ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4253/2010

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2302 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 239/45/2009 a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei penală nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală.

La data de 18 iunie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 5575/1/2010 contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei penale nr. 2302 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în Dosarul nr. 239/45/2009.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauzei de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 lit. a), c), f) și h) C. proc. pen., cu privire la care ar exista probe în dosar, există plângeri prealabile formulate la datele de 10 iulie 2008, 11 iulie 2008 și 13 mai 2008 nesoluționate și care nu au fost retrase și toate instanțele de judecată au obligat-o la plata cheltuielilor judiciare, fără să țină seama de împrejurarea că ea nu are calitatea de făptuitoare în cauză și a invocat ca temei al contestației dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2010, în baza art. 391 alin. (2) C. proc. pen. instanța a admis în principiu contestația în anulare formulată de O.I. împotriva Deciziei penale nr. 2302 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 232/45/2009.

La pronunțarea Deciziei contestate nr. 2302 din 17 iunie 2009, instanța a reținut că:

Prin Decizia penală nr. 254 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petenta O.I. împotriva Deciziei penale nr. 190 din 24 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, hotărâre prin care instanța, la rândul său a respins ca nefondat recursul declarat de petentă împotriva Sentinței penale nr. 651 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași.

În sfârșit, prin Sentința penală nr. 651 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, secția penală în Dosarul nr. 3217/99/2008, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. d) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea petentei O.I., împotriva Rezoluției din 15 februarie 2008 dată în Dosarul nr. 2083/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și a Rezoluției din 1 aprilie 2008 dată în lucrarea nr. 411/II/2/2008 de procurorul ierarhic.

La adoptarea acestei din urmă soluții, instanța de fond a avut în vedere faptul că începând din anul 2007 petenta O.I. a sesizat în mod repetat organele de urmărire penală că fostul soț, T.S. a fost găsit decedat în ziua de 17 mai 2005 în locuința sa și ar exista suspiciuni că a fost victima unei infracțiuni iar organele de poliție nu au efectuat cercetările necesare pentru stabilirea adevărului, iar medicul de familie C.M.T. a eliberat certificatul constatator al decesului din 18 septembrie 2005 fără a examina cadavrul.

Cercetările penale întreprinse au stabilit faptul că soții T.I. și T.S. au divorțat în anul 2002, dar au continuat să locuiască împreună.

Pe de altă parte, T.S. era pensionar, în perioada 1978 - 2005 a fost internat de peste 30 de ori pentru afecțiuni psihice în unități spitalicești de specialitate, consuma băuturi alcoolice și pe acest fond antrena certuri repetate cu fosta soție.

La rândul său și petenta O.I. se află în evidența Spitalului Clinic de Psihiatrie „S.” Iași cu diagnosticul de tulburări afective depresive majore, cu agravări interpretative.

Cercetările întreprinse în legătură cu decesul numitului T.S. au stabilit că moartea acestuia a fost patologică și ea s-a datorat edemului pulmonar serohemoragic survenit pe un fond de miocardoscleroză, iar cadavrul nu a prezentat semne de violență cu rol tanatogenerator, acestea fiind concluziile raportului medico-legal efectuat după exhumarea cadavrului, la 2 martie 2007 - înscris depus de petenta contestatoare la termenul din 26 noiembrie 2010.

Din aceleași cercetări rezultă faptul că medicul de familie C.M.T. s-a deplasat în ziua de 17 septembrie 2005 la locuința defunctului T.S., la solicitarea petentei O.I., a examinat cadavrul și a eliberat certificatul constatator de deces la data de 18 septembrie 2005, adică după 24 ore de la deces, potrivit cu normele metodologice.

Prin Rezoluția din 15 februarie 2008 dată în Dosarul penal nr. 2083/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C.M.T., cercetată pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și a învinuitei O.I., cercetată pentru instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen.

Totodată, prin aceiași rezoluție, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la moartea numitului T.S.

Plângerea petentei împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de procurorul ierarhic prin Rezoluția din 1 aprilie 2008 dispusă în lucrarea nr. 411/II/2/2008.

Tribunalul Iași, prin sentința penală invocată a respins plângerea petentei O.I. formulată în temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și a menținut rezoluțiile procurorului.

Curtea de Apel Iași, secția penală, prin Decizia penală nr. 190 din 24 martie 2009 a respins recursul petentei O.I. ca nefondat, așa cum s-a arătat mai sus.

Împotriva acestor hotărâri, petenta O.I. a folosit toate căile de atac extraordinare prevăzute de lege, în mod repetat și astfel s-a opus la pronunțarea Deciziei nr. 2302 din 17 iunie 2009 în Dosarul nr. 239/45/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

La adoptarea acestei decizii, instanța a reținut că prin Decizia penală nr. 254 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petenta O.I. împotriva Deciziei penale nr. 190 din 24 martie 2009 pronunțată de aceiași instanță, cum dealtfel s-a arătat mai sus.

Hotărârea este definitivă.

În motivarea contestației respective, petenta a susținut că nu este mulțumită de cercetările efectuate în cauza privind decesul soțului său T.S., cercetări care s-au desfășurat cu încălcarea legii iar judecata în fața instanței a avut loc în același mod.

Instanța învestită cu judecarea contestației în anulare a verificat existența condițiilor de formă și fond prevăzută de art. 386 și art. 391 C. proc. pen. și a constatat că acestea nu au fost îndeplinite, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petenta O.I.

Împotriva deciziei prin care i s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare, petenta O.I. a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 2302 din 17 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 239/45/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibil recursul petentei contestatoare O.I. împotriva Deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, după cum s-a arătat mai sus.

La adoptarea hotărârii instanța a avut în vedere că recursul, care este o cale ordinară de atac, poate fi exercitat, în condițiile art. 385

1

C. proc. pen. numai împotriva hotărârilor nedefinitive și per a contrario, hotărârile pronunțate de instanța de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi atacate cu recurs.

Așa cum rezultă din cele descrise deja, petenta O.I. a continuat demersurile judiciare și a formulat prezenta contestație în anulare împotriva unei decizii prin care i s-a respins recursul, ca inadmisibil, împotriva unei alte contestații în anulare.

Ca temei juridic al prezentei contestații în anulare petenta contestatoare O.I. a invocat prevederile art. 386 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., respectiv:

- instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;

- când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceiași faptă.

Analiza prevăzută de art. 386 și urm. C. proc. pen. relevă faptul că această cale extraordinară de atac a contestației în anulare se poate exercita împotriva hotărârilor penale definitive pronunțate de instanțe pe fondul cauzei, prin care s-a dispus condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de inculpații trimiși în judecată.

O astfel de cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată față de hotărârile pronunțate în procedura prevăzută de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. prin care s-au respins plângerile persoanelor vătămate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror și au fost menținute aceste soluții.

În cauza de față, contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. pe motivul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i) este nefondată, deoarece instanța nu a judecat o cauză aflată în calea de atac a recursului reglementată de art. 385

1

alin. (1) C. proc. pen., ci s-a aflat într-o cale de atac neprevăzută de lege, inadmisibilă, în cadrul căreia nu putea să se pronunțe asupra unei cauze de încetare a unui proces penal de fond, care nici nu a avut loc, astfel că această contestație întemeiată pe prevederile art. 386 lit. c) C. proc. pen. este neîntemeiată.

Referitor la cel de-al doilea motiv al contestației în anulare invocat, bazat pe prevederile art. 386 lit. d) C. proc. pen., Curtea consideră că este de asemenea neîntemeiat, deoarece, din succesiunea hotărârilor pronunțate în cauză rezultă că nu s-au pronunțat două hotărâri definitive împotriva contestatoarei O.I. sau a altei persoane, pentru aceiași faptă, iar obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare este legală.

Din aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei nr. 2302 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei penale nr. 2302 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 239/45/2009.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2010.