ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2016/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

460 din 10 martie 2009 Tribunalul Arad – secția contencios administrativ și

fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a constatat necompetența acestei

instanțe în soluționarea cauzei privind pe reclamanții A.R. și L.D., în

contradictoriu cu SC „P.” SA - Membru OMV Grup, având ca obiect obligarea

acesteia la plata contravalorii cotei de gaz de 4.000 m.c. pe an, pentru perioada anilor 2005, 2006 și 2007, actualizată cu indicele de inflație la

data plății.

A stabilit că este

competent teritorial exclusiv să soluționeze pricina, Tribunalul București și a

dispus trimiterea dosarului instanței competente, în vederea judecății.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că sediul pârâtei se află în municipiul București,

astfel încât devin aplicabile prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă potrivit cărora – cererile

referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței

judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Prin sentința civilă nr.

1001 din 4 februarie 2010, Tribunalul București - secția a VIII-a civilă,

conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetentă

materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Arad.

S-a constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că, din punct de vedere teritorial, competența de

soluționare a conflictelor de muncă este reglementată prin prevederile art. 72

din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și

prin dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, iar în conflictul dintre cele

două prevederi, are prioritate competența stabilită prin Codul muncii,

respectiv instanței de la domiciliul reclamanților.

Aceasta întrucât,

prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 care stabilea competența în favoarea

instanței în a cărei circumscripție își are sediul angajatorul, este o normă

anterioară în timp, celei C. muncii și are caracter de normă specială în ceea

ce privește competența, numai referitor la dispozițiile Codului de procedură

civilă, necesitatea unei reglementări a procedurii de soluționare a conflictelor

de muncă fiind impusă la momentul adoptării legii, în contextul vechiului Cod

al muncii.

Ulterior, au intrat

în vigoare dispozițiile Legii nr. 59/2003 ( noul Cod al muncii ) care, printre

alte reglementări, conținea și norme de modificare a regulilor de competență

teritorială în materie, fiind abrogate astfel, în mod indirect, prevederile art.

72 din Legea nr. 168/1999, întrucât dispozițiile art. 298 alin. (2) C. muncii

au prevăzut că pe data intrării în vigoare a acestuia se aprobă orice alte

dispoziții contrare.

Prin decizia civilă nr.

3340/R din 6 septembrie 2010, Curtea de Apel București - secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC „P.” SA – Membru OMV Grup împotriva

hotărârii respective.

Fiind învestit cu

soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și

Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală l-a înregistrat sub nr.

23466 /3/2009, la data de 8 octombrie 2010, fiind fixat termen pentru rezolvare

pe data de 4 martie 2011.

Analizând conflictul

negativ de competență, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) C.

proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Arad, aceasta fiind instanța în a cărui rază teritorială domiciliază

reclamanții, potrivit considerentelor ce vor urma:

Astfel, în materia

conflictelor de muncă, din punct de vedere teritorial, competența de

soluționare a acestora este reglementată prin prevederile art. 72 din legea nr.

168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, potrivit cărora,

competența aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul

angajatorul, precum și de dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit

cărora competența de soluționare aparține instanței de la domiciliul

reclamantului.

Conflictul dintre

cele două reglementări a fost tranșat în favoarea celei din urmă, în sensul că,

competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la

domiciliul reclamanților, conform prevederilor art. 284 alin. (2) C. muncii.

Aceasta întrucât prevederile

art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă sunt

anterioare în timp celor prevăzute în Codul muncii, având caracter de normă

specială în ceea ce privește competența, însă numai în raport de dispozițiile

Codului de procedură civilă, nu și în raport de prevederile C. muncii.

În același timp,

dispozițiile art. 298 alin. (2) C. muncii au prevăzut faptul că, pe data

intrării în vigoare a acestora, se abrogă orice alte dispoziții contrare,

astfel încât, prevederile din Lega nr. 168/1999 referitor la competența

teritorială în materie, au fost abrogate în mod expres și indirect, pe data

intrării în vigoare a Legii nr. 53/2003 ( Codul muncii ).

În consecință, raportat

la prevederile art. 284 alin. (2) Codul muncii, coroborate cu dispozițiile art.

2 lit. c) C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține

Tribunalului Arad, în condițiile în care reclamanții își au domiciliul în raza

teritorială a acestui județ, conform cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe

reclamantele A.R. și L.D., în contradictoriu

cu pârâta SC „P.” SA – Membru OMV Grup,

în favoarea Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2011.