ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1318/2011

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 28 ianuarie 2009, C.N., P.Ș. și M.S.T. au solicitat, în contradictoriu cu SC P. SA, obligarea pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, la plata contravalorii cantității de 4000 mc/an gaze naturale pentru anii 2006-2008, drepturi actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data când trebuiau acordate și data plății efective. Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 1331 din 2 martie 2009 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, în raport de dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, constatând că reclamanții au domiciliul în județul Arad.

Prin sentința civilă nr. 717 din 5 mai 2009, Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a constatat necompetența Tribunalului Arad în soluționarea cauzei privind pe reclamanții C.N., P.Ș. și M.S.T. și pârâta SC P. SA. A stabilit că este competent teritorial exclusiv să soluționeze pricina Tribunalul București. A trimis dosarul instanței competente în vederea judecății. S-a reținut că în materia dreptului muncii, legea generală este Codul muncii, iar legea specială este Legea nr. 168/1999, care se aplică cu prioritate, avându-se în vedere și regulile care guvernează concursul dintre legea specială și cea generală.

A considerat tribunalul că nu prezintă relevanță împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât legea nouă nu o poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absența unei prevederi neechivoce, care presupune, sub aspectul tehnicii legislative și în lipsa unei enumerări a dispozițiilor legale abrogate, cel puțin o sintagmă precum „chiar dacă prin lege specială se prevede altfel”. Abrogarea generică indirectă cuprinsă la art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii nu mai este permisă după apariția Legii nr. 24/2000, motiv pentru care această modalitate de abrogare nu poate produce efecte juridice și nu poate înlătura de la aplicare normele de competență reglementate de art. 72 din Legea nr. 168/1999.

A apreciat totodată că în raport de specificul cauzei este necesară o nouă evaluare a conflictului intertemporal dintre art. 284 alin. (2) C. muncii și art. 72 din Legea nr. 168/1999, fie și numai pentru majore exigențe de unificare a practicii judiciare. Tribunalul București, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 6877 din 4 noiembrie 2009 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței. A declinat competența de soluționare a cauzei. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. S-a constatat că având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv conflict de muncă, se pune problema legii aplicabile referitoare la instanța competentă teritorial a o soluționa, dat fiind că în timp au existat reglementări diferite.

S-a reținut că prevederile cuprinse la art. 72 din Legea nr. 168/1999, fiind contrare Codului muncii, au fost abrogate implicit, potrivit art. 298 alin. (2) din cod. Astfel, în privința competenței materiale și teritoriale de judecare a conflictelor de muncă, art. 284 C. muncii a statuat că aceasta aparține instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul. Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Arad, în considerarea argumentelor ce succed. Acțiunea formulată de C.N., P.Ș. și M.S.T. are ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi ivit între reclamanți și SC P. SA, constând în plata contravalorii cantității de 4000 mc/an gaze naturale, conform Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră.

Potrivit art. 284 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiași articol statuează în sensul că se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul, cererile referitoare la cauzele prevăzute la primul alineat. Raportat așadar la alin. (1) al art. 284 C. muncii coroborat cu art. 2 lit. c) C. proc. civ. la care textul face trimitere, competența materială aparține tribunalului. Alineatul (2) al art. 284 C. muncii instituie o competență teritorială derogatorie de la competența generală prevăzută de art. 5 C. proc.

civ., în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul, reședința sau sediul reclamantul. În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă prevedea că se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi. Textul a fost însă abrogat implicit prin noile reglementări cuprinse la art. 284 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, prevederi ulterioare Legii nr. 168/1999, având în vedere corelativ și dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță din același act normativ, care dispun abrogarea oricăror dispoziții contrare.

Tot astfel, aceste prevederi urmează a se corobora cu cele cuprinse la art. 291 C. muncii și respectiv la art. 82 din Legea nr. 168/1999, conform cărora dispozițiile respectivelor legi, referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. Potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. În plus, se reține și faptul că concurs nu intră o dispoziție generală cu o dispoziție specială de competență teritorială, întrucât pentru ca o dispoziție să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze exact aceeași situație care face obiectul reglementării generale ci o situație specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speță, ambele dispoziții referindu-se la același gen de litigii.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamanții au domiciliul în județul Arad, competența soluționării acțiunii formulată de aceștia revine Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2011.