ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4525/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 19 decembrie 2008, reclamanții C.I.D.I.V. , ș.a., au chemat în judecată pe pârâta SC P.S.V.C. SA București (fosta P.S. SA), solicitând obligarea acesteia la plata, către fiecare, a contravalorii cantității de 4.000 mc gaze naturale pe anii 2005-2007, precum și a dobânzii legale aferente, cu începere de la data nașterii dreptului. In motivarea acțiunii, întemeiată pe prevederile Codului Muncii și ale Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, reclamanții au susținut că până în anul 2007 au fost angajați la punctul de lucru Arad al pârâtei, care din anul 2005 nu le-a mai acordat ajutorul material egal cu valoarea cantității de 2.500- 4.000 mc gaze naturale prevăzut prin contractele colective de muncă.

Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 529 din 24 martie 2009, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

S-a reținut că: - art. 72 din Legea nr. 168/1999 și art. 284 alin. (2) C. muncii reglementează diferit competența soluționării conflictelor de muncă, atribuind-o se instanței de la sediul unității și, respectiv, instanței de la domiciliul, reședința sau sediul reclamantului; - în materia dreptului muncii, Legea nr. 168/1999 constituie „legea specială", iar Codul Muncii „legea generală"; - legea specială menționată este anterioară legii generale, care prin art. 298 alin. (2) ultimul pct. abrogă generic „orice alte dispoziții contrare"; - spre deosebire de Decretul nr. 16/1976, care, în mod excepțional, accepta posibilitatea abrogării generice, actuala reglementare cu privire la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (Legea nr. 24/2000) nu mai permite o asemenea abrogare indirectă, impunând obligativitatea determinării exprese a actelor normative abrogate; - prin urmare, dispoziția de abrogare cuprinsă în art. 298 alin. (2) ultimul pct. C. muncii nu mai produce efecte juridice, astfel că instanța competentă să judece pretențiile reclamanților trebuie să fie stabilită conform legii speciale.

Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 6150 din 12 octombrie 2009, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Arad, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți, pentru regulator de competență. S- a reținut că: - art. 72 din Legea nr. 168/1999 a fost abrogat prin Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii), potrivit căruia competența soluționării conflictelor de muncă revine instanței de la domiciliul, reședința ori sediul reclamantului; - toți reclamanții din cauza dedusă judecății domiciliază în raza teritorială a Tribunalului Arad.

Înalta Curte reține că în speță, competența aparține Tribunalului Arad deoarece: - în primul rând, din punct de vedere procesual, dispozițiile referitoare la competență cuprinse în Legea nr. 169/1999 și Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) constituie norme speciale și, ca atare, concursul dintre ele se soluționează în favoarea ultimelor; - pe de altă parte, art. 63 din Legea nr. 24/2000 (devenit art. 67 în actuala redactare), referitor la „evenimentele legislative implicite" permite [prin alin. (1) și (3)] abrogarea implicită, dar numai în cazul normelor speciale succesive; - din cele expuse rezultă că instanța competentă să soluționeze conflictele de muncă este cea prevăzută de art. 284 alin. (2) C. m uncii.

Așa fiind, conform art. 22 alin. (5) C proc. civ., se va stabili competența soluționării prezentului litigiu de muncă în favoarea Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.