ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1960/2009

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 85 din 13 iunie 2008, Tribunalul Buzău, secția penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. , a achitat pe inculpații: N.H.I. și D.G.F., primul inculpat pentru infracțiunile prevăzute de art. 280 alin. (4) și art. 280 alin. (5) C. pen., ambele cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., iar al doilea inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 280 alin. (5) cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., constatându-se că inculpații s-au aflat în eroare de fapt, în condițiile art. 51 C. pen. Au fost respinse acțiunile părților civile S.C., Spitalul Județean Buzău și Spitalul Clinic de Urgență București.

In motivarea hotărârii, Tribunalul a reținut că ambii inculpați N.H.I. și D.G.F., minori la data de 2 aprilie 2004 nu au cunoscut că obiectele pe care le-au găsit în punctul Codreanca pe raza comunei Stâlpu sunt materiale explozive, pe care nu le pot atinge și manevra și astfel nu și-au putut da seama de consecințele nefaste pe care le-a avut explozia unei asemenea „bombe" (decesul celui de al treilea minor S.D. și crearea unei infirmități permanente pentru inculpatul D.G.F. prin amputarea membrului inferior drept). Instanța a considerat că inculpații minori s-au aflat într-o eroare de fapt, necunoscând datorită vârstei lor, precum și puținelor cunoștințe, nesupravegherii, precum și lipsei unei avertizări cu privire la destinația, perimetrul terenului și pericolul de a se afla pe acest teren, folosit anterior de Ministerul de Interne pentru distrugerea materialelor explozive descoperite prin orice modalitate.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia penală nr. 8 din 4 februarie 2009. Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești, a declarat recurs, considerând că inculpații nu s-au aflat într-o eroare de fapt, deoarece ar fi cunoscut că materialele găsite pe poligonul de detonare a „ bombelor" ar putea fi proiectile, și deci au avut reprezentarea caracterului periculos al acestora, situație care rezultă din declarațiile date în faza de urmărire penală.

Ulterior, în fața Curții de apel și-au schimbat declarațiile susținând că „nu au știut că acele fiare sunt proiectile". Se mai precizează că Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 nu era în vigoare la data faptei (2 aprilie 2004). Examinând aceste motive și actele și probele dosarului, Înalta Curte constată netemeinicia recursului, pentru următoarele considerente: Ambele instanțe au reținut corect situația de fapt, hotărând, în final, achitarea ambilor inculpați, deoarece ei s-au aflat într-o eroare de fapt, necunoscând, în momentul săvârșirii faptei existența caracterului periculos al așa ziselor „bombe", cu privire la care nici alte persoane adulte nu cunoșteau pericolul atingerii și manevrării lor, astfel cum rezultă din declarațiile unor persoane care colectau asemenea fier vechi (declarația martorului L.M.

aflată la fila 50 din dosarul instanței de fond, a martorului S.G., fila 53 din același dosar). Este evident că inculpații minori la data săvârșirii faptei nu puteau să aibă reprezentarea pericolului în care s-au aflat prin colectarea unor asemenea proiectile, din moment și alte persoane le colectau, iar cei care aveau asemenea centre de colectare a fierului vechi le primeau, plătindu-le pentru fierul adus. Chiar dacă erau minori, inculpații având discernământul păstrat conform expertizelor medico-legale psihiatrice, nu le-ar fi colectat și nu și-ar fi pus în pericol propria integritate fizică și chiar viața, dacă ar fi cunoscut, într-adevăr, caracterul periculos al unor asemenea „proiectile". Denumirea de proiectil sau bombă nu înseamnă implicit faptul că inculpații ar fi cunoscut gravitatea manevrării acestora.

Inculpații minori, puțin școlarizați, lăsați nesupravegheați, provenind din familii sărace, nu au cunoscut existența unui pericol, situație de care depinde caracterul penal al faptei. In mod corect, ambele instanțe au reținut existența erorii de fapt, fiind întrunite cerințele art. 51 C. pen. Achitarea ambilor inculpați în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., este legală întrucât eroarea de fapt constituie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Prin urmare sub acest aspect recursul declarat de Parchet este nefondat. Recursul este neconcludent sub aspectul neincidenței Legii nr. 481/2004, deoarece nu a fost trimis în judecată nici un salariat al primăriei care să fi pus la dispoziție terenul conținând proiectile neexplodate și care să fie răspunzător în baza acestei legi.

Înalta Curte constată că instanțele nu au comis nici o eroare gravă de fapt, care să aibă drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, astfel încât cazul prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu este incident în cauză. În consecință, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., S.T. Ploiești. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați D.G.F. și N.H.I., în sumă de câte 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești, împotriva Deciziei penale nr. 8 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați D.G.F. și N.H.I., în sumă de câte 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2009.