ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1145/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Oradea la data de 18 octombrie 2005, reclamanta SC P.S. SA, București,

sucursala P.S.V. Arad (în prezent SC P.S.C.C. SA, sucursala P.S.V.C. SA Arad) a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității

Sociale și Familiei ( în prezent Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale), obligarea pârâtului să emită aviz favorabil pentru încadrarea în

condiții speciale de muncă a întregului personal ce-și desfășoară activitatea

la punctul de lucru P.S. Suplacu de Barcău, conform H.G. nr. 1025/2003.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a solicitat C.N.P.A.D.A.S. încadrarea în condiții speciale de muncă,

în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1025/2003 pentru întregul personal,

însă prin avizul nr. 71 din 11 iulie 2005 s-a admis cererea numai pentru

personalul care deservește activitatea de foraj la sonde de țiței și gaze,

investiții, probe, reparații capitale sonde, detubări, reparații coloane de

sonde și operații speciale. Pentru celelalte categorii de salariați nu a fost

avizată încadrarea în condiții speciale, deși, a susținut reclamanta, mediul de

lucru este același, contestația formulată fiind respinsă fără nici o motivare.

Tribunalul București, secția a VIII-a de

conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 1059 din 13 februarie 2007, a admis excepția necompetenței materiale și și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel

București, reținând natura de contencios administrativ și calitatea pârâtului

de autoritate publică de nivel central.

La rândul său, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

2523 din 17 octombrie 2007, a admis excepția necompetenței sale materiale,

declinând competența soluționării pricinii în favoarea Tribunalului București,

ca instanță de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Conflictul negativ de competență ivit

între cele două instanțe a fost soluționat de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care prin decizia nr. 352

din 30 ianuarie 2008 a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Judecând în fond cauza în primă instanță,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 2270 din 11 septembrie 2008, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, față de prevederile H.G. nr. 1025/2003, în speță nu sunt

îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a

cererii, refuz comunicat prin adresa nr. 868/2005.

Aceasta deoarece nu sunt întrunite cumulativ

cerințele prevăzute în art. 1 lit. a) din H.G. nr. 1025/2003 pentru a fi

încadrate în locuri de muncă în condiții speciale tot personalul de la punctul

de lucru, așa cum ele rezultă din definiția locului de muncă în condiții

speciale.

Nici în ceea ce privește natura lor, s-a

reținut că activitățile de îndrumare și control TESA, deși desfășurate în

același punct de lucru, nu prezintă un risc profesional și, deci, nu pot fi

încadrate în condiții speciale.

Împotriva acestei din urmă sentințe a

declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC P.S.C.C. SA, sucursala P.S.V.C.

SA Arad, criticând-o, în esență, pentru interpretarea și aplicarea greșită a

prevederilor art. 13 din anexa 1 la H.G. nr. 1025/2003.

Se motivează că personalul TESA

desfășoară activitate de coordonare, îndrumare și control, activitate ce este

asimilată celei de producție.

Referitor la electricieni și mecanici se

arată că aceștia, desfășoară activitățile enumerate la art. 13 din anexa 1 la H.G. menționată.

Recurenta menționează în recurs că va

administra probe cu înscrisuri, însă până la data terminării cercetării

judecătorești, nu le-a indicat și nici nu a arătat teza probatorie.

Intimatul

Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse în conformitate cu art. 115 C.

proc. civ. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și

menținerea hotărârii atacate prin care în mod corect s-a constatat că în raport

de dispozițiile H.G. nr. l025/2003, privind metodologia și criteriile de

încadrare a persoanelor în locuri de muncă în

condiții speciale, în cauza

dedusă judecății nu sunt îndeplinite

condițiile unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de acordare a

avizului pentru întreg personalul, respectiv pentru încadrarea în condiții

speciale de muncă a întregului personal ce-și desfășoară activitatea la punctul

de lucru P.S. Suplacu de Barcău.

Analizând

hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate precum și sub toate

aspectele conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă

a chemat în judecată intimatul-pârât, apreciind ca nejustificat refuzul

acestuia de a emit aviz favorabil pentru încadrarea în condiții speciale de

muncă a întregului personal care își desfășoară activitatea în cadrul punctului

de lucru Suplacu de Barcău, județul Bihor conform H.G. nr. 1025 din 28 august

2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de

muncă în condiții speciale.

Potrivit

art. 5 din H.G. nr. 1025/2003 „în vederea încadrării locurilor de muncă în

condiții speciale se constituie prin ordin comun al Ministerului Muncii și

Solidarității Sociale,și al Ministerului Sănătății, Comisia pentru acordarea

avizelor de încadrare în condiții speciale, compusă din reprezentanți ai celor

două ministere, care în urma analizării dosarului acordă avizul sau se respinge

motivat solicitarea de emitere a acestuia”.

Reclamanta SC P.S. SA București, sucursala P.S.V. Arad,

a formulat plângere pentru neobținerea avizului pentru categoriile de

salariați ce nu au fost

avute în vedere în avizul nr. 71 din 11 iulie 2005 al Comisiei de acordare a

avizelor privind încadrarea în condiții speciale de muncă.

Plângerea

a fost înregistrată la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, DSSM

sub nr. 43742 din 23 august 2005 iar Comisia pentru soluționarea plângerilor cu

privire la acordarea avizelor prevăzute de H.G. nr. 1025/2003 a respins-o

comunicând soluția către

angajator cu adresa

C.N.P.A.D.A.S. nr. 868 din 31 august 2005.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1025/2003 locurile de muncă

în condiții speciale reprezintă acele locuri de muncă unde există factori de

risc profesional care, prin natura sarcinilor de muncă și a condițiilor de

realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematură a capacității de

muncă, îmbolnăviri profesionale și la comportamente riscante în activitate cu

urmări grave asupra securității și sănătății angajaților și/sau a altor

persoane, iar criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în

condiții speciale sunt prevăzute în art. 2 din hotărârea de guvern menționată.

Metodologia de încadrare în locurile de muncă în condiții

speciale include mai multe etape, printre care și cea privind efectuarea unei

expertize la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative

sau cu reprezentanții angajaților, responsabilul cu protecția muncii, potrivit

legii pentru identificarea efectelor asupra capacității de muncă și stării de

sănătate.

La dosar s-a depus de reclamantă în susținerea acțiunii

buletinul de analize întocmit de Institutul de Sănătate Publică, prof. dr. M.I.

și Expertiza efectuată de Institutul Naționale de Cercetare-Dezvoltare pentru

Protecția Muncii A.D., probe din analiza cărora rezultă că măsurătorile s-au

efectuat la secții și privesc activitățile unde se desfășoară forajul sondelor

de țiței, intervenții, probe producție și repararea coloanelor de sonde și

activitatea de operații speciale, pentru metoda de exploatare a țițeiului prin

combustie subterană, activități pentru care a fost acordat avizul.

Pe baza acestor probe hotărârea recurată este temeinică

și legală întrucât în mod corect a reținut că nu există un refuz nejustificat

de soluționare a cererii de acordare a avizului pentru întreg personalul ce-și

desfășoară activitatea la punctul de lucru P.S. Suplacu de Barcău, respectiv

pentru încadrarea în condiții speciale de muncă conform art. 1 din H.G. nr. 1025/2003.

Recurentul-reclamant deși în recurs se prevalează de

expertiza depusă la fondul cauzei, pe baza acesteia refuzul intimatei de a

emite avizul solicitat, nu este nejustificat.

Mai mult, deși într-o primă fază procesuală s-a pus în

discuție suplimentarea probei cu expertiză de specialitate pentru a verifica și

celelalte locuri de muncă și activități pentru care nu s-a acordat avizul,

recurentul-reclamant nu a înțeles în baza principiului disponibilității, a

metodologiei menționate și conform art. 1169 C. civ. să solicite aceste probe

iar în recurs, a făcut simple referiri generice la înscrisuri pe care urma să

le depună.

Pentru aceste considerente, reținând că rolul activ al

instanței astfel cum este prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu

poate depăși disponibilitatea părții în solicitarea și administrarea probelor

cu care înțelege să își dovedească acțiunea, Înalta Curte constată că soluția

recurată în raport cu ansamblul probator administrat în cauză, este temeinică

și legală, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., cu referire la

art. 1 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a

respins recursul formulat de SC P.S. SA București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

P.S.C.C. SA, sucursala P.S.V.C. SA Arad, împotriva sentinței civile nr. 2270

din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

februarie 2009.