ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1318/2011

Asupra conflictului de competență constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Gorj la data de 28 ianuarie 2009, C.N., P.Ș. și M.S.T. au solicitat, în

contradictoriu cu SC P. SA, obligarea pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 187

din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria

petrolieră, la plata contravalorii cantității de 4000 mc/an gaze naturale

pentru anii 2006-2008, drepturi actualizate cu indicele de inflație pentru

perioada cuprinsă între data când trebuiau acordate și data plății efective.

Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin sentința nr. 1331 din 2 martie 2009 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, în raport de

dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, constatând că reclamanții au domiciliul

în județul Arad.

Prin sentința civilă nr. 717 din 5 mai 2009,

Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă

și asigurări sociale, a constatat necompetența Tribunalului Arad în

soluționarea cauzei privind pe reclamanții C.N., P.Ș. și M.S.T. și pârâta SC P.

SA. A stabilit că este competent teritorial exclusiv să soluționeze pricina

Tribunalul București. A trimis dosarul instanței competente în vederea

judecății.

S-a reținut că în materia dreptului muncii,

legea generală este Codul muncii, iar legea specială este Legea nr. 168/1999,

care se aplică cu prioritate, avându-se în vedere și regulile care guvernează

concursul dintre legea specială și cea generală.

A considerat tribunalul că nu prezintă relevanță

împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât legea nouă nu o poate

modifica ori abroga pe cea dintâi în absența unei prevederi neechivoce, care

presupune, sub aspectul tehnicii legislative și în lipsa unei enumerări a

dispozițiilor legale abrogate, cel puțin o sintagmă precum „chiar dacă prin

lege specială se prevede altfel”.

Abrogarea generică indirectă cuprinsă la art. 298

alin. (2) pct. 10 C. muncii nu mai este permisă după apariția Legii nr. 24/2000,

motiv pentru care această modalitate de abrogare nu poate produce efecte

juridice și nu poate înlătura de la aplicare normele de competență reglementate

de art. 72 din Legea nr. 168/1999.

A apreciat totodată că în raport de specificul

cauzei este necesară o nouă evaluare a conflictului intertemporal dintre art. 284

alin. (2) C. muncii și art. 72 din Legea nr. 168/1999, fie și numai pentru

majore exigențe de unificare a practicii judiciare.

Tribunalul București, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 6877 din 4 noiembrie 2009 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței. A declinat competența de soluționare a cauzei.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți

de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

S-a constatat că având în vedere obiectul

cererii de chemare în judecată, respectiv conflict de muncă, se pune problema

legii aplicabile referitoare la instanța competentă teritorial a o soluționa, dat

fiind că în timp au existat reglementări diferite.

S-a reținut că prevederile cuprinse la art. 72

din Legea nr. 168/1999, fiind contrare Codului muncii, au fost abrogate

implicit, potrivit art. 298 alin. (2) din cod.

Astfel, în privința competenței materiale și

teritoriale de judecare a conflictelor de muncă, art. 284 C. muncii a statuat

că aceasta aparține instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are

domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul.

Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat

în favoarea Tribunalului Arad, în considerarea argumentelor ce succed.

Acțiunea formulată de C.N., P.Ș. și M.S.T. are

ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi ivit între reclamanți și SC P.

SA, constând în plata contravalorii cantității de 4000 mc/an gaze naturale, conform

Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria

petrolieră.

Potrivit art. 284 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

– Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor

stabilite conform Codului de procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiași articol

statuează în sensul că se adresează instanței competente în a cărei

circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz,

sediul, cererile referitoare la cauzele prevăzute la primul alineat.

Raportat așadar la alin. (1) al art. 284 C. muncii

coroborat cu art. 2 lit. c) C. proc. civ. la care textul face trimitere,

competența materială aparține tribunalului.

Alineatul (2) al art. 284 C. muncii

instituie o competență teritorială derogatorie de la competența generală

prevăzută de art. 5 C. proc. civ., în favoarea instanței în a cărei

circumscripție își are domiciliul, reședința sau sediul reclamantul.

În stabilirea instanței competentă

teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate

dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de

succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că art. 72 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă prevedea că se adresează instanței

judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea,

cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi.

Textul a fost însă abrogat implicit prin noile

reglementări cuprinse la art. 284 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii,

prevederi ulterioare Legii nr. 168/1999, având în vedere corelativ și

dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță din același act normativ, care

dispun abrogarea oricăror dispoziții contrare.

Tot astfel, aceste prevederi urmează a se

corobora cu cele cuprinse la art. 291 C. muncii și respectiv la art. 82 din

Legea nr. 168/1999, conform cărora dispozițiile respectivelor legi, referitoare

la soluționarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile Codului de

procedură civilă.

Potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ.,

dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în

vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche,

precum și executărilor silite începute sub acea lege.

În plus, se reține și faptul că concurs nu intră

o dispoziție generală cu o dispoziție specială de competență teritorială, întrucât

pentru ca o dispoziție să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze

exact aceeași situație care face obiectul reglementării generale ci o situație

specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speță, ambele dispoziții

referindu-se la același gen de litigii.

În considerarea celor ce

preced, având în vedere că reclamanții au domiciliul în județul Arad,

competența soluționării

acțiunii formulată de aceștia revine Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie

2011.