ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. .2302 din 17 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 239/45/2009 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală. A fost obligată recurenta contestatoare la plata sumei do 100 RON cheltuielile judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut următoarele: Prin decizia penală nr. 254 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel lași, secția penală, a respins ca inadmisibilă contestație în anulare formulată de petenta O.I. împotriva deciziei penale nr. 190 din 24 martie 2009 pronunțate de Curtea de Apel lași.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta la 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, s-a reținut următoarele: La data de 03 aprilie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel lași contestația în anulare promovată de petenta O.I., domiciliată în municipiul lași, str. G., vizând decizia penală nr. 190 din 24 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel lași în dosarul penal nr. 3217/99/2008. În motivarea contestației promovate, petenta a susținut că este nemulțumită de cercetările efectuate în cauză și de hotărârile pronunțate. A mai arătat că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 410 C. proc. pen., că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatei C.T.M., cea de mărturie mincinoasă, că nu s-ar fi efectuat expertiza inculpatului, că s-au efectuat cercetările în lipsa sa, în timp ce era internată în spital și așa se explică soluțiile nelegale pronunțate.

Petenta a mai precizat că atât cercetările efectuate în cauză cât și judecata desfășurată în fața instanței de fond și în recurs, au avut loc cu încălcarea legii. Deși i s-a cerut să indice temeiul de drept pe care înțelege să-și fundamenteze contestația promovată, petenta O.I. a precizat că nu este în măsură să facă acest lucru. A solicitat admiterea contestației în anulare, casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel lași și trimiterea cauzei la parchet pentru extinderea cercetărilor și administrarea de noi probe. Curtea, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului prin prisma motivelor invocate, a reținut următoarele: contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, poate fi introdusă împotriva hotărârilor penale definitive, num ai în cele cinci cazuri prevăzute expres și limitativ de art. 386 C. proc.

pen.

Și anume: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza la instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștinta instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). S-a reținut că în prezenta cauză, petenta și-a manifestat nemulțumirea față de modul în care i-a fost soluționată plângerea promovata și de soluțiile pronunțate pe fond și în recurs.

Nici expres indicat și nici prin conținutul amplu prezentat, cererea petentei O.I. nu s-a încadrat în nici unul din cazurile prevăzute de lege și în care se poate uza de această cale extraordinară de atac. S-a mai reținut în considerentele hotărârii faptul că instanța investită cu judecarea unei contestații în anulare verifică mai întâi, îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege și anume: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestației în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege; dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă acest caz răspunsul negativ la aceste examinări a atras respingerea în principiu a contestației în anulare promovate.

În susținerea contestației în anulare promovate, petenta a invocat dispozițiile art. 410 C. proc. pen., aceste dispoziții legale fiind abrogate prin art. I pct. 5 din Legea nr. 576/2004. Fată de cele prezentate, contestația în anulare promovată de petenta O.I. a fost respinsă ca inadmisibilă. Împotriva acestei decizii care este definitivă, contestatoarea a declarat recurs. La termenul de judecată din 17 iunie 2009, recurenta contestatoare s-a prezentat la instanță și a depus concluzii scrise prin care au formulat aceleași critici ca și în cererea inițială. S-a constat că în cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale prin care s-a soluționat definitiv cauza, prin care s-a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I.

împotriva deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală, apare ca inadmisibil. În acest sens s-a reținut că pe calea recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., care prevăd strict și limitativ hotărârile supuse recursului. S-a mai reținut că încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Recursul declarat împotriva sentinței sau deciziei se socotește făcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea hotărârii. Nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.

Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare. Or, în cauză, s-a constatat că petenta O.I., a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate de către o instanță de recurs. Împotriva acestei hotărâri la data de 20 iunie 2012 a formulat contestație la executare petenta O.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4594/1/2012. În motivarea contestației la executare contestatoarea O.I. a arătat faptul că la data de 11 mai 2009, în Dosarul nr. 239/45/2009 al Curții de Apel Iași a formulat o cerere prin care a solicitat plata unor daune morale, asupra căreia instanța a omis să se pronunțe.

A mai arătat că cererea de contestație în anulare care a format obiectul Dosarului nr. 239/45/2009 a fost respinsă abuziv, iar instanțele de apel și de recurs care s-au pronunțat în cauzele pe care acesta le-a avut pe rolul Tribunalului Iași și Curtea de Apel Iași, în mod greșit i-au respins căile de atac exercitate, ca nefondate sau ca inadmisibile. De asemenea, contestatoarea și-a exprimat nemulțumirea și cu privire la modul de soluționare a plângerilor pe care le-a formulat împotriva unor ordonanțe date de procuror prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoane pe care le-a reclamat pentru săvârșirea unor fapte penale, întrucât nu au fost efectuate cercetări în vederea stabilirii adevărului.

A solicitat admiterea contestației la executare și acordarea daunelor morale, reprezentând indemnizația concediului medical și plata cheltuielilor judiciare. Examinând cererea formulată cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia se constată că este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează. Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive. Analizându-se hotărârea contestată, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen.

„contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării". Așadar se reține că, în cauză, motivele invocate de contestatoare nu se regăsesc între cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile, art. 461 alin. (1) C. proc.

pen., astfel că cererea formulată nu are legătură cu dispozițiile legale privind lămurirea hotărârii. Conform dispozițiilor art. 446 C. proc. pen., „dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile". În cauza dedusă judecății contestatoarea a criticat hotărârea atacată cu privire la omisiunea instanței de recurs de a se pronunța cu privire la cererea sa privind acordarea unor daune morale. Cum formularea unei cereri de contestație la executare presupune invocarea unuia dintre cazurile expres prevăzute de norma precizată, prin promovarea unei asemenea cereri neputându-se tinde la reexaminarea asupra fondului cauzei, punându-se în discuție eventualele „nelămuriri" având în vedere limitele în care hotărârea se execută.

Așa fiind, critica formulată de contestatoare nu se poate circumscrie cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., cererea adresată instanței neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și fiind, pe cale de consecință, inadmisibilă. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc. pen., contestația la executare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei nr. 2302 din 17 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 239/45/2009, va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei nr. 2302 din 17 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 239/45/2009. Obligă contestatoarea la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 octombrie 2012.