ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1481/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 decembrie

2007, reclamanta Administrația Imobiliară Oradea a chemat în judecată pe

pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România și Episcopia Ortodoxă Română a

Oradiei, Bihorului și Sălajului, solicitând în principal, anularea deciziei nr.

1490 din 1 noiembrie 2007 emisă de comisia pârâtă și în subsidiar, obligarea

acestei pârâte să emită o decizie de restituire în natură a corpului C, înscris

în C.F. nr. 7533 nr.top 60.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin decizia atacată s-a dispus retrocedarea imobilului compus din

construcții și terenul aferent situat în municipiul

o

radea, în favoarea Episcopiei Ortodoxe Române, dar i s-a

atribuit acestei pârâte mai mult decât era îndreptățită conform art. 1 alin. (3)

din O.U.G. nr. 94/2000.

Reclamanta a susținut că nu s-a avut în

vedere că, după naționalizare, imobilul indicat în acțiune a fost supus mai

multor modificări care nu reflectă situația construcțiilor existente anterior

naționalizării, astfel că prin restituirea întregului imobil au fost

retrocedate în mod nelegal și construcții care nu au aparținut niciodată

Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului și Sălajului.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 191/CA/2008, P.I.

din 3 noiembrie 2008, prin care a respins acțiunea ca nefondată, reținând că

decizia atacată este legală și temeinică și nu vatămă reclamantei un drept

recunoscut de lege.

Instanța de fond a avut în vedere

expertiza de specialitate efectuată în cauză, precum și cele două expertize

extrajudiciare depuse de părți, din care rezultă că imobilul în litigiu este o

singură construcție, iar construcția veche a fost ridicată pe două numere

topografice 61 și 60/1 înscrise în C.F. nr. 7533 Oradea aparținând aceluiași

proprietar.

Față de concluziile expertizei judiciare,

s-a reținut că 60,5% din totalul suprafeței desfășurate reprezintă

construcțiile vechi și a fost respinsă apărarea reclamantei privind atestarea corpurilor

H și J în domeniul public al municipiului Oradea, cu motivarea că aceste

construcții au caracter provizoriu, fiind executate din pereți de BCA, fără

fundație, acoperite cu azbociment pe schelet metalic.

Deși s-a constatat că sunt nou construite

corpurile D. E și F, instanța de fond a apreciat că se impune menținerea

deciziei contestate, întrucât prin suprafața corpurilor respective nu se

modifică în mod semnificativ procentul total al construcțiilor noi în raport de

procentul construcțiilor vechi.

Cererea subsidiară a reclamantei de

restituire în natură numai a corpului C a fost respinsă ca neîntemeiată față de

dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, care nu prevăd posibilitatea unor defalcări sau

partajări de imobile în cadrul procedurii reglementate prin acest act normativ.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs reclamanta Administrația Imobiliară Oradea, solicitând modificarea

hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei nr. 1490

din 1 noiembrie 2007.

Recurenta a invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de

fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (4)

din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 6 alin. (2) din normele metodologice de aplicare

a acestui act normativ, potrivit cărora nu se restituie în natură corpurile de

clădire adăugate imobilului preluat care justifică o utilizare de sine

stătătoare și care pot funcționa separat.

Pentru evidențierea acestor corpuri și

pentru stabilirea corectă a procentului construcțiilor noi din întreaga

suprafață a supraedificatelor, recurenta a arătat că erau justificate și utile

cauzei obiecțiunile formulate la raportul de expertiză judiciară, dar care au

fost respinse neîntemeiat de instanța de fond. În același sens, s-a arătat că

nu au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză extrajudiciară

și înscrisurile depuse cu privire la corpurile de clădire H și J, care au fost

greșit încadrate în categoria construcțiilor provizorii.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a menținut ca legală și

temeinică decizia nr. 1490 din 1 noiembrie 2007 emisă de Comisia specială de

retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România,

reținând că dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 au fost corect aplicate în funcție

de situația concretă a imobilului, construcție în litigiu, astfel cum a fost

evidențiată în raportul de expertiză tehnică efectuat la solicitarea

recurentei-reclamante.

Considerentele de fapt și de drept ale

hotărârii atacate nu sunt însă susținute prin constatările și concluziile

raportului de specialitate, deoarece nu s-a procedat, conform obiectivelor încuviințate,

la analiza și stabilirea situației fiecărui corp de clădire, în raport de

documentațiile depuse și de susținerile părților.

Instanța de fond a preluat în mod greșit

concluziile raportului de expertiză, fără a verifica dacă acestea corespund

înscrisurilor de la dosar și dacă situația de fapt sumar prezentată de expert

poate fi avută în vedere la stabilirea regimului juridic al fiecărui corp de

clădire și aceasta cu atât mai mult cu cât pentru suprafața de 190,92 mp,

ocupată de anexe, s-a dovedit apartenența la domeniului public al municipiului

Oradea prin H.G. nr. 970/2002.

Din acest motiv, se constată că în cauză

se impunea administrarea unor noi probe, prin completarea raportului de

expertiză sau efectuarea unui nou raport de expertiză, care să lămurească și

aspectele invocate prin obiecțiunile depuse de recurenta-reclamantă la termenul

din 3 octombrie 2008.

Aceste obiecțiuni au fost respinse neîntemeiat

de instanța de fond, deși erau conforme obiectivelor încuviințate și erau utile

pentru soluționarea corectă a pricinii, fiind astfel încălcat dreptul la

apărare al recurentei-reclamante.

În consecință, Înalta Curte va admite

prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și în baza dispozițiilor art. 313 C.

proc. civ., va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administrația

Imobiliară Oradea împotriva sentinței nr. 191/CA/2008 –PI din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal .

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

martie 2009.