ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1145/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 18 octombrie 2005, reclamanta SC P.S. SA, București, sucursala P.S.V. Arad (în prezent SC P.S.C.C. SA, sucursala P.S.V.C. SA Arad) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei ( în prezent Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale), obligarea pârâtului să emită aviz favorabil pentru încadrarea în condiții speciale de muncă a întregului personal ce-și desfășoară activitatea la punctul de lucru P.S. Suplacu de Barcău, conform H.G. nr. 1025/2003. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a solicitat C.N.P.A.D.A.S.

încadrarea în condiții speciale de muncă, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1025/2003 pentru întregul personal, însă prin avizul nr. 71 din 11 iulie 2005 s-a admis cererea numai pentru personalul care deservește activitatea de foraj la sonde de țiței și gaze, investiții, probe, reparații capitale sonde, detubări, reparații coloane de sonde și operații speciale. Pentru celelalte categorii de salariați nu a fost avizată încadrarea în condiții speciale, deși, a susținut reclamanta, mediul de lucru este același, contestația formulată fiind respinsă fără nici o motivare. Tribunalul București, secția a VIII-a de conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1059 din 13 februarie 2007, a admis excepția necompetenței materiale și și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, reținând natura de contencios administrativ și calitatea pârâtului de autoritate publică de nivel central.

La rândul său, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2523 din 17 octombrie 2007, a admis excepția necompetenței sale materiale, declinând competența soluționării pricinii în favoarea Tribunalului București, ca instanță de conflicte de muncă și asigurări sociale. Conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe a fost soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care prin decizia nr. 352 din 30 ianuarie 2008 a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Judecând în fond cauza în primă instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2270 din 11 septembrie 2008, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, față de prevederile H.G. nr. 1025/2003, în speță nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, refuz comunicat prin adresa nr. 868/2005. Aceasta deoarece nu sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute în art. 1 lit. a) din H.G. nr. 1025/2003 pentru a fi încadrate în locuri de muncă în condiții speciale tot personalul de la punctul de lucru, așa cum ele rezultă din definiția locului de muncă în condiții speciale. Nici în ceea ce privește natura lor, s-a reținut că activitățile de îndrumare și control TESA, deși desfășurate în același punct de lucru, nu prezintă un risc profesional și, deci, nu pot fi încadrate în condiții speciale.

Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC P.S.C.C. SA, sucursala P.S.V.C. SA Arad, criticând-o, în esență, pentru interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 13 din anexa 1 la H.G. nr. 1025/2003. Se motivează că personalul TESA desfășoară activitate de coordonare, îndrumare și control, activitate ce este asimilată celei de producție. Referitor la electricieni și mecanici se arată că aceștia, desfășoară activitățile enumerate la art. 13 din anexa 1 la H.G. menționată. Recurenta menționează în recurs că va administra probe cu înscrisuri, însă până la data terminării cercetării judecătorești, nu le-a indicat și nici nu a arătat teza probatorie.

Intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse în conformitate cu art. 115 C. proc. civ. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate prin care în mod corect s-a constatat că în raport de dispozițiile H.G. nr. l025/2003, privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de acordare a avizului pentru întreg personalul, respectiv pentru încadrarea în condiții speciale de muncă a întregului personal ce-și desfășoară activitatea la punctul de lucru P.S. Suplacu de Barcău. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate precum și sub toate aspectele conform art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Recurenta-reclamantă a chemat în judecată intimatul-pârât, apreciind ca nejustificat refuzul acestuia de a emit aviz favorabil pentru încadrarea în condiții speciale de muncă a întregului personal care își desfășoară activitatea în cadrul punctului de lucru Suplacu de Barcău, județul Bihor conform H.G. nr. 1025 din 28 august 2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale. Potrivit art. 5 din H.G. nr. 1025/2003 „în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se constituie prin ordin comun al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale,și al Ministerului Sănătății, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, compusă din reprezentanți ai celor două ministere, care în urma analizării dosarului acordă avizul sau se respinge motivat solicitarea de emitere a acestuia”.

Reclamanta SC P.S. SA București, sucursala P.S.V. Arad, a formulat plângere pentru neobținerea avizului pentru categoriile de salariați ce nu au fost avute în vedere în avizul nr. 71 din 11 iulie 2005 al Comisiei de acordare a avizelor privind încadrarea în condiții speciale de muncă. Plângerea a fost înregistrată la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, DSSM sub nr. 43742 din 23 august 2005 iar Comisia pentru soluționarea plângerilor cu privire la acordarea avizelor prevăzute de H.G. nr. 1025/2003 a respins-o comunicând soluția către angajator cu adresa C.N.P.A.D.A.S. nr. 868 din 31 august 2005. Potrivit art. 1 din H.G.

nr. 1025/2003 locurile de muncă în condiții speciale reprezintă acele locuri de muncă unde există factori de risc profesional care, prin natura sarcinilor de muncă și a condițiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematură a capacității de muncă, îmbolnăviri profesionale și la comportamente riscante în activitate cu urmări grave asupra securității și sănătății angajaților și/sau a altor persoane, iar criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale sunt prevăzute în art. 2 din hotărârea de guvern menționată. Metodologia de încadrare în locurile de muncă în condiții speciale include mai multe etape, printre care și cea privind efectuarea unei expertize la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative sau cu reprezentanții angajaților, responsabilul cu protecția muncii, potrivit legii pentru identificarea efectelor asupra capacității de muncă și stării de sănătate.

La dosar s-a depus de reclamantă în susținerea acțiunii buletinul de analize întocmit de Institutul de Sănătate Publică, prof. dr. M.I. și Expertiza efectuată de Institutul Naționale de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii A.D., probe din analiza cărora rezultă că măsurătorile s-au efectuat la secții și privesc activitățile unde se desfășoară forajul sondelor de țiței, intervenții, probe producție și repararea coloanelor de sonde și activitatea de operații speciale, pentru metoda de exploatare a țițeiului prin combustie subterană, activități pentru care a fost acordat avizul. Pe baza acestor probe hotărârea recurată este temeinică și legală întrucât în mod corect a reținut că nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii de acordare a avizului pentru întreg personalul ce-și desfășoară activitatea la punctul de lucru P.S.

Suplacu de Barcău, respectiv pentru încadrarea în condiții speciale de muncă conform art. 1 din H.G. nr. 1025/2003. Recurentul-reclamant deși în recurs se prevalează de expertiza depusă la fondul cauzei, pe baza acesteia refuzul intimatei de a emite avizul solicitat, nu este nejustificat. Mai mult, deși într-o primă fază procesuală s-a pus în discuție suplimentarea probei cu expertiză de specialitate pentru a verifica și celelalte locuri de muncă și activități pentru care nu s-a acordat avizul, recurentul-reclamant nu a înțeles în baza principiului disponibilității, a metodologiei menționate și conform art. 1169 C. civ. să solicite aceste probe iar în recurs, a făcut simple referiri generice la înscrisuri pe care urma să le depună.

Pentru aceste considerente, reținând că rolul activ al instanței astfel cum este prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu poate depăși disponibilitatea părții în solicitarea și administrarea probelor cu care înțelege să își dovedească acțiunea, Înalta Curte constată că soluția recurată în raport cu ansamblul probator administrat în cauză, este temeinică și legală, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 1 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a respins recursul formulat de SC P.S. SA București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.S.C.C. SA, sucursala P.S.V.C. SA Arad, împotriva sentinței civile nr. 2270 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 februarie 2009.