ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3306/2010

Asupra contestației

în anulare de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2649 din 2 iulie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr.

5691/1/2010, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat, printre alții, de

recurenta inculpată P.K.I. împotriva încheierii din 21 iunie 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală, prin care se dispusese respingerea cererii de

sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei

decizii, contestatoarea a formulat contestație în anulare, înregistrată pe

rolul instanței la 12 iulie 2010.

Potrivit art. 391

alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a

cererii de contestație, fără a dispune citarea părților, în ședința publică din

23 septembrie 2010.

Contestația în

anulare formulată este inadmisibilă în principiu.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună

admiterea în principiu a contestației formulate.

Astfel, deși

contestatoarea a invocat expres în cerere temeiurile pe care se sprijină

contestația, prevăzute de art. 386 lit. a), b), c), d), e) C. proc. pen., în

cuprinsul cererii sale nu sunt indicate dovezile aflate la dosar, pe care se

sprijină contestația.

De altfel, se

constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, așa cum prevede textul

art. 386 C. proc. pen., nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita

această cale de atac extraordinară.

Potrivit art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în cazurile prevăzute expres de legiuitor la lit. a) - e) din

același text.

Din economia textului

de lege sus-menționat, rezultă că această cale de atac trebuie să aibă ca

obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, iar nu o hotărâre

pronunțată de o instanță de recurs, în cadrul unei alte proceduri reglementate

de C. proc. pen., prin care se verifică doar admisibilitatea cererii de

sesizare a Curții Constituționale.

Așa fiind,

contestația în anulare este inadmisibilă, întrucât hotărârea atacată nu este

dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac și nu sunt

îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea sa.

Pentru aceste

considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatoarea P.K.I., cu obligarea acesteia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea P.K.I.

împotriva Deciziei penale nr. 2649 din 2 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 5691/1/2010.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 septembrie 2010.