ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1960/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1960/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 85 din 13 iunie 2008, Tribunalul Buzău, secția penală, în baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
, a achitat pe inculpații: N.H.I.
și D.G.F., primul inculpat
pentru infracțiunile prevăzute de art. 280 alin. (4) și art. 280 alin. (5) C.
pen., ambele cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., iar al doilea inculpat
pentru infracțiunea prevăzută de art. 280 alin. (5) cu aplicarea art. 99 și
urm. C. pen., constatându-se că inculpații s-au aflat în eroare de fapt, în
condițiile art. 51 C. pen.
Au fost
respinse acțiunile părților civile S.C., Spitalul Județean Buzău și Spitalul
Clinic de Urgență București.
In motivarea
hotărârii, Tribunalul a reținut că ambii inculpați N.H.I. și D.G.F., minori la
data de 2 aprilie 2004 nu
au
cunoscut că obiectele pe care le-au găsit în punctul Codreanca pe raza comunei
Stâlpu sunt materiale explozive, pe care nu le pot atinge și manevra și astfel
nu și-au putut da seama de consecințele nefaste pe care le-a avut explozia unei
asemenea „bombe" (decesul celui de al treilea minor S.D. și crearea unei
infirmități permanente pentru inculpatul D.G.F. prin amputarea membrului
inferior drept).
Instanța a
considerat că inculpații minori s-au aflat într-o eroare de fapt, necunoscând
datorită vârstei lor, precum și puținelor cunoștințe, nesupravegherii, precum
și lipsei unei avertizări cu privire la destinația, perimetrul terenului și
pericolul de a se afla pe acest teren, folosit anterior de Ministerul de
Interne pentru distrugerea materialelor explozive descoperite prin orice
modalitate.
Apelul declarat de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost respins de Curtea de Apel
Ploiești, prin Decizia penală nr. 8 din 4 februarie 2009.
Împotriva acestei
decizii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,
Serviciul Teritorial Ploiești, a declarat recurs, considerând că inculpații nu
s-au aflat într-o eroare de fapt, deoarece ar fi cunoscut că materialele găsite
pe poligonul de detonare a „ bombelor" ar putea fi proiectile, și deci au
avut reprezentarea caracterului periculos al acestora, situație care rezultă
din declarațiile date în faza de urmărire penală. Ulterior, în fața Curții de
apel și-au schimbat declarațiile susținând că „nu au știut că acele fiare sunt
proiectile".
Se mai
precizează că Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 nu era în vigoare la data
faptei (2 aprilie 2004).
Examinând aceste
motive și actele și probele dosarului, Înalta Curte constată netemeinicia
recursului, pentru următoarele considerente:
Ambele instanțe
au reținut corect situația de fapt, hotărând, în final, achitarea ambilor
inculpați, deoarece ei s-au aflat într-o eroare de fapt,
necunoscând, în momentul săvârșirii faptei
existența caracterului periculos al așa
ziselor „bombe", cu privire
la care nici alte persoane adulte nu cunoșteau pericolul atingerii și
manevrării lor, astfel cum rezultă din declarațiile unor persoane care colectau
asemenea fier vechi (declarația martorului L.M. aflată la fila 50 din dosarul
instanței de fond, a martorului S.G., fila 53 din același dosar).
Este evident că
inculpații minori la data săvârșirii faptei nu puteau să aibă reprezentarea
pericolului în care s-au aflat prin colectarea unor asemenea proiectile, din
moment și alte persoane le colectau, iar cei care aveau asemenea centre de colectare
a fierului vechi le primeau, plătindu-le pentru fierul adus.
Chiar dacă erau
minori, inculpații având discernământul păstrat conform expertizelor
medico-legale psihiatrice, nu le-ar fi colectat și nu și-ar fi pus în pericol
propria integritate fizică și chiar viața, dacă ar fi cunoscut, într-adevăr,
caracterul periculos al unor asemenea „proiectile". Denumirea de proiectil
sau bombă nu înseamnă implicit faptul că inculpații ar fi cunoscut gravitatea
manevrării acestora. Inculpații minori, puțin școlarizați, lăsați
nesupravegheați, provenind din familii sărace, nu au cunoscut existența unui
pericol, situație de care depinde caracterul penal al faptei. In mod corect,
ambele instanțe au reținut existența erorii de fapt, fiind întrunite cerințele
art. 51 C. pen.
Achitarea
ambilor inculpați în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C.
proc. pen., este legală întrucât eroarea de fapt constituie o cauză care
înlătură caracterul penal al faptei.
Prin urmare sub acest aspect recursul declarat de
Parchet este nefondat.
Recursul este
neconcludent sub aspectul neincidenței Legii nr. 481/2004, deoarece nu a fost
trimis în judecată nici un salariat al primăriei care să fi pus la dispoziție
terenul conținând proiectile neexplodate și care să fie răspunzător în baza
acestei legi.
Înalta Curte
constată că instanțele nu au comis nici o eroare gravă de fapt, care să aibă
drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, astfel încât
cazul prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu este incident
în cauză.
În consecință, Înalta
Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., S.T. Ploiești.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul
apărătorului desemnat din oficiu pentru
intimații inculpați D.G.F. și N.H.I., în sumă de câte 300 lei, se va plăti din
fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E
C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești, împotriva Deciziei
penale nr. 8 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și
pentru cauze cu minori și de familie.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați D.G.F. și N.H.I.,
în sumă de câte 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și al
Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică,
azi 26 mai 2009.