ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei

de față;

În baza

actelor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. .2302 din 17 iunie

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 239/45/2009 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curții

de Apel lași, secția penală.

A fost

obligată recurenta contestatoare la plata sumei do 100 RON cheltuielile

judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, s-au reținut următoarele:

Prin decizia

penală nr. 254 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel lași, secția penală, a

respins ca inadmisibilă contestație în anulare formulată de petenta O.I. împotriva

deciziei penale nr. 190 din 24 martie 2009 pronunțate de Curtea de Apel lași.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta la 50 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a

decide astfel, s-a reținut următoarele:

La data de 03

aprilie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel lași contestația în

anulare promovată de petenta O.I., domiciliată în municipiul lași, str. G.,

vizând decizia penală nr. 190 din 24 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

lași în dosarul penal nr. 3217/99/2008.

În motivarea contestației

promovate, petenta a susținut că este nemulțumită de cercetările efectuate în cauză

și de hotărârile pronunțate.

A mai arătat că

în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 410 C. proc. pen., că instanța nu s-ar

fi pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatei C.T.M., cea de mărturie

mincinoasă, că nu s-ar fi efectuat expertiza inculpatului, că s-au efectuat cercetările

în lipsa sa, în timp ce era internată în spital și așa se explică soluțiile nelegale

pronunțate.

Petenta a mai

precizat că atât cercetările efectuate în cauză cât și judecata desfășurată în fața

instanței de fond și în recurs, au avut loc cu încălcarea legii. Deși i s-a cerut

să indice temeiul de drept pe care înțelege să-și fundamenteze contestația promovată,

petenta O.I. a precizat că nu este în măsură să facă acest lucru. A solicitat admiterea

contestației în anulare, casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel lași și trimiterea

cauzei la parchet pentru extinderea cercetărilor și administrarea de noi probe.

Curtea, în urma

verificării actelor și lucrărilor dosarului prin prisma motivelor invocate, a reținut

următoarele: contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, poate fi

introdusă împotriva hotărârilor penale definitive, num ai în cele cinci cazuri prevăzute

expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen. Și anume:

a) când procedura

de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza la instanța de recurs

nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a

fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștinta instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i), cu privire la care existau probe

în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent

nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

)

ori

art. 385

16

alin. (1).

S-a reținut că

în prezenta cauză, petenta și-a manifestat nemulțumirea față de modul în care i-a

fost soluționată plângerea promovata și de soluțiile pronunțate pe fond și în recurs.

Nici expres indicat

și nici prin conținutul amplu prezentat, cererea petentei O.I. nu s-a încadrat în

nici unul din cazurile prevăzute de lege și în care se poate uza de această cale

extraordinară de atac.

S-a mai reținut

în considerentele hotărârii faptul că instanța investită cu judecarea unei contestații

în anulare verifică mai întâi, îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prevăzute

de lege și anume: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă

contestației în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege;

dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă

sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă acest caz răspunsul

negativ la aceste examinări a atras respingerea în principiu a contestației în anulare

promovate.

În susținerea

contestației în anulare promovate, petenta a invocat dispozițiile art. 410 C. proc.

pen., aceste dispoziții legale fiind abrogate prin art.

I

pct.

5 din Legea nr. 576/2004.

Fată de cele prezentate,

contestația în anulare promovată de petenta O.I. a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

decizii care este definitivă, contestatoarea a declarat recurs.

La termenul de

judecată din 17 iunie 2009, recurenta contestatoare s-a prezentat la instanță și

a depus concluzii scrise prin care au formulat aceleași critici ca și în cererea

inițială.

S-a constat că

în cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale

prin care s-a soluționat definitiv cauza, prin care s-a respins ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale

nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală, apare ca inadmisibil.

În acest sens

s-a reținut că pe calea recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai

hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din dispozițiile art. 385

1

C.

proc. pen., care prevăd strict și limitativ hotărârile supuse recursului. S-a mai

reținut că încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia

recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu

recurs.

Recursul declarat

împotriva sentinței sau deciziei se socotește făcut și împotriva încheierilor, chiar

dacă acestea au fost date după pronunțarea hotărârii.

Nu pot fi atacate

cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit

calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de

atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate

în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a

fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

Or, în cauză,

s-a constatat că petenta O.I., a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate

de către o instanță de recurs.

Împotriva acestei

hotărâri la data de 20 iunie 2012 a formulat contestație la executare petenta O.I.,

cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4594/1/2012.

În motivarea contestației

la executare contestatoarea O.I. a arătat faptul că la data de 11 mai 2009, în Dosarul

nr. 239/45/2009 al Curții de Apel Iași a formulat o cerere prin care a solicitat

plata unor daune morale, asupra căreia instanța a omis să se pronunțe.

A mai arătat că

cererea de contestație în anulare care a format obiectul Dosarului nr. 239/45/2009

a fost respinsă abuziv, iar instanțele de apel și de recurs care s-au pronunțat

în cauzele pe care acesta le-a avut pe rolul Tribunalului Iași și Curtea de Apel

Iași, în mod greșit i-au respins căile de atac exercitate, ca nefondate sau ca inadmisibile.

De asemenea, contestatoarea

și-a exprimat nemulțumirea și cu privire la modul de soluționare a plângerilor pe

care le-a formulat împotriva unor ordonanțe date de procuror prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de persoane pe care le-a reclamat pentru săvârșirea

unor fapte penale, întrucât nu au fost efectuate cercetări în vederea stabilirii

adevărului.

A solicitat admiterea

contestației la executare și acordarea daunelor morale, reprezentând indemnizația

concediului medical și plata cheltuielilor judiciare.

Examinând cererea

formulată cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia se constată că este

inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.

Contestația la

executare este un mijloc jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează

anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive.

Analizându-se

hotărârea contestată, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că potrivit

art. 461 alin. (1) C. proc. pen. „contestația contra executării hotărârii penale

se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus

în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea

este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește

vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare;

d) când se invocă

amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare

a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării".

Așadar se reține

că, în cauză, motivele invocate de contestatoare nu se regăsesc între cele expres

și limitativ prevăzute de dispozițiile, art. 461 alin. (1) C. proc. pen., astfel

că cererea formulată nu are legătură cu dispozițiile legale privind lămurirea hotărârii.

Conform dispozițiilor

art. 446 C. proc. pen., „dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile

civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii

civile".

În cauza dedusă

judecății contestatoarea a criticat hotărârea atacată cu privire la omisiunea instanței

de recurs de a se pronunța cu privire la cererea sa privind acordarea unor daune

morale.

Cum formularea

unei cereri de contestație la executare presupune invocarea unuia dintre cazurile

expres prevăzute de norma precizată, prin promovarea unei asemenea cereri neputându-se

tinde la reexaminarea asupra fondului cauzei, punându-se în discuție eventualele

„nelămuriri" având în vedere limitele în care hotărârea se execută.

Așa fiind, critica

formulată de contestatoare nu se poate circumscrie cazurilor expres și limitativ

reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., cererea

adresată instanței neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute de lege

și fiind, pe cale de consecință, inadmisibilă.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc. pen.,

contestația la executare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei

nr. 2302 din 17 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 239/45/2009, va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația la executare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei

nr. 2302 din 17 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 239/45/2009.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 3 octombrie

2012.