile civile M.P. și M.G. împotriva aceleiași

decizii penale.

Obligă pe recurenți să plătească

statului câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 februarie 2004.