ÎCCJ, Decizia nr. 90/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 3254 din 21

septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 1193 din 26 martie 2010 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

565/45/2009. A fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut, în esență, că petenta a formulat cerere de contestație în

anulare împotriva sentinței penale nr. 11 din 28 ianuarie 2010 a Curții de apel Iași și a deciziei penale pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la

26 martie 2010 „în conformitate cu art. 386 lit. c) C. proc. pen.” pentru

motivul că „prin sentința penală nr. 11 din 28 ianuarie 2010 Curtea de Apel

Iași nu s-a pronunțat asupra unor fapte de mărturie mincinoasă săvârșite de

intimații S.M.G., G.O.G., M.V., C.L., M.I., C.I.P., etc.”

Cererea amintită a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

instanța dispunând atașarea dosarului nr. 565/45/2009, soluționată în mod

definitiv prin decizia penală nr. 1193 din 2 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, care a respins, ca nefondat recursul

declarat de petiționara O.I. împotriva sentinței penale nr. 11 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care instanța amintită a

respins, ca nefondată plângerea în baza art. 278

1

C. proc. pen. și a

menținut rezoluția din 20 mai 2009 dată în dosarul nr. 274/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care a fost dispusă soluția

de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de intimații magistrați

procurori P.C.I., M.I. și lucrătorii de poliție M.V., C.L., S.M.G. și Grigoraș G.O.G.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. în legătură cu exercitarea

atribuțiilor de serviciu cu ocazia cercetărilor penale efectuate în dosarul nr.

2083/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, ce a avut ca obiect

stabilirea împrejurărilor care au condus la decesul numitului T.S. fostul soț

al petentei, survenit la data de 17 septembrie 2005.

Instanța investită cu

soluționarea cererii de contestație în anulare a constatat că aceasta este, în

raport de cazul invocat și motivele expuse în cerere, inadmisibilă.

S-a constatat că potrivit dispozițiilor

art. 391 C. proc. pen. instanța examinează admisibilitatea în principiu a

cererii de contestație prevăzută de art. 396 lit. a), c) și e) C. proc. pen.

fără citarea părților [alin. (1)] și admite în principiu contestația numai dacă

aceasta constată că „cererea de contestație este făcută în temeiul prevăzut de

lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în

art. 386 C. proc. pen. și că în sprijinul contestației se depun acte și invocă

dovezi care sunt la dosar”, or în speță motivele invocate în cerere referitoare

la nepronunțarea Curții de Apel Iași asupra unor fapte de mărturie mincinoasă

nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute limitativ

de art. 386 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs contestatoarea.

Recursul este

inadmisibil și va fi respins pentru considerentele ce urmează:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost

reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și

ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea

recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de

lege.

În cauza de față,

contestatoarea a formulat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești

definitive, pronunțată de către Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de

contestatoare împotriva unei decizii pronunțate, de aceeași instanță, în recurs.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen.,

deciziile pronunțate în cauze având ca obiect contestația în anulare împotriva

deciziei instanței de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând

dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă.

Pentru considerentele

ce preced, apreciindu-se excepția invocată ca întemeiată, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva deciziei nr.

3254 din 21 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în dosarul nr. 2989/1/2010.

Obligă recurenta

contestatoare la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.