ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4525/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4525/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
La 19 decembrie 2008, reclamanții C.I.D.I.V.
,
ș.a.,
au chemat în judecată pe pârâta SC
P.S.V.C. SA
București (fosta P.S. SA), solicitând
obligarea acesteia la plata, către fiecare, a
contravalorii cantității de
4.000 mc
gaze naturale pe anii 2005-2007, precum și a dobânzii legale
aferente,
cu începere de la data nașterii dreptului.
In motivarea acțiunii, întemeiată pe prevederile Codului
Muncii și ale Contractului colectiv de muncă la
nivel de grup de unități din industria petrolieră, reclamanții au susținut că
până în anul 2007 au
fost angajați
la punctul de lucru Arad al pârâtei, care din anul 2005 nu
le-a mai acordat ajutorul material egal cu
valoarea cantității de 2.500-
4.000 mc
gaze naturale prevăzut prin contractele colective de muncă.
Tribunalul Arad, secția de
contencios administrativ și
fiscal,
litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 529 din 24
martie
2009, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.
S-a reținut că:
-
art. 72 din Legea nr. 168/1999 și
art. 284 alin. (2) C. muncii
reglementează
diferit competența soluționării conflictelor de muncă, atribuind-o se instanței
de la sediul unității și, respectiv, instanței de la
domiciliul,
reședința sau sediul reclamantului;
-
în materia dreptului muncii, Legea
nr. 168/1999 constituie „legea
specială", iar Codul Muncii „legea
generală";
-
legea specială menționată este
anterioară legii generale, care prin art.
298 alin. (2) ultimul pct. abrogă generic „orice alte dispoziții
contrare";
-
spre deosebire de Decretul
nr. 16/1976, care, în mod excepțional,
accepta
posibilitatea abrogării generice, actuala reglementare cu privire
la normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative
(Legea
nr. 24/2000) nu mai permite o asemenea abrogare indirectă,
impunând obligativitatea determinării exprese a
actelor normative
abrogate;
-
prin urmare, dispoziția de abrogare cuprinsă în art. 298 alin. (2)
ultimul pct. C. muncii nu mai produce efecte juridice, astfel că instanța
competentă să judece pretențiile reclamanților
trebuie să fie stabilită
conform legii speciale.
Tribunalul București, secția a
VIII-a civilă, conflicte de
muncă și asigurări sociale, prin sentința
nr. 6150 din 12 octombrie 2009, și-a declinat competența în favoarea
Tribunalului Arad, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a
înaintat dosarul Înaltei Curți, pentru regulator de competență.
S- a reținut că:
-
art. 72 din Legea nr. 168/1999 a
fost abrogat prin Legea nr. 53/2003
(Codul
Muncii), potrivit căruia competența soluționării conflictelor de
muncă
revine instanței de la domiciliul, reședința ori sediul reclamantului;
- toți reclamanții din cauza dedusă judecății domiciliază în raza
teritorială a Tribunalului Arad.
Înalta Curte reține că în speță,
competența aparține
Tribunalului Arad deoarece:
-
în primul rând, din punct de
vedere procesual, dispozițiile referitoare
la competență cuprinse în Legea nr. 169/1999 și Codul Muncii (Legea
nr. 53/2003) constituie norme speciale și, ca
atare, concursul dintre ele
se soluționează în favoarea ultimelor;
- pe de altă parte, art. 63 din Legea nr. 24/2000 (devenit art. 67 în
actuala redactare), referitor la „evenimentele
legislative implicite"
permite
[prin alin. (1) și (3)] abrogarea implicită, dar numai în cazul
normelor
speciale succesive;
- din cele expuse rezultă că instanța competentă să soluționeze
conflictele de muncă este cea prevăzută de art.
284 alin. (2) C. m
uncii.
Așa fiind, conform art. 22 alin. (5) C proc. civ., se va
stabili competența soluționării prezentului
litigiu de muncă în favoarea
Tribunalului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 16 septembrie 2010.