ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2302/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2302/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr.

254 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel lași, secția penală, a respins, ca

inadmisibilă, contestație în anulare

formulată de petenta O.I. împotriva deciziei penale

nr.

190 din 24 martie 2009

pronunțate de Curtea de Apel lași.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a obligat petenta la

50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel,

Curtea a reținut următoarele:

La data de 03 aprilie

2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel lași

contestația în anulare promovată

de petenta O.I., vizând decizia penală nr. 190 din 24 martie 2009 pronunțată de

Curtea

de Apel lași în dosarul

penal nr. 3217/99/2008.

În motivarea

contestației promovate, petenta a susținut că este

nemulțumită de cercetările efectuate în cauză și de

hotărârile pronunțate.

A mai arătat că în cauză ar fi incidente

dispozițiile art. 410 C. proc. pen.

, că

instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unei fapte

reținute în sarcina inculpatei C.T.M., cea de mărturie

mincinoasă,

că nu s-ar fi efectuat expertiza inculpatului, că s-au

efectuat cercetările în lipsa sa, în timp ce era internată în spital și

așa

se explică soluțiile nelegale pronunțate.

Petenta a mai precizat

că atât cercetările efectuate în cauză cât

și judecata desfășurată în fața

instanței de fond și în recurs, au avut

loc cu încălcarea legii.

Deși i s-a cerut să

indice temeiul de drept pe care înțelege să-și fundamenteze contestația

promovată, petenta O.I. a precizat

că nu este în măsura să facă acest lucru. A solicitat admiterea

contestației în anulare, casarea deciziei pronunțate de Curtea de

Apel lași și trimiterea cauzei la parchet pentru

extinderea cercetărilor

și administrarea de noi probe.

Curtea, în urma verificării actelor și

lucrărilor dosarului prin prisma motivelor invocate, a reținut următoarele:

contestația în

anulare, ca și cale

extraordinară de atac, poate fi introdusă împotriva

hotărârilor penale

definitive, num ai în cele cinci cazuri prevăzute

expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen., și anume:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a

judecat cauza la instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la

care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de

a se

prezenta și de a încunoștința instanța

despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze

de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1)

lit. f) - i), cu

privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri

definitive pentru aceeași

faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat iar

ascultarea acestuia este

obligatorie potrivit art. 3 85

14

alin. (1) ori art. 3

85

16

alin. (1).

În prezenta cauză,

petenta și-a manifestat nemulțumirea față de

modul în care i-a fost

soluționată plângerea promovata și de soluțiile

pronunțate pe fond și în recurs.

Nici expres indicat și nici prin conținutul

amplu prezentat,

cererea petentei O.I. nu

s-a încadrat în nici unul din cazurile

prevăzute de lege și în care se

poate uza de această cale extraordinară de atac.

Instanța investită cu judecarea unei

contestații în anulare verifică mai întâi, îndeplinirea condițiilor de fond și

de formă prevăzute de lege și anume: dacă cererea se referă la o hotărâre

penală definitivă supusă contestației în anulare;

dacă cererea a fost

făcută în termenul prevăzut de lege; dacă se

întemeiază pe un caz

din cele prevăzute de

art. 386 C. proc. pen. și dacă sunt

dovezile necesare sau sunt invocate

dovezile care confirmă acest caz.

Răspunsul negativ la

aceste examinări a atras respingerea în

principiu a contestației în anulare promovate.

În susținerea contestației în anulare

promovate, petenta a invocat dispozițiile art. 410 C. proc. pen.; aceste

dispoziții legale

au fost abrogate prin

art.

I

pct. 5 din Legea nr.

576/2004.

Fată de cele prezentate,

contestația în anulare promovată de petenta 6laru Ileana a fost respinsă ca

inadmisibilă.

Împotriva acestei

decizii care este definitivă, contestatoarea a

declarat recurs.

La termenul de judecată

de astăzi 17 iunie 2009, recurenta

contestatoare s-a prezentat la instanță și a depus

concluzii scrise prin

care a formulat aceleași critici ca și în cererea inițială.

În cauză, recursul declarat de titularul căii

de atac împotriva

unei decizii penale prin

care s-a soluționat definitiv cauza, prin care s-

a respins, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 254 din 28

aprilie

2009 a Curții de Apel lași, secția penală, apare ca inadmisibil.

Pe calea recursului,

cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile nedefinitive, după cum

rezultă din dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen.

, care prevăd strict și limitativ hotărârile supuse

recursului

după cum urmează, astfel:

„Pot fi atacate cu

recurs:

- sentințele pronunțate de judecătorii în

cazurile prevăzute de lege;

- sentințele pronunțate

de tribunalele militare în cazul infracțiunilor

contra ordinii și disciplinei

militare, sancționate de lege cu pedeapsa

închisorii de cel mult 2 ani;

- sentințele pronunțate de curțile de apel și

Curtea Militară de Apel;

- sentințele pronunțate

de secția penală a Înaltei Curți de Casație

și Justiție;

- sentințele privind

infracțiunile pentru care punerea în mișcare

a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a

persoanei vătămate;

- deciziile pronunțate,

ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de

apel și Curtea Militară de Apel;

- sentințele pronunțate în materia executării

hotărârilor penale,

afară de cazul când

legea prevede altfel, precum și cele privind

reabilitarea.

Încheierile pot fi

atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau

decizia recurată, cu excepția cazurilor când,

potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Recursul declarat împotriva sentinței sau

deciziei se socotește

făcut și împotriva

încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după

pronunțarea

hotărârii.

Nu pot fi atacate cu

recurs sentințele în privința cărora persoanele

prevăzute în art. 362 nu au

folosit calea apelului ori când apelul a fost

retras, dacă legea prevede această cale de atac.

Persoanele

prevăzute în art. 362 pot

declara recurs împotriva deciziei pronunțate

în apel, chiar dacă nu au

folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția

din sentință și numai cu privire la această modificare.”

Per a contrario, rezultă că hotărârile

pronunțate de către instanța de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi

atacate cu recurs.

Ori, în cauză, se

constată că, contestatoarea a formulat recurs

împotriva unei decizii

pronunțate de către o instanță de recurs.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

, va respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de

contestatoare, întrucât, după cum s-a menționat,

deciziile pronunțate

de instanța

de recurs, fiind definitive, nu mai pot fi atacate pe calea unei căi ordinare

de atac.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea

O.I. împotriva deciziei penale

nr. 254 din 28 aprilie 2009 a

Curții

de Apel lași, secția penală.

Obligă recurenta

contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu

de cheltuielile judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 iunie 2009.