ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2302/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 254 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel lași, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestație în anulare formulată de petenta O.I. împotriva deciziei penale nr. 190 din 24 martie 2009 pronunțate de Curtea de Apel lași. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut următoarele: La data de 03 aprilie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel lași contestația în anulare promovată de petenta O.I., vizând decizia penală nr. 190 din 24 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel lași în dosarul penal nr. 3217/99/2008.

În motivarea contestației promovate, petenta a susținut că este nemulțumită de cercetările efectuate în cauză și de hotărârile pronunțate. A mai arătat că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 410 C. proc. pen. , că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatei C.T.M., cea de mărturie mincinoasă, că nu s-ar fi efectuat expertiza inculpatului, că s-au efectuat cercetările în lipsa sa, în timp ce era internată în spital și așa se explică soluțiile nelegale pronunțate. Petenta a mai precizat că atât cercetările efectuate în cauză cât și judecata desfășurată în fața instanței de fond și în recurs, au avut loc cu încălcarea legii. Deși i s-a cerut să indice temeiul de drept pe care înțelege să-și fundamenteze contestația promovată, petenta O.I.

a precizat că nu este în măsura să facă acest lucru. A solicitat admiterea contestației în anulare, casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel lași și trimiterea cauzei la parchet pentru extinderea cercetărilor și administrarea de noi probe. Curtea, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului prin prisma motivelor invocate, a reținut următoarele: contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, poate fi introdusă împotriva hotărârilor penale definitive, num ai în cele cinci cazuri prevăzute expres și limitativ de art. 386 C. proc.

pen., și anume: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza la instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 3 85 14 alin. (1) ori art. 3 85 16 alin. (1). În prezenta cauză, petenta și-a manifestat nemulțumirea față de modul în care i-a fost soluționată plângerea promovata și de soluțiile pronunțate pe fond și în recurs.

Nici expres indicat și nici prin conținutul amplu prezentat, cererea petentei O.I. nu s-a încadrat în nici unul din cazurile prevăzute de lege și în care se poate uza de această cale extraordinară de atac. Instanța investită cu judecarea unei contestații în anulare verifică mai întâi, îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege și anume: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestației în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege; dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă acest caz. Răspunsul negativ la aceste examinări a atras respingerea în principiu a contestației în anulare promovate.

În susținerea contestației în anulare promovate, petenta a invocat dispozițiile art. 410 C. proc. pen.; aceste dispoziții legale au fost abrogate prin art. I pct. 5 din Legea nr. 576/2004. Fată de cele prezentate, contestația în anulare promovată de petenta 6laru Ileana a fost respinsă ca inadmisibilă. Împotriva acestei decizii care este definitivă, contestatoarea a declarat recurs. La termenul de judecată de astăzi 17 iunie 2009, recurenta contestatoare s-a prezentat la instanță și a depus concluzii scrise prin care a formulat aceleași critici ca și în cererea inițială. În cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale prin care s-a soluționat definitiv cauza, prin care s- a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I.

împotriva deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală, apare ca inadmisibil. Pe calea recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen.

, care prevăd strict și limitativ hotărârile supuse recursului după cum urmează, astfel: „Pot fi atacate cu recurs: - sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege; - sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; - sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel; - sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție; - sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; - deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel; - sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Recursul declarat împotriva sentinței sau deciziei se socotește făcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea hotărârii. Nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.” Per a contrario, rezultă că hotărârile pronunțate de către instanța de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi atacate cu recurs.

Ori, în cauză, se constată că, contestatoarea a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate de către o instanță de recurs. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. , va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoare, întrucât, după cum s-a menționat, deciziile pronunțate de instanța de recurs, fiind definitive, nu mai pot fi atacate pe calea unei căi ordinare de atac. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2009.