ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2016/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 460 din 10 martie 2009 Tribunalul Arad – secția contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a constatat necompetența acestei instanțe în soluționarea cauzei privind pe reclamanții A.R. și L.D., în contradictoriu cu SC „P.” SA - Membru OMV Grup, având ca obiect obligarea acesteia la plata contravalorii cotei de gaz de 4.000 m.c. pe an, pentru perioada anilor 2005, 2006 și 2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății. A stabilit că este competent teritorial exclusiv să soluționeze pricina, Tribunalul București și a dispus trimiterea dosarului instanței competente, în vederea judecății.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sediul pârâtei se află în municipiul București, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă potrivit cărora – cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Prin sentința civilă nr. 1001 din 4 februarie 2010, Tribunalul București - secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetentă materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a conflictelor de muncă este reglementată prin prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și prin dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, iar în conflictul dintre cele două prevederi, are prioritate competența stabilită prin Codul muncii, respectiv instanței de la domiciliul reclamanților. Aceasta întrucât, prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 care stabilea competența în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are sediul angajatorul, este o normă anterioară în timp, celei C. muncii și are caracter de normă specială în ceea ce privește competența, numai referitor la dispozițiile Codului de procedură civilă, necesitatea unei reglementări a procedurii de soluționare a conflictelor de muncă fiind impusă la momentul adoptării legii, în contextul vechiului Cod al muncii.

Ulterior, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 59/2003 ( noul Cod al muncii ) care, printre alte reglementări, conținea și norme de modificare a regulilor de competență teritorială în materie, fiind abrogate astfel, în mod indirect, prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, întrucât dispozițiile art. 298 alin. (2) C. muncii au prevăzut că pe data intrării în vigoare a acestuia se aprobă orice alte dispoziții contrare. Prin decizia civilă nr. 3340/R din 6 septembrie 2010, Curtea de Apel București - secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC „P.” SA – Membru OMV Grup împotriva hotărârii respective.

Fiind învestit cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală l-a înregistrat sub nr. 23466 /3/2009, la data de 8 octombrie 2010, fiind fixat termen pentru rezolvare pe data de 4 martie 2011. Analizând conflictul negativ de competență, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, aceasta fiind instanța în a cărui rază teritorială domiciliază reclamanții, potrivit considerentelor ce vor urma: Astfel, în materia conflictelor de muncă, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a acestora este reglementată prin prevederile art. 72 din legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, potrivit cărora, competența aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul angajatorul, precum și de dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora competența de soluționare aparține instanței de la domiciliul reclamantului. Conflictul dintre cele două reglementări a fost tranșat în favoarea celei din urmă, în sensul că, competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul reclamanților, conform prevederilor art. 284 alin. (2) C. muncii.

Aceasta întrucât prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă sunt anterioare în timp celor prevăzute în Codul muncii, având caracter de normă specială în ceea ce privește competența, însă numai în raport de dispozițiile Codului de procedură civilă, nu și în raport de prevederile C. muncii. În același timp, dispozițiile art. 298 alin. (2) C. muncii au prevăzut faptul că, pe data intrării în vigoare a acestora, se abrogă orice alte dispoziții contrare, astfel încât, prevederile din Lega nr. 168/1999 referitor la competența teritorială în materie, au fost abrogate în mod expres și indirect, pe data intrării în vigoare a Legii nr. 53/2003 ( Codul muncii ). În consecință, raportat la prevederile art. 284 alin. (2) Codul muncii, coroborate cu dispozițiile art. 2 lit. c) C. proc.

civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Arad, în condițiile în care reclamanții își au domiciliul în raza teritorială a acestui județ, conform cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele A.R. și L.D., în contradictoriu cu pârâta SC „P.” SA – Membru OMV Grup, în favoarea Tribunalului Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2011.