ÎCCJ, Decizia nr. 90/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 3254 din 21 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 1193 din 26 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 565/45/2009. A fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că petenta a formulat cerere de contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 11 din 28 ianuarie 2010 a Curții de apel Iași și a deciziei penale pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 26 martie 2010 „în conformitate cu art. 386 lit. c) C. proc.

pen.” pentru motivul că „prin sentința penală nr. 11 din 28 ianuarie 2010 Curtea de Apel Iași nu s-a pronunțat asupra unor fapte de mărturie mincinoasă săvârșite de intimații S.M.G., G.O.G., M.V., C.L., M.I., C.I.P., etc.” Cererea amintită a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, instanța dispunând atașarea dosarului nr. 565/45/2009, soluționată în mod definitiv prin decizia penală nr. 1193 din 2 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, care a respins, ca nefondat recursul declarat de petiționara O.I. împotriva sentinței penale nr. 11 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care instanța amintită a respins, ca nefondată plângerea în baza art. 278 1 C. proc.

pen. și a menținut rezoluția din 20 mai 2009 dată în dosarul nr. 274/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care a fost dispusă soluția de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de intimații magistrați procurori P.C.I., M.I. și lucrătorii de poliție M.V., C.L., S.M.G. și Grigoraș G.O.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu cu ocazia cercetărilor penale efectuate în dosarul nr. 2083/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, ce a avut ca obiect stabilirea împrejurărilor care au condus la decesul numitului T.S.

fostul soț al petentei, survenit la data de 17 septembrie 2005. Instanța investită cu soluționarea cererii de contestație în anulare a constatat că aceasta este, în raport de cazul invocat și motivele expuse în cerere, inadmisibilă. S-a constatat că potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzută de art. 396 lit. a), c) și e) C. proc. pen. fără citarea părților [alin. (1)] și admite în principiu contestația numai dacă aceasta constată că „cererea de contestație este făcută în temeiul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen.

și că în sprijinul contestației se depun acte și invocă dovezi care sunt la dosar”, or în speță motivele invocate în cerere referitoare la nepronunțarea Curții de Apel Iași asupra unor fapte de mărturie mincinoasă nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute limitativ de art. 386 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea. Recursul este inadmisibil și va fi respins pentru considerentele ce urmează: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În cauza de față, contestatoarea a formulat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată de către Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de contestatoare împotriva unei decizii pronunțate, de aceeași instanță, în recurs. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen., deciziile pronunțate în cauze având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei instanței de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă.

Pentru considerentele ce preced, apreciindu-se excepția invocată ca întemeiată, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva deciziei nr. 3254 din 21 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2989/1/2010. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.