ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1960/2009

Asupra

recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 85 din 13 iunie 2008, Tribunalul Buzău, secția penală, în baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

, a achitat pe inculpații: N.H.I.

și D.G.F., primul inculpat

pentru infracțiunile prevăzute de art. 280 alin. (4) și art. 280 alin. (5) C.

pen., ambele cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., iar al doilea inculpat

pentru infracțiunea prevăzută de art. 280 alin. (5) cu aplicarea art. 99 și

urm. C. pen., constatându-se că inculpații s-au aflat în eroare de fapt, în

condițiile art. 51 C. pen.

Au fost

respinse acțiunile părților civile S.C., Spitalul Județean Buzău și Spitalul

Clinic de Urgență București.

In motivarea

hotărârii, Tribunalul a reținut că ambii inculpați N.H.I. și D.G.F., minori la

data de 2 aprilie 2004 nu

au

cunoscut că obiectele pe care le-au găsit în punctul Codreanca pe raza comunei

Stâlpu sunt materiale explozive, pe care nu le pot atinge și manevra și astfel

nu și-au putut da seama de consecințele nefaste pe care le-a avut explozia unei

asemenea „bombe" (decesul celui de al treilea minor S.D. și crearea unei

infirmități permanente pentru inculpatul D.G.F. prin amputarea membrului

inferior drept).

Instanța a

considerat că inculpații minori s-au aflat într-o eroare de fapt, necunoscând

datorită vârstei lor, precum și puținelor cunoștințe, nesupravegherii, precum

și lipsei unei avertizări cu privire la destinația, perimetrul terenului și

pericolul de a se afla pe acest teren, folosit anterior de Ministerul de

Interne pentru distrugerea materialelor explozive descoperite prin orice

modalitate.

Apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost respins de Curtea de Apel

Ploiești, prin Decizia penală nr. 8 din 4 februarie 2009.

Împotriva acestei

decizii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

Serviciul Teritorial Ploiești, a declarat recurs, considerând că inculpații nu

s-au aflat într-o eroare de fapt, deoarece ar fi cunoscut că materialele găsite

pe poligonul de detonare a „ bombelor" ar putea fi proiectile, și deci au

avut reprezentarea caracterului periculos al acestora, situație care rezultă

din declarațiile date în faza de urmărire penală. Ulterior, în fața Curții de

apel și-au schimbat declarațiile susținând că „nu au știut că acele fiare sunt

proiectile".

Se mai

precizează că Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 nu era în vigoare la data

faptei (2 aprilie 2004).

Examinând aceste

motive și actele și probele dosarului, Înalta Curte constată netemeinicia

recursului, pentru următoarele considerente:

Ambele instanțe

au reținut corect situația de fapt, hotărând, în final, achitarea ambilor

inculpați, deoarece ei s-au aflat într-o eroare de fapt,

necunoscând, în momentul săvârșirii faptei

existența caracterului periculos al așa

ziselor „bombe", cu privire

la care nici alte persoane adulte nu cunoșteau pericolul atingerii și

manevrării lor, astfel cum rezultă din declarațiile unor persoane care colectau

asemenea fier vechi (declarația martorului L.M. aflată la fila 50 din dosarul

instanței de fond, a martorului S.G., fila 53 din același dosar).

Este evident că

inculpații minori la data săvârșirii faptei nu puteau să aibă reprezentarea

pericolului în care s-au aflat prin colectarea unor asemenea proiectile, din

moment și alte persoane le colectau, iar cei care aveau asemenea centre de colectare

a fierului vechi le primeau, plătindu-le pentru fierul adus.

Chiar dacă erau

minori, inculpații având discernământul păstrat conform expertizelor

medico-legale psihiatrice, nu le-ar fi colectat și nu și-ar fi pus în pericol

propria integritate fizică și chiar viața, dacă ar fi cunoscut, într-adevăr,

caracterul periculos al unor asemenea „proiectile". Denumirea de proiectil

sau bombă nu înseamnă implicit faptul că inculpații ar fi cunoscut gravitatea

manevrării acestora. Inculpații minori, puțin școlarizați, lăsați

nesupravegheați, provenind din familii sărace, nu au cunoscut existența unui

pericol, situație de care depinde caracterul penal al faptei. In mod corect,

ambele instanțe au reținut existența erorii de fapt, fiind întrunite cerințele

art. 51 C. pen.

Achitarea

ambilor inculpați în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C.

proc. pen., este legală întrucât eroarea de fapt constituie o cauză care

înlătură caracterul penal al faptei.

Prin urmare sub acest aspect recursul declarat de

Parchet este nefondat.

Recursul este

neconcludent sub aspectul neincidenței Legii nr. 481/2004, deoarece nu a fost

trimis în judecată nici un salariat al primăriei care să fi pus la dispoziție

terenul conținând proiectile neexplodate și care să fie răspunzător în baza

acestei legi.

Înalta Curte

constată că instanțele nu au comis nici o eroare gravă de fapt, care să aibă

drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, astfel încât

cazul prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu este incident

în cauză.

În consecință, Înalta

Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., S.T. Ploiești.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru

intimații inculpați D.G.F. și N.H.I., în sumă de câte 300 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești, împotriva Deciziei

penale nr. 8 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați D.G.F. și N.H.I.,

în sumă de câte 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și al

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 26 mai 2009.