ÎCCJ, decizie (scj.ro #83150)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83150) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Taxă de timbru. Îndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe. Index alfabetic : taxă de timbru Legea nr.146/1997, art.19 alin.2,art.20 alin.1 Norme metodologice de aplicare a L. 146/1997, art.38 alin.2 Achitarea taxei judiciare de timbru de către avocat – ca mandatar al părții – nu constituie o încălcare a dispozițiilor legii întrucât Legea 146/1997 nu face referire la numele persoanei care apare pe chitanța emisă de la organul fiscal. ICCJ, Secția Comercială, Decizia nr.1938 din 18 iunie 2009 Prin sentința nr.7819 din 23 iunie 2008 Tribunalul București – Secția a VI - Comercială a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC E.P.
SA în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SRL, pentru rezilierea contractului de asociere. Reclamanta a formulat apel care a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia nr.569 din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială. Instanța de apel a reținut că apelanta a fost citată pentru primul termen de judecată cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru de 17,5 lei și a unui timbru judiciar în valoare de 0,3 lei. La termenul de judecată de la 7 noiembrie 2008, s-a prezentat apelanta prin avocat și a depus la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 8 lei, achitată pe numele societății. Apelanta nu a achitat diferența de 8 lei taxă judiciară de timbru pe numele societății, astfel că s-a invocat și admis excepția insuficientei timbrări a apelului.
Reclamanta SC E.P. SA a declarat recurs, solicitând în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului, recurenta susține că avocatul, în calitatea sa de mandatar și apărător al intereselor legitime ale părții, poate să îndeplinească toate actele necesare cauzei, inclusiv să achite taxa judiciară de timbru. Prevederile Legii nr.146/1997 nu conțin ca sancțiune anularea acțiunii sau cererii în cazul în care taxa judiciară de timbru este achitată pe numele mandatarului părții, ci doar în cazul în care nu a fost îndeplinită obligația de plată la termenul stabilit de instanță. Recursul este fondat. Recurenta a achitat taxa judiciară de timbru, îndeplinind obligația prevăzută de art.20 al.1 din Legea nr.146/1997, în termenul stabilit de instanță.
Faptul că taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei a fost achitată de avocat, ca mandatar al recurentei SC E.P. SA nu este o încălcare a dispozițiile legale, care să determine invocarea și admiterea excepției insuficientei timbrări a recursului. Dispozițiile art.19 al.2 din Legea nr.146/1997 și ale art 38 al.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 potrivit cărora „Persoanele juridice plătesc taxa judiciară de timbru în numerar sau prin virament, în contul bugetului de stat” nu fac referire la numele persoanei care apare pe chitanța emisă de organul fiscal. Ca atare, avocatul apelantei a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru, în calitate de mandatar al acesteia.
Instanța de apel greșit a anulat apelul ca insuficient timbrat deoarece SC E.P. SA a achitat în termenul stabilit, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Se constată că recursul este fondat și în temeiul art.312(1) și (2) Cod procedură civilă Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.