ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3306/2010

Asupra contestației în anulare de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2649 din 2 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 5691/1/2010, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat, printre alții, de recurenta inculpată P.K.I. împotriva încheierii din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care se dispusese respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Împotriva acestei decizii, contestatoarea a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul instanței la 12 iulie 2010. Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără a dispune citarea părților, în ședința publică din 23 septembrie 2010. Contestația în anulare formulată este inadmisibilă în principiu.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate. Astfel, deși contestatoarea a invocat expres în cerere temeiurile pe care se sprijină contestația, prevăzute de art. 386 lit. a), b), c), d), e) C. proc. pen., în cuprinsul cererii sale nu sunt indicate dovezile aflate la dosar, pe care se sprijină contestația. De altfel, se constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, așa cum prevede textul art. 386 C. proc. pen., nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această cale de atac extraordinară. Potrivit art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile prevăzute expres de legiuitor la lit. a) - e) din același text. Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că această cale de atac trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, iar nu o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs, în cadrul unei alte proceduri reglementate de C. proc. pen., prin care se verifică doar admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Așa fiind, contestația în anulare este inadmisibilă, întrucât hotărârea atacată nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac și nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea sa.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea P.K.I., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea P.K.I. împotriva Deciziei penale nr. 2649 din 2 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 5691/1/2010. Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2010.